ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5332/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 621 din 25 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei procedurii prealabile și, în consecință, a respins cererea formulată de reclamanta SC T. SRL în contradictoriu cu pârâții SC P.G. SA, Consiliul Local Băilești și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, având ca obiect anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 24 februarie 1994, emis de pârâtul M.A.D.R. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat, în esență, că reclamanta nu a formulat plângere prealabilă împotriva actului administrativ contestat, procedură obligatorie potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței nr. 621 din 25 noiembrie 2011 a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta SC T. SRL, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de fond, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, s-a argumentat, în esență, că instanța fondului a admis în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la împrejurarea că respectiva acțiune a fost formulată ca mijloc de apărare în cadrul unui proces deschis de intimata SC P.G. SA pe rolul Tribunalului Dolj, dispozițiile art. 7 alin. (1) fiind, astfel, inaplicabile; că, efect al aplicării acestor dispoziții, a fost încălcat dreptul recurentei de acces la justiție; că se impune și respingerea excepției tardivității acțiunii, invocată de către intimata-pârâtă SC P.G.

SA. Analizând argumentele dezvoltate în cererea de recurs, raportat la actele și înscrisurile cauzei și prin prisma dispozițiilor legale incidente, inclusiv în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează. În cauza aflată pe rolul Tribunalului Dolj, având ca obiect cererea formulată de reclamanta SC P.G. SA privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de concesiune nr. 12.294 din 20 iunie 2007 încheiat între Consiliul Local Băilești și SC T. SRL cu privire la suprafața de 638,58 mp, pârâta SC T. SRL a solicitat instanței, la rândul său, să constate nulitatea absoluta parțiala a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, invocat de către reclamantă în susținerea dreptului său de proprietate asupra suprafeței date în concesiune.

Tribunalul Dolj, prin încheierea din data de 30 iunie 2011, a calificat cererea pârâtei SC T. SRL drept cerere reconvențională, și, aplicând dispozițiile art. 119 alin. (3) C. proc. civ., a disjuns-o, apoi, constatând că obiectul acestei cereri îl reprezintă anularea unui act emis de către o autoritate publică centrală, și anume M.A.D.R., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova. Această instanță, soluționând cererea, a constatat lipsa îndeplinirii, de către titulara cererii, SC T. SRL, a procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Aceste dispoziții arată că, „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”, iar potrivit art. 11 alin. (1) din același act normativ, „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, [...], recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii.” Dispozițiile legale indicate mai sus impun imperativ persoanei vătămate atât condiția solicitării adresate autorității publice de a reexamina actul administrativ, cât și sesizarea instanței de judecată numai după primirea unui răspuns sau expirarea unui termen de la depunerea cererii de reexaminare, termen prevăzut pentru a da autorității emitente posibilitatea revenirii asupra deciziei contestate.

Orice sesizare a instanței de judecată anterior sau în lipsa parcurgerii acestei etape prealabile, în integralitatea sa, este neavenită, întrucât lipsește textul legal de finalitatea sa legitimă, urmând a fi respinsă. Însăși recurenta-reclamantă admite că nu a îndeplinit procedura prealabilă, dar invocă, pe de o parte, faptul că aceste dispoziții nu sunt incidente în speță, și, pe de altă parte, că aplicarea acestora ar încălca dreptul său constituțional de acces la justiție. În primul rând, se constată că regula constă în îndeplinirea procedurii prealabile anterior oricărei învestiri a unei instanțe de judecată cu examinarea legalității unui act administrativ, fără a se face distincție între căile procesuale urmate în acest scop.

Situațiile în care nu este impusă exercitarea procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt expres și limitativ prevăzute de art. 7 alin. (5), respectiv în cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile celor vătămați prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazul prevăzut la art. 2 alin. (2) și la art. 4 din aceeași lege; or recurenta nu se afla în nici una din aceste situații . Apoi, sub aspectul încălcării dreptului constituțional al recurentei de acces la justiție, așa cum a reținut în repetate rânduri însăși instanța constituțională, nici o dispoziție din actul fundamental nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicțional, cum este de exemplu procedura recursului administrativ grațios sau a celui ierarhic.

Faptul că recurenta a omis să dea curs procedurii imperative instituite de norma sus-citată și, ca rezultat, în situația sa concretă, este privată de posibilitatea de a solicita desființarea unui act administrativ considerat de aceasta nelegal, nu poate fi invocat ca argument în favoarea admiterii cererii sale. Legiuitorul a prevăzut căile pe care poate fi solicitată anularea unui act administrativ, justițiabilului revenindu-i obligația de a exercita aceste căi exclusiv în condițiile și limitele stabilite de lege, în caz contrar expunându-se sancțiunilor specifice. Cum recurenta-reclamantă nu a respectat această obligație, în mod corect instanța de fond a constatat cererea sa inadmisibilă și a respins-o ca atare.

În aceste condiții, neexistând motive pentru reformarea hotărârii instanței de fond, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC T. SRL Băilești împotriva sentinței civile nr. 621 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2013.