ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5332/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 621 din 25 noiembrie

2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția lipsei procedurii prealabile și, în consecință, a respins

cererea formulată de reclamanta SC T. SRL în contradictoriu cu pârâții SC P.G.

SA, Consiliul Local Băilești și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

având ca obiect anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate

din 24 februarie 1994, emis de pârâtul M.A.D.R.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a constatat, în esență, că

reclamanta nu a

formulat plângere prealabilă împotriva actului administrativ contestat,

procedură obligatorie potrivit dispozițiilor

art.

7 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței nr.

621 din 25 noiembrie 2011 a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta SC

T. SRL, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare către

instanța de fond, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs, s-a argumentat, în esență, că instanța fondului a admis în mod

greșit excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la împrejurarea că

respectiva acțiune a fost formulată ca mijloc de apărare în cadrul unui proces

deschis de intimata SC P.G. SA pe rolul Tribunalului Dolj, dispozițiile art. 7 alin.

(1) fiind, astfel, inaplicabile; că, efect al aplicării acestor dispoziții, a

fost încălcat dreptul recurentei de acces la justiție; că se impune și

respingerea excepției tardivității acțiunii, invocată de către intimata-pârâtă SC

P.G. SA.

Analizând argumentele

dezvoltate în cererea de recurs, raportat la actele și înscrisurile cauzei și

prin prisma dispozițiilor legale incidente, inclusiv în temeiul dispozițiilor art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată recursul nefondat și îl va

respinge, pentru considerentele ce urmează.

În cauza aflată pe

rolul Tribunalului Dolj, având ca obiect cererea formulată de reclamanta SC

P.G. SA privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de concesiune

nr. 12.294 din 20 iunie 2007 încheiat între Consiliul Local Băilești și SC T. SRL

cu privire la suprafața de 638,58 mp, pârâta SC T. SRL a solicitat instanței,

la rândul său, să constate nulitatea absoluta parțiala a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate, invocat de către reclamantă în susținerea

dreptului său de proprietate asupra suprafeței date în concesiune.

Tribunalul Dolj, prin

încheierea din data de 30 iunie 2011, a calificat cererea pârâtei

SC T. SRL drept

cerere reconvențională, și, aplicând dispozițiile art. 119 alin. (3) C. proc.

civ., a disjuns-o, apoi, constatând că obiectul acestei cereri îl reprezintă

anularea unui act emis de către o autoritate publică centrală, și anume M.A.D.R.,

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Craiova.

Această instanță,

soluționând cererea, a constatat lipsa îndeplinirii, de către titulara cererii,

SC T. SRL, a procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Aceste

dispoziții arată că, „înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie

să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare,

dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului,

revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”, iar potrivit art. 11 alin. (1) din

același act normativ, „cererile prin care se solicită

anularea unui act administrativ individual, [...], recunoașterea dreptului

pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de

la: a) data comunicării răspunsului la plângerea

prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat

de soluționare a cererii; c) data

expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data

expirării termenului legal de soluționare a cererii.”

Dispozițiile

legale indicate mai sus impun imperativ persoanei vătămate atât condiția

solicitării adresate autorității publice de a reexamina actul administrativ,

cât și sesizarea instanței de judecată numai după primirea unui răspuns sau

expirarea unui termen de la depunerea cererii de reexaminare, termen prevăzut

pentru a da autorității emitente posibilitatea revenirii asupra deciziei

contestate.

Orice

sesizare a instanței de judecată anterior sau în lipsa parcurgerii acestei

etape prealabile, în integralitatea sa, este neavenită, întrucât lipsește

textul legal de finalitatea sa legitimă, urmând a fi respinsă.

Însăși

recurenta-reclamantă admite că nu a îndeplinit procedura prealabilă, dar

invocă, pe de o parte, faptul că aceste dispoziții nu sunt incidente în speță,

și, pe de altă parte, că aplicarea acestora ar încălca dreptul său constituțional

de acces la justiție.

În primul

rând, se constată că regula constă în îndeplinirea procedurii prealabile

anterior oricărei învestiri a unei instanțe de judecată cu examinarea

legalității unui act administrativ, fără a se face distincție între căile

procesuale urmate în acest scop.

Situațiile

în care nu este impusă exercitarea procedurii prealabile prevăzute de

dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt expres și limitativ

prevăzute de art. 7 alin. (5),

respectiv în cazul acțiunilor introduse de prefect,

Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor

Publici sau al celor care privesc cererile celor vătămați prin ordonanțe sau

dispoziții din ordonanțe, precum și în cazul prevăzut la art. 2 alin. (2) și la

art. 4 din aceeași lege; or recurenta nu se afla în nici una din aceste situații

.

Apoi, sub

aspectul încălcării dreptului constituțional al recurentei de acces la

justiție, așa cum a reținut în repetate rânduri însăși instanța

constituțională, nici o dispoziție din actul fundamental nu interzice ca prin

lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter

jurisdicțional, cum este de exemplu procedura recursului administrativ grațios

sau a celui ierarhic.

Faptul că

recurenta a omis să dea curs procedurii imperative instituite de norma

sus-citată și, ca rezultat, în situația sa concretă, este privată de

posibilitatea de a solicita desființarea unui act administrativ considerat de

aceasta nelegal, nu poate fi invocat ca argument în favoarea admiterii cererii

sale.

Legiuitorul

a prevăzut căile pe care poate fi solicitată anularea unui act administrativ,

justițiabilului revenindu-i obligația de a exercita aceste căi exclusiv în

condițiile și limitele stabilite de lege, în caz contrar expunându-se

sancțiunilor specifice.

Cum

recurenta-reclamantă nu a respectat această obligație, în mod corect instanța

de fond a constatat cererea sa inadmisibilă și a respins-o ca atare.

În aceste condiții, neexistând

motive pentru reformarea hotărârii instanței de fond, Înalta Curte, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC T. SRL Băilești împotriva sentinței civile nr. 621 din 25

noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 mai 2013.