ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 650/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată

Prin cererea înregistrată

la data de 27 martie 2012 pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, reclamantul S.D.I. a

chemat în judecată Comisia Locală M. de Fond Funciar, solicitând obligarea pârâtei

la punerea în posesie și respectiv emiterea titlului de proprietate pentru terenul

în suprafață de 0,2834 ha situat în punctul săliște de casă de pe raza comunei M.

Prin precizările ulterioare

ale cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că înțelege să conteste

certificatul prin care s-a atestat proprietatea în favoarea S.M.A. S., ca titlu

de proprietate eliberat pentru terenul ce trebuia să revină soției sale S.M., decedată

în luna octombrie 2010 și, totodată, obligarea C.L.F.F. la emiterea titlului de

proprietate pentru același teren.

a competenței pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu

Prin sentința nr. 9272

din 25 iunie 2012, Judecătoria Târgu-Jiu a hotărât următoarele:

- a disjuns capătul de

cerere privind obligarea de eliberare a titlului de proprietate pentru care a fixat

termen la data de 3 septembrie 2012;

- a admis excepția necompetenței

materiale a instanței pentru soluționarea cererii având ca obiect anularea certificatului

de atestare a dreptului de proprietate și a declinat competența de soluționare a

acestei cereri în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal.

judiciare în fața Curții de Apel Craiova și hotărârea pronunțată în primă instanță

Dosarul a fost înregistrat

pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 1776/54/2012.

La data de 9 mai 2013,

pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, prin

care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile

și excepția tardivității acțiunii, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii,

ca nefondată.

Prin sentința nr. 242/2013

din 7 iunie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția de

procedură a tardivității formulării acțiunii, a respins, ca tardivă, acțiunea formulată

de reclamantul S.D.I. în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală M. de Fond Funciar,

SC A. SA S. și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, reținând, în esență,

aspectele arătate în continuare.

Prin cererea de chemare

în judecată, reclamantul a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului

de proprietate asupra suprafeței de teren de 54.119,76 m.p., emis la data de 24

ianuarie 1994 de Ministerul Agriculturii și Alimentației în favoarea pârâtei SC

A. SA, S.

Potrivit art. 11

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ

individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1),

dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință,

data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după

caz.

Certificatul de atestare

a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis în conformitate cu prevederile

H.G. nr. 834/1991 este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, iar reclamantul era în drept să promoveze acțiunea în anulare

în termenul de un an de la luarea la cunoștință a actului contestat, termen de decădere

potrivit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, căruia nu îi sunt aplicabile

instituțiile suspendării, întreruperii sau repunerii în termen.

Fiind în prezența unui

act juridic ce atestă existența în patrimoniul pârâtei a unui drept real supus publicității

imobiliare, momentul luării la cunoștință a existenței acestuia coincide cu momentul

înscrierii certificatului în registrul de transcripțiuni sau, respectiv, în cartea

funciară, când dreptul de proprietate al titularului certificatului a devenit opozabil

erga omnes.

Ori, așa cum rezultă în

speța de față, din copia certificatului, depusă la Dosar nr. 4217/318/2012, certificatul

a fost trecut în Registrul de transcripțiuni din 31 ianuarie 1994.

În raport de această dată,

termenul de un an de promovare a acțiunii s-a împlinit la data de 31 ianuarie 1995,

astfel că acțiunea formulată de reclamant la data de 28 mai 2012 este formulată

cu mult peste termenul stabilit imperativ de lege.

Aspectul invocat de reclamant,

prin răspunsul la întâmpinare, că a cunoscut despre existența certificatului la

data de 14 aprilie 2011, nu are relevanță, întrucât de la data înscrierii certificatului

în registrul de transcripțiuni, dreptul de proprietate al titularului certificatului

a devenit opozabil erga omnes și, deci, nimeni nu se poate prevala de necunoașterea

lui.

Mai mult, chiar și în

raport cu această dată invocată de reclamant (14 aprilie 2011), acțiunea formulată

la data de 28 mai 2012 este tardivă, fiind formulată peste termenul de 1 an stabilit

de lege.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de apel, a declarat recurs reclamantul S.D.I. fără a invoca expres vreunul

dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recurentul critică sentința

pronunțată de curtea de apel arătând că prima instanță în mod greșit a reținut că

cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 28 mai 2012, deși acțiunea

a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu la data de 27 martie 2012, iar

S.M.A. S. a opus în anul 2012 certificatul contestat, atunci când Comisia locală

a respins cererea reclamantului și admis cererea S.M.A. S.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor formulate de recurenți și a prevederilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

arătate în continuare.

După cum rezultă din expunerea

rezumativă a lucrărilor cauzei, reclamantul, prin cererea înregistrată la data de

27 martie 2012 pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu și precizată ulterior, reclamantul

S.D.I. a învestiti instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis la data de 24

ianuarie 1994 de Ministerul Agriculturii și Alimentației în favoarea SC A. SA S.

Conform dispozițiilor

art. 11 alin. (1), alin. (2), alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004:

„Art.11.

- (1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ

individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea

pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a)

data comunicării răspunsului

la plângerea prealabilă;

b)

data comunicării refuzului

nejustificat de soluționare a cererii;

c)

data expirării termenului

de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal

de soluționare a cererii;

d)

data expirării termenului

prevăzut la art. 2 alin. (1)

lit. h)

, calculat de la comunicarea actului administrativ emis în

soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e)

data încheierii procesului-verbal

de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2)

Pentru motive temeinice,

în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul

prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului,

data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal

de conciliere, după caz.

(…)

(4)

Ordonanțele sau dispozițiile

din ordonanțe care se consideră a fi neconstituționale, precum și actele administrative

cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.

(5)

Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de

prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.

”

Certificatul de atestare

a dreptului de proprietate este un act administrativ cu caracter individual, în

privința căruia acțiunea în anulare poate fi introdusă cu respectarea termenului

de prescripție prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv a

termenului de decădere prevăzut de art. 11 alin. (2) din aceeași lege.

În cauză, se observă că

cererea de chemare în judecată a fost depusă la oficiul poștal la data de 23 martie

2012, așa cum rezultă din mențiunile înscrise pe plicul de corespondență atașat

la dosarul Judecătoriei Târgu-Jiu, fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe

la data de 27 martie 2012. De altfel, recurentul nu contestă momentul la care a

luat cunoștință de existența certificatului contestat.

Conform dispozițiilor

art. 104 C. proc. civ.: „Actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești

se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal

înainte de împlinirea lui”.

În sensul celor reținute

de prima instanță, Înalta Curte constată că reclamantul precizează în întâmpinarea

depusă în fața primei instanțe că a luat cunoștință de existența certificatului

contestat din cuprinsul adresei din 14 martie 2011 emisă de Comisia locală de aplicare

a legilor funciare, comuna M., adresă atașată cererii de chemare în judecată.

Astfel, raportat la data

luării la cunoștință (14 martie 2011) și data (23 martie 2012) când cererea de chemare

în judecată a fost depusă la oficiul poștal, Înalta Curte constată că prima instanță

în mod corect a reținut că este întemeiată excepția tardivității acțiunii, care

a fost formulată peste termenul de decădere de un an [prevăzut de art. 11 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004] calculat de la data la care reclamantul a luat cunoștință

de existența actului administrativ cu caracter individual ce formează obiectul acțiunii

în anulare.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamantul S.D.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.D.I. împotriva sentinței nr. 242/2013 din 7 iunie 2013 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 februarie 2014.