ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1776/2014

Deliberând asupra recursului penal de față, constată:

Prin sentința penală nr. 200 din data de 28 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 14998/95/2012, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.V., la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 86

1

- art. 86

2

C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit termen de încercare de 4 ani și 6 luni.

Au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art. 86

3

lit. a)-d C. pen., respectiv:

a)

să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj;

b)

să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)

să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d)

să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În baza art 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul în care nu îndeplinește cu rea-credință măsurile de supraveghere stabilite de instanță, precum și în cazul în care în cursul termenului de încercare săvârșește o nouă infracțiune.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza all-a, lit. b) și c) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea.pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, a fost confiscată de la inculpat hota marca H., depusă la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj.

Inculpatul a fost.obligat la 1.500 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 997/P/2011 din 22 octombrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a fost trimis în judecată  inculpatul S.V. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a reținut, în esență, în actul de sesizare a instanței că inculpatul S.V.  în luna octombrie 2009 a acceptat promisiunea unei hote de la martora denunțătoare D.V. și a primit în luna decembrie 2009 o hotă marca H. în valoare de 800-1200 RON, în scopul de. a îndeplini acte privitoare la îndatoririle de serviciu; respectiv promovarea.unei acțiuni la instanța de judecată în vederea anulării titlului de proprietate nr. xx/2003, eliberat ilegal numitei D.M. și pentru a urgenta demersurile pentru punerea în. posesie și; eliberarea titlului de proprietate pentru terenurile la care era îndreptățit soțul său, D.I.

Din analiza .probelor și actelor administrate în cauză, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, inculpatul S.V. începând cu anul 1979 a îndeplinit funcția de secretar al orașului Bumbești Jiu și, în această calitate, conform fișei postului, avea printre alte atribuții de serviciu și cele privind organizarea aplicării Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar și coordonarea activității comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, exercitând atribuțiile stabilite prin aceste acte normative. Potrivit ordinului nr. 83 din 07 martie 2011 emis de prefect, în anul 2011, inculpatul avea calitatea de secretar al Comisiei locale pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor Bumbești Jiu.

Așa cum s-a reținut din declarațiile inculpatului, martorei denunțătoare, soțului acesteia și angajaților Primăriei Bumbești-Jiu, familia martorei denunțătoare D.V. a apelat de mai multe ori la Comisia Locală Bumbești Jiu pentru aplicarea legii fondului funciar în vederea punerii în posesie și întocmirii documentelor pentru eliberarea titlului de proprietate pentru mai multe suprafețe de teren agricol și cu vegetație forestieră situate pe raza satului C., oraș Bumbești-Jiu; terenuri moștenite de la părinții soțului său, D.I., și de la unchiul acestuia, D.D.

În acest sens, prin cererile adresate Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, din cadrul Primăriei orașului Bumbești-Jiu, atât martora denunțătoare D.V. cât și soțul său, D.I., au solicitat punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate pentru terenurile forestiere în suprafață de 10 ha cât și pentru terenurile agricole în suprafață de 45 ha.

Cu toate că autoarea D.Iu. (soacra martorei, denunțătoare) a depus în anul 1998 o cerere și

un certificat de la Arhivele Statului, din 15 iulie 1993, prin care solicita reconstituirea dreptului de proprietate pe suprafața de 1,92 ha, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Burnbești-Jiu a procedat la punerea în posesie a numitei D.M. pentru suprafața de 1,5 ha, teren cu vegetație forestieră, eliberându-i și titlul de proprietate nr. xx din 18 decembrie 2003, deși nu era persoană îndreptățită.

Totodată prin cererea din 25 septembrie 2009 înregistrată la Primăria orașului Bumbești-Jiu, D.I. în calitate de moștenitor al mamei sale D.Iu., a solicitat reanalizarea. cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de aceasta la 17 martie 1998.

Potrivit declarației martorei denunțătoare, dar și a celorlalți martori ascultați în cauză, în cursul lunii octombrie 2009, aceasta a discutat cu inculpatul S.V., secretarul Comisiei de Fond Funciar Burnbești-Jiu și i-a reproșat că deși dețineau acte, nu s-a procedat la punerea în posesie a numitei D.M. În aceste împrejurări martora D.V. i-a promis inculpatului că îi va da o hotă pentru ca acesta din urmă să solicite instanței de judecată anularea titlului de proprietate nr. xx/2003 emis fără drept numitei D.M. și

să urgenteze puperea în posesie a martorei denunțătoare pentru terenurile cu vegetație forestieră și agricole.

Inculpatul S.V. a acceptat promisiunea martorei denunțătoare asigurând-o pe aceasta că va formula acțiune pentru anularea titlului de proprietate emis numitei D.M. și că va urgenta punerea sa în posesie asupra terenurilor.

D.I. și soția sa, martora denunțătoare D.V., au hotărât împreună să îi dea inculpatului o hotă marca H., cu sistem electronic, achiziționată din China, în valoare de 800-1200 RON (valoare estimată de către denunțătoare). În realizarea acestui demers, în jurul datei de 07 decembrie 2009, martora denunțătoare D.V. l-a contactat telefonic pe inculpatul S.V. și a stabilit cu acesta să-i dea hota respectivă, fapt cu care acesta:a fost de acord.

În conțmuare, martora denunțătoare, împreună cu soțul său D.I., s-au deplasat cu hota pâna la Primăria Bumbești-Jiu,. cu un autoturism marca V. l-au luat și pe inculpat după care, urmând indicațiile acestuia s-au deplasat la domiciliul său situat în satul P., aparținător al orașului B.J.. Ajunși la locuința inculpatului, acesta a sunat-o pe soția sa, după care a deschis poarta, iar.soțul denunțătoarei a dus hota ambalată în pridvorul casei inculpatului. După aceasta, cei trei s-au întors împreună la sediul Consiliului Local, unde l-au lăsat pe inculpat.

Date fiind solicitările scrise, repetate, ale martorului D.I., adresate Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Bumbești-Jiu, în ședința din data de 18 februarie 2010 a Comisiei de Fond Funciar la care a participat în calitate de secretar al acesteia și inculpatul S.V., s-a hotărât promovarea unei acțiuni la instanța de judecată în vederea anulării titlului de proprietate eliberat nelegal numitei D.M., aspect care rezultă din procesul verbal de ședință.

Ulteriror prin adresa din 01 aprilie 2010, Primăria orașului Bumbești-Jiu a solicitat instanței de judecată anularea titlului de proprietate nr. xx din 18 decembrie 2003 și a procesului verbal de punere în posesie din 2 octombrie 2003, eliberate numitei D.M., pentru teren cu vegetație forestieră în suprafață de 1,5 ha, pe motiv că aceasta nu era persoană îndreptățită la reconstituire.

Prin sentința civilă nr. 3262 din 29 aprilie 2010 a Judecătoriei Tg-Jiu a fost admisă acțiunea civilă formulată de Comisia Locală Bumbești-Jiu de Fond Funciar împotriva pârâtei D.M. și împotriva Comisiei Județene Gorj de Fond Funciar, constatându-se nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. xx din 18 decembrie 2003 și a procesului-verbal de punere în posesie din 2 octombrie 2003 pentru suprafața de 1;5 ha teren cu vegetație forestieră.

În continuare, inculpatul S.V. nu a continuat demersurile în vederea urgentării punerii în posesie a familiei D. pentru terenurile la care era îndreptățită și pentru întocmirea documentației pentru eliberarea titlului de proprietate, motiv pentru care martora denunțătoare D.V. a denunțat organelor judiciare fapta inculpatului S.V. de a primi în luna decembrie 2009 hota respectivă în scopul menționat.

Hota a fost găsită montată în bucătăria locuinței inculpatului, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la 29 mai 2012 și ridicată de la inculpat de.către organele de urmărire penală.

Pe parcursul întregului proces penal, inculpatul a negat săvârșirea faptei, iar în cursul urmăririi penale s-a prevalat de dreptul la tăcere, consfințit de art. 70 C. proc. pen.

Inculpatul s-a apărat susținând în permanență că hota a fost primită cu titlu de cadou pentru fiica sa și că nu a avut niciodată reprezentarea că aceasta ar constitui un bun ce poate face obiectul material al infracțiunii de luare de mită.

Prima instanță a arătat că în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, funcționarul public, așa cum este cazul inculpatului, nu trebuie să fie influențat de interese materiale, de obținerea .unor foloase.ce nu i se cuvin. El este ținut să-și îndeplinească atribuțiile în mod corect, să nu le trafice, să nu facă din exercitarea lor o sursă de venituri, ilicite. Îndeplinirea oricărui act care intră în competența sa nu trebuie să fie determinat de asemenea mobiluri, ci. numai de grija îndeplinirii corecte a îndatoririlor de serviciu și a respectării legalității. Faptele de venalitate ale oricărui funcționar aduc o

gravă atingere activității de serviciu, cât și intereselor personale.

În acest context, susținerea inculpatului că a primit hota cadou, s-a reținut că nu are suport probator. Din ansamblul probelor administrate în cauză s-a reținut în mod cert că acesta

a acceptat promisiunea și a primit hota pentru, a-și exercita atribuțiile de serviciu care îi reveneau în calitate de secretar al Comisiei Locale Bumbești Jiu de Fond Funciar, respectiv urgentarea procedurii de punere în posesie și întocmirea documentației pentru eliberarea titlului de proprietate pentru terenurile la care familia D. era îndreptățită, și în primul rând promovarea unei acțiuni la instanța de judecată pentru anularea titlului de proprietate nr. xx/2003 eliberat eronat numitei D.M.

Astfel, din declarațiile martorei denunțătoare s-a reținut că motivul pentru care a oferit și, ulterior, a dat hota inculpatului a fost pentru ca acesta din urmă să facă demersurile necesare pentru anularea titlului de proprietate eliberat eronat numitei D.M. și pentru urgentarea punerii în posesie a terenurilor la care era îndreptățit soțul său, D.I.

Atât martora denunțătoare D.V., cât și soțul acesteia D.I., au arătat, în detaliu, modul în care inculpatul S.V. a intrat în posesia hotei respective cât și motivul oferirii și remiterii bunului, respectiv în vederea îndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu care îi reveneau inculpatului în calitate de secretar al Comisiei de Fond Funciar.

Cei doi martori au arătat că nu erau în relații de prietenie cu familia S., nu se vizitau și nu cunoșteau că inculpatul avea copii la data respectivă (decembrie 2009).

Astfel, s-a reținut că nu există suport probator pentru afirmațiile inculpatului, în sensul că hota a fost oferită drept cadou ci, dimpotrivă, bunul respectiv a fost luat tocmai pentru ca familia D. să fie ajutată în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate. Mai mult, din declarația martorei S.P. s-a reținut că în perioada în care a fost primită hota respectivă fiica inculpatului avea vârsta de trei.ani, susținerea că bunul respectiv a fost primit cadou pentru aceasta neavând suport real.

Faptul că familia S. nu se afla la data comiterii faptei în relații apropiate de prietenie cu familia D., s-a reținut că reiese și din declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultând astfel că între D.V. și D.I., pe de o parte, și inculpat, pe de altă parte, existau raporturi care țineau strict de demersurile legale privind reconstituirea dreptului de proprietate.

În situația în care denunțătoarea ar fi intenționat, chiar și cu ocazia sărbătorilor de iarnă, să ofere un cadou fiicei în vârstă de trei ani a inculpatului la acea dată, nu i-ar fi dăruit acesteia o hotă, ci eventual alte bunuri consumptibile sau neconsumptibile, de valoare mai mică, potrivite vârstei donatoarei, ci nicidecum.o hotă.

S-a constatat că inculpatul are o bogată experiență profesională, iar în anul 2010 a absolvit facultatea de drept or, în aceste condiții, este fără putință de contrazicere că inculpatul a avut reprezentarea că acest bun reprezintă un preț al activității sale ulterioare oferit de denunțătoare, și nu un cadou pentru fiica sa de trei ani.

Faptul că denunțătoarea în fața instanței a precizat că hota nu a dat-o ca mită, ci doar că atenție inculpatului, s-a reținut că nu prezintă relevanță sub aspect penal, întrucât inculpatul, cunoscând pe deplin statutul său de funcționar, avea obligația să respingă chiar, și această, atenție, cunoscând faptul că între instituția pe care o reprezintă, dar și ca secretar al Comisiei locale de aplicare a legii fondului funciar, și denunțătoare exista o situație litigioasă. Acest fapt, al situației litigioase și tensionate dintre cei doi, rezultă fără echivoc din declarațiile angajaților unității administrativ-teritoriale, juriști sau ingineri.

De asemenea, s-a reținut că nu au nici o importanță detaliile spațio-temporale invocate de inculpat în apărarea sa cu privire la discuția purtată între el și denunțătoare referitoare la această hotă.

Faptul că inculpatul a primit acest bun cu intenția de a ajuta denunțătoarea în demersul său legal rezultă și din împrejurarea că, deși inculpatul a semnat procesul verbal al ședinței din 18 februarie 2010, nu a semnat, așa cum se uzita, cererea de chemare în judecată întocmită de juriștii primăriei. În acest sens, inculpatul a formulat cerere, la data de 03 martie 2010 pentru a intra în concediul de odihnă, în acest mod încercând să escamoteze intenția sa și, eventual, să-și preconstituie apărări ulterioare.

Nici faptul că în cadrul comisiei inculpatul avea aceleași drepturi cu ceilalți membrii ai comisiei, referitoare la vot, nu poate configura o altă stare de fapt, atâta timp cât ceilalți membrii ai comisiei i se adresau inculpatului (având în vedere calitatea sa) cu apelativul „Ș.".

Pe de altă parte, s-a arătat că existența infracțiunii de luare de mită nu este condiționată de împrejurarea ca îndeplinirea actului de serviciu să fie în competența exclusivă a inculpatului. Este suficient ca în virtutea atribuțiunilor specifice funcției acesta să aibă competențe generale în emiterea sau îndeplinirea actului respectiv și, în concret, să poată influența luarea deciziei de care este interesată persoana să remită folosul necuvenit. De altfel, în mod constant instanța supremă s-a pronunțat în acest sens (decizia penală nr. 273/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

În aceeași ordine de idei, convingerea denunțătorului, cum este cazul în prezenta speță, că în situația în care nu va da bunuri inculpatul are posibilitatea, în calitatea sa de secretar să împiedice sau să tergiverseze anularea actului solicitat și a punerii în posesie, este un element necesar și suficient pentru a reține îndeplinirea condiției cerute de textul de incriminare.

În lumina celor expuse, s-a reținut ca fiind indubitabil că fapta reținută în sarcina inculpatului este probată, neputându-se reține inexistența acesteia, așa cum inculpatul solicită potrivit primei teze din concluziile scrise, depuse la dosar.

În ceea ce privește latura subiectivă, este adevărat că această infracțiune se săvârșește numai cu intenție directă, făptuitorul dându-și seama că în momentul săvârșirii faptei banii sau foloasele pe care le primește, ori care constituie obiectul promisiunii pe care o acceptă sau nu o respinge, nu i se cuvin, și, cu toate acestea, el vrea să le pretindă sau să le primească, ori să accepte sau să nu respingă promisiunea ce i s-a făcut în același timp făptuitorul are reprezentarea stării de pericol care se produce pentru buna desfășurare a activității de serviciu, urmare pe care o dorește.

Așa cum s-a mai arătat, inculpatul posedă o bogată experiență profesională în funcția de secretar al unității administrativ-teritoriale și al Comisiei locale de fond funciar, având și instrucție juridică, ceea ce înlătură, evident, apărarea că a săvârșit fapta cu intenție indirectă sau din culpă, așa cum se susține în cea de-a doua teză a apărării.

În cauză, s-a reținut că nu pot fi înlăturate declarațiile denunțătoarei și ale soțului său ca fiind subiective, din moment ce acestea se coroborează cu celelalte mijloace de probă.

Relativ la aprecierea probelor, prima instanță a arătat că aceasta este o operațiune finală a activității de probațiune, care permite instanței de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor probelor administrate în interferență și în ansamblul lor, instanța își formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăție, dacă se impune sau nu achitarea inculpatului pentru fapta dedusă judecății.

Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului. În virtutea acestor dispoziții legale, orice infracțiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege dacă organul judiciar și-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza dedusă judecății.

Pe de altă parte, această prezumție, așa cum este reglementată, atât la nivelul legislației naționale, cât și internaționale, îmbracă două coordonate: administrarea probelor și interpretarea acestora. În ceea ce privește interpretarea probelor, pentru a putea fi înlăturată prezumția de nevinovăție, este necesar ca instanța să înlăture eventualitatea, bănuielile, suspiciunile, pentru ca atunci când infracțiunea este dovedită cu certitudine, prezumția de nevinovăție împiedică condamnarea făptuitorului.

Însă, în cauza dedusă judecății prima instanță a constatat că această prezumție a fost înlăturată, probele administrate în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, demonstrând fără echivoc vinovăția inculpatului în forma prevăzută de lege.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului S.V. care în luna octombrie 2009 a acceptat promisiunea unei hote de la martora denunțătoare D.V. și a primit în luna decembrie 2009 o hotă marca „H.", în scopul de a îndeplini acte privitoare la îndatoririle de serviciu, respectiv promovarea unei acțiuni la instanța de judecată în vederea anulării titlului de proprietate nr. xx/2003, eliberat ilegal numitei D.M. și pentru a urgenta demersurile pentru punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate pentru terenurile la care era îndreptățit soțul său, D.I., întrunește elementele: constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la pericolul social concret al faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă, dar și persoana inculpatului.

Referitor la gradul de pericol social al faptei, prima instanță a reținut că acesta este unul ridicat, având în vedere calitatea pe care inculpatul o avea în acel moment, de secretar al unității administrativ-teritoriale și al Comisiei locale de.fond funciar, persoană care trebuie să vegheze la realizarea întocmai a îndatoririlor prevăzute în fișa postului.

Valoarea bunului primit nu poate constitui o circumstanță care să imprime faptei un caracter atenuant, având în vedere obiectul juridic proteguit de legiuitor.

Din fișa de cazier judiciar s-a reținut că inculpatul nu a mai intrat în contact cu legea penală, dar nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa.

Însă, inculpatul are o vârstă înaintată, aproape 65 de ani,, a avut o îndelungată activitate în cursul căreia nu a mai săvârșit acest gen de acte reprobabile, este căsătorit și are un .copil minor în întreținere așa încât, chiar dată fiind gravitatea faptei, nu pot fi trecute cu vederea aceste circumstanțe personale, care pot fi valorificate în cazul oricărui infractor, motiv față de care prima instanță a reținut în favoarea acestuia dispozițiile art. 74 alin. (2) C. pen., aplicându-i. inculpatului o pedeapsă sub minimul special.

Față de cele reținute, prima instanță a reținut că scopul pedepsei, așa cum este reglementat de art. 52 C. pen., poate fi atins în cauză numai prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, cu  respectarea proporționalității juste, corespunzătoare faptei și vinovăției.

Însă, s-a reținut că principala funcție a pedepsei este aceea de reeducare și îndreptare a infractorului, care trebuie să ducă la formarea acestuia ca om cu stăpânire de sine, cetățean capabil să îmbine interesul personal cu cele obștești, pe viitor să nu mai comită infracțiuni, din convingere și din respect față de lege, iar de nu de teama pedepsei. Uneori îndreptarea și reeducarea este asigurată prin însăși pronunțarea condamnării care exprimă oprobiul societății, produce o suferință morala infractorului și un simț al răspunderii pentru faptele sale în viitor.

În consecință, ținându-se cont de caracterul evolutiv al factorilor psihosociali, cu relevanță asupra conduitei generale, prima instanță a reținut că sunt conturate perspective realiste fezabile privind reinserția socială a inculpatului, considerente față de care pedeapsa aplicată a fost suspendată sub supraveghere, potrivit dispozițiilor art. 86

1

C. pen.:

Având în vedere dispozițiile art. 254 C. pen. și art. 65 C. pen., instanța a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. S-a apreciat că această pedeapsă complementară respectă principiul proporționalității, neimpunându-se interzicerea altor drepturi.

Așa cum s-a arătat anterior, bunul primit de inculpat, respectiv hota marca H., a fost ridicat de organele de urmărire penală și pe parcursul procedurilor a fost depus la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj, iar martora denunțătoare D.V. nu a solicitat restituirea nici în cursul urmăririi penale, nici pe parcursul cercetării judecătorești, motiv față de care, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 78/2000, prima instanță a dispus confiscarea hotei marca H., depusă la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul S.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel depuse în scris, inculpatul a solicitat desființarea sentinței și achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

Acesta a arătat că, din probele administrate în cauză și chiar din declarația denunțătoarei rezultă că inițiativa în acordarea hotei a aparținut în exclusivitate acestei, însă cum nu s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de primire de foloase necuvenite, este de prisos orice apărare cu privire la lipsa vinovăției, în raport de această infracțiune.

Referitor la infracțiunea de luare de mită reținută în sarcina inculpatului, a arătat că, este extrem de importantă declarația denunțătoarei D.V., care a relatat că inculpatul nu i-a cerut bunul respectiv și că hota nu a dat-o ca mită. S-a mai arătat, totodată că, la dosar nu există altă probă în afara acestei declarații a denunțătoarei, care nu se coroborează cu restul materialului probator, și care denotă subiectivism și rea credință. Martora a susținut că, a remis hota inculpatului, pentru ca acesta, în calitate de secretar al Unității Administrativ Teritoriale Bumbești-Jiu să procedeze la punerea în executare a unor hotărâri judecătorești pe care soțul acesteia le-a obținut la instanța civilă. Inculpatul a învederat, însă că, hota a fost dăruită în luna decembrie 2009, iar respective hotărâri judecătorești au fost obținute abia ulterior. De altfel, chiar în cuprinsul actului de sesizare, se reține că, scopul luării de mită a fost acela de a promova o cerere de chemare în judecată pentru anularea titlului nelegal emis numitei D.M. iar atitudinea oscilantă a martorei denunțătoare rezultă și din susținerile diferite din declarația dată în fața organelor de urmărire penală și din declarația dată în fața instanței de judecată.

Prin motivele de apel, inculpatul a susținut că nu există infracțiunea de luare de mită, întrucât nu avea atribuții de serviciu care să vizeze promovarea de acțiuni, reprezentare în instanța și cu atât mai puțin, de punere în posesie și emitere a actelor de proprietate, astfel cum rezultă din fișa postului, cât și din răspunsul dat de Primăria Bumbești Jiu. În acest sens, s-au invocat și art. 30 din Regulamentul din 30 ianuarie 2002, art. 117 din Legea nr. 215/2001, Legea nr. 393/2004 și Regulamentul nr. 890/2005. De asemenea, în aceeași ordine de idei, inculpatul a mai invocat declarațiile martorilor M.R., G.A., B.C., C.I., D.S., C.D., care au relatat faptul că promovarea cererilor de chemare în judecată și reprezentarea în instanță se făcea de consilierii juridici, aceștia arătând și faptul că, punerea în posesie și completarea procesului verbal de punere în posesie se făcea de către topografii Comisiei Locale. În plus, toți martorii audiați au relatat că, în permanență dosarul s-a găsit la Biroul de fond funciar, fiind prezenți la discuțiile purtate de inculpat cu. denunțătoarea, iar

:

acesta nu i-a promis niciodată denunțătoarei D.V., că problema va găsi o rezolvare, invocând imposibilitatea emiterii actelor de proprietate datorită lipsei proiectelor parcelare avizate de O.C.P.L.

S-a mai arătat că, din procesul verbal de ședință din data de 18 februarie 2010 inițiativa anulării titlului de proprietate emis numitei D.M. a aparținut martorei G.A., iar redactarea cererii de chemare în judecată s-a făcut de martora jurist consult M.R. Tot din declarațiile martorilor, rezultă că, niciodată inculpatul nu a solicitat niciunui membru al Comisei Locale să favorizeze pe D.I., să soluționeze cu preferabilitate solicitările acestuia.

În opinia apelantului inculpat, prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul, nu a fost răsturnată de probatoriul administrat în cauză.

Într-o altă teză, a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv vinovăția.

Astfel, din probatoriul administrat; inclusiv din declarația inculpatului, rezultă că acesta a primit hota ca un cadou cu ocazia sărbătorilor de iarnă, de la o persoană care se declara extrem de religioasă. Pe lângă declarațiile denunțătoarei și ale soțului său, care au folosit în permanență cuvintele „dar" și „cadou", acest aspect reiese și din valoarea redusă a cadoului și din modul în care inculpatul a perceput cadoul oferit. În contextul în care s-au depus la dosar oferte de prețuri cu privire la hote-din inox, cel mai mare preț fiind de 700 RON, reiese că, o hotă mai slabă calitativ, second hand nu putea avea decât o valoare modică. De asemenea, chiar din conținutul interceptărilor telefonice rezultă că, inculpatul a diferențiat acordarea unor sume de bani de primirea hotei. În final, s-a arătat că, existența dubiului cu privire la titlu cu care a fost. primită hota, impune adoptarea unei soluții de achitare a inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la. art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv vinovăția.

Totodată, s-a solicitat să se aibă în vedere și situația financiară a inculpatului și faptul că, s-a făcut o greșită aplicare a art. 191 C. proc. pen., nefiind justificat cuantumul cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligat inculpatul.

Analizând apelul declarat în cauză, potrivit art. 371 C. proc. pen. dar și în raport de motivele de apel scrise și dezvoltate oral, Curtea reține că nu este fondat.

În primul rând, se constată că, nu pot fi reținute, ca fondate, motivele de apel formulate de inculpat prin care se pun în discuție starea de fapt reținută de prima instanță și încadrarea juridică a faptelor reținute ca fiind săvârșite de inculpat în acest sens se constată că prima instanță a reținut starea de fapt arătată în considerentele sentinței apelate ca urmare, a coroborării tuturor probelor administrate în cauză și din aceasta rezultă săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor pentru care s-a stabilit răspunderea sa penală.

Astfel, instanța de apel, reanalizând probele administrate constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului S.V. în săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută și pedepsită.de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, acesta, în cursul lunii octombrie 2009, în calitate de secretar al orașului Bumbești Jiu, a acceptat promisiunea unei hote de la martora denunțătoare D.V. și de a primi, în luna decembrie 2009, o hotă marca H. în valoare de 1200 RON, în scopul de a îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, respectiv de a promova o acțiune la instanța de judecată, în vederea anulării titlului de proprietate nr. xx/2003 eliberat numitei D.M. și de a urgenta demersurile legale pentru punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate pentru terenurile la care era îndreptățit, soțul său D.I. În acest sens, se rețin ca elocvente respectiv: denunțul și declarațiile martorei D.V.; declarațiile martorilor D.I., M.R., G.A., B.C., C.D., C.I., P.A.A., S.P., D.S.A., V.C. și R.V.; procesul verbal al ședinței comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar încheiat la data de 18 februarie 2010; adresa din 01 aprilie 2010 a Primăriei orașului Bumbești-Jiu; copia titlului de proprietate nr. xx din 18 decembrie 2003 și copia procesului verbal, de punere. în posesie eliberate pe numele D.M.; sentința civilă nr. 3262 din 29 aprilie 2010 a Judecătoriei Tg-Jiu pronunțată în Dosarul nr. 5478/318/2010; hotărârea nr. 3093 din 01 martie 2012 a Comisiei Județene de aplicare a legii fondului funciar; proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare întocmit la data de 29 mai 2012 și planșa fotografică; proces verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate, precum și a convorbirilor audio-video purtate în mediu ambiental întocmit la

data de 04 octombrie 2012; fișa postului inculpatului; copii xerox de pe documentele privind dreptul de proprietate asupra terenurilor deținute de D.I. și de pe cererile adresate Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Bumbești-Jiu, coroborate cu.declarațiile inculpatului S.V.

Din probele administrate în cauză, respectiv instanța de apel, similar primei instanțe, reține că:

În cursul lunii octombrie 2009, martora denunțătoare D.V. a purtat discuții cu inculpatul S.V., secretarul.Comisiei Locale de fond funciar Bumbești Jiu, reproșându-i că, deși existau acte nu s-a procedat la punerea în posesie pentru terenurile solicitate de soțul său, D.I. în baza legilor fondului funciar.

În acest context denunțătoare i-a promis inculpatului o hotă, urmând ca potrivit înțelegerii acesta din urmă să se ocupe de formulare unei acțiuni adresate instanței de judecată âvând ca obiect anularea titlului de proprietate nr. xx/2003 emis numitei D.M., precum și de urgentarea procedurilor privind punerea în posesie pentru terenurile cu vegetație forestieră și agricole la care era îndreptățit soțul martorei.

În acest sens, martora denunțătoare D.V., l-a contactat telefonic pe inculpat, în jurul datei de 07 decembrie 2009, după care împreună cu soțul său D.I., s-a deplasat împreună cu inculpatul la domiciliul său situat în satul P., unde se afla și soția acestuia din urmă, și au lăsat hota respectivă în pridvorul casei.

Urmare a cererilor adresate Comisiei Locale de Aplicare a Legii nr. 18/1991, în ședința din data de 18 februarie 2010 a Comisiei de Fond Funciar la care a participat în calitate de secretar al acesteia și inculpatul S.V., s-a hotărât promovarea unei acțiuni la instanța de judecată în vederea anulării titlului de proprietate eliberat nelegal numitei D.M., iar la data de 01 aprilie 2010, Primăria a solicitat instanței de judecată anularea titlului de proprietate nr. xx din 18 decembrie 2003 și a procesului verbal de punere în posesie din 2 octombrie 2003, eliberate numitei D.M., pentru teren cu vegetație forestieră în suprafață de 1,5 ha, pe motiv că aceasta nu era persoana îndreptățită la reconstituire.

Cu toate că, prin sentința civilă nr. 3262 din 29 aprilie 2010 a Judecătoriei Tg-Jiu a fost admisă acțiunea civilă formulată de Comisia Locală Bumbești-Jiu de Fond Funciar împotriva pârâtei  D.M. și împotriva Comisiei Județene Gorj de Fond Funciar, constatându-se nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. xx din 18 decembrie 2003 și a procesului-verbal de punere în posesie din 2 octombrie 2003 pentru suprafața de 1,5 ha teren cu vegetație forestieră, inculpatul S.V. nu a continuat demersurile în vederea urgentării punerii în posesie a familiei D. pentru terenurile la care era îndreptățită și pentru întocmirea documentației pentru eliberarea titlului de proprietate, fapt ce a determinat-o pe martora denunțătoare D.V. să denunțe organelor judiciare fapta inculpatului de a primi în luna decembrie 2009 hota.

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la 29 mai 2012, hota a fost găsită montată în bucătăria locuinței inculpatului, fiind ridicată de la inculpat de către organele de urmărire penală.

Primirea, în fapt, a obiectului respectiv nefiind contestată, de altfel de către inculpat, obiectul discuțiilor îl constituie titlul primirii hotei - mită și împrejurarea.dacă inculpatul avea sau nu atribuții de serviciu care să vizeze promovarea de acțiuni în justiție, precum și de punere în posesie și de emitere a titlurilor de proprietate, în material fondului funciar.

Sub acest ultim aspect, ce constituie unul din motivele de apel ale inculpatului, se reține de instanța de prim control judiciar, că argumentele prezentate de apărare nu pot fi reținute.

Așa cum, în mod corect, a reținut și instanța de fond, existența infracțiunii de luare de mită nu este condiționată de împrejurarea ca îndeplinirea actului de serviciu să fie în competența exclusivă a inculpatului, fiind suficient ca în virtutea atribuțiunilor specifice funcției acesta să aibă competențe generale în emiterea sau îndeplinirea actului respectiv și, în concret, să poată influența luarea deciziei de.care este interesată persoana să remită folosul necuvenit, instanța supremă pronunțându-se în acest sens, prin decizia penală nr. 273/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Suplimentar față de motivarea primei instanțe, Curtea mai reține că, infracțiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 C. pen. subzistă în cazul în care faptele prevăzute în textul de lege se săvârșesc în scopul de a îndeplini un act-privitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului și în situația când actul nu constituie decât o componentă a unei activități finale, la care participă și alți funcționari având alte atribuții legate de aceasta. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Regulamentul adoptat prin H.G. nr. 890/2005, în componența comisiei locale de fond funciar funcționează și secretarul unității administrativ teritoriale - secretarul comisiei. Conform art. 5 din același regulament printre atribuțiile comisiei locale de fond funciar figurează și cele privind identificarea terenurilor atribuite ilegal și sesizarea primarului, care înaintează sub semnătură acțiuni în constatarea nulității absolute (lit. l), precum și cele privind punerea în posesie, prin delimitare în teren, a persoanelor îndreptățite să primească terenul, completarea fișelor de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute, și înmânarea titlurilor de proprietate, potrivit competențelor ce le revin (lit. i).

De aceea, în percepția persoanelor solicitante, inculpatul avea posibilitatea de a da o rezolvare favorabilă solicitărilor, astfel că se poate reține că, săvârșește infracțiunea de luare de mită șf funcționarul care primește bani sau alte foloase pentru efectuarea unui act ce constituie o parte dintr-un act final, dacă acea parte privește îndatoririle sale de serviciu și are un rol în realizarea actului final. În speță, în calitatea sa de secretar al comisiei locale de fond funciar, a participat la luarea deciziilor în ședința din data de 18 februarie 2010, având aceleași drepturi, cu privire la exprimarea votului, ca și ceilalți membri ai comisiei. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiției prin decizia penală nr. 1923 din 04 iulie 1995.

De aceea primirea de foloase de către un funcționar, pentru a îndeplini un act în privința căruia are atribuții de serviciu, chiar limitate pentru realizarea actului final, constituie infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen.

Cât privește cealaltă teză a apărării, referitoare la titlul cu care a fost remisă și respectiv primită hota de către inculpat, Curtea achiesează integral la raționamentul primei instanțe, apreciind, ca nefondate argumentele apărării, invocate în cadrul motivelor de apel.

Astfel, reține Curtea, că, într-adevăr nu există infracțiunea de luare de mită în cazul în care obiectul mitei are un caracter simbolic sau extrem de redus, nu pentru cerința proporției ce ar trebui să existe între folos și actul determinant, ci pentru că ele reprezintă gesturi simbolice, acte de politețe, de gratitudine, fiind date și primite cu această intenție, nu pentru a determina un funcționar să facă, să nu facă, să întârzie executarea unui act la care era obligat potrivit îndatoririlor de serviciu ori să facă un act contrar, acestor îndatoriri.

În speță, însă, obiectul oferit, un obiect de uz casnic evaluată la suma de 1200 RON (sub acest aspect nu se pot primi argumentele apărării, în sensul că hota ar avea o valoare mult mai mică, de 50 RON, acestea fiind simple alegații, având în vedere că pornesc de la prezumția că hota respectivă prezintă;.caracteristici inferioare celor comercializate prin intermediul tranzacțiilor on-line) nu este simbolic și nu reprezintă manifestarea unui act de politețe sau de gratitudine, cu atât mai mult cu cât așa cum a reținut și instanța de fond, familia inculpatului nu se afla la data comiterii faptei în relații apropiate cu familia denunțătoarei, neputându-se prezuma că, bunul a fost dat inculpatului, în considerarea sărbătorilor de iarna. Chiar dacă denunțătoarea a arătat prin declarațiile date că nu a considerat că hota a fost dată ca mită, declarația denunțătorului nu se poate fracționa, ci trebuie privită în ansamblul ei. Or, analizând depoziția acesteia, se constată .că, scopul oferirii, și remiterii bunului, privea în mod evident îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu care îi reveneau inculpatului, în calitate de secretar al Comisiei de fond funciar. Declarațiile acesteia se coroborează sub acest aspect, cu declarațiile martorului D.I.

Nu se.poate reține nici „reaua-credință" a denunțătoarei, raportat la împrejurarea că în cursul cercetării judecătorești, la prima instanță, aceasta ar fi arătat că remiterea hotei s-a făcut în vederea punerii în executare a unor hotărâri judecătorești, obținute ulterior, deoarece din prezentarea situației de fapt expusă de aceasta reiese, neîndoielnic, că dincolo de unele inadvertențe ce ar putea fi justificate și de trecerea unui interval mai lung de timp de la data săvârșirii.faptei, aceasta, acționând în modul arătat, a avut în vedere rezolvarea situației juridice a terenului la care era îndreptățită familia sa.

Nici împrejurarea că inițiativa oferirii și remiterii folosului a aparținând denunțătoarei nu are relevanță penală, în sensul exonerării de la răspundere penală a inculpatului, deoarece consumarea faptei este pe deplin înfăptuită o dată cu realizarea oricărei din cele patru modalități normative ale elementului material, respectiv pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase sau nerespingerea acesteia, în modul și scopul prevăzut de art. 254 C. pen. Totodată, Curtea apreciază că, nici comportamentul ulterior al inculpatului în sensul că nu a intervenit pe lângă membrii comisiei pentru a-l favoriza,

:

pe soțul denunțătoarei, nu poate conduce la o altă concluzie, din moment ce infracțiunea se consumase anterior, la momentul primirii bunului, în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

Ca atare soluția de condamnare în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. dispusă de instanța de fond este temeinică și legală, iar reformarea sentinței sub acest aspect, prin aplicarea în cauză a dispozițiilor contrare de achitare din art. 345 alin. (2) raportat la art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. solicitată de inculpat este nejustificată.

Sub aspectul proporționalizării pedepsei aplicate, Curtea constată că, în mod corect, s-a analizat întreg materialul probator și că pedeapsa astfel cum a fost individualizată, răspunde, atât principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut în art. 52 C. pen., avându-se în vedere infracțiunea săvârșită de inculpat - luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, Curtea constată că, inculpatului i-au fost reținute dispozițiile art. 74 alin. (2) C. pen. și, prin acordarea acestor circumstanțe atenuate judiciare, i-a fost aplicată o pedeapsă în cuantum de 2 ani și 6 luni închisoare - cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile art. 86

1

C. pen., aceasta fiind justificată în conformitate cu criteriile stabilite în art. 72 C. pen., relativ la gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care aceasta a fost comisă, valoarea bunului primit, datele favorabile inculpatului, vârsta, pregătirea, lipsa antecedentelor penale.

O reindividualizare a pedepsei, astfel cum se solicită de inculpat nu se justifică, scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., putând fi realizat prin cuantumul pedepsei stabilite, care este necesar și suficient și totodată, reprezintă un avertisment pentru formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și fața de regulile de conviețuire socială.

În această ordine de idei, se reține că nici comportamentul inculpatului pe parcursul procesului penal - nesincer - nu este în măsură să justifice altă concluzie, cu atât mai mult cu cât un astfel de comportament nu face decât să semnifice că acesta desconsideră în continuare valorile morale și nu conștientizează gravitatea faptei săvârșite.

În ceea ce privește modalitatea de executare, Curtea, apreciază că, deși cuantumul de 2 ani și 6 luni al pedepsei aplicate de instanța de fond ar permite aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. și cu toate că este îndeplinită condiția prev. de art. 81 alin. (1) lit. b) C. pen., nu se impune schimbarea modalității de executare, prin aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei potrivit art. 81 C. pen., modalitatea de executare dispusă de instanța de fond, în condițiile art. 86

1

C. pen., fiind mai în măsură să asigure realizarea scopului pedepsei, așa cum este prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen. întrucât, respectarea măsurilor de supraveghere și îndeplinirea obligațiilor impuse de instanță, în temeiul art. 86

1

C. pen., pot conduce la reinserția socială a inculpatului și la determinarea acestuia, sub îndrumarea consilierului de probațiune, de a parcurge un traseu de viață dezirabil social.

În aceste condiții, concluzia care se impune este că, pedeapsa a fost just individualizată și că, modalitatea de suspendare condiționată a executării acesteia în baza art. 81 C. pen., preconizată în apelul inculpatului, nu poate să permită atingerea scopului pedepsei.

Cu privire la criticile privind cuantumul cheltuielilor judiciare, Curtea le apreciază ca neîntemeiate, sumele stabilite de instanța de. fond fiind în acord cu complexitatea cauzei penale, amploarea probelor administrate, cheltuielile efectuate pentru administrarea acestora și pentru efectuarea actelor de procedură, în sensul dispozițiilor art. 189 C. proc. pen. și cu respectarea   dispozițiilor art. 191 C. proc. pen.

Ca atare, prin decizia penală nr. 340 din 06 noiembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.V. împotriva sentinței penale nr. 200 din data de 28 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 14998/95/2012, apelantul fiind obligat la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind în cuantum de 200 RON.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul S.V. la data de 15 noiembrie 2013, în termen legal, fără să expună motivele.

Ulterior, la

data de 26 martie 2014, motivele de recurs au fost transmise prin fax.

În dezvoitarea motivelor de recurs, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. susținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

Inculpatul contestă situația de fapt reținută de prima instanță și de instanța de apel, pe baza căreia aceste două instanțe au stabilit că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

Astfel, inculpatul arată că infracțiunea nu există, că nu sunt probe în sensul că a acceptat promisiunea martorei denunțătoare de a-i da o hotă și că, în pofida probatoriului, instanțele au reținut că a acceptat promisiunea asigurându-o pe denunțătoare că va formula o acțiune pentru anularea titlului de proprietate emis în favoarea numitei D.M. și că va urgenta procedurile de punere în posesie asupra terenurilor.

De asemenea, inculpatul arată că nu există probe în sensul că a primit hota cu titlu de mită, susținând că, în realitate, a fost dată cu titlu de cadou la inițiativa exclusivă a martorei denunțătoare D.V., inculpatul făcând referire la declarațiile acestei martore și ale martorului D.I.

În altă ordine de idei, inculpatul arată că nu avea atribuții de serviciu care să vizeze promovarea de acțiuni, .reprezentarea în instanță și, cu atât mai puțin, punerea în posesie și emiterea, actelor de proprietate, că inițiativa anulării titlului de proprietate emis în favoarea numitei D.M. nu i-a aparținut, că redactarea cererii de chemare în judecată s-a făcut de o altă persoană, că nu a semnat această acțiune fiind în concediu de odihnă, că nu a avut nicio implicare în redactarea și comunicarea adresei prin care i se solicita numitei D.M. să depună acte în vederea lămuririi situației și că nu  a cerut niciunui membru al comisiei locale să favorizeze familia D. sau să soluționeze în mod preferențial cererile acestora.

Inculpatul susține că lipsește și vinovăția din moment ce din probele administrate a rezultat că a primit hota drept cadou și face referire în acest sens la declarațiile martorilor și la procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate arătând că în cuprinsul acestor convorbiri a făcut diferență între acordarea unor sume de bani (faptă pentru care a fost cercetat într-o altă cauză, fiind condamnat definitiv) și primirea hotei.

Drept urmare inculpatul solicită achitarea în temeiul art. 10 lit. a) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior.

Examinând, cauza în temeiul art. 385

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen., în limitele cazului de casare invocat de către inculpat și a cazurilor de casare, ce pot fi avute în vedere din oficiu, se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

I. După formularea cererii, de recurs, în data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare noul C. proc. pen., însă potrivit dispozițiilor, tranzitorii, respectiv art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2012 de punere în aplicare a noului. C. proc. pen., recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a acestui Cod rămân în competența instanței legal investite și vor fi soluționate în conformitate cu vechile dispoziții procedurale ce reglementează soluționarea recursului.

Având în vedere data pronunțării deciziei atacate, mai precis 6 noiembrie 2013, se constată aplicabile dispozițiile C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, așa încât instanța de recurs va avea în vedere aceste prevederi legale, fără a mai face de fiecare dată cuvenita precizare.

Prin raportare la aceste dispoziții, se constată, că recursul a fost declarat și motivat în termenele prevăzute de dispozițiile legale. Astfel, motivarea recursului a fost înaintată instanței la data de 26 martie 2014, cu respectarea dispozițiilor art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., și anume cu 5 zile înaintea primului termen de.judecată stabilit la data de 1 aprilie 2014 (termenul prevăzut pentru motivarea recursului fiind un te