ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5321/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, anularea adresei nr. 1521826 din 06 mai 2011 și a adresei nr. 1072413 din 09 august 2011, precum și obligarea autorității pârâte la emiterea autorizației de muncă către d-na K.M., cetățean marocan. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a depus o cerere la autoritatea pârâtă în vederea eliberării autorizației de muncă de lucrător permanent pentru K.M., cetățean marocan, însoțită de actele prevăzute de lege.

Prin adresa nr. 1521826 din 06 mai 2011 autoritatea pârâtă i-a comunicat soluționarea nefavorabilă a cererii pe motiv că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 56/2007, coroborat cu art. 44 alin. (2) lit. b), raportat la art. 6 alin. (1) lit. f) și art. 27 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată. Reclamantul a susținut, în esență, că refuzul acordării autorizației de muncă este abuziv, netemeinic și nelegal, întrucât cetățeana marocană îndeplinește condițiile legale prevăzute de art. 4 din O.U.G. nr. 56/2007 și cele ale O.U.G. nr. 194/2002. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe Legea nr. 554/2004, O.U.G. nr. 56/2007, O.U.G. nr. 194/2002 și Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 449 din 8 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului S.M. În motivarea acestei soluții, instanța de fond a constatat că persoana cetățean marocan pentru care reclamantul a solicitat eliberarea unei autorizații de muncă de la autoritatea pârâtă, pe nume K.M., nu este la prima intrare solicitată în România, aflându-se în baza de date a autorității publice în sensul că după obținerea vizei de intrare a încălcat scopul declarat la obținerea vizei și după ce a fost depistată că a încălcat acest scop nu a respectat decizia obligatorie de returnare eliberată pe numele acesteia determinând autoritățile române să dispună returnarea sub escortă.

A mai constatat că K.M., cetățean marocan pentru care reclamantul a solicitat autorizația de muncă, a obținut, anterior acestei solicitări, o viză pentru reîntregirea familiei în calitate de membru cetățean român, iar la data de 30 septembrie 2009, Biroul pentru Imigrări al Județului Călărași a emis pe numele acesteia decizia de returnare, constatând o căsătorie de conveniență. La data de 08 iulie 2010, K.M. a fost îndepărtată sub escortă fiind instituită pe numele acesteia măsura interzicerii intrării pe teritoriul României pe o perioadă de 6 luni. Examinând dispozițiile legale invocate prin actul contestat, instanța fondului a reținut, în raport de această situație de fapt, că solicitarea reclamantului adresată autorității pârâte de a emite o autorizație de muncă pe numele străinului K.M.

este contrară în mod evident art. 44 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002 (în vigoare la data emiterii adresei nr. 1521826 din 06 mai 2011), nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. e) și f) din acest act normativ, condiții în care nu se poate reține existența refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri. Împotriva sentinței civile nr. 449 din 8 februarie 2012 a formulat recurs reclamantul S.M., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, s-a susținut că instanța de fond a apreciat în mod greșit actul dedus judecății și s-a criticat aprecierea acesteia că în speță nu sunt respectate cerințele prevăzute de art. 44 alin. (2) lit. b) și implicit cerințele art. 6 alin. (1) lit. e) și f) din O.U.G.

nr. 194/2002. S-a mai susținut că prevederile 6 alin. (1) lit. e) și f) din O.U.G. nr. 194/2002 nu sunt incidente în cauză, întrucât interdicția aplicată cetățenei marocane nu mai era valabilă la momentul solicitării, aceasta intrând în România în mod legal; că dosarul depus la autoritatea pârâtă este complet și legal întocmit. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul formulat ca rămas fără obiect, pentru considerentele ce urmează. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul de față a rămas fără obiect, întrucât, potrivit susținerilor recurentului-reclamant, detaliate în înscrisul depus prin Registratura Curții la data de 20 mai 2013, d-na K.M.

și-a reglementat dreptul de ședere în România, fiind, astfel, soluționată favorabil cererea acestuia. Pentru aceste motive, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca fiind rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.M. împotriva sentinței civile nr. 449 din 8 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal ca rămas fără obiect. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2013.