ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

cauzei penale de față;

În

baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele :

La data

de 26 august 2009 a fost înregistrată la grefa Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, sub nr. 6900/1/2009, plângerea formulată de partea

vătămată T.V., în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc.

pen., împotriva magistraților procurori B.Ș., C.E., R.O. din cadrul Parchetului

de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, și a lucrătorilor de poliție G.M.,

S.N., R.M. și R.C., care și-au desfășurat activitatea în cadrul Secției

Regionale de Poliție Transporturi București, solicitând tragerea acestora la

răspundere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 248

1

,

art. 268 și art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) din același

cod.

Prin

sentința penală nr. 1985 din 23 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a admis plângerea formulată de parte vătămată T.V.

împotriva rezoluției nr. 1855/P/2008 din data de 16 iunie 2009 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București.

A

desființat rezoluția, precum și rezoluția nr. 1101/11/2/2009 din data de 23

iulie 2009 a aceleiași structuri a Ministerului Public și a trimis plângerea

formulată de susnumita persoană vătămată, împotriva magistraților procurori B.Ș.,

C.E., R.O. și a lucrătorilor de poliție G.M., S.N., R.M. și R.C., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiții Secția de urmărire penală și

criminalistică, spre competentă soluționare.

Pentru

a adopta această soluție, instanța a reținut că, în speța dedusă judecății,

plângerea vizează un magistrat procuror (B.Ș.), care, deși inițial avea grad de

procuror de parchet de pe lângă judecătorie, la momentul adoptării rezoluției nr.

1855/P/2008 - 16 iunie 2009, a fost delegat, începând cu 1 iunie 2009, pentru o

perioadă de aproximativ 9 luni, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial

București, astfel că pentru pretinsele infracțiuni comise calitatea acestuia

atrage competența procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în efectuarea cercetărilor.

Cauza

a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, sub numărul 101/P/2010.

Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Prin

plângerea înregistrată la data de 22 octombrie 2008, la grefa secției a II-a

penale și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 6350/2/2008, 2241/2008,

persoana vătămată T.V. a solicitat efectuarea de cercetări penale și tragerea

la răspundere penală a magistratului C.E., fost prim procuror al Parchetului de

pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută și pedepsită de

art. 248

1

C. pen.

În

motivarea plângerii, persoana vătămată, a susținut că făptuitoarea nu i-a

comunicat soluția organului de urmărire penală cu privire la plângerea sa

înregistrată la Secția Regională de Poliție Transporturi București din 17

octombrie 2006.

Instanța

de judecată, prin încheierea de ședință publică din 07 noiembrie 2008, a scos

de pe rol cauza penală și a trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea efectuării urmăririi penale.

Ulterior,

persoana vătămată a depus la același organ judiciar o nouă plângere, prin care

a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților procurori B.Ș., R.O.

și C.E. și a lucrătorilor de poliție G.M., S.N., R.M. și R.C., sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 268, art. 248

1

C. pen. și art. 264 alin. (1) C. pen., pretins a fi fost comise cu prilejul

instrumentării dosarelor nr. 4539/P/2006 și nr. 8304/P/2006 ale Parchetului de

pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București.

În

Dosarul nr. 4539/P/2006, T.V. a fost cercetat sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen. reținându-se că la data

de 21 ianuarie 2006, susnumitul a participat în calitate de adjunct al șefului

de stație CFR Marfă București - Progresul, împreună cu delegații a două

societăți comerciale, la deschiderea ușilor vagonului de marfă nr. x.

Deși,

cu acest prilej, a constatat că aproximativ 2,5 tone de cartofi era înghețată,

învinuitul T.V. a refuzat să întocmească un proces-verbal de constatare a

pagubei și în acest fel nu și-a nerespectat atribuțiile de serviciu stabilite,

atât prin fișa postului cât și prin convenția cu privire la transporturile

internaționale, precum și prin Regulamentul de transport pe căile ferate în

România.

Magistratul

procuror B.Ș., ținând seama de persoana învinuitului și de împrejurările în

care a fost comisă fapta, prin ordonanța nr. 4539/P/2006, din data de 15

februarie 2007, a apreciat că, prin conținutul ei concret, fapta nu prezintă

pericolul social al unei infracțiuni, motiv pentru care a dispus scoaterea de

sub urmărire penală a învinuitului T.V. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter

administrativ, constând într-o amendă în cuantum de 800 lei.

T.V.

a contestat faptul că i s-ar fi adus la cunoștință fișa postului, susținând că

semnăturile de pe tabel din dreptul numelui său ar fi fost executate de o altă

persoană.

În

acest sens, susnumitul a depus o plângere penală la grefa Parchetului de pe

lângă Judecătoria Sectorului 4, unde a fost înregistrată sub nr. 8304/P/2006.

În

această cauză s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice, care a

concluzionat că semnăturile respective nu au fost executate de T.V., și că nu

se poate stabili persoana care a executat acele semnături, întrucât acestea

sunt contrafăcute prin imitație liberă.

Magistratul

procuror B.Ș., examinând întregul material probatoriu administrat în cauză,

prin rezoluția din data de 28 ianuarie 2008, a confirmat propunerea organului

de poliție de a nu se începe urmărirea penală în această speță, sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (Dosar nr. 8304/P/2006).

Împotriva

soluțiilor adoptate în cele două dosare, T.V. a formulat plângeri, atât la

procurorul ierarhic superior, cât și la instanța de judecată, care însă au fost

respinse ca neîntemeiate ceea ce a constituit un motiv pentru partea vătămată T.V.

de a formula noi plângeri, adresate ulterior și altor organe judiciare, care

însă nu aveau competența să se pronunțe cu privire la soluțiile adoptate în

cele două dosare, mai sus expuse.

Cu

privire la lucrarea înregistrată la organele de poliție din 17 octombrie 2006,

s-a constatat că aceasta a fost menționată în evidența plângerilor, în

conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 27/2002.

După

verificarea aspectelor sesizate, Secția regională de Poliție Transporturi

București a clasat lucrarea.

Prin

rezoluția nr. 101/P/2010 din 15 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în

baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de B.Ș. (procuror delegat în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție), C.E., R.O. - procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4, S.N., R.M. și R.C. - lucrători de poliție în cadrul Secției Regionale de

Poliție Transporturi București, G.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute și pedepsite de art. 248

1

C. pen., art. 268 C. pen., art. 264

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a

apreciat că magistrații procurori și lucrătorii de poliție reclamați nu au

făcut altceva decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu fără a

manifesta părtinire în soluțiile adoptate.

Împotriva

acestei rezoluții, petiționarul T.V. a formulat plângere, în condițiile art. 278

C. proc. pen., la procurorul șef iar prin rezoluția nr. 2239/11189/II-2/2010

dată de procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art.

278 alin. (1) C. proc. pen. - a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii

petiționarului, formulată împotriva soluției dispuse în Dosarul nr. 101/P/2010,

precum și comunicarea soluțiilor.

Nemulțumit

de modul de soluționare al plângerii sale, s-a adresat în condițiile art. 278

1

C. proc. pen. instanței de judecată, considerând că intimații se fac vinovați

de faptele pentru care s-au efectuat acte premergătoare, acte care, în opinia

sa, nu sunt complete deoarece intimații nu au fost audiați, astfel încât nu se

poate vorbi de o cercetare prealabilă, motiv pentru care a solicitat admiterea

plângerii sale și trimiterea dosarului la parchet în vederea începerii urmăririi

penale. De asemenea a învederat că se constituie parte civilă cu suma de

250.000 RON.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., a verificat rezoluția atacată pe baza actelor și

lucrărilor dosarului Parchetului, în raport de criticile formulate de

petiționar.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate de procuror, care au stat la baza

rezoluției din 15 februarie 2010 date în Dosarul nr. 101/P/2010 al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod corect și temeinic

motivat, în raport cu fiecare critică a petiționarului, ce a fost examinată în

concret și căreia i s-a răspuns argumentat, procurorul a dispus soluția

neînceperii urmăririi penale față de intimați întrucât faptele nu există.

În

vederea realizării obiectului urmăririi penale, legea procesual-penală a

determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului

penal.

Sesizat

în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent

efectuează acte premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea prevăzută

de lege.

În

anumite situații, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care

confirmă sau infirmă existența infracțiunii cu a cărei săvârșire organul de

urmărire penală a fost sesizat, pot duce la constatarea unora din cazurile

reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau

exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În

raport cu această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și,

respectiv, declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de urmărire

penală sau, după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului, se

dispune neînceperea acesteia.

În

cauză, constatându-se inexistența infracțiunilor sesizate, în mod întemeiat s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați.

Lucrătorii

de poliție S.N., R.M. și R.C. cât și procurorii B.Ș., G.M., C.E. și R.O. și-au

fundamentat propunerile și soluțiile efectuate în cauzele respective, pe baza

dispozițiilor legale, exercitându-și atribuțiile în mod legal.

Din

actele dosarului nu a rezultat nici un indiciu că aceștia ar fi dat ajutor

vreunui infractor în sensul dispozițiilor art. 264 C. pen.

Primi

procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 și-a exercitat

atribuțiile de serviciu corespunzător, iar R.M. și G.M. au înaintat în mod

corect dosarul procurorului, în vederea adoptării soluției, conform dispozițiilor

procedural penale.

Susținerile

petiționarului, privind eventualele aspecte de netemeinicie sau nelegalitate

ale soluțiilor acestora, chiar reale dacă ar fi fost, puteau fi valorificate în

cadrul procedurii reglementate prin dispozițiile art. 275-278

1

C.

proc. pen.

Simpla

împrejurare că petentul este nemulțumit de soluțiile adoptate într-o cauză nu

poate constitui motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care

au emis-o, atâta timp cât din activitatea de urmărire penală nu a rezult că

procurorii ar fi săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității

de jurisdicție și că și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de

serviciu.

A

raționa altfel, ar însemna că independența procurorilor, stabilită prin art. 3 alin.

(1) din Legea nr. 303/2004, republicată, constituie o noțiune lipsită de

conținut, de finalitate practică, ceea ce ar fi de natură a-i pune pe aceștia

în imposibilitatea de a-și îndeplini atribuțiile stabilite prin art. 63 din

Legea nr. 304/2004 republicată, corespunzător dispozițiilor art. 131 alin. (2)

din Constituția României.

Infracțiunea

prevăzută de art. 268 C. pen. constă în punerea în mișcare a acțiunii penale,

arestarea, trimiterea în judecată sau condamnarea unei persoane știind că este

nevinovată, or, în speță, față de petentul T.V. nu s-a pus în mișcare acțiunea

penală, nu s-a dispus trimiterea în judecată, iar soluția adoptată față de

acesta în Dosarul nr. 4539/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector

4, în care a avut calitatea de învinuit, a fost cea de scoatere de sub urmărire

penală și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ astfel încât

această infracțiune nu poate fi reținută în sarcina intimaților.

Cu

privire la cererea petiționarului de constituire ca parte civilă cu suma de

250.000 RON este de reținut faptul că dispozițiile art. 504 C. proc. pen.,

stabilesc condiții precis determinate pentru repararea daunei morale sau a

pagubei materiale produse unei persoane, dispoziții care nu sunt îndeplinite în

prezenta cauză.

Înalta

Curte de Casație și Justiție nu poate reține criticile formulate de petiționar

în plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.,

adresată instanței supreme, referitoare la insuficienta cercetare, deoarece, pe

de o parte, în etapa actelor premergătoare procurorul este singurul care

apreciază asupra oportunității efectuării verificărilor pe care le consideră

necesare și suficiente, iar pe de altă parte au fost efectuate acte

premergătoare în cauză.

În

etapa actelor premergătoare, etapă care se situează în afara procesului penal,

se fac numai verificări cu privire la presupuse fapte penale, astfel încât

susținerile petiționarului sunt nefondate cu privire la neaudierea intimaților.

În

raport cu cele menționate Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că

rezoluția din 15 februarie 2010 dată în dosarul nr. 101/P/2010 a Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică este legală și temeinică.

Față

de aceste considerente, în baza art. 278

1

alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționar.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe petiționar la cheltuieli

judiciare către stat conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul T.V. împotriva rezoluției nr. 101/P/2010

din 15 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 10

septembrie 2010.