ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele : La data de 26 august 2009 a fost înregistrată la grefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 6900/1/2009, plângerea formulată de partea vătămată T.V., în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., împotriva magistraților procurori B.Ș., C.E., R.O. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, și a lucrătorilor de poliție G.M., S.N., R.M. și R.C., care și-au desfășurat activitatea în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București, solicitând tragerea acestora la răspundere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 248 1 , art. 268 și art. 264 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 33 lit. a) din același cod. Prin sentința penală nr. 1985 din 23 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis plângerea formulată de parte vătămată T.V. împotriva rezoluției nr. 1855/P/2008 din data de 16 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. A desființat rezoluția, precum și rezoluția nr. 1101/11/2/2009 din data de 23 iulie 2009 a aceleiași structuri a Ministerului Public și a trimis plângerea formulată de susnumita persoană vătămată, împotriva magistraților procurori B.Ș., C.E., R.O. și a lucrătorilor de poliție G.M., S.N., R.M. și R.C., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiții Secția de urmărire penală și criminalistică, spre competentă soluționare.

Pentru a adopta această soluție, instanța a reținut că, în speța dedusă judecății, plângerea vizează un magistrat procuror (B.Ș.), care, deși inițial avea grad de procuror de parchet de pe lângă judecătorie, la momentul adoptării rezoluției nr. 1855/P/2008 - 16 iunie 2009, a fost delegat, începând cu 1 iunie 2009, pentru o perioadă de aproximativ 9 luni, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial București, astfel că pentru pretinsele infracțiuni comise calitatea acestuia atrage competența procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în efectuarea cercetărilor. Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, sub numărul 101/P/2010.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată la data de 22 octombrie 2008, la grefa secției a II-a penale și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 6350/2/2008, 2241/2008, persoana vătămată T.V. a solicitat efectuarea de cercetări penale și tragerea la răspundere penală a magistratului C.E., fost prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută și pedepsită de art. 248 1 C. pen.

În motivarea plângerii, persoana vătămată, a susținut că făptuitoarea nu i-a comunicat soluția organului de urmărire penală cu privire la plângerea sa înregistrată la Secția Regională de Poliție Transporturi București din 17 octombrie 2006. Instanța de judecată, prin încheierea de ședință publică din 07 noiembrie 2008, a scos de pe rol cauza penală și a trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea efectuării urmăririi penale. Ulterior, persoana vătămată a depus la același organ judiciar o nouă plângere, prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților procurori B.Ș., R.O. și C.E. și a lucrătorilor de poliție G.M., S.N., R.M. și R.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 268, art. 248 1 C. pen.

și art. 264 alin. (1) C. pen., pretins a fi fost comise cu prilejul instrumentării dosarelor nr. 4539/P/2006 și nr. 8304/P/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București. În Dosarul nr. 4539/P/2006, T.V. a fost cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen. reținându-se că la data de 21 ianuarie 2006, susnumitul a participat în calitate de adjunct al șefului de stație CFR Marfă București - Progresul, împreună cu delegații a două societăți comerciale, la deschiderea ușilor vagonului de marfă nr. x. Deși, cu acest prilej, a constatat că aproximativ 2,5 tone de cartofi era înghețată, învinuitul T.V. a refuzat să întocmească un proces-verbal de constatare a pagubei și în acest fel nu și-a nerespectat atribuțiile de serviciu stabilite, atât prin fișa postului cât și prin convenția cu privire la transporturile internaționale, precum și prin Regulamentul de transport pe căile ferate în România.

Magistratul procuror B.Ș., ținând seama de persoana învinuitului și de împrejurările în care a fost comisă fapta, prin ordonanța nr. 4539/P/2006, din data de 15 februarie 2007, a apreciat că, prin conținutul ei concret, fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, motiv pentru care a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T.V. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, constând într-o amendă în cuantum de 800 lei. T.V. a contestat faptul că i s-ar fi adus la cunoștință fișa postului, susținând că semnăturile de pe tabel din dreptul numelui său ar fi fost executate de o altă persoană. În acest sens, susnumitul a depus o plângere penală la grefa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, unde a fost înregistrată sub nr. 8304/P/2006.

În această cauză s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice, care a concluzionat că semnăturile respective nu au fost executate de T.V., și că nu se poate stabili persoana care a executat acele semnături, întrucât acestea sunt contrafăcute prin imitație liberă. Magistratul procuror B.Ș., examinând întregul material probatoriu administrat în cauză, prin rezoluția din data de 28 ianuarie 2008, a confirmat propunerea organului de poliție de a nu se începe urmărirea penală în această speță, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (Dosar nr. 8304/P/2006). Împotriva soluțiilor adoptate în cele două dosare, T.V. a formulat plângeri, atât la procurorul ierarhic superior, cât și la instanța de judecată, care însă au fost respinse ca neîntemeiate ceea ce a constituit un motiv pentru partea vătămată T.V.

de a formula noi plângeri, adresate ulterior și altor organe judiciare, care însă nu aveau competența să se pronunțe cu privire la soluțiile adoptate în cele două dosare, mai sus expuse. Cu privire la lucrarea înregistrată la organele de poliție din 17 octombrie 2006, s-a constatat că aceasta a fost menționată în evidența plângerilor, în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 27/2002. După verificarea aspectelor sesizate, Secția regională de Poliție Transporturi București a clasat lucrarea. Prin rezoluția nr. 101/P/2010 din 15 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.Ș. (procuror delegat în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție), C.E., R.O. - procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4, S.N., R.M. și R.C. - lucrători de poliție în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București, G.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 248 1 C. pen., art. 268 C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a apreciat că magistrații procurori și lucrătorii de poliție reclamați nu au făcut altceva decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu fără a manifesta părtinire în soluțiile adoptate.

Împotriva acestei rezoluții, petiționarul T.V. a formulat plângere, în condițiile art. 278 C. proc. pen., la procurorul șef iar prin rezoluția nr. 2239/11189/II-2/2010 dată de procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen. - a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii petiționarului, formulată împotriva soluției dispuse în Dosarul nr. 101/P/2010, precum și comunicarea soluțiilor. Nemulțumit de modul de soluționare al plângerii sale, s-a adresat în condițiile art. 278 1 C. proc. pen.

instanței de judecată, considerând că intimații se fac vinovați de faptele pentru care s-au efectuat acte premergătoare, acte care, în opinia sa, nu sunt complete deoarece intimații nu au fost audiați, astfel încât nu se poate vorbi de o cercetare prealabilă, motiv pentru care a solicitat admiterea plângerii sale și trimiterea dosarului la parchet în vederea începerii urmăririi penale. De asemenea a învederat că se constituie parte civilă cu suma de 250.000 RON. Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., a verificat rezoluția atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului Parchetului, în raport de criticile formulate de petiționar.

Din analiza actelor premergătoare efectuate de procuror, care au stat la baza rezoluției din 15 februarie 2010 date în Dosarul nr. 101/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod corect și temeinic motivat, în raport cu fiecare critică a petiționarului, ce a fost examinată în concret și căreia i s-a răspuns argumentat, procurorul a dispus soluția neînceperii urmăririi penale față de intimați întrucât faptele nu există. În vederea realizării obiectului urmăririi penale, legea procesual-penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal.

Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea prevăzută de lege. În anumite situații, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existența infracțiunii cu a cărei săvârșire organul de urmărire penală a fost sesizat, pot duce la constatarea unora din cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată. În raport cu această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și, respectiv, declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de urmărire penală sau, după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului, se dispune neînceperea acesteia.

În cauză, constatându-se inexistența infracțiunilor sesizate, în mod întemeiat s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați. Lucrătorii de poliție S.N., R.M. și R.C. cât și procurorii B.Ș., G.M., C.E. și R.O. și-au fundamentat propunerile și soluțiile efectuate în cauzele respective, pe baza dispozițiilor legale, exercitându-și atribuțiile în mod legal. Din actele dosarului nu a rezultat nici un indiciu că aceștia ar fi dat ajutor vreunui infractor în sensul dispozițiilor art. 264 C. pen. Primi procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 și-a exercitat atribuțiile de serviciu corespunzător, iar R.M. și G.M. au înaintat în mod corect dosarul procurorului, în vederea adoptării soluției, conform dispozițiilor procedural penale.

Susținerile petiționarului, privind eventualele aspecte de netemeinicie sau nelegalitate ale soluțiilor acestora, chiar reale dacă ar fi fost, puteau fi valorificate în cadrul procedurii reglementate prin dispozițiile art. 275-278 1 C. proc. pen. Simpla împrejurare că petentul este nemulțumit de soluțiile adoptate într-o cauză nu poate constitui motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp cât din activitatea de urmărire penală nu a rezult că procurorii ar fi săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție și că și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu.

A raționa altfel, ar însemna că independența procurorilor, stabilită prin art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, constituie o noțiune lipsită de conținut, de finalitate practică, ceea ce ar fi de natură a-i pune pe aceștia în imposibilitatea de a-și îndeplini atribuțiile stabilite prin art. 63 din Legea nr. 304/2004 republicată, corespunzător dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Constituția României. Infracțiunea prevăzută de art. 268 C. pen. constă în punerea în mișcare a acțiunii penale, arestarea, trimiterea în judecată sau condamnarea unei persoane știind că este nevinovată, or, în speță, față de petentul T.V.

nu s-a pus în mișcare acțiunea penală, nu s-a dispus trimiterea în judecată, iar soluția adoptată față de acesta în Dosarul nr. 4539/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4, în care a avut calitatea de învinuit, a fost cea de scoatere de sub urmărire penală și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ astfel încât această infracțiune nu poate fi reținută în sarcina intimaților. Cu privire la cererea petiționarului de constituire ca parte civilă cu suma de 250.000 RON este de reținut faptul că dispozițiile art. 504 C. proc. pen., stabilesc condiții precis determinate pentru repararea daunei morale sau a pagubei materiale produse unei persoane, dispoziții care nu sunt îndeplinite în prezenta cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate reține criticile formulate de petiționar în plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., adresată instanței supreme, referitoare la insuficienta cercetare, deoarece, pe de o parte, în etapa actelor premergătoare procurorul este singurul care apreciază asupra oportunității efectuării verificărilor pe care le consideră necesare și suficiente, iar pe de altă parte au fost efectuate acte premergătoare în cauză. În etapa actelor premergătoare, etapă care se situează în afara procesului penal, se fac numai verificări cu privire la presupuse fapte penale, astfel încât susținerile petiționarului sunt nefondate cu privire la neaudierea intimaților.

În raport cu cele menționate Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că rezoluția din 15 februarie 2010 dată în dosarul nr. 101/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică este legală și temeinică. Față de aceste considerente, în baza art. 278 1 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționar. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe petiționar la cheltuieli judiciare către stat conform dispozitivului prezentei hotărâri. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul T.V. împotriva rezoluției nr. 101/P/2010 din 15 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2010.