ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1748/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1748/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Arad, prin sentința civilă nr. 1965 din 12 aprilie 2006, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta SC T.O.P. SA cu sediul social în municipiul Arad județul Arad, în contradictoriu cu SC R.I.T. SRL cu sediul social în municipiul Arad județul Arad, având ca obiect constatare reziliere de drept a contractului de închiriere, pretenții și evacuare, în favoarea Tribunalului Arad, având în vedere că obiectul principal al acțiunii nu este evaluabil în bani, devenind incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 519/ R din 22 iunie 2006, a constatat nul recursul declarat de pârâta SC R.I.T.
SRL împotriva sentinței civile nr. 1965 din 12 aprilie 2006 a Judecătoriei Arad. Prin sentința civilă nr. 2431 din 26 octombrie 2006, Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea reclamantei SC T. SA împotriva pârâtei SC R.I.T. SRL, în sensul că a constatat rezilierea de drept a contractului de închiriere nr. 4 din 26 ianuarie 2005, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7.373,05 Ron reprezentând diferența de chirie neachitată și 7.373,05 Ron penalități de întârziere, dispunând și evacuarea pârâtei de pe terenul obiect al contractului de închiriere. De asemenea, a mai fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.530,3 lei cheltuieli de judecată.
A fost dispusă restituirea cauțiunii în sumă de 5.228 Ron achitată de reclamantă cu recipisa de consemnare nr. 291205 din 13 septembrie 2006. În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut, în principal, că între părți a fost încheiat contractul de închiriere nr. 4 din 26 ianuarie 2005 având ca obiect închirierea de către reclamantă către pârâtă a suprafeței de 66,80 m.p. teren, în piața Miorița, până la data de 31 decembrie 2006, la un preț de 0,121/m.p./zi + TVA, respectiv de 288,55 Euro pe lună, plătibilă în lei, la cursul BNR din ziua facturării. În temeiul Hotărârii A.G.A. a reclamantei privind majorarea tarifelor de închiriere, aceasta a întocmit acte adiționale la contractul de închiriere, iar reprezentanții legali ai pârâtei au refuzat să le semneze.
Reclamanta și-a respectat obligațiile contractuale asumate, încunoștințând pârâta asupra majorării chiriei datorate. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 89 din 3 aprilie 2007, a respins, ca nefundat, apelul pârâtei SC R.I.T. SRL împotriva sentinței civile nr. 2431 din 26 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 6155/2006, fiind preluate, în esență, argumentele primei instanțe. Împotriva decizie civile nr. 89 din 3 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a promovat recurs pârâta SC R.I.T. SRL care a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie această hotărâre, solicitând în temeiul art. 304 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc.
civ., admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, iar pe fondul cauzei să fie respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată și nefondată. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a expus că manifestarea sa de voință privind modificarea contractului de închiriere a fost în direcția refuzului de a semna actul adițional și de a achita o chirie majorată care nu a fost acceptată. De asemenea, reclamanta nu a înștiințat pârâta cu privire la actul adițional nr. 737 din 31 martie 2005 cu aplicare din 1 aprilie 2005. S-a creat o confuzie cu privire la actul asupra căruia părțile și-au dat acordul, respectiv contractul de închiriere și actul în baza căruia s-au pretins și calculat sumele de bani, respectiv actul adițional, în baza căruia, nelegal și netemeinic s-a dispus obligația de plată.
Intimata reclamantă SC T.O.P. SA a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul administrat în cauză, în raport de toate criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul pârâtei, pentru următoarele considerente. Printr-o integrală și completă apreciere a probelor, instanțele judecătorești anterioare, au stabilit corect întreaga situație de fapt și de drept, interpretând cu rigurozitate clauzele contractului de închiriere nr. 4 din 26 ianuarie 2005, prin care au fost precizate întinderea drepturilor și obligațiilor asumate reciproc de părți. Este de necontestat că, de comun acord, prin voința liber exprimată, părțile au menționat în contractul expus anterior, că locatorul se obligă să anunțe, în termen legal pe chiriaș despre orice modificare privind tarifarea terenului închiriat sau orice alte modificări care intervin în contractul inițial.
Prin act adițional, reclamanta a majorat prețul chiriei, determinat de Hotărârea nr. 11/24 martie 2005 a Adunării Generale a Acționarilor și a Hotărârii nr. 10 din 29 martie 2005 a Consiliului de Administrației a SC T. SA Arad, aducând la cunoștința pârâtei această împrejurare. Criticile recurentei apar nejustificate, prin aceea că, raportat la momentul încheierii contractului de închiriere, s-a acceptat de chiriașul SC R.I.T. SRL de a fi anunțat despre eventualele modificări de tarif pentru terenul în suprafață de 66,80 m.p. situat în Piața Miorița din Arad. Din această perspectivă, majorarea prețului terenului închiriat nu încalcă consimțământul părților așa cum a fost el exprimat atunci când a fost negociat contractul de închiriere.
Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta SC R.I.T. SRL cu sediul social în Arad împotriva deciziei civile nr. 89 din 3 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, nefiind îndeplinită nici una din cerințele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC R.I.T. SRL Arad împotriva deciziei civile nr. 89 din 3 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 mai 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.