Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.01.2006
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 107/2006

HOTĂRÂRE
17.01.2006
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 107/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 14 iulie 2003, reclamanta C.C.M. a chemat în judecată pârâta B.M. în calitate de titulară a A.F.P.M. și a solicitat constatarea încetării contractului de locațiune din 31 martie 1997 în baza art. 111 C. proc. civ. și în conformitate cu dispozițiile art. 1436 C. civ., prin concedierea locatarei, evacuarea pârâtei din imobilul M.B. situat în localitatea Moneasa, în suprafață de 63 mp., în temeiul art. 480 și următoarele C. civ., obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 euro /zi de întârziere de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus evacuarea și până la predarea efectivă a imobilului și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 C. proc.

civ. Tribunalul Arad, secția comercială și contencios administrativ, prin sentința nr. 2721 din 23 septembrie 2003 a admis acțiunea reclamantei, a constatat încetarea contractului de locațiune din 31 iulie 1997 prin concedierea locatarei. A dispus evacuarea pârâtei din M.B. situat în localitatea Moneasa, sub sancțiunea unor daune cominatorii în cuantum de 100 euro /zi de întârziere, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și până la predarea efectivă a imobilului. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 259.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A dispus judecarea separată a cererii reconvenționale formulată de pârâta reclamantă reconvențională A.F.P.M., împotriva reclamantei – pârâtă reconvențională C.C.M., pentru obligația de a face și a fixat termen de judecată la data de 23 octombrie 2003. Prin sentința civilă nr. 3086 pronunțată la 22 octombrie 2003 Tribunalul Arad, secția comercială și contencios administrativ a respins cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională A.F.P.M., împotriva reclamantei pârâtă reconvențional C.C.M. pentru obligația de a face. Împotriva acestei sentințe, pârâta A.F.P.M. a declarat apel. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, prin decizia nr. 44/ A din 17 decembrie 2003 a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâtă, obligând-o să plătească reclamantei intimate 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei ultime hotărâri pârâta A.F.P.M. a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, recurenta arată că apreciază soluția instanței de apel greșită deoarece la data pronunțării deciziei taxa de timbru era achitată dar nu a ajuns la dosarul cauzei. Pe fondul cauzei recurenta arată că își menține criticile formulate în apel, critici care vizează schimbarea datei soluționării cererii reconvenționale. Recursul declarat de pârâtă nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente. Analizând actele și lucrările dosarului rezultă că la data soluționării apelului pârâtei, aceasta nu achitase taxa de timbru legal datorată, cu toate că fusese citată cu mențiunea timbrării cu 52.500 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar.

În consecință în mod corect, instanța de apel, în temeiul art. 20 pct. 3 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, republicată și a art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar modificată și completată, a anulat ca netimbrat apelul pârâtei. În concluzie, hotărârea recurată fiind legală, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.F.P.M., împotriva deciziei nr. 44/ A din 17 decembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-05-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1748/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Arad, prin sentința civilă nr. 1965 din 12 aprilie 2006, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta SC T.O.P. SA
ÎCCJ 2005-09-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7100/2005
Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 12 octombrie 2004, reclamanta N.R. a chemat în judecată pe pârâtul C.P., solicitând evacuarea acestuia din imobilul situat în Arad, proprieta
ÎCCJ 2005-06-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5512/2005
Asupra recursului civil de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele. La data de 9 mai 2003, reclamanta SC R. SA Arad a chemat în judecată pe pârâții C.G., ș.a., solicitând rezilierea contractului de încheiere nr. 230/
ÎCCJ 2009-10-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2254/2009
evacuarea pârâtei din spațiu, constatând că drepturile locative ale pârâtei au încetat prin împlinirea termenului locațiunii. Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâtă, tribunalul a apreciat că nu există nici un temei legal
ÎCCJ 2008-11-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3391/2008
Asupra perimării recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul M.M. prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Arad a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă