ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6744/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Tribunalul Dolj, prin Sentința nr. 1887 din 3 octombrie 2011, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ț.I.M. în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că în conformitate cu art. 3 pct. 1 C. proc. civ., Curțile de Apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale, iar actul contestat este emis de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

De asemenea, s-a mai reținut că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice Centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel, iar în cauza de față Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este organ central. Cauza a fost înregistrată la nr. 2028/54/2011 pe rolul Curții de Apel Craiova. La 12 ianuarie 2012 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității acțiunii arătând că Hotărârea nr. 64 din 16 februarie 2011 a fost comunicată reclamantului la data de 6 iulie 2011, acesta semnând de primire și a formulat acțiunea la 25 iulie 2011, adică peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (9) și alin. (10) din O.G.

nr. 137/2000. Cu privire la fondul acțiunii, intimata a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea ca temeinică și legală a Hotărârii nr. 64 din 16 februarie 2011 emisă de C.N.C.D. 2. Hotărârea instanței de fond Instanța, prin Încheierea din 9 februarie 2012, a respins excepția tardivității invocată de pârâtă. Prin Sentința nr. 178 din 15 martie 2012, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea formulată de reclamantul Ț.I.M. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării având ca obiect anularea Hotărârii nr. 64 din 16 februarie 2011, emisă de pârât. Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele: Reclamantul a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând să se constate o faptă de discriminare constând în tratament diferențiat și degradant aplicat lui ca urmare a faptului că pe citația emisă de Secția 4 Poliție s-a trecut Tecu Sanda +1.

A susținut reclamantul că modul său de citare "+1" a provocat suferințe psihice atât lui, cât și mamei sale, Ț.S., întrucât, în calitate de membrii ai Comunității Evreiești din Craiova, le-a readus în memorie modul în care membrii comunităților evreiești au fost catalogați într-o perioadă întunecată a istoriei, prin inscripționarea unor numere în lagărele naziste. Prin Hotărârea nr. 64 din 16 februarie 2011, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit că aspectele sesizate nu intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (1) și alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 republicată și a dispus clasarea dosarului. A mai reținut instanța că în speță, pretinsa deosebire de tratament realizată de lucrătorii secției de poliție prin citarea reclamantului „+1" nu este realizată pe vreunul dintre criteriile prevăzute strict de art. 2 alin. (1) din ordonanță, actul normativ condiționând constatarea discriminării de existența motivelor expres și limitativ enumerate.

3. Recursul declarat de reclamantul Ț.I.M. împotriva Sentinței nr. 178 din 15 martie 2012 a Curții de Apel Cluj Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.. 3.1. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 care nu limitează existența criteriilor ce pot conduce la discriminare. Înscrisurile demonstrează, în opinia recurentului, că nicio instituție din subordinea Ministerului Public nu citează un număr în locul numelui și prenumelui unei persoane și nu are cunoștință de existența unei asemenea practici judiciare raportate la alte persoane. Citarea unui număr „+1” reprezintă o încălcare a dreptului persoanei de a fi nominalizată în baza unui nume și prenume așa cum era consacrat de C. fam.

și de Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, acte normative în vigoare la momentul respectiv și implicit, o restrângere a drepturilor și libertăților de care beneficiază fiecare cetățean. 3.2. Sentința Curții de Apel Craiova cuprinde motive contradictorii Simpla prezentare în cuprinsul considerentelor a conținutului cererii de chemare în judecată, precum și a conținutului înscrisurilor de la dosar, fără vreo analiză a conținutului acestor înscrisuri ori a celorlalte mijloace de apărare invocate de părți nu satisface cerința referitoare la motivarea în fapt a hotărârii. 3.3. Prima instanță a interpretat greșit modul în care recurentul a fost citat de o autoritate a statului și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia.

Hotărârea C.N.C.D. este netemeinică, deoarece a preluat apărarea formulată de Secția 4 Poliție Craiova, fără o analiză a acesteia din punct de vedere al cadrului legal și înscrisurilor din dosar. Hotărârea C.N.C.D. nu face referire la niciun înscris din care să rezulte existența unui dosar de urmărire penală înregistrat la Parchet, până la data de 18 septembrie 2010, inclusiv. Practica judiciară invocată în hotărârea C.N.C.D. nu există, în timp ce aceeași autoritate recunoaște că mențiunea „+1” se referă la recurent. 3.4. Prin notele de ședință depuse la dosar, recurentul-reclamant solicită ca motivele de recurs să fie examinate și prin prisma lipsei de conformitate între legislația națională și legislația europeană, în condițiile în care Directiva Europeană 2000/43/CE stabilește ca pârâtul să fie obligat să dovedească faptul că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament.

Din această perspectivă, solicitarea ca reclamantul să demonstreze că nu au existat și alte persoane cu dublă calitate în dosarele penale care să fi fost citate diferit, cu numele și calitatea procesuală avută, contravine legislației europene. II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată 1. Recursul este nefondat. 1.1. Recurentul-reclamant a solicitat să se constate starea de inferioritate indusă, tratamentul degradant, precum și suferințele publice la care a fost supus, împreună cu mama sa, invocând criteriul etniei. Recurentul-reclamant nu a invocat un alt criteriu cuprins de dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, astfel încât în mod corect, prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite aceste prevederi legale.

Drept consecință, dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. b) și i), art. 7 alin. (3) și art. 18 alin. (1) din H.G. nr. 991/2005 pentru aprobarea Codului de etică și deontologie al polițistului, nu au fost încălcate în cauză, etnia recurentului și a mamei sale nefiind relevată prin citarea acestora cu nume și prenume, precum și cu indicativul „+1”. 1.2. Prevederile dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt incidente în speță, instanța de fond a analizat conținutul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin raportare la criteriul invocat de recurent și reținut de C.N.C.D. Răspunsurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova fac referire la dispozițiile Codului de procedură penală, iar cauza de față nu are ca obiect anularea unor acte de procedură.

Relevant pentru soluționarea cauzei este răspunsul primit de la Secția 4 Poliție Craiova, conform căruia, în practică, pentru simplificarea procedurii, este uzual a se cita persoana, alături de nume și prenume, cu cifra „+1” sau „+3”, în anumite situații fără a exista intenția de discriminare a acesteia pe criteriul etniei. 1.3. În ceea ce privește critica încadrată de recurent la art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se observă că, în dezvoltarea acestui motiv, nu se face nicio referire la soluția pronunțată de judecătorul fondului. Toate criticile vizează hotărârea C.N.C.D. și apărările acesteia, astfel încât nu se poate reține întrunirea motivului de recurs invocat. 1.4. Cât privește conformitatea legislației naționale cu legislația europeană, se constată că Directiva 2000/43/CE a fost transpusă în dreptul intern.

Recurentul-reclamant invocă în realitate modalitatea greșită de interpretare și aplicare a dispozițiilor transpuse de către instituțiile statului și instanța judecătorească, prin obligarea sa, contrar prevederilor directivei de a face dovada existenței altor persoane ce au dublă calitate în dosarele penale și care au fost citate numai nu nume și prenume. Din actele dosarului și din cuprinsul Hotărârii nr. 64 din 16 februarie 2011 a C.N.C.D. reiese că „nu se poate reține un tratament diferențiat al petentului atâta timp cât nu se indică faptul că alte persoane ce au dublă calitate în dosarele de urmărire penală au fost citate diferit, doar cu numele pentru fiecare calitate procedurală”, fără a se solicita însă petentului să facă această dovadă.

În concluzie, nu se poate reține neconformitatea legislației naționale cu legislația europeană. 3. Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ț.I.M. împotriva Sentinței nr. 178 din 15 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM