ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6607/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București la data de 23 septembrie 2011, reclamantul M.F. a solicitat în

contradictoriu cu pârâții U.M. X „P”, Serviciul de Protecție și Pază și P.L.S.,

Director al Serviciului de Protecție și Pază, ca prin hotărârea ce se va

pronunța, să se dispună:

1) obligarea

pârâților să-i elibereze actul administrativ care să conțină numărul de zile și

numărul de ore lucrate în perioada 15 decembrie 1992 - 31 iulie 1998 și 1

decembrie 2000 - 18 iunie 2010;

2) repararea pagubei

ce i-a fost cauzată de neprimirea în timp util a actului administrativ,

situație de natură să-i prejudicieze interesele și drepturile recunoscute de

lege și în consecință, obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor către

reclamant în cuantum de 100.000 RON (precizat oral în ședința publică de la

data de 17 ianuarie 2012 și, în scris, prin cererea precizatoare depusă la

termenul de la data de 28 februarie 2012);

3) obligarea pârâților

la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de

ședință de la data de 22 noiembrie 2011, Curtea a luat act de cererea

reclamantului de renunțarea la judecată în contradictoriu cu pârâtul persoană

fizică P.L.S., Director al Serviciului de Protecție și Pază.

Pârâtul Serviciul de

Protecție și Pază a depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin care a solicitat

admiterea excepției lipsei calității procesuale a pârâtului U.M. X „P” și, pe

fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

de fond

A. Prin Sentința nr.

1375 din 28 februarie 2012 a Curții de Apel București a fost admisă excepția

lipsei capacității de folosință a U.M. X „P” și, în consecință, a fost respinsă

acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu această parte.

Instanța a respins ca

neîntemeiată acțiunea reclamantului în contradictoriu cu SPP.

B. Motivele de fapt

și de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanțe

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că în ceea ce privește U.M. X „P”, aceasta

nu este o instituție publică de sine stătătoare, ci face parte din Serviciul de

Protecție și Pază. În aceste condiții actele care emană de la această structură

trebuie privite ca acte ale Serviciului de Protecție și Pază, judecata urmând să

se poarte doar în contradictoriu cu această instituție publică. Față de aceste

considerente Curtea a constatat întemeiată excepția invocată și, în consecință,

a respins acțiunea față de U.M. X „P” ca fiind introducă împotriva unei

entități fără capacitatea de folosință.

În ceea ce privește

acțiunea în contradictoriu cu Serviciul de Protecție și Pază, Curtea a

constatat că reclamantul a solicitat acestui serviciu să îi comunice numărul de

zile și numărul de ore lucrate în perioada 15 decembrie 1992 - 31 iulie 1998 și

1 decembrie 2000 - 18 iunie 2010, iar intimatul a comunicat reclamantului că în

această perioadă a lucrat în ture de 12 ore urmat de perioada de repaus de 24

sau 48 de ore.

De asemenea s-a

comunicat faptul că reclamantul a for internat un număr de 7 zile și a

beneficiat de 13 zile scutire medicală.

Instanța a reținut că

intimatul a furnizat informațiile care erau cuprinse în actele instituției,

neavând posibilitatea să furnizeze alte informații decât cele care rezultau din

evidențele întocmite la nivelul acesteia.

Instanța de primă

jurisdicție a reținut că se poate concluziona că necomunicarea informațiilor

solicitate de reclamant nu reprezintă expresia unui refuz nejustificat de

soluționare a unei cereri.

Cât privește cererea

de plată a unor despăgubiri, Curtea constată că acest capăt de cerere urmează

soarta principalului întrucât, cât timp nu se poate vorbi de un refuz

nejustificat, nu există faptă ilicită și, deci, nu sunt îndeplinite condițiile

pentru angajarea răspunderii delictuale.

de M.F.

Prin motivele de

recurs formulate, recurentul a criticat soluția instanței de fond ca

netemeinică și nelegală.

Recurentul a

prezentat situația de fapt a litigiului intervenit și a invocat în susținerea

căii de atac formulate, dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Astfel, în cadrul

motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurentul a susținut că hotărârea instanței de fond nu este motivată, întrucât

nu cuprinde motivele în temeiul cărora și-a format convingerea de a pronunța

respectiva hotărâre. A arătat că motivarea instanței întinsă pe 4 rânduri este

formală și nu cuprinde motivele pe care se întemeiază hotărârea.

În privința motivelor

prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a

susținut că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, schimbând natura acestuia și înțelesul lămurit al acestuia, întrucât

reclamantul a solicitat emiterea unui înscris care să prezinte în cumul de

zile/ore durata muncii depuse de reclamant în perioada indicată și nu un

înscris care să precizeze câte ore ar fi trebuit să muncească într-o zi.

Recurentul a arătat

că instanța a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal ori cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, întrucât din modul de redactare a hotărârii nu a

identificat legea pe care se întemeiază. A susținut că lipsa de bază legală a

sentinței recurate reprezintă lipsa unei norme juridice, care să poată

constitui premisa majoră a raționamentului deductiv judiciar față de soluția

dată.

S-a arătat că SPP nu

a depus nici un înscris care să dovedească lipsa calității procesuale pasive,

iar instanța și-a întemeiat soluția numai pe afirmațiile pârâtei. A precizat că

din toate înscrisurile dosarului rezultă faptul că cererea și plângerile

prealabile ale reclamantului au fost adresate numai SPP și nu intimatei UM,

afirmând că această unitate a răspuns la cererea sa.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Obiectul acțiunii

judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea

nr. 554/2004.

Potrivit acestui text

de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un

interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de

răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns

în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a

actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate

adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat

într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau

prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Noțiunea de

contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în

art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către

instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel

puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie

din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul

prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes

legitim.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei

deduse judecății îl reprezintă obligarea pârâtei la soluționarea cererii

reclamantului, așa cum a solicitat expres prin cererea introductivă. De

asemenea, s-au solicitat și daune.

Instanța de control

judiciar reține că recurentul-reclamant a invocat refuzul nejustificat al

pârâtului de a-i soluționa cererea, respectiv de a răspunde pretențiilor sale,

de a-i fi comunicat un răspuns în sensul precizării numărului de zile și

numărului de ore lucrate în perioada 15 decembrie 1992 - 31 iulie 1998 și 1

decembrie 2000 - 18 iunie 2010.

În cauza de față însă

recurentul-reclamant nu a dovedit existența refuzului nejustificat din partea

autorității pârâte de a răspunde sau a soluționa cererile, deoarece răspunsul

transmis de autoritatea pârâtă sesizată nu echivalează cu un refuz

nejustificat, în sensul prevederilor legale.

În conformitate cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul

nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces

de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un

interes legitim.

Definiția excesului

de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în

exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin

încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În cauza de față, nu

îi poate fi imputată pârâtei împrejurarea că nu a procedat, urmare a cererii

reclamantului, la comunicarea unui răspuns, în sensul solicitat, căci

instituția pârâtă a răspuns conform evidențelor sale la cererea reclamantului.

În aceste condiții,

cum refuzul pârâtei de rezolvare favorabilă a cererii reclamantului se privește

ca fiind justificat, se constată că în mod corect prima instanță a respins

acțiunea reclamantului, întrucât nu echivalează cu un refuz nejustificat

răspunsul oferit reclamantului, reținându-se că soluția dată cererii a avut un

temei legal.

În cauză

reclamantului i s-a dat răspuns, iar împrejurarea că acesta este nemulțumit de

răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare și nici

nu conferă dreptul la despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1 din

Legea nr. 554/2004.

Faptul că cererea

reclamantului nu a fost soluționată în modalitatea pretinsă de acesta nu

reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004, răspunsul

neputând fi condiționat de soluționarea favorabilă a cererii reclamantului.

Nici celelalte

critici formulate de recurentul-reclamant nu pot fi reținute și, pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de M.F. împotriva Sentinței nr. 1375 din 28 februarie 2012 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM