ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 658/2015

Decizia nr. 658/2015

Deliberând asupra prezentului recurs;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată la data de 08 noiembrie 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2012, reclamantul A. a solicitat - în contradictoriu cu pârâta B. - constatarea calității pârâtei de lucrător al Securității.

Prin sentința nr. 3162 din 21 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității cererii și excepția lipsei calității procesuale active ca nefondate, a respins acțiunea reclamantului ca nefondată și l-a obligat pe reclamant la plata către pârâtă a sumei de 309,60 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de transport.

Instanța de fond a apreciat că excepția tardivității este nefondată, întrucât nu se poate reține incidența unui temei legal pentru constatarea tardivității acțiunii de față, sub motiv de exercitare a acesteia cu nerespectarea unui termen procedural imperativ (peremptoriu), un astfel de termen raportat la obiectul prezentei acțiuni nerezultând nici din conținutul O.U.G. nr. 24/2008, nici din Regulament.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă, instanța a reținut, de asemenea, că nu este întemeiată, întrucât - deși prima cerere, înregistrată din 10 decembrie 2010 (fila 33 dosar) nu poartă semnătura titularei - prin cererea transmisă ulterior și înregistrată din 10 din 23 decembrie 2010, petiționara a indicat expres că înțelege să reitereze conținutul cererii sale din 10 decembrie 2010 și să o semneze, atestând în mod cert o manifestare expresă de voință a petiționarei de a-și însuși cererea inițială de efectuare a verificării

Totodată, instanța de fond a constatat că, prin simpla comparare a semnăturilor existente la filele 61 și 62 din dosar, rezultă elemente de asemănare între acestea, iar pârâta a renunțat la audierea numitei C.

Pe fondul cauzei, a reținut instanța că, în perioada 1966 - 1967, pârâta B. a activat ca ofițer de Securitate, având gradul de locotenent în cadrul Direcției Regionale Iași a Securității, iar în lămurirea noțiunii de «lucrător al Securității» trebuie avute în vedere atât «litera» normei juridice, cât și «spiritul» acesteia, care se regăsește în primul rând în scurta expunere de motive cuprinsă în preambulul O.U.G. nr. 24/2008.

A apreciat că, prin prisma activităților desfășurate - interceptarea convorbirilor telefonice, a corespondenței interne și externe, dirijarea de agenți și informatori pentru supravegherea și cunoașterea activităților persoanei urmărite

- rezultă că a intervenit o intruziune în viața privată a acesteia, inclusiv sub dimensiunea respectării secretului corespondenței, drept afirmat la nivel internațional la acel moment de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, respectiv de art. 33 din Constituția României de la 1965.

Însă, în contextul particular al cauzei, demersul pârâtei apare ca urmărind lămurirea unei suspiciuni de spionaj la adresa unei persoane, cetățean român, care anterior lucrase activ alături de o serie de cetățeni americani și englezi la o întreprindere din județul Suceava, consemnându-se că printre aceia se identificase și un agent al spionajului american.

În plus, mai reiese că persoana urmărită fusese «recrutată ca agentă pentru urmărirea informativă» a acelor persoane, dar nu a executat sarcinile date și nu a informat cu exactitate despre unele aspecte din activitatea specialiștilor, pentru ca ulterior să refuze reactivarea.

Or, nu se poate face abstracție de scopul care a determinat activitatea informativă și nici de faptul că, deși în urma activității de verificare s-au conturat potențiale idei contrare ordinii de drept de la data respectivă în ceea ce o privește pe persoana urmărită, s-a decis totuși închiderea dosarului, pentru că nu a desfășurat «activitate de spionaj sub nicio formă».

I

nstanța a admis cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată dovedite, deoarece prin respingerea acțiunii rezultă culpa reclamantului în declanșarea litigiului.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., invocând aplicarea eronată a legii, respectiv a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A invocat și incidența art. 304

1

din Cod.

A arătat recurentul reclamant că nu se poate susține că activitatea intimatei pârâte „urmărea lămurirea unei suspiciuni de spionaj la adresa unei persoane", așa cum în mod eronat a reținut prima instanță.

Chiar dacă în cuprinsul materialelor se menționează, printre alte aspecte, că printre specialiștii străini aflați la locul de muncă al persoanei urmărite „a fost identificat un cadru al spionajului american", acțiunea informativă a fost dictată, în mod determinant, de considerente pur politice, lipsite de orice legătură cu apărarea siguranței naționale.

Astfel, în înscrisurile depuse la dosar se menționează că persoana urmărită „a întreținut legături cu numitul D., fost tehnician la Combinat, element dușmănos", că își exprimase nemulțumirea față de faptul „că nu este liberă să spună tot ce gândește", că era, la rândul său, catalogată drept „un element dușmănos" etc.

În plus, nu se menționează care ar fi fost informațiile secrete la care avea acces persoana urmărită și care ar fi fost periclitate prin împrejurarea că aceasta întreținea legături cu persoane care emigraseră din România.

Prin urmare, ingerințele în viața privată a persoanei urmărite - a căror existentă a fost recunoscută de prima instanță - nu erau justificate de un interes superior, ci erau legate fundamental de motivații tipice poliției politice.

Nu poate avea relevanță nici faptul că acțiunea informativă a fost în cele din urmă închisă, câtă vreme, pe parcursul ei, s-au consumat o serie de încălcări evidente ale dreptului la viață privată, fără existența unei justificări rezonabile.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 299, art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., art. 1, alin. (7) și alin. (8), art. 2 lit. a) și art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

II. Procedura în fața instanței de recurs;

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, reiterând apărările formulate în fața instanței de fond și solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În faza procesuală a recursului nu s-a solicitat administrarea de probe noi.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Referitor la reiterarea de către intimata pârâtă a susținerilor privind lipsa calității procesuale active a reclamantului prin prisma lipsei unei cereri valabile de solicitare a verificării, Înalta Curte constată că excepția a fost respinsă motivat de instanța de fond, iar partea nu a înțeles să critice această soluție pe calea unui recurs propriu.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamant, se constată - în urma examinării cauzei în raport cu criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ. - că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul reclamant a invocat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. greșita aplicare de către instanța de fond a prevederilor

art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și, respectiv, greșita apreciere a probatoriului, din care reieșea de fapt că acțiunea informativă a intimatei pârâte a avut un scop eminamente politic, lipsit de orice legătură cu apărarea siguranței naționale.

Înalta Curte reține că art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 definește noțiunea de

lucrător al Securității

, ca fiind „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989,

a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului

”.

Din actele dosarului rezultă că în cauză a fost dovedită îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul de lege, respectiv:

Așa cum corect a arătat și prima instanță, Înalta Curte consideră, însă, că dreptul la viață privată nu este consacrat nici măcar în prezent ca fiind unul absolut, ci poate cunoaște limitări, între care se numără și cea impusă din rațiuni de securitate națională

, astfel că -

pentru ca activitatea desfășurată de intimata pârâtă să determine calitatea acesteia de lucrător al securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008 - trebuia demonstrat de către recurentul reclamant că scopul urmărit de intimată nu a fost în legătură cu obiectivul de interes public afirmat, ci de susținere a puterii comuniste și reprimare a opozanților săi.

În plus, la analiza calității de lucrător, trebuia și a fost avut în vedere raportul rezonabil de proporționalitate între interesele generale și cele particulare.

Astfel, în calitatea sa de ofițer al Securității, intimata pârâtă a participat activ la urmărirea informativă a unui cadru didactic universitar al Facultății de Filologie din Iași - catedra de limba engleză, astfel cum rezultă din Hotărârea de deschidere a dosarului de verificare cu privire la E., datată 25 martie 1966 (Dosar informativ nr. x vol. 1).

Ulterior, la data de 8 aprilie 1966 a propus un Plan de măsuri în dosarul de verificare, conținând orientarea informatorilor pentru abordarea persoanei urmărite, interceptarea corespondenței externe și interne, pentru a stabili legăturile din țară și străinătate, cât și natura acestora, ”în scopul clarificării suspiciunii existente asupra numiteiE. ”(care fusese recrutată ca agentă pentru urmărirea informativă a unor specialiști englezi și americani care au lucrat la Combinatul de hârtie și celuloză Suceava), respectiv, dacă în perioada cât a lucrat ca translator a dat informații specialiștilor englezi cu care a lucrat, cunoscându-se faptul că, printre acei specialiști a fost identificat un cadru al spionajului american.

În Nota sinteză datată 4 ianuarie 1967, intimata pârâtă a consemnat că numita E. (devenită «suspectă de spionaj în favoarea statului englez») ”nu poate fi subiectul unui dosar de verificare, ea neavând o activitate nici măcar suspectă. Reaua credință din perioada colaborării sale cu organele de securitate se explică prin dorința ei de a nu fi folosită ca agentă și datorită unor nemulțumiri pe care și acum și le exprimă, dar care-s minore și nu pot fi considerate ca prezentând un pericol social.” (fila 44 dosar).

La data de 24 februarie 1967, a întocmit Hotărârea pentru închiderea dosarului de verificare privind pe E., în care se menționează că aceasta «Nu desfășoară activitate de spionaj sub nicio formă. Nu a furnizat informații specialiștilor de la Suceava iar relațiile prezente cu unele persoane din țări capitaliste au caracter prietenesc». (filele 45 - 48 dosar).

În acest context, Înalta Curte consideră că nu poate fi ignorat faptul că exercițiul drepturilor omului reglementate prin diverse instrumente internaționale poate fi circumstanțiat sau chiar limitat în funcție de alte interese generale care țin de protejarea securității colective, iar asemenea limitări pot privi inclusiv dreptul la viața privată, dacă ele urmăresc un scop legitim, adică țin de asigurarea integrității teritoriale a statului, a securității publice.

Totodată, apreciază că este de notorietate faptul că, în cazul serviciilor de contraspionaj, se urmărește culegerea de informații cu privire la fapte care pot afecta statul respectiv, fără a prezenta relevanță regimul politic din acel stat.

Or, după cum a rezultat din probele menționate, măsurile de supraveghere au fost dispuse de intimata pârâtă cu scopul de a preveni atragerea persoanei verificate de către organele specializate ale altor state pe baza unor informații inițiale de natură a pune la îndoială loialitatea persoanei respective față de statul român.

Apărarea intimatei pârâte în sensul că activitatea pe care a desfășurat-o a fost una specifică celei de contraspionaj, iar nu în mod esențial de susținere a puterii comuniste și reprimare a opozanților săi a fost, deci, în mod temeinic reținută de prima instanță.

Pe de altă parte, susținerea recurentului reclamant în sensul că ”a

cțiunea informativă a fost dictată, în mod determinant, de considerente pur politice, lipsite de orice legătură cu apărarea siguranței naționale” nu poate fi reținută ca întemeiată, în condițiile în care - deși în documente persoana verificată este catalogată drept „un element dușmănos” care s-a plâns specialiștilor englezi ”că nu este liberă să spună tot ce gândește" - aceste mențiuni sunt făcute tot în contextul suspiciunii de spionaj, iar dosarul de verificare a fost totuși închis, ceea ce demonstrează că nu a avut scop politic.

Astfel, având în vedere că activitatea intimatei pârâte nu a fost desfășurată în scopul sprijinirii regimului totalitar comunist, că verificările efectuate în raport de datele furnizate acesteia nu erau în strânsă și exclusivă legătură cu regimul politic de la acel moment, ci cu obiectivul major al siguranței naționale, Înalta Curte apreciază - în acord cu instanța de fond - că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că nu se poate proceda la stabilirea calității intimatei pârâte de lucrător al Securității.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că nu este întemeiat motivul de modificare a sentinței invocat de recurent și nu au fost identificate alte motive de modificare sau casare a hotărârii în urma examinării recursului în condițiile art. 304

1

C. proc. civ.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia;

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 3162 din 21 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 februarie 2015.