ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6589/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6589/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra contestației de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Înaltei Curți la data de 12 iulie 2013, N.V.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 803 din 27 iunie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus respingerea cererii de valorificare a rezultatului obținut la concursul de promovare în funcții de execuție din data de 3 martie 2013. Contestatorul a arătat că a participat la concursul de promovare în funcții de execuție din data de 3 martie 2013 pentru un post la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, obținând media 9,475, aceeași medie având încă doi candidați la concurs.
A arătat că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit prioritatea între cei trei participanți la concurs în ordinea criteriilor stabilite de art. 29 din Hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii, contestatorul figurând pe poziția a doua. A arătat că în perioada termenului de 3 luni de la data concursului a fost admisă cererea de valorificare a primului procuror din ordinea stabilită de Consiliul Superior al Magistraturii, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, eliberându-se astfel postul vizat de contestator și, având în vedere că era rândul contestatorului la valorificare, a formulat cerere în acest sens.
Contestatorul a arătat că prin hotărârea ce face obiectul prezentei contestații, Consiliul Superior al Magistraturii a respins cererea de valorificare a rezultatului obținut la concursul de promovare în funcții de execuție din data de 3 martie 2013. 2. Apărarea formulată de Consiliul Superior al Magistraturii. Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca rămasă fără obiect a contestației, având în vedere că la data de 20 august 2013, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus prin Hotărârea nr. 855 revocarea Hotărârii nr. 803 din 27 iunie 2013 și, în consecință, promovarea efectivă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a domnului procuror N.V.M., prin valorificarea rezultatului obținut la concursul de promovare în funcții de execuție din data de 3 martie 2013. 3. Cererea contestatorului de a se lua act de rămânerea fără obiect a contestației.
La data de 6 septembrie 2013, contestatorul a depus, prin serviciul registratură al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cerere prin care a solicitat expres a se lua act de rămânerea fără obiect a contestației. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu o contestație ce are ca obiect Hotărârea nr. 803 din 27 iunie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului a rezultat că hotărârea ce face obiectul cauzei de față a fost revocată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 855 din 20 august 2013, motiv pentru care Înalta Curte a constatat că cererea a rămas fără obiect.
Pentru aceste considerente, văzând și poziția exprimată de contestator, Înalta Curte în temeiul art. 397 C. proc. civ. va respinge contestația formulată ca fiind rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge contestația formulată de N.V.M. împotriva Hotărârii nr. 803 din 27 iunie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii ca rămasă fără obiect. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.