ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2900/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2900/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursurilor de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă,

contencios administrativ și fiscal, sub nr. 4153/99/2012, reclamanta SC

"C.F." SA Iași, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit București a solicitat obligarea acesteia la plata

sumei de 1.926.446,70 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință și

daune, cât și a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului.

Prin

sentința civilă nr. 547 din 22 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași a fost

respinsă excepția; prescripției dreptului la acțiune și acțiunea formulată de

reclamanta SC "C.F." SA Iași în contradictoriu cu pârâta Agenția de

Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București.

Pentru

a pronunța această sentință prima instanță a reținut că la data de 30 august

2006 între reclamanta SC C.F.M. SA Iași, în calitate de comodant și pârâta

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Iași, în calitate de

comodatar a fost încheiat un contract de împrumut de folosință, prin care

reclamanta a dat spre folosință gratuită pârâtei o suprafață locativă însumând

1500 mp (S+P+Et.1+Et.2), în imobilul situat în Iași, pentru destinația de sediu

al Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Iași.

În

raport de întreg istoricul relației dintre părți, instanța a considerat că

reclamanta a permis tacit pârâtei să utilizeze imobilul fără încheierea vreunei

convenții în perioadele 12 aprilie 2009 - 30 decembrie 2009 și 01 ianuarie 2011

- 08 august 2011, împrejurare ce duce la concluzia absenței unei fapte ilicite în

sarcina pârâtei, având drept consecință respingerea cererii reclamantei de

obținere a despăgubirilor în temeiul răspunderii delictuale.

Referitor

la daunele reprezentând lipsa de folosință a 20 de locuri de parcare, instanța

a constatat că nu este dovedită fapta ilicită a pârâtei în producerea

respectivelor daune, reținându-se că nici unul dintre contractele de comodat

încheiate între părți nu privește și locuri de parcare.

De

asemenea, nefondat s-a apreciat a fi și capătul de cerere vizând obligarea

pârâtei la plata sumei de 19.289 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor

suportate de reclamantă pentru readucerea spațiului la starea normală de

folosire, întrucât cauza acestor distrugeri a constituit-o pătrunderea apelor

pluviale în subsolul clădirii, ca efect al diferenței de nivel, sens în care,

reclamanta era obligată să informeze pârâta despre deficiența de construcție a

imobilului, ce permitea inundarea subsolului, iar din moment ce nu a fost

probată îndeplinirea acestei sarcini, nu poate fi reținută răspunderea

comodatarului pentru daunele provocate.

Împotriva

acestei sentințe, reclamanta SC "C.F.M." SA Iași a declarat apel și a

criticat sentința tribunalului pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea

de Apel Iași, secția civilă, prin Decizia nr. 97/2013 din 7 octombrie 2013 a

admis apelul declarat de apelanta SC "C.F.M." SA, prin administrator

judiciar SC "E.B.L." SPRL, a schimbat în parte sentința, în sensul

admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamanta SC "C.F.M." SA

în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și

Pescuit.

A

obligat pârâta să achite reclamantei suma de 19.289 lei reprezentând daune și

dobândă legală aferentă conform O.G. nr. 13/2011, precum și suma de 2.200 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată la fond, fiind menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru

a decide astfel, instanța de apel a reținut că este întemeiată critica

referitoare la contravaloarea cheltuielilor reprezentând readucerea spațiului

la starea normală de folosință, întrucât din probatoriile administrate nu s-a

putut stabili cu certitudine dacă apelanta a informat-o pe intimată în legătură

cu închiderea vanelor în condiții de ploi abundente.

În

acest sens s-a reținut că, vanele puteau fi închise în momentul apariției ploilor

torențiale, iar apa din canalizare nu ar mai fi inundat subsolul clădirii, iar

din acest considerent s-a apreciat că intimata nu s-a comportat ca un adevărat

proprietar.

Împotriva

acestei decizii, reclamanta SC C.F.M. SA prin administrator judiciar E.B.L.

SPRL Iași și pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale au declarat

recurs.

Recursul

reclamantei SC C.F.M. SA prin administrator judiciar E.B.L. SPRL Iași a fost

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 își 9 C. proc. civ., solicitând în

principal, casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar, solicită modificarea deciziei

recurate în ceea ce privește suma de 2.200 lei acordată în apel cu titlu de

cheltuieli de judecată de la fond în sensul acordării sumei de 12.658,08 lei.

Criticile

aduse deciziei atacate se referă în esență la faptul că, în mod greșit instanța

de apel a reținut încheierea între părți a unui nou contract de comodat,

încheiat solo consensu, pentru perioadele 12 aprilie 2009 - 30 decembrie 2009

respectiv 01 ianuarie 2011 și respectiv 08 august 2011, având în vedere că

acest aspect al încheierii unui nou contract de comodat nu a fost pus în

dezbaterea contradictorie a părților ceea ce a reprezentat o încălcare a prevederilor

art. 129 alin. (4) C. proc. civ., precum și a principiului consensualismului.

Mai

susține reclamanta că, nelegalitatea deciziei din apel se referă și la faptul

că s-a dispus în mod greșit obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei

de 2.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, întrucât instanța

trebuia să aibă în vedere prevederile art. 274 alin. (2) C. proc. civ.,

potrivit cărora, judecătorii nu pot micșora plata experților, în măsura în care

partea dovedește că a făcut aceste cheltuieli, iar suma de 12.000 lei, era

reprezentată chiar de onorariile pentru experți și prin urmare reducerea

acestor cheltuieli, în acest context nu era posibilă.

O

altă critică vizează faptul că instanța de apel a constatat în esență că, deși

în speță nu a operat tacita relocațiune, folosirea spațiului cu titlu gratuit

de către pârâtă s-a realizat în baza unui contract sau poate a două contracte

de comodat încheiat solo consensu pentru perioadele 12 aprilie 2009 - 30

decembrie 2009 și 01 ianuarie 2011 - 01 august 2011.

Din

această perspectivă, recurenta consideră că instanța nu a arătat în mod expres

care sunt faptele din care rezultă nașterea consensuală a contractului de

comodat, întrucât nu a existat un consimțământ expres al reclamantei pentru

încheierea unor asemenea noi contracte de comodat în continuare, iar tacit ele

nu se puteau încheia, astfel că, motivarea instanței de apel, potrivit căreia,

între părți s-au încheiat noi contracte de comodat solo consensu contravine

prevederilor art. 34 alin. (2) din Decretul 31/1954.

Recursul

pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând modificarea în

parte a deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată

în tot, inclusiv în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea

pârâtei la plata contravalorii lucrărilor pentru aducerea spațiului în stare de

folosire existentă la momentul predării spațiului și menținerii ca temeinică și

legală a sentinței pronunțate de Tribunalul Iași prin care s-a respins în tot

acțiunea reclamantei.

Criticile

aduse deciziei atacate se referă în esență la faptul că, în mod eronat instanța

de apel și-a motivat decizia, în sensul admiterii capătului de cerere privind

obligarea pârâtei la plata contravalorii lucrărilor de aducere a spațiului în

stare de folosință existentă la momentul predării spațiului, deși Tribunalul

Iași a reținut că din probatoriile administrate nu s-a putut stabili cu

certitudine dacă apelanta, în speță reclamanta SC C.F.M. SA Iași a informat-o

pe intimată în legătură cu închiderea vanelor în condiții de ploi abundente,

iar cu toate acestea, instanța de apel a motivat admiterea capătului de cerere

privind obligarea pârâtei la plata daunelor constând în prețul suportat de SC

C.F.M. SA pentru readucerea spațiului la starea normală de folosire, ca urmare

a deteriorării acestuia de către pârâta A.P.D.R.P.

Din

această perspectivă, recurenta-pârâtă consideră că daunele aduse subsolului de

către inundații nu s-au datorat utilizării obișnuite a spațiului, în acest sens

fiind menționat faptul că, potrivit contractului de comodat, comodatarul

răspunde doar în cazul în care imobilul se deteriorează din vina sa, or în

cazul de față deteriorarea spațiului s-a datorat unor cauze independente de

voința părților - inundații datorate apelor pluviale, respectiv a unui viciu de

construcție și a neaducerii la cunoștința pârâtei de existența vanelor.

O

altă critică se referă la faptul că în mod nelegal instanța de apel a dispus

obligarea pârâtei la plata dobânzii aferente conform O.G. nr. 13/2011, întrucât

litigiul având ca obiect, acțiunea în pretenții derivată dintr-un contract de

comodat, respectiv dintr-un raport civil delictual, din aceste raporturi

juridice neizvorând obligații comerciale s-a apreciat că nu sunt aplicabile

dispozițiile în materie comercială, precum și cele ale O.G. nr. 13/2011.

Cu

privire la cheltuielile de judecată stabilite în sarcina A.P.D.R.P. de către

instanța de apel, pârâta susține că instanța de apel nu a motivat sub nicio

formă admiterea acestora, în sensul dacă acestea reprezintă întreaga sumă

solicitată în fond, dacă a fost restricționată sau limitată în funcție de

capătul de cerere admis în urma apelului, limitându-se doar la a menționa că reprezintă

cheltuieli de judecată la fond.

Prin

întâmpinarea formulată de către recurenta-reclamantă SC C.F.M. SA s-a invocat

excepția nulității recursului pârâtei cu privire la primul motiv de recurs,

apreciindu-se că motivarea acestuia conține aspecte ce vizează doar o eventuală

netemeinicie a deciziei atacate având în vedere că s-au formulat critici

privind modul de interpretare al probatoriului administrat în cauză.

Înalta

Curte, după deliberare a apreciat că excepția invocată este nefondată și prin

urmare a respins-o, reținând că, susținerea recurentei-pârâte privind criticile

aduse probatoriului administrat în cauză se referă la contradicția existentă

între considerentele reținute de către instanța de apel și dispozitivul

deciziei atacate, referitor la faptul că soluția adoptată nu este susținută de

probele administrate, deoarece dezvoltarea criticilor face posibilă încadrarea

acestora în ipotezele vizate de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Pe de altă

parte, sancțiunea nulității vizează recursul în întregul său, și nu a unui

motiv de recurs, interpretare ce rezultă în mod evident din dispozițiile art.

306 C. proc. civ.

Analizând

decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că

recursurile sunt fondate și vor fi admise în considerarea următoarelor

argumente:

În

ceea ce privește recursul reclamantei SC C.F.M. SA, Înalta Curte reține că

atunci când o parte a criticat hotărârea, instanța de apel trebuie să analizeze

și să răspundă motivat criticilor formulate, care nu își găseau răspuns în

hotărârea primei instanțe și, totodată, să argumenteze motivele pentru care își

însușește, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reținute de

prima instanță, aspecte care însă nu se regăsesc în motivarea deciziei

recurate.

Aceasta

deoarece, în considerentele deciziei atacate s-a făcut o aplicare greșită a

dispozițiilor legale referitoare la tacita relocațiune, având în vedere că deși

instanța de apel a reținut că nu a operat tacita relocațiune, iar folosirea

spațiului cu titlu gratuit de către pârâtă s-a realizat în temeiul unui

contract de comodat nu s-a demonstrat în ce context a rezultat nașterea

consensuală a contractului de comodat, față de împrejurarea care rezultă din

corespondența părților, în sensul inexistenței acordului de continuare a

comodatului.

Mai

mult decât atât, din analiza contractului de comodat nr. 1799/2006 și a actelor

sale adiționale s-a prevăzut intenția clară a reclamantei de a nu permite

tacita relocațiune, iar consimțământul tacit nu a existat, deoarece nu au

îndeplinit niciodată condițiile necesare pentru valabilitatea sa, potrivit

dispozițiilor art. 953 și 969 C. civ., și anume, consimțământul trebuie

exprimat cu intenția de a produce efecte juridice și consimțământul trebuie să

fie exteriorizat, să rezulte din fapte concludente și neechivoce.

Din

această perspectivă, se constată că decizia cuprinde motive contradictorii, în

sensul că, instanța nu își putea întemeia afirmația privind încheierea

contractului de comodat doar pe principiul consensualismului, ci trebuia să

aibă la dosar și nu a avut nici un înscris cerut ad probationem din care să

rezulte încheierea comodatului, mai ales în condițiile în care instanța a

reținut formal că tacita relocațiune nu era posibilă, iar tacita relocațiune ar

fi fost singura situație în care un nou înscris nu ar fi fost necesar ad

probationem pentru dovedirea existenței noilor rapoarte juridice de comodat.

În

ceea ce privește critica recurentei-pârâte Agenția pentru Finanțarea

Investițiilor Rurale referitoare la faptul că decizia atacată cuprinde motive

contradictorii pe care se sprijină, respectiv străine de natura pricinii, se

constată că, deși din probatoriile administrate nu s-a putut stabili cu certitudine

dacă reclamanta a informat-o pe intimată în legătură cu închiderea vanelor în

condiții de ploi abundente, instanța de apel a admis acest capăt de cerere

privind obligarea pârâtei la plata daunelor constând în prețul suportat de

reclamantă pentru readucerea spațiului la starea normală de folosire, ca urmare

a deteriorării acestuia de către pârâtă A.P.D.R.P.

În

acest sens, se constată că, considerentele instanței de apel sunt

contradictorii, soluția pronunțată nefiind susținută de probele din dosar, acest

aspect rezultând din faptul că, instanța de apel a arătat că din probele

administrate că nu se cunoaște, în mod cert, dacă pârâta A.P.D.R.P. a fost

informată de către reclamanta SC C.F.M. SA despre deficiențele de construcție

ale imobilului, ce au determinat inundarea subsolului, astfel că, în aceste

condiții pârâta nu ar fi putut să răspundă pentru o obligație ce revenea

exclusiv reclamantei.

În

această privință, prima instanță a reținut faptul că, reclamanta era obligată

să informeze pârâta despre deficiențele de construcție ale imobilului, care au

permis inundarea subsolului, iar din moment ce nu a fost probată îndeplinirea

acestei sarcini, nu putea fi reținută răspunderea comodatarului pentru daunele

provocate.

Cu

privire la motivele de recurs formulate de către ambele recurente referitoare

la greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., se constată că și

aceste critici sunt fondate, având în vedere că, într-adevăr din considerentele

deciziei atacate nu rezultă procedeul de cuantificare al cheltuielilor de

judecată efectuate de părți și nici nu s-a specificat cărei faze procesuale,

fond sau apel, i-ar aparține cheltuielile acordate în acest sens.

Din

această perspectivă, se constată că, hotărârea pronunțată în apel, cale de atac

devolutivă, cuprinde lapidar și contradictoriu argumentele care au format

convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând fără echivoc că,

în speță, situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită,

hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 295 C. proc. civ.,

care consacră chiar caracterul devolutiv al căii de atac.

Toate

aceste aspecte care nu au fost analizate, cu ocazia soluționării cauzei urmează

să fie lămurite de instanța de apel prin suplimentarea probelor, totodată

avându-se în vedere criticile și apărările părților, iar față de soluția de

casare, celelalte critici formulate în cauză nu se vor mai analiza de către

instanța de recurs, însă instanța de apel va avea în vedere și aceste aspecte.

Așa

fiind, se constată că, instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al

căii de atac cu care a fost învestită, astfel încât pentru toate argumentele ce

preced, în aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la

art. 312 alin. (2), (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită

recursurile declarate de reclamanta SC C.F.M. SA prin administrator judiciar

E.B.L. SPRL Iași și de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale,

pe care le va casa și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

excepția nulității recursului invocată de reclamantă.

Admite

recursurile declarate de reclamanta SC C.F.M. SA prin administrator judiciar

E.B.L. SPRL Iași și de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale

împotriva Deciziei nr. 97/2013 din 7 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de

Apel Iași, secția civilă, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - GV