ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2900/2014

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, sub nr. 4153/99/2012, reclamanta SC "C.F." SA Iași, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 1.926.446,70 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință și daune, cât și a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului. Prin sentința civilă nr. 547 din 22 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași a fost respinsă excepția; prescripției dreptului la acțiune și acțiunea formulată de reclamanta SC "C.F." SA Iași în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că la data de 30 august 2006 între reclamanta SC C.F.M. SA Iași, în calitate de comodant și pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Iași, în calitate de comodatar a fost încheiat un contract de împrumut de folosință, prin care reclamanta a dat spre folosință gratuită pârâtei o suprafață locativă însumând 1500 mp (S+P+Et.1+Et.2), în imobilul situat în Iași, pentru destinația de sediu al Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Iași.

În raport de întreg istoricul relației dintre părți, instanța a considerat că reclamanta a permis tacit pârâtei să utilizeze imobilul fără încheierea vreunei convenții în perioadele 12 aprilie 2009 - 30 decembrie 2009 și 01 ianuarie 2011 - 08 august 2011, împrejurare ce duce la concluzia absenței unei fapte ilicite în sarcina pârâtei, având drept consecință respingerea cererii reclamantei de obținere a despăgubirilor în temeiul răspunderii delictuale. Referitor la daunele reprezentând lipsa de folosință a 20 de locuri de parcare, instanța a constatat că nu este dovedită fapta ilicită a pârâtei în producerea respectivelor daune, reținându-se că nici unul dintre contractele de comodat încheiate între părți nu privește și locuri de parcare.

De asemenea, nefondat s-a apreciat a fi și capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 19.289 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor suportate de reclamantă pentru readucerea spațiului la starea normală de folosire, întrucât cauza acestor distrugeri a constituit-o pătrunderea apelor pluviale în subsolul clădirii, ca efect al diferenței de nivel, sens în care, reclamanta era obligată să informeze pârâta despre deficiența de construcție a imobilului, ce permitea inundarea subsolului, iar din moment ce nu a fost probată îndeplinirea acestei sarcini, nu poate fi reținută răspunderea comodatarului pentru daunele provocate. Împotriva acestei sentințe, reclamanta SC "C.F.M." SA Iași a declarat apel și a criticat sentința tribunalului pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin Decizia nr. 97/2013 din 7 octombrie 2013 a admis apelul declarat de apelanta SC "C.F.M." SA, prin administrator judiciar SC "E.B.L." SPRL, a schimbat în parte sentința, în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamanta SC "C.F.M." SA în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 19.289 lei reprezentând daune și dobândă legală aferentă conform O.G. nr. 13/2011, precum și suma de 2.200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că este întemeiată critica referitoare la contravaloarea cheltuielilor reprezentând readucerea spațiului la starea normală de folosință, întrucât din probatoriile administrate nu s-a putut stabili cu certitudine dacă apelanta a informat-o pe intimată în legătură cu închiderea vanelor în condiții de ploi abundente. În acest sens s-a reținut că, vanele puteau fi închise în momentul apariției ploilor torențiale, iar apa din canalizare nu ar mai fi inundat subsolul clădirii, iar din acest considerent s-a apreciat că intimata nu s-a comportat ca un adevărat proprietar. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC C.F.M. SA prin administrator judiciar E.B.L.

SPRL Iași și pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale au declarat recurs. Recursul reclamantei SC C.F.M. SA prin administrator judiciar E.B.L. SPRL Iași a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 își 9 C. proc. civ., solicitând în principal, casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar, solicită modificarea deciziei recurate în ceea ce privește suma de 2.200 lei acordată în apel cu titlu de cheltuieli de judecată de la fond în sensul acordării sumei de 12.658,08 lei.

Criticile aduse deciziei atacate se referă în esență la faptul că, în mod greșit instanța de apel a reținut încheierea între părți a unui nou contract de comodat, încheiat solo consensu, pentru perioadele 12 aprilie 2009 - 30 decembrie 2009 respectiv 01 ianuarie 2011 și respectiv 08 august 2011, având în vedere că acest aspect al încheierii unui nou contract de comodat nu a fost pus în dezbaterea contradictorie a părților ceea ce a reprezentat o încălcare a prevederilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ., precum și a principiului consensualismului. Mai susține reclamanta că, nelegalitatea deciziei din apel se referă și la faptul că s-a dispus în mod greșit obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, întrucât instanța trebuia să aibă în vedere prevederile art. 274 alin. (2) C. proc.

civ., potrivit cărora, judecătorii nu pot micșora plata experților, în măsura în care partea dovedește că a făcut aceste cheltuieli, iar suma de 12.000 lei, era reprezentată chiar de onorariile pentru experți și prin urmare reducerea acestor cheltuieli, în acest context nu era posibilă.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel a constatat în esență că, deși în speță nu a operat tacita relocațiune, folosirea spațiului cu titlu gratuit de către pârâtă s-a realizat în baza unui contract sau poate a două contracte de comodat încheiat solo consensu pentru perioadele 12 aprilie 2009 - 30 decembrie 2009 și 01 ianuarie 2011 - 01 august 2011. Din această perspectivă, recurenta consideră că instanța nu a arătat în mod expres care sunt faptele din care rezultă nașterea consensuală a contractului de comodat, întrucât nu a existat un consimțământ expres al reclamantei pentru încheierea unor asemenea noi contracte de comodat în continuare, iar tacit ele nu se puteau încheia, astfel că, motivarea instanței de apel, potrivit căreia, între părți s-au încheiat noi contracte de comodat solo consensu contravine prevederilor art. 34 alin. (2) din Decretul 31/1954.

Recursul pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată în tot, inclusiv în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii lucrărilor pentru aducerea spațiului în stare de folosire existentă la momentul predării spațiului și menținerii ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de Tribunalul Iași prin care s-a respins în tot acțiunea reclamantei.

Criticile aduse deciziei atacate se referă în esență la faptul că, în mod eronat instanța de apel și-a motivat decizia, în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii lucrărilor de aducere a spațiului în stare de folosință existentă la momentul predării spațiului, deși Tribunalul Iași a reținut că din probatoriile administrate nu s-a putut stabili cu certitudine dacă apelanta, în speță reclamanta SC C.F.M. SA Iași a informat-o pe intimată în legătură cu închiderea vanelor în condiții de ploi abundente, iar cu toate acestea, instanța de apel a motivat admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor constând în prețul suportat de SC C.F.M.

SA pentru readucerea spațiului la starea normală de folosire, ca urmare a deteriorării acestuia de către pârâta A.P.D.R.P. Din această perspectivă, recurenta-pârâtă consideră că daunele aduse subsolului de către inundații nu s-au datorat utilizării obișnuite a spațiului, în acest sens fiind menționat faptul că, potrivit contractului de comodat, comodatarul răspunde doar în cazul în care imobilul se deteriorează din vina sa, or în cazul de față deteriorarea spațiului s-a datorat unor cauze independente de voința părților - inundații datorate apelor pluviale, respectiv a unui viciu de construcție și a neaducerii la cunoștința pârâtei de existența vanelor. O altă critică se referă la faptul că în mod nelegal instanța de apel a dispus obligarea pârâtei la plata dobânzii aferente conform O.G.

nr. 13/2011, întrucât litigiul având ca obiect, acțiunea în pretenții derivată dintr-un contract de comodat, respectiv dintr-un raport civil delictual, din aceste raporturi juridice neizvorând obligații comerciale s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile în materie comercială, precum și cele ale O.G. nr. 13/2011. Cu privire la cheltuielile de judecată stabilite în sarcina A.P.D.R.P. de către instanța de apel, pârâta susține că instanța de apel nu a motivat sub nicio formă admiterea acestora, în sensul dacă acestea reprezintă întreaga sumă solicitată în fond, dacă a fost restricționată sau limitată în funcție de capătul de cerere admis în urma apelului, limitându-se doar la a menționa că reprezintă cheltuieli de judecată la fond.

Prin întâmpinarea formulată de către recurenta-reclamantă SC C.F.M. SA s-a invocat excepția nulității recursului pârâtei cu privire la primul motiv de recurs, apreciindu-se că motivarea acestuia conține aspecte ce vizează doar o eventuală netemeinicie a deciziei atacate având în vedere că s-au formulat critici privind modul de interpretare al probatoriului administrat în cauză. Înalta Curte, după deliberare a apreciat că excepția invocată este nefondată și prin urmare a respins-o, reținând că, susținerea recurentei-pârâte privind criticile aduse probatoriului administrat în cauză se referă la contradicția existentă între considerentele reținute de către instanța de apel și dispozitivul deciziei atacate, referitor la faptul că soluția adoptată nu este susținută de probele administrate, deoarece dezvoltarea criticilor face posibilă încadrarea acestora în ipotezele vizate de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Pe de altă parte, sancțiunea nulității vizează recursul în întregul său, și nu a unui motiv de recurs, interpretare ce rezultă în mod evident din dispozițiile art. 306 C. proc. civ. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate și vor fi admise în considerarea următoarelor argumente: În ceea ce privește recursul reclamantei SC C.F.M. SA, Înalta Curte reține că atunci când o parte a criticat hotărârea, instanța de apel trebuie să analizeze și să răspundă motivat criticilor formulate, care nu își găseau răspuns în hotărârea primei instanțe și, totodată, să argumenteze motivele pentru care își însușește, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reținute de prima instanță, aspecte care însă nu se regăsesc în motivarea deciziei recurate.

Aceasta deoarece, în considerentele deciziei atacate s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale referitoare la tacita relocațiune, având în vedere că deși instanța de apel a reținut că nu a operat tacita relocațiune, iar folosirea spațiului cu titlu gratuit de către pârâtă s-a realizat în temeiul unui contract de comodat nu s-a demonstrat în ce context a rezultat nașterea consensuală a contractului de comodat, față de împrejurarea care rezultă din corespondența părților, în sensul inexistenței acordului de continuare a comodatului.

Mai mult decât atât, din analiza contractului de comodat nr. 1799/2006 și a actelor sale adiționale s-a prevăzut intenția clară a reclamantei de a nu permite tacita relocațiune, iar consimțământul tacit nu a existat, deoarece nu au îndeplinit niciodată condițiile necesare pentru valabilitatea sa, potrivit dispozițiilor art. 953 și 969 C. civ., și anume, consimțământul trebuie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice și consimțământul trebuie să fie exteriorizat, să rezulte din fapte concludente și neechivoce.

Din această perspectivă, se constată că decizia cuprinde motive contradictorii, în sensul că, instanța nu își putea întemeia afirmația privind încheierea contractului de comodat doar pe principiul consensualismului, ci trebuia să aibă la dosar și nu a avut nici un înscris cerut ad probationem din care să rezulte încheierea comodatului, mai ales în condițiile în care instanța a reținut formal că tacita relocațiune nu era posibilă, iar tacita relocațiune ar fi fost singura situație în care un nou înscris nu ar fi fost necesar ad probationem pentru dovedirea existenței noilor rapoarte juridice de comodat.

În ceea ce privește critica recurentei-pârâte Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale referitoare la faptul că decizia atacată cuprinde motive contradictorii pe care se sprijină, respectiv străine de natura pricinii, se constată că, deși din probatoriile administrate nu s-a putut stabili cu certitudine dacă reclamanta a informat-o pe intimată în legătură cu închiderea vanelor în condiții de ploi abundente, instanța de apel a admis acest capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor constând în prețul suportat de reclamantă pentru readucerea spațiului la starea normală de folosire, ca urmare a deteriorării acestuia de către pârâtă A.P.D.R.P. În acest sens, se constată că, considerentele instanței de apel sunt contradictorii, soluția pronunțată nefiind susținută de probele din dosar, acest aspect rezultând din faptul că, instanța de apel a arătat că din probele administrate că nu se cunoaște, în mod cert, dacă pârâta A.P.D.R.P.

a fost informată de către reclamanta SC C.F.M. SA despre deficiențele de construcție ale imobilului, ce au determinat inundarea subsolului, astfel că, în aceste condiții pârâta nu ar fi putut să răspundă pentru o obligație ce revenea exclusiv reclamantei. În această privință, prima instanță a reținut faptul că, reclamanta era obligată să informeze pârâta despre deficiențele de construcție ale imobilului, care au permis inundarea subsolului, iar din moment ce nu a fost probată îndeplinirea acestei sarcini, nu putea fi reținută răspunderea comodatarului pentru daunele provocate. Cu privire la motivele de recurs formulate de către ambele recurente referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., se constată că și aceste critici sunt fondate, având în vedere că, într-adevăr din considerentele deciziei atacate nu rezultă procedeul de cuantificare al cheltuielilor de judecată efectuate de părți și nici nu s-a specificat cărei faze procesuale, fond sau apel, i-ar aparține cheltuielile acordate în acest sens. Din această perspectivă, se constată că, hotărârea pronunțată în apel, cale de atac devolutivă, cuprinde lapidar și contradictoriu argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând fără echivoc că, în speță, situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 295 C. proc.

civ., care consacră chiar caracterul devolutiv al căii de atac. Toate aceste aspecte care nu au fost analizate, cu ocazia soluționării cauzei urmează să fie lămurite de instanța de apel prin suplimentarea probelor, totodată avându-se în vedere criticile și apărările părților, iar față de soluția de casare, celelalte critici formulate în cauză nu se vor mai analiza de către instanța de recurs, însă instanța de apel va avea în vedere și aceste aspecte. Așa fiind, se constată că, instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, astfel încât pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (2), (3) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să admită recursurile declarate de reclamanta SC C.F.M. SA prin administrator judiciar E.B.L. SPRL Iași și de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, pe care le va casa și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de reclamantă. Admite recursurile declarate de reclamanta SC C.F.M. SA prin administrator judiciar E.B.L. SPRL Iași și de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Deciziei nr. 97/2013 din 7 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2014. Procesat de GGC - GV