ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2835/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2835/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 53/COM din 2 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Neamț s-a

respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă.

S-a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC Z.E. SRL, în contradictoriu

cu pârâta SC C.I. SRL.

A

fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 157.850 lei cu titlu de

daune și suma de 6265 lei cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această soluție, a reținut tribunalul că prin cererea înregistrată

sub nr. 5235/103 din 30 octombrie 2012, reclamanta SC Z.E. SRL a chemat în

judecată pârâta SC C.I. SRL pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va

da în cauză, să se constate nulitatea rezilierii dispuse de pârâtă cu privire

la contractele de execuție lucrări și obligarea pârâtei la plata sumei de

503.700 lei cu titlu de prejudiciu cauzat prin rezilierea contractelor, cu

cheltuieli de judecată.

La

termenul din 12 februarie 2013 reclamanta a modificat primul capăt de cerere în

sensul că a solicitat constatarea nelegalității și netemeiniciei rezilierii

unilaterale invocată de pârâtă prin adresa nr. 575/2011. La același termen de

judecată reclamanta a precizat temeiul de drept al cererii și a invocat

dispozițiile art. 998 C. civ.

Analizând

actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că excepția autorității de

lucru judecat invocată de pârâtă este neîntemeiată. Astfel, dosarul în care s-a

pronunțat Sentința civilă nr. 162 din 13 noiembrie 2012 a avut ca obiect

obligarea pârâtei SC C.I. SRL, la respectarea prevederilor contractelor de

subantrepriză nr. 20/278/2011 și 334/2011 în sensul obligării pârâtei la

continuarea lucrărilor angajate față de achizitor sub sancțiunea plății de

daune cominatorii pe durata neîndeplinirii obligațiilor.

În

condițiile în care în Dosarul nr. 1748/103/2012 nu s-a analizat legalitatea și

temeinicia rezilierii unilaterale invocată de pârâtă prin adresa nr. 575/2011,

instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile privind identitatea de

obiect, considerente față de care a respins excepția invocată de pârâtă.

Pe

fondul cauzei instanța de apel a constatat că atât înscrisurile depuse la dosar

cât și precizările făcute de părți confirmă faptul că, după notificarea

rezilierii, reclamanta nu a mai executat lucrări în baza contractelor încheiate

cu pârâta, respectiv reclamanta a acordat eficiență notificării de reziliere

comunicate de pârâtă.

Instanța

de apel a reținut că rezilierea dispusă în mod unilateral de pârâtă excede

clauzelor contractuale asumate de părți și a fost de natură să cauzeze

reclamantei un prejudiciu material. Astfel, contractul de execuție lucrări în

antrepriză încheiat de reclamantă și pârâtă, contract a cărui reziliere a

dispus-o pârâta, nu conține clauze cu privire la reziliere.

Potrivit

art. 1020 C. civ. - în vigoare la data nașterii raportului juridic între părți

- condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele

sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său iar,

potrivit art. 1021, în acest caz, contractul nu este desființat de drept.

Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să

silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară

desființarea, cu daune-interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea

justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate.

Or,

în cauză, în lipsa unui pact comisoriu care să confere dreptul unei părți

contractante de a considera contractul desființat, rezilierea putea fi dispusă

numai de către instanță, iar conduita pârâtei de a rupe relația contractuală cu

reclamanta în cursul executării contractului excede dispozițiilor art. 969 C.

civ. De altfel, din modul de redactare a adresei de reziliere rezultă că pârâta

nu este constantă în susținerea motivului de reziliere, invocând, pe de o parte

lipsa acordului scris al E.O.N.M.D. SA și lipsa fondurilor bănești iar, pe de

altă parte, culpa reclamantei în furnizarea unor informații eronate la

încheierea contractului. Mai mult, în apărările făcute în întâmpinare, pârâta a

invocat neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamantă.

Cum

denunțarea unilaterală a contractului dispusă de pârâtă prin adresa de

reziliere nr. 575/2011 a produs consecințe juridice în sensul în care a fost

emisă (reclamanta încetând executarea lucrărilor), instanța a considerat că

această reziliere, dispusă de pârâtă în lipsa unei clauze de reziliere

unilaterale și fără consimțământul reclamantei, are toate caracteristicile unui

fapt ilicit, generator al obligației de reparare a pagubei cauzate, prin

aplicarea dispozițiilor art. 998 C. civ.

În

ceea ce privește cuantumul pagubei instanța a constatat că susținerile făcute

în acest sens de reclamantă sunt întemeiate în parte. Așa cum rezultă din

raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, raportat la valoarea totală

a contractului, la partea neexecutată din contract și la rata profitului din

exploatare realizat de reclamantă în anul 2010, beneficiul estimat ca

nerealizat de reclamantă este de 157.850 lei. Cum, prin întreruperea

intempestivă a contractului, reclamanta a fost în imposibilitate de a mai

realiza respectivul beneficiu, instanța a apreciat că se impune obligarea

pârâtei la plata daunelor, echivalent al acestei sume.

Instanța

a respins celelalte pretenții bănești formulate de reclamantă. în ceea ce

privește contravaloarea cheltuielilor rezultate din achitarea salariilor

angajaților instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada că personalul

existent la data rezilierii era folosit numai în executarea contractului

încheiat cu pârâta. De asemenea, nu a făcut dovada că avea încheiate contracte

de muncă care prevedeau obligația de a menține raporturile de muncă în orice

condiții. De altfel, reclamanta nu numai că nu a efectuat disponibilizări de

personal după reziliere ci chiar a efectuat angajări, în lunile septembrie și

octombrie personalul angajat fiind de 19, respectiv cu un angajat mai mult

decât în luna august 2011.

În

ceea ce privește contravaloarea cheltuielilor efectuate în baza contractului,

estimate de reclamantă la suma de 30.000 lei, instanța a constatat că nu au

drept cauză încetarea contractului. Or, în cauză, răspunderea patrimonială a

pârâtei s-a stabilit urmare faptei delictuale, astfel încât, în baza acestui

temei, pârâta nu poate fi obligată la plata unei sume achitată de reclamantă în

baza contractului.

De

asemenea, în cauză, reclamanta nu a făcut dovada costurilor rezultate din

revocarea contractelor cu proprii furnizori.

În

temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 6265 lei, din care suma de 1500 lei

reprezintă onorariul de expert și suma de 4765 lei reprezintă taxa judiciară de

timbru aferentă capătului de cerere admis.

Împotriva

hotărârii tribunalului au formulat apel atât reclamanta SC Z.E. SRL cât și

pârâta SC C.I. SRL.

Prin

Decizia nr. 8/2014 din 30 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-au respins

apelurile promovate de reclamanta Z.E. SRL și de pârâta SC C.I. SRL, ambele

îndreptate împotriva Sentinței civile nr. 53/Com din data de 02 iulie 2013 pronunțată

de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 5235/103/2012, ca nefondate.

În

motivarea acestei decizii, curtea de apel a reținut în esență următoarele

considerente:

Referitor

la apelul declarat de reclamanta Z.E. SRL s-a reținut că reclamanta a efectuat

cheltuielile pe care le-a solicitat nu în baza contractelor de antrepriză

încheiate, ci din alte rațiuni și nu pot fi considerate că au drept cauză

încetarea contractului, eventual reclamanta ar avea calea unei acțiuni

împotriva intimatei pârâte în baza altor temeiuri, în situația în care susține

că a acționat în calitate de mandatar al acesteia.

Referitor

la apelul formulat de către pârâta SC C.I. SRL, instanța de apel a reținut că

apelanta în primul motiv de apel a arătat că, instanța de judecată nu a fost

legal investită cu judecarea acestui capăt de cerere formulat prin modificarea

primului capăt de cerere din data de 12 februarie 2013, capăt de cerere care

trebuia să facă obiectul unui dosar separat și nu să fie judecat de instanța

investită prin cererea introductivă.

Criticile

sub acest aspect s-a constatat că nu sunt întemeiate, prima instanță în mod

corect și legal soluționând capătul de cerere așa cum a fost modificat prin

precizările formulate.

În

ce privește solicitarea apelantei de a se reanaliza excepția autorității de

lucru judecat, instanța de apel a reținut că această excepție a fost

soluționată corespunzător de către prima instanță, în cauză nefiind întrunite

dispozițiile art. 1201 C. civ., prin raportare la Sentința civilă nr. 162 din

13 noiembrie 2012.

Astfel,

așa cum în mod temeinic și legal a reținut tribunalul, nu este îndeplinită

tripla identitate de părți, obiect și cauză, pentru a opera autoritatea de

lucru judecat, întrucât cererea soluționată prin Decizia civilă nr. 162 din 13

noiembrie 2012 a avut drept obiect, obligarea pârâtei SC C.I. SRL la

continuarea lucrărilor angajate față de achizitor, iar prezenta cauză are drept

obiect constatarea nulității rezilierii dispuse de pârâtă cu privire la

contractele de execuție lucrări, în Dosarul nr. 1748/103/2012 instanța

neanalizând legalitatea și temeinicia rezilierii unilaterale invocată de pârâtă

prin adresa nr. 575/2011, fiind diferită și cauza.

Instanța

în Dosarul nr. 1748/103/2012 nu a analizat legalitatea și temeinicia rezilierii

unilaterale invocată de pârâtă prin adresa nr. 575/2011, ci dacă raportat la

această notificare pârâta putea fi obligată la executarea contractului,

respectiv dacă efectele contractului au încetat la data rezilierii unilaterale

a contractului de către pârâta SC C.I. SRL.

În

ceea ce privește soluționarea pe fond a cauzei, instanța de apel a constatat că

prima instanță, contrar celor susținute de către apelantă, a analizat conduita

reclamantei de a înceta efectuarea lucrărilor echivalând cu acceptarea

încetării relațiilor contractuale, reținând adresa nr. 190 din 16 august 2011,

cu care reclamanta a comunicat pârâtei că motivele invocate nu justifică

rezilierea contractului și că oprește executarea lucrărilor până la sfârșitul

lunii septembrie.

Instanța

de apel, din probele administrate la prima instanță, a reținut că reclamanta nu

a mai executat lucrări în baza contractelor încheiate cu pârâta, după

comunicarea adresei de notificare a rezilierii, adresă în care nu se face

vorbire că motivul rezilierii unilaterale s-ar datora neexecutării lucrărilor

în termen, lipsa proceselor verbale de verificare lucrări pe faze determinante,

depășirea termenelor contractuale ori lucrări efectuate parțial. S-a constatat

că din adresa de reziliere unilaterală, nu rezultă că motivul rezilierii ar fi

fost neîndeplinirea culpabilă a vreunei obligații contractuale, de către

reclamanta SC Z.E. SRL și deși în adresă se invocă și furnizarea de informații

greșite de către SC Z.E. SRL, nu s-au făcut dovezi în susținerea acestor

afirmații.

În

contractul de subantrepriză încheiat de părți, nu este menționată nici o clauză

în temeiul căreia să poată fi reziliat acesta în mod unilateral și în lipsa

unui pact comisoriu care să confere dreptul unei părți contractante de a

considera contractul desființat, așa cum corect a reținut tribunalul,

rezilierea putea fi dispusă numai de către instanță.

În

situația în care însă, pârâta a hotărât să rezilieze unilateral contractul,

acțiunea sa excedând clauzelor contractuale, fiind în măsură de a cauza

celeilalte părți contractante prejudicii materiale, aceasta este în culpă,

invocarea neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către reclamantă în

situația în care un astfel de motiv nu a stat la baza notificării de reziliere

unilaterală neputând duce la respingerea acțiunii reclamantei.

Denunțarea

unilaterală a contractului a produs efectele juridice, reclamanta încetând

executarea contractului iar rezilierea unilaterală în afara clauzelor

contractuale constituie un fapt ilicit care generează obligația reparării prejudiciului

cauzat, potrivit dispozițiilor art. 998 C. civ., obligație dată de întreruperea

intempestivă a contractului.

În

concluzie, instanța de apel a statuat că în cauză sunt îndeplinite condițiile

privind angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte

ilicite corespunzătoare rezilierii unilaterale a contractului, existența unui

prejudiciu care a fost stabilit de către instanță urmare a efectuării

expertizei tehnice contabile, prejudiciu strâns legat de rezilierea

unilaterală, prima instanță menționând fiecare element pe care l-a avut în

vedere la stabilirea obligațiilor pârâtei, respectiv în ce constă legătura de

cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul reținut.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C.I. SRL, întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 1, 5 și 9 C. proc. civ., solicitând în principal admiterea

recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la

Curtea de Apel Bacău în vederea soluționării legale a căii de atac a recursului

în complet de 3 judecători și, în subsidiar admiterea recursului, modificarea

în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă și

respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată.

Cu

privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.,

recurenta susține că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor

legale, iar soluționarea de către curtea de apel a căii de atac în complet de

doi judecător atrage casarea deciziei recurate având în vedere că cererea

introductivă putea fi atacată numai cu recurs. Astfel, curtea de apel trebuia

să constate că era investită cu soluționarea recursului, întrucât

subcontractantul SC Z.E. SRL a devenit parte în contractul de achiziții

publice, fiind incidente în cauză dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 privind

procedura achizițiilor publice.

Consideră

recurenta că sunt incidente și dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. având

în vedere că s-a nesocotit norma procedurală prevăzută de art. 287

16

alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 care stabilea calea de atac a recursului.

Referitor

la motivul de recurs încadrat în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta

susține în esență că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a

dispozițiilor art. 1201 C. civ. considerând că nu se impune admiterea excepției

autorității de lucru judecat și a reținut în mod eronat neîndeplinirea

condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale.

Analizând

recursul, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând să fie admis din

perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ., pentru următoarele

considerente:

Motivul

de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., poate fi

invocat atunci când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

În

acest context, Înalta Curte va lua în examinare acest motiv de recurs,

apreciind ca fiind fondată critica pârâtei SC C.I. SRL potrivit căreia Curtea

de Apel Bacău a soluționat prezenta cauză ca fiind apel, deși calea de atac era

recursul, sens în care s-a constatat că instanța nu a fost alcătuită potrivit

dispozițiilor legale.

Litigiul

de față este supus dispozițiilor speciale de procedură prevăzute de O.U.G. nr.

34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de

concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

În

speță, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 287

16

alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție

publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de

concesiune de servicii, în vigoare la data formulării cererii de chemare în

judecată, respectiv la data promovării căii de atac, hotărârea pronunțată în

primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.

Recursul se judecă de secția comercială a curții de apel.

Raportat

la aceste dispoziții rezultă că instanța de apel a judecat greșit calea de atac

formulată împotriva hotărârii instanței de fond ca fiind apel în loc de recurs,

prin urmare decizia a fost pronunțată în mod nelegal în complet de apel.

Așadar,

reținându-se culpa instanței constând în calificarea greșită a căii de atac

exercitată de parte, Înalta Curte apreciază ca fundamentate criticile

recurentei pârâte privind recalificarea căii de atac, fapt ce face inutilă

examinarea celorlalte motive de recurs.

Pentru

toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2)

și (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de

pârâta SC C.I. SRL împotriva Deciziei nr. 8/2014 din 30 ianuarie 2014

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe, ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta SC C.I. SRL împotriva Deciziei nr. 8/2014 din 30

ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca instanță de

recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - GV