ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3913/2011

Asupra recursurilor de față ; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 18/COM/3 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelantele SC RESTAURANT TOMIS SA și SC BETINA M SRL, precum și de intervenienta SC MARFIN BANK ROMÂNIA SA împotriva sentinței civile nr. 2747/COM/4 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 4876.118.2008.

Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 4876/118/2008 reclamanta SIF TRANSILVANIA SA a chemat în judecată paratele SC RESTAURANT TOMIS SA și SC BETINA M SRL solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, în temeiul art. 948 C. civ., să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 2835/4 noiembrie 2004 încheiat între SC RESTAURANT TOMIS SA, în calitate de vânzător și SC BETINA M SRL, în calitate de cumpărător. În subsidiar, reclamanta a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună anularea contractului mai sus menționat pentru motive de nulitate relativă. În esență, reclamanta a arătat că este acționar al pârâtei SC RESTAURANT TOMIS SA deținând un nr. de 13.019 ce reprezintă 18,18% din capitalul social al acesteia.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2835/4 noiembrie 2004 la BNP Ciprian Alexandrescu încheiat între SC RESTAURANT TOMIS SA, în calitate de vânzător și SC BETINA M SRL, în calitate de cumpărător, activul RESTAURANT TOMIS în suprafață de 2642,69 mp. și teren aferent în suprafață de 3.300 mp. a fost scos din patrimoniul SC RESTAURANT TOMIS SA.

Acest contract a avut la bază Hotărârea AGA a SC RESTAURANT TOMIS SA adoptată la data de 6 octombrie 2004 . Reclamanta a atacat în justiție Hot AGA din 6 octombrie 2004, iar prin sentința Civilă nr. 5923/26 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr. 641 l/COM/2004, definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului promovate de pârâtă, conform Deciziilor Civile nr. 69/COM/l5 martie 2007 și 6410/36/9 noiembrie 2007, s-a dispus anularea Hot. AGEA din data de 6 octombrie 2004 . Efectul anulării Hot. AGEA din data de 6 octombrie 2004 (în care a fost votată vânzarea activului) îl constituie lipsirea de efecte a contractului de vânzare cumpărare a activului conform principiului „quod nullum est nullum producit efectum". Pe cale de excepție, pârâtele au invocat prescrierea dreptului la acțiune, solicitând respingerea acțiunii ca fiind promovată cu depășirea termenului prevăzut de lege și autoritatea de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 6410/ 36/ 9 noiembrie 2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 6410/36/2007, excepții soluționate în sensul respingerii pentru considerentele expuse în încheierea pronunțată la data de 12 ianuarie 2010. La termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2009, SC MARFIN BANK ROMÂNIA SA a formulat cerere de intervenție în interes propriu,

soluționată în sensul respingerii ca inadmisibilă, prin încheierea din 9 iunie 2009, iar prin cererile ulterioare, din data de 1 septembrie 2009, respectiv 12 ianuarie 2010 a solicitat participarea la proces, formulând cerere de intervenție în interes alăturat pârâtei SC BETINA M SRL. Prin sentința civilă nr. 2747/ COM/ 04 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 4876/118/2008, s-a admis acțiunea promovată de reclamanta SIF TRANSILVANIA S.A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. RESTAURANT TOMIS S.A. și S.C. BETINA M S.R.L. și s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2835/4 noiembrie 2004 la BNP Ciprian Alexandrescu încheiat între S.C. RESTAURANT TOMIS S.A., în calitate de vânzător și S.C.

BETINA M S.R.L. în calitate de cumpărător. A fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție în interes alăturat pârâtei S.C. BETINA M S.R.L. formulată de S.C. MARFIN BANK (România) S.A. Au fost obligate pârâtele, în solidar, către reclamantă, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 12,3 lei. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 5923/26 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr. 641 l/COM/2004, definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului promovate de pârâtă, conform deciziilor civile nr. 69/COM/l5 martie 2007 și 6410/36/9 noiembrie 2007, s-a dispus anularea în parte a Hot. AGEA a SC RESTAURANT TOMIS SA din data de 6 octombrie 2004, respectiv în ce privește aprobarea vânzării activului Restaurant Tomis și a terenului aferent în suprafață de 3.300 mp, la prețul de pornire indicat expres, prin negociere directă cu SC BETINA M SRL.

In considerarea dispozițiilor instanțelor care au constatat încălcarea prevederilor legale relativ la legalitatea hotărârii adunării generale a acționarilor SC RESTAURANT TOMIS SA din 6 octombrie 2004 și a principiului anulării actului subsecvent urmare a anulării actului inițial, instanța de fond a constatat că toate actele încheiate în executarea hotărârii AGA sunt afectate de aceeași cauză care a condus la constatarea ineficacității acesteia și proclamarea nulității de către autoritatea judiciară. în speță, s-a reținut că este vorba de contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2835/4 noiembrie 2004 la BNP Ciprian Alexandrescu încheiat între SC RESTAURANT TOMIS SA, în calitate de vânzător și SC BETINA M SRL, în calitate de cumpărător, având ca obiect activul Restaurant Tomis în suprafață de 2642,69 mp.

și teren aferent în suprafață de 3.300 mp. Instanța de fond a reținut că între toate aceste acte există o legătură indisolubilă, înlăturând aprecierile pârâtelor conform cărora reclamanta nu a făcut dovada încadrării în niciuna dintre condițiile stabilite ca fiind de ordine publică și a căror încălcare ar atrage nulitatea absolută a actului civil în general și a contractului de față, în particular. Instanța de fond a înlăturat și apărările conform cărora nu sunt îndeplinite nici cerințele prevăzute de art. 948 C. civ.- lipsa consimțământului valabil, care atrage nulitatea relativă a actului atacat pentru nerespectarea dispozițiilor legale în materie la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Pe de o parte, s-a reținut că această distincție este artificială, deoarece atât în cazul nulității absolute, cât și în cazul nulității relative instanța de fond a constatat existența sau inexistența cauzei de nulitate, iar în caz afirmativ pronunță nulitatea, anulând atacul juridic. Practic, instanța de fond s-a limitat la constatarea împrejurării că actul, încheiat cu neobservarea formelor legale, nu a luat ființă ab initio. Pe de altă parte, în condițiile în care s-a constatat nulitatea actului principal, iar actele subsecvente nu se încadrează în categoria celor exceptate de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, s-a impus, în opinia Tribunalului, o simetrie a sancțiunilor aplicate.

In plus, a reținut instanța de fond a reținut că Legea nr. 31/1990 republicată reglementează modul în care se formează și se exprimă voința juridică a societății comerciale, privită ca persoană juridică, subiect de drept distinct de persoana celor care au constituit-o. In conformitate cu dispozițiile art. 110 și următoarele din Legea nr. 31/1990 republicată, voința socială exprimată printr-o hotărâre AGA reprezintă o voință comună formată pe baza regulii votului majoritar, manifestată în numele și pe socoteala societății ce către acționari care au votat la luarea hotărârii.

A reținut instanța de fond că esențial este faptul că orice hotărâre AGA este un act juridic unilateral al societății comerciale, astfel încât consimțământul exprimat conform art. 112 din Legea nr. 31/1990 pentru aprobarea vânzării, a prețului, a metodei de vânzare și sancționat cu anulare prin sentința civilă nr. 5923/26 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr. 641 l/C O M/2 004, definitivă și irevocabilă, nu este unul valabil exprimat. împotriva acestei sentințe au declarat apel SC RESTAURANT TOMIS SA, SC BETINA M SRL ȘI SC MARFIN BANK ( România ) SA, în calitatea sa de intervenient (creditor ipotecar) în interes alăturat pârâtei SC BETINA M SRL.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe din perspectiva criticilor formulate în apeluri, Curtea le-a considerat nefondate, motivat de următoarele considerente, Prin încheierea din 12 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția Comercială în dosarul de fond, instanța de judecată a dispus respingerea, ca nefondate, a excepțiilor privind prescripția dreptului material la acțiune și autorității de lucru judecat. întrucât apelanta pârâtă SC RESTAURANT TOMIS SA și apelanta intervenientă în interesul pârâtei SC BETINA M SRL au criticat și modalitatea de soluționare a acestor excepții de către instanța de fond, Curtea a analizat prioritar aceste critici. Analizând regimul juridic al nulității absolute astfel cum rezultă din art. 2 din Decretul nr. 167/1958, instanța de apel a considerat că aceasta este imprescriptibilă, putând fi invocată oricând indiferent de timpul scurs de la data încheierii actului.

S-a apreciat astfel că instanța de fond, în mod corect, a procedat la respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, fapt pentru care critica din apel privind această situație va fi respinsă cu aceeași motivare. In ce privește excepția autorității de lucru judecat, Curtea de Apel a stabilit că, pentru a verifica dacă există sau nu puterea de lucru judecat trebuie a fi îndeplinită tripla identitate de elemente la care se referă art. 1201 C. civ., respectiv părți, obiect și cauză.

In invocarea acestei excepții, transformată ulterior în critică, apelantele SC RESTAURANT TOMIS SA și SC MARFIN BANK România SA au indicat decizia irevocabilă pronunțată de înalta Curte de casație și Justiție în dosarul civil nr. 641036/2006, ce are ca obiect acțiune în anularea Hotărârii AGEA din 16 octombrie 2004. Curtea de Apel a stabilit că, întrucât obiectul acțiunii de față este reprezentat de constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare, nu se poate reține că există identitate intre acestea. S-a apreciat că această excepție a fost soluționată în mod corect de instanța de fond, astfel încât și această critică este ne fondată. Referitor la excepția inadmisibilității invocării nulității absolute raportat la obiectul cererii, instanța de judecată a considerat că analizarea acestui aspect tinde la soluționarea fondului cauzei, situație în care aceasta va fi soluționată odată cu soluționarea fondului.

S-a mai reținut că, potrivit principiilor generale ale nulității actului juridic civil, teoria a stabilit că nevalabilitatea actului juridic civil se datorează nevalabilitătii condițiilor sale esențiale, care sunt condiții de valabilitate. Astfel, s-a reținut că sunt cauze de nulitate a actului juridic civil: - încălcarea dispozițiilor legale privind capacitatea de a face actul; - lipsa ori nevalabilitatea consimțământului; - nevalabilitatea obiectului actului juridic; - nevalabilitatea cauzei ( scopului) actului juridic; - nerespectarea formei cerută ad validitatem; - nesocotirea limitelor libertății actelor juridice ( norme imperative, ordinea publică și bunele moravuri); - lipsa ori nevalabilitatea autorizației administrative; - fraudarea legii.

Dintre aceste cauze, s-a reținut că unele atrag nulitatea absolută, iar altele nulitatea relativă. Când legea nu precizează felul nulității, este datoria interpretului să stabilească acest aspect, apelând la criteriul de clasificare a nulității în absolută și relativă, criteriul fiind reprezentat de natura interesului ocrotit prin dispoziția legală încălcată la încheierea actului juridic civil. Curtea de Apel a stabilit că atrag nulitatea absolută a actului juridic civil următoarele cauze: încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor; lipsa totală a consimțământului, (dându-se ca exemplu în literatura de specialitate două situații, error in negoțio și error in corpore); nevalabilitatea obiectului; lipsa cauzei; nerespectarea formei ad validitatem; lipsa autorizației administrative; încălcarea ordinii publice și frauda legii.

Celelalte cauze, viciile de consimțământ, lipsa discernământului nerespectarea regulilor privind capacitatea de exercițiu a persoanei, nerespectarea dreptului de preemțiune au fost clasificate drept cauze de nulitate relativă.

S-a observat, așadar, că în cazul de față suntem în prezența unei lipse totale a consimțământului, urmare a anulării în mod irevocabil a voinței vânzătorului, SC RESTAURANT TOMIS SA, de a vinde un bun imobil, manifestată prin Hotărârea AGEA din 16 octombrie 2004. Cum literatura de specialitate s-a limitat doar la două exemple pentru a contura mai bine noțiunea de lipsă totală a consimțământului (error in negoțio și error in corpore), instanța de apel a considerat că această enumerare nu este una limitativă, exhaustivă, ci, dimpotrivă exemplificativă; în aceste condiții tară nici o rezervă se poate include în această enumerare și ipoteza anulării de către instanța de judecată a voinței societare, din moment ce o astfel de situație nu a fost prevăzută și nici nu poate fi exemplificată în rândul cauzelor de nulitate relativă indicate mai sus.

Curtea a amintit că regula potrivit căreia actul a cărui nulitate a fost pronunțată nu produce nici un efect - quod nullum est nullum producit cffectum - ceea ce determină și caracterul retroactiv al nulității comportă, unele discuții și nuanțări în materia dreptului societar unde retroactivitatea este eliminată în privința terților de bună-credință, în scopul protecției terților și a securității creditului în general. Excepțiile de la principiul rezoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis constituie cazurile în care, deși se anulează actul inițial, actul subsecvent este menținut, datorită anumitor temeiuri sau motive.

S-a arătat că în literatura de specialitate aceste situații excepționale au fost grupate astfel: 1. cazul aplicării art. 1909 alin. 1 C.civ coroborat cu art. 972 C.civ, reprezentând ipoteza subdobânditorului de bună-credință și cu titlu oneros a unui bun mobil; 2. cazul aplicării art. 20 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954; 3. cazul subdobânditorului de bună-credință și cu titlu oneros a unui imobil. În situația în care terțul achizitor, cu titlu oneros, a cunoscut sau cu diligente minime, putea să cunoască nevalabilitatea titlului de proprietate al înstrăinătorului, deci a fost de rea-credință, redevine activ principiul enunțat.

S-a reținut că SC BETINA M SRL nu poate fi considerat a fi un terț de bună credință, deoarece cu minime diligente constând în luarea la cunoștință a procesului-verbal al ședinței AGEA din 06 octombrie 2004 de la SC RESTAURANT TOMIS SA, în care acționarul SIF TRANSILVANIA SA a votat contra, precum și a formulării către instanța de judecată a acțiunii în anulare întemeiată pe art. 132 alin. (2) din Legea 31/1990, o determinau ca la data de 04 noiembrie 2004 să nu încheie actul de vânzare-cumpărare autentificat la BNP Ciprian Alexandrescu prin încheierea nr. 2835. S-a apreciat că declararea nulității hotărârii AGEA face ca voința societății în ceea ce privește încheierea contractului de vânzare-cumpărare să nu fie valabil exprimată, ceea ce echivalează cu lipsa consimțământului părții la încheierea actului.

Or, în conformitate cu dispozițiile art. 948 pct. 2 C. civ., consimțământul reprezintă o condiție esențială pentru validitatea convențiilor, așa încât, lipsa acestuia constituie motiv de nulitate absolută a actului. Instanța de apel a stabilit că nulitatea voinței societare exprimată prin Hotărârea AGEA atrage și nulitatea actului de vânzare-cumpărare, ca act subsecvent. Pentru considerentele expuse, apelurile au fost respinse ca nefondate. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs pârâtele SC BETINA M SRL, SC RESTAURANT TOMIS SA și intervenienta SC MARFIN BANK SA. Prin motivele de recurs formulate de SC BETINA M SRL s-au invocat temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 si 9 Cod de procedură civilă.

S-a arătat că intimata-reclamanta a susținut că solicită anularea contractului de vânzare cumpărare pentru un singur motiv de nulitate absoluta, respectiv lipsa consimțământului valabil al vânzătoarei întrucât hotărârea AGA din 6 octombrie 2004 a fost anulată in noiembrie 2007 printr-o hotărâre judecătoreasca rămasa definitiva si irevocabila. Instanța de apel, in motivarea hotărârii, a reținut lipsa totală a consimțământului, ca urmare a anularii in; mod irevocabil a voinței vânzătorului SC RESTAURANT TOMIS SA de a vinde un bun imobil. După ce a prezentat cauzele pentru care se consideră că lipsește consimțământul, recurenta a arătat că, în general, lipsa consimțământului se sancționează cu nulitatea relativa.

Pentru a atrage nulitatea absoluta trebuie sa existe o lipsa totala a consimțământului -eroarea obstacol, eroare care imbraca doua forme: error in negotio și error in corpore. în situația de fata s-a apreciat nu se poate reține o lipsa totala a consimțământului in niciuna din ele doua forme consacrate de lege si, pe cale de consecința, nu se poate vorbi de o nulitate absoluta. Printr-o interpretare greșita a legii, instanța de apel a apreciat ca cele doua forme ale erorii obstacol se pot completa fara nicio rezerva si cu ipoteza anularii de către instanța de judecata a voinței societare. În opinia recurentei, lipsa totala a consimțământului este cea stabilita de lege respectiv de art. 954 C. civ., iar Curtea de Apel Constanta nu poate completa Codul Civil.

Apreciind că actul poate fi lovit de nulitate relativă și nu absolută, s-a arătat că, potrivit disp. art. 9 din Decretul nr. 167/1958, a intervenit prescripția. Astfel, termenul de prescripție incepe sa curgă de la data când cel indreptatit a cunoscut cauza anularii, dar cel mai târziu la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului. Data încheierii actului fiind 04 noiembrie 2004, iar prezenta cerere fiind introdusa la data de 23 iunie 2008, s-a solicitat a se constata acest termen de presciptie de maxim 18 luni a intervenit de mult. S-a mai arătat că soluția instanței de apel este criticabilă întrucât principiul „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis" nu isi găsește consacrarea intr-un text de lege, Codul civil facand aplicația lui doar in materie de ipoteca, respectiv in cuprinsul disp.

art. 1770. Domeniul de aplicare a acestui principiu este discutabil si restrictiv, iar in opinia recurentei nu se poate aplica spetei de fata întrucât transmitatorul nu și-a pierdut niciun drept si nu i-a fost desființat niciun titlu. Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a deciziei recurate, admiterea apelului, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare in judecata fie ca introdusa cu depășirea termenului de presciptie, fie ca neîntemeiata. Recurenta SC RESTAURANTUL TOMIS SA, în motivarea recursului, după o prezentare a istoricului cauzei, a învederat, în esență, următoarele: Deși în obiectul cererii de chemare în judecată reclamanta s-a referit la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, în realitate toată argumentația acesteia se referă la rezoluțiunea contractului.

S-a apreciat că acțiunea în rezoluțiune este prescrisă prin raportare la termenul de prescripție de 3ani reglementat de Decretul nr. 167 din 1958. A fost reiterată și excepția autorității de lucru judecat, apreciindu-se că prin decizia pronunțată de instanța supremă la data de 9 noiembrie 2007 a fost anulată și tranzacția încheiată de părți. Pe fondul cauzei, s-a arătat că singurul motiv de anulare îl reprezintă încălcarea dispozițiilor art. 948 C. civ., însă reclamanta a participat la adunare și a votat contra, ceea ce înseamnă că nu este incident nici un viciu de consimțământ. Soluția instanței de apel este greșită întrucât anulează actul subsecvent ca urmare 'a anulării actului principal, deși în drept se invocă art. 948 C. civ.

și art. 132 din Legea nr. 31/1990. S-a învederat și că nulitatea absolută există în condițiile unei lipse totale a consimțământului, ceea ce nu se poate reține în speță întrucât reclamanta a participat la ședință, dar a votat împotrivă. Pe de altă parte, anularea AGA nu conduce la lipsa totală a consimțământului, iar eventuala sancțiune aplicabilă este cea a nulității relative. Instanța de apel a adăugat nepermis la lege atunci când a stabilit că enumerarea cauzelor de nulitate nu este exhaustivă, ci, dimpotrivă, exemplifîcativă. în recursul declarat de recurenta intervenientă MARFIN BANK s-au invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod de procedură civilă.

S-a arătat că dispozitivul sentinței apelate este echivoc întrucât nu . precizează dacă s-a avut în vedere nulitatea absolută sau relativă atât timp cât s-a dispus „anularea actului". Instanța de apel, interpretând acțiunea vădit neclară a reclamantei, o consideră ca fiind o cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului, încălcând principiul disponibilității procesual civile. în ceea ce privește calificarea nulității, ca absolută sau relativă, s-a arătat că eroarea obstacol antrenează nulitatea absolută întrucât consimțământul părților contractante la încheierea actului juridic a lipsit. Față de probele administrate, se constată o suprapunere între conținutul real al înțelegerii părților și conținutul juridic al actului autentificat la notar întrucât voința vânzătoarei nu a fost alterată de o falsă reprezentare a naturii juridice a actului încheiat, iar părțile nu s-au înșelat asupra bunului contractat.

Instanța de apel nu putea considera că infirmarea de către instanță a voinței societare reprezintă un viciu de consimțământ sau o lipsă totală a consimțământului întrucât, fără dubiu, acesta a existat la momentul întocmirii actului, nefiind viciat în forma erorii obstacol. De asemenea, s-a apreciat că nu se poate reține nulitatea absolută fără a se arăta care este interesul general care a fost afectat. Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, s-a arătat că, în mod greșit, reclamanta a solicitat anularea contractului prin care s-a transferat proprietatea asupra întregului imobil, întrucât prin contract a fost vândută doar cota indiviză de 5% din construcțiile C1-C8.

Restul de 95% din construcții aparținea SC BETTINA M SRL încă din 20 ianuarie 2003, așa cum rezultă din istoricul actelor de înstrăinare pe care le-a prezentat în continuare recurenta. Imobilul a fost greșit identificat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, greșeala fiind remediată de notarul Ciprian Alexandrescu prin două încheieri de rectificare ulterioare. Deși această susținere a fost însușită de instanța de apel în practicaua hotărârii, în considerentele hotărârii nu se regăsesc argumente privind respingerea acestei susțineri. În consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea cererii de intervenție și respingerea acțiunii. Recursurile au fost legal timbrate.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, înalta Curte constată, mai întâi, că se impune a răspunde criticilor care se referă la modificarea hotărârii pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod de procedură civilă invocate de recurentele SC BETINA M SRL și SC RESTAURANT TOMIS SA, prin considerente comune. Astfel, se constată că ambele recurente, deși invocă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, nu arată în ce constă în mod concret denaturarea termenilor folosiți în actul a cărui anulare se solicită, eroarea invocată vizând mai degrabă interpretarea obiectului cererii de chemare în judecată.

Cu privire la acest aspect, înalta Curte constată că, prin acțiune, reclamanta a invocat atât faptul că se aplică principiul „quod nullum est nullum producit efectum" ca efect al anulării hotărârii AGA prin decizie irevocabilă, cât și împrejurarea că lipsește consimțământul valabil al vânzătorului, aspecte care au fost analizate atât de către instanța de fond, cât și de către instanța de apel, fiind respectat principiul disponibilității. Criticile recurentelor în sensul că, de fapt, se invocă rezoluțiunea contractului, vor fi respinse de către înalta Curte având în vedere faptul că petitul cererii de chemare în judecată este clar. Referitor la soluționarea greșită a excepției autorității de lucru judecat, critica recurentelor apare, de asemenea, ca lipsită de fundament și urmează a fi respinsă.

Astfel, obiectul cauzei soluționată în mod irevocabil prin decizia pronunțată de instanța supremă la data de 9 noiembrie 2007, sub nr. 3583, a fost reprezentat de anularea hotărârii AGEA și nu de anularea contractului de vânzare-cumpărare. In consecință, instanțele au constatat, în mod corect, că nu se poate reține identitatea de obiect între cele două cauze, nefiind îndeplinite condițiile imperative impuse de art. 1201 C. civ. Motivele de recurs referitoare la prescripția dreptului material la acțiune, invocate de toate recurentele, sunt, în opinia înaltei Curți, nefondate. în mod judicios instanța de apel a reținut că declararea nulității hotărârii AGEA face ca voința societății privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare să nu fie valabil exprimată, ceea ce echivalează cu lipsa consimțământului.

în speță, împrejurarea ca reclamanta a participat de ședința AGEA și a votat împotrivă nu semnifică păstrarea consimțământului vânzătorului în condițiile anulării hotărârii de aprobare a vânzării activului întrucât voința societară este diferită de voințele individuale exprimate de acționarii participanți la adunare. In sprijinul ideii că a fost afectat consimțământul persoanei juridice vin și argumente care rezultă din considerentele deciziei nr. 3583/9 noiembrie 2007 a instanței supreme. Astfel, prin această decizie s-a stabilit că acționarul majoritar a avut interes, să preia activul societății, interes contrar cu al acesteia și, folosindu-se de poziția sa, a determinat hotărârea de vânzare, deși era obligat să se abțină de la vot.

Este evident că decizia de vânzare a activului a fost, de fapt, una individuală, a acționarului majoritar, care nu corespunde voinței societare, persoana juridică fiind lipsită de consimțământ la încheierea actului. întrucât prin decizia menționată s-a stabilit că hotărârea a fost luată cu nesocotirea interesului social al acționarilor, încălcându-se principiul specializării capacității de folosință a persoanei juridice, curtea apreciază că această încălcare este sancționată cu nulitatea absoluta a actelor juridice încheiate, pentru lipsa totala a consimțământului. Având în vedere faptul că legea, în cazul anulării de către instanță a voinței societare, nu precizează felul nulității, s-a reținut corect de către instanța de apel că este datoria interpretului să stabilească acest aspect pornind de la natura interesului ocrotit.

înalta Curte apreciază ca interesul protejat prin dispozițiile Legii nr. 31/1990 este un interes general, raportat la stabilitatea actelor juridice încheiate ca urmare a manifestării de voință a persoanei juridice. Față de cele reținute, urmează a fi înlăturate criticile formulate de recurente privitoare la natura interesului ocrotit, particular, care ar determina numai sancțiunea nulității relative pentru invalidarea actului întocmit cu încălcarea acestui interes. De asemenea, Înalta Curte apreciază că se impune anularea contractului de vânzare-cumpărare și datorită faptului că hotărârea AGEA care exprima consimțământul la vânzare a fost anulată, anularea actului juridic inițial atrăgând și anularea actului subsecvent datorită legăturii sale cu primul act, potrivit principiului de drept resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis.

In ceea ce privește motivele de recurs invocate de recurenta intervenientă care se referă la lipsa de temei legal a hotărârii, respectiv la faptul că aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, înalta Curte observă că recurenta nu a precizat în concret care dispoziții legale au fost nesocotite sau aplicate greșit. Identitatea obiectului contractului, invocată de recurentă, nu face obiectul analizei în prezenta cauză atât timp cât s-a solicitat de către reclamantă constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2835/4 noiembrie 2004, iar instanțele de judecată s-au pronunțat asupra acestui aspect și nu cu privire la obiectul contractului. Mai mult decât atât, motivul invocat este unul de fapt și nu se circumscrie criticilor de nelegalitate ale deciziei recurate, nefiind invocat, de altfel, nici de pârâta BETINA M SRL, parte în interesul căreia a fost formulată cererea de intervenție.

Față de considerentele expuse pe larg mai sus, constatând că nu subzistă nici un motiv de modificare sau casare a deciziei recurate, înalta Curte, în baza art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursurile declarate de pârâtele S.C. BETINA M S.R.L. MAMAIA și S.C. RESTAURANT TOMIS S.A. CONSTANȚA și de intervenientă S.C. MARFIN BANK (ROMÂNIA) S.A. (FOSTĂ S.C. EGNATIA BANK ROMÂNIA S.A.) BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 18/COM din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța - Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2011.