ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3913/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3913/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de

față ;

Din examinarea

actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 18/COM/3

februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, au fost respinse ca

nefondate apelurile declarate de apelantele SC RESTAURANT TOMIS SA și SC BETINA

M SRL, precum și de intervenienta SC MARFIN BANK ROMÂNIA SA împotriva sentinței

civile nr. 2747/COM/4 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr.

4876.118.2008.

Curtea de Apel

a reținut următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 4876/118/2008

reclamanta SIF TRANSILVANIA SA a chemat în judecată paratele SC RESTAURANT

TOMIS SA și SC BETINA M SRL solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se

va pronunța, în temeiul art. 948 C. civ., să se constate nulitatea absolută a

contractului de vânzare cumpărare nr. 2835/4 noiembrie 2004 încheiat între SC

RESTAURANT TOMIS SA, în calitate de vânzător și SC BETINA M SRL, în calitate de

cumpărător.

În subsidiar,

reclamanta a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să

se dispună anularea contractului mai sus menționat pentru motive de nulitate

relativă.

În esență,

reclamanta a arătat că este acționar al pârâtei SC RESTAURANT TOMIS SA deținând

un nr. de 13.019 ce reprezintă 18,18% din capitalul social al acesteia.

Prin

contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2835/4 noiembrie 2004 la

BNP Ciprian Alexandrescu încheiat între SC RESTAURANT TOMIS SA, în calitate de

vânzător și SC BETINA M SRL, în calitate de cumpărător, activul RESTAURANT

TOMIS în suprafață de 2642,69 mp. și teren aferent în suprafață de 3.300 mp. a

fost scos din patrimoniul SC RESTAURANT TOMIS SA.

Acest contract

a avut la bază Hotărârea AGA a SC RESTAURANT TOMIS SA adoptată la data de 6

octombrie 2004 .

Reclamanta a

atacat în justiție Hot AGA din 6 octombrie 2004, iar prin sentința Civilă nr. 5923/26

septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr. 641 l/COM/2004,

definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului promovate de

pârâtă, conform Deciziilor Civile nr. 69/COM/l5 martie 2007 și 6410/36/9

noiembrie 2007, s-a dispus anularea Hot. AGEA din data de 6 octombrie 2004 .

Efectul

anulării Hot. AGEA din data de 6 octombrie 2004 (în care a fost votată vânzarea

activului) îl constituie lipsirea de efecte a contractului de vânzare cumpărare

a activului conform principiului „quod nullum est nullum producit

efectum".

Pe cale de

excepție, pârâtele au invocat prescrierea dreptului la acțiune, solicitând

respingerea acțiunii ca fiind promovată cu depășirea termenului prevăzut de

lege și autoritatea de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 6410/ 36/

9 noiembrie 2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr.

6410/36/2007, excepții soluționate în sensul respingerii pentru considerentele

expuse în încheierea pronunțată la data de 12 ianuarie 2010.

La

termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2009, SC MARFIN BANK ROMÂNIA SA a

formulat cerere de intervenție în interes propriu, soluționată în sensul

respingerii ca inadmisibilă, prin încheierea din 9 iunie 2009, iar prin

cererile ulterioare, din data de 1 septembrie 2009, respectiv 12 ianuarie 2010 a

solicitat participarea la proces, formulând cerere de intervenție în interes

alăturat pârâtei SC BETINA M SRL.

Prin

sentința civilă nr. 2747/ COM/ 04 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța

în dosarul nr. 4876/118/2008, s-a admis acțiunea promovată de reclamanta SIF

TRANSILVANIA S.A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. RESTAURANT TOMIS S.A. și

S.C. BETINA M S.R.L. și s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 2835/4 noiembrie 2004 la BNP Ciprian Alexandrescu încheiat

între S.C. RESTAURANT TOMIS S.A., în calitate de vânzător și S.C. BETINA M

S.R.L. în calitate de cumpărător.

A fost

respinsă ca nefondată cererea de intervenție în interes alăturat pârâtei S.C.

BETINA M S.R.L. formulată de S.C. MARFIN BANK (România) S.A. Au fost obligate

pârâtele, în solidar, către reclamantă, la plata cheltuielilor de judecată în

sumă de 12,3 lei.

Pentru a

pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 5923/26 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr.

641 l/COM/2004, definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și

recursului promovate de pârâtă, conform deciziilor civile nr. 69/COM/l5 martie 2007

și 6410/36/9 noiembrie 2007, s-a dispus anularea în parte a Hot. AGEA a SC

RESTAURANT TOMIS SA din data de 6 octombrie 2004, respectiv în ce privește

aprobarea vânzării activului Restaurant Tomis și a terenului aferent în

suprafață de 3.300 mp, la prețul de pornire indicat expres, prin negociere

directă cu SC BETINA M SRL.

In

considerarea dispozițiilor instanțelor care au constatat încălcarea

prevederilor legale relativ la legalitatea hotărârii adunării generale a

acționarilor SC RESTAURANT TOMIS SA din 6 octombrie 2004 și a principiului

anulării actului subsecvent urmare a anulării actului

inițial,

instanța de fond a constatat că toate actele încheiate

în executarea hotărârii AGA sunt afectate de aceeași cauză care a condus la

constatarea ineficacității acesteia și proclamarea nulității de către

autoritatea judiciară.

în speță, s-a

reținut că este vorba de contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.  2835/4

noiembrie 2004 la BNP Ciprian Alexandrescu încheiat între SC RESTAURANT TOMIS

SA, în calitate de vânzător și SC BETINA M SRL, în calitate de cumpărător,

având ca obiect activul Restaurant Tomis în suprafață de 2642,69 mp. și teren

aferent în suprafață de 3.300 mp.

Instanța de

fond a reținut că între toate aceste acte există o legătură indisolubilă,

înlăturând aprecierile pârâtelor conform cărora reclamanta nu a făcut dovada

încadrării în niciuna dintre condițiile stabilite ca fiind de ordine publică și

a căror încălcare ar atrage nulitatea absolută a actului civil în general și a

contractului de față, în particular.

Instanța

de fond a înlăturat și apărările conform cărora nu sunt îndeplinite nici

cerințele prevăzute de art. 948 C. civ.- lipsa consimțământului valabil, care

atrage nulitatea relativă a actului atacat pentru nerespectarea dispozițiilor

legale în materie la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Pe de o parte,

s-a reținut că această distincție este artificială, deoarece atât în cazul

nulității absolute, cât și în cazul nulității relative instanța de fond a

constatat existența sau inexistența cauzei de nulitate, iar în caz afirmativ

pronunță nulitatea, anulând atacul juridic. Practic, instanța de fond s-a

limitat la constatarea împrejurării că actul, încheiat cu neobservarea formelor

legale, nu a luat ființă ab initio.

Pe de

altă parte, în condițiile în care s-a constatat nulitatea actului principal,

iar actele subsecvente nu se încadrează în categoria celor exceptate de la

principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial,

s-a impus, în opinia Tribunalului, o simetrie a sancțiunilor aplicate.

In plus, a

reținut instanța de fond a reținut că Legea nr. 31/1990 republicată

reglementează modul în care se formează și se exprimă voința juridică a

societății comerciale, privită ca persoană juridică, subiect de drept distinct

de persoana celor care au constituit-o.

In

conformitate cu dispozițiile art. 110 și următoarele din Legea nr. 31/1990

republicată, voința socială exprimată printr-o hotărâre AGA reprezintă o voință

comună formată pe baza regulii votului majoritar, manifestată în numele și pe

socoteala societății ce către acționari care au votat la luarea hotărârii.

A

reținut instanța de fond că esențial este faptul că orice hotărâre AGA este un

act juridic unilateral al societății comerciale, astfel încât consimțământul

exprimat conform art. 112 din Legea nr. 31/1990 pentru aprobarea vânzării, a

prețului, a metodei de vânzare și sancționat cu anulare prin sentința civilă nr.

5923/26 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr. 641 l/C

O M/2 004, definitivă și irevocabilă, nu este unul valabil exprimat.

împotriva

acestei sentințe au declarat apel SC RESTAURANT TOMIS SA, SC BETINA M SRL ȘI SC

MARFIN BANK ( România ) SA, în calitatea sa de intervenient (creditor ipotecar)

în interes alăturat pârâtei SC BETINA M SRL.

Examinând

legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe din perspectiva criticilor

formulate în apeluri, Curtea le-a considerat nefondate, motivat de următoarele

considerente,

Prin

încheierea din 12 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția

Comercială în dosarul de fond, instanța de judecată a dispus respingerea, ca

nefondate, a excepțiilor privind prescripția dreptului material la acțiune și

autorității de lucru judecat.

întrucât

apelanta pârâtă SC RESTAURANT TOMIS SA și apelanta intervenientă în interesul

pârâtei SC BETINA M SRL au criticat și modalitatea de soluționare a acestor

excepții de către instanța de fond, Curtea a analizat prioritar aceste critici.

Analizând

regimul juridic al nulității absolute astfel cum rezultă din art. 2 din

Decretul nr. 167/1958, instanța de apel a considerat că aceasta este

imprescriptibilă, putând fi invocată oricând indiferent de timpul scurs de la

data încheierii actului.

S-a apreciat

astfel că instanța de fond, în mod corect, a procedat la respingerea excepției

prescripției dreptului la acțiune, fapt pentru care critica din apel privind

această situație va fi respinsă cu aceeași motivare.

In ce privește

excepția autorității de lucru judecat, Curtea de Apel a stabilit că, pentru a

verifica dacă există sau nu puterea de lucru judecat trebuie a fi îndeplinită

tripla identitate de elemente la care se referă art. 1201 C. civ., respectiv

părți, obiect și cauză.

In invocarea

acestei excepții, transformată ulterior în critică, apelantele SC RESTAURANT

TOMIS SA și SC MARFIN BANK România SA au indicat decizia irevocabilă pronunțată

de înalta Curte de casație și Justiție în dosarul civil nr. 641036/2006, ce are

ca obiect acțiune în anularea Hotărârii AGEA din 16 octombrie 2004.

Curtea de Apel

a stabilit că, întrucât obiectul acțiunii de față este reprezentat de

constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare, nu se

poate reține că există identitate intre acestea.

S-a

apreciat că această excepție a fost soluționată în mod corect de instanța de

fond, astfel încât și această critică este ne fondată.

Referitor

la excepția inadmisibilității invocării nulității absolute raportat la obiectul

cererii, instanța de judecată a considerat că analizarea acestui aspect tinde

la soluționarea fondului cauzei, situație în care aceasta va fi soluționată

odată cu soluționarea fondului.

S-a mai

reținut că, potrivit principiilor generale ale nulității actului juridic civil,

teoria a stabilit că nevalabilitatea actului juridic civil se datorează

nevalabilitătii condițiilor sale esențiale, care sunt condiții de valabilitate.

Astfel,

s-a reținut că sunt cauze de nulitate a actului juridic civil:

-

încălcarea dispozițiilor

legale privind capacitatea de a face actul;

-

lipsa ori nevalabilitatea

consimțământului;

-

nevalabilitatea

obiectului actului juridic;

-

nevalabilitatea cauzei (

scopului) actului juridic;

-

nerespectarea formei

cerută ad validitatem;

-

nesocotirea limitelor

libertății actelor juridice ( norme imperative, ordinea publică și bunele

moravuri);

-

lipsa ori nevalabilitatea

autorizației administrative;

-

fraudarea legii.

Dintre

aceste cauze, s-a reținut că unele atrag nulitatea absolută, iar altele

nulitatea relativă. Când legea nu precizează felul

nulității,

este datoria interpretului să stabilească acest

aspect, apelând la criteriul de clasificare a nulității în absolută și

relativă, criteriul fiind reprezentat de natura interesului ocrotit prin

dispoziția legală încălcată la încheierea actului juridic civil.

Curtea de Apel

a stabilit că atrag nulitatea absolută a actului juridic civil următoarele

cauze: încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor; lipsa

totală a consimțământului, (dându-se ca exemplu în literatura de specialitate

două situații, error in negoțio și error in corpore); nevalabilitatea

obiectului; lipsa cauzei; nerespectarea formei ad validitatem; lipsa

autorizației administrative; încălcarea ordinii publice și frauda legii.

Celelalte cauze,

viciile

de

consimțământ, lipsa discernământului nerespectarea regulilor privind

capacitatea de exercițiu a persoanei, nerespectarea dreptului de preemțiune au

fost clasificate drept cauze de nulitate relativă.

S-a observat,

așadar, că în cazul de față suntem în prezența unei lipse totale a

consimțământului, urmare a anulării în mod irevocabil a voinței vânzătorului,

SC RESTAURANT TOMIS SA, de a vinde un bun imobil, manifestată prin Hotărârea

AGEA din 16 octombrie 2004.

Cum literatura

de specialitate s-a limitat doar la două exemple pentru a contura mai bine

noțiunea de lipsă totală a consimțământului (error in negoțio și error in

corpore), instanța de apel a considerat că această enumerare nu este una

limitativă, exhaustivă, ci, dimpotrivă exemplificativă; în aceste condiții tară

nici o rezervă se poate include în această enumerare și ipoteza anulării de

către instanța de judecată a voinței societare, din moment ce o astfel de

situație nu a fost prevăzută și nici nu poate fi exemplificată în rândul

cauzelor de nulitate relativă indicate mai sus.

Curtea a

amintit că regula potrivit căreia actul a cărui nulitate a fost pronunțată nu

produce nici un efect - quod nullum est nullum producit cffectum - ceea ce

determină și caracterul retroactiv al nulității comportă, unele discuții și

nuanțări în materia dreptului societar unde retroactivitatea este eliminată în

privința terților de bună-credință, în scopul protecției terților și a

securității creditului în general.

Excepțiile

de la principiul rezoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis constituie

cazurile în care, deși se anulează actul inițial, actul subsecvent este

menținut, datorită anumitor temeiuri sau motive.

S-a

arătat că în literatura de specialitate aceste situații excepționale au fost

grupate astfel:

1.

cazul

aplicării art. 1909 alin. 1 C.civ coroborat cu art. 972 C.civ, reprezentând

ipoteza subdobânditorului de bună-credință și cu titlu oneros a unui bun mobil;

2.

cazul aplicării art. 20 alin. (2) din

Decretul nr. 31/1954;

bună-credință și cu titlu oneros a unui imobil.

În situația

în care terțul achizitor, cu titlu oneros, a cunoscut sau cu diligente minime,

putea să cunoască nevalabilitatea titlului de proprietate al înstrăinătorului,

deci a fost de rea-credință, redevine activ principiul enunțat.

S-a reținut

că SC BETINA M SRL nu poate fi considerat a fi un terț de bună credință,

deoarece cu minime diligente constând în luarea la cunoștință a

procesului-verbal al ședinței AGEA din 06 octombrie 2004 de la SC RESTAURANT

TOMIS SA, în care acționarul SIF TRANSILVANIA SA a votat contra, precum și a

formulării către instanța de judecată a acțiunii în anulare întemeiată pe art. 132

alin. (2) din Legea 31/1990, o determinau ca la data de

04 noiembrie 2004

să nu încheie actul de vânzare-cumpărare

autentificat la BNP Ciprian Alexandrescu prin încheierea nr. 2835.

S-a apreciat

că declararea nulității hotărârii AGEA face ca voința societății în ceea ce

privește încheierea contractului de vânzare-cumpărare să nu fie valabil

exprimată, ceea ce echivalează cu lipsa consimțământului părții la încheierea

actului. Or, în conformitate cu dispozițiile art. 948 pct. 2 C. civ.,

consimțământul reprezintă o condiție esențială pentru validitatea convențiilor,

așa încât, lipsa acestuia constituie motiv de nulitate absolută a actului.

Instanța de

apel a stabilit că nulitatea voinței societare exprimată prin Hotărârea AGEA

atrage și nulitatea actului de vânzare-cumpărare, ca act subsecvent.

Pentru

considerentele expuse, apelurile au fost respinse ca nefondate.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, au declarat recurs pârâtele SC BETINA M SRL, SC

RESTAURANT TOMIS SA și intervenienta SC MARFIN BANK SA.

Prin motivele

de recurs formulate de SC BETINA M SRL s-au invocat temeiurile prevăzute de art.

304 pct. 8 si 9 Cod de procedură civilă.

S-a arătat că

intimata-reclamanta a susținut că solicită anularea contractului de vânzare

cumpărare pentru un singur motiv de nulitate absoluta, respectiv lipsa consimțământului

valabil al vânzătoarei întrucât hotărârea AGA din 6 octombrie 2004 a fost

anulată in noiembrie 2007 printr-o hotărâre judecătoreasca rămasa definitiva si

irevocabila. Instanța de apel, in motivarea hotărârii, a reținut lipsa totală a

consimțământului, ca urmare a anularii in; mod irevocabil a voinței vânzătorului

SC RESTAURANT TOMIS SA de a vinde un bun imobil.

După ce a

prezentat cauzele pentru care se consideră că lipsește consimțământul,

recurenta a arătat că, în general, lipsa consimțământului se sancționează cu

nulitatea relativa. Pentru a atrage nulitatea absoluta trebuie sa existe o

lipsa totala a consimțământului -eroarea obstacol, eroare care imbraca doua

forme: error in negotio și error in corpore.

în situația de

fata s-a apreciat nu se poate reține o lipsa totala a consimțământului in

niciuna din ele doua forme consacrate de lege si, pe cale de consecința, nu se

poate vorbi de o nulitate absoluta.

Printr-o

interpretare greșita a legii, instanța de apel a apreciat ca cele doua forme

ale erorii obstacol se pot completa fara nicio rezerva si cu ipoteza anularii

de către instanța de judecata a voinței societare.

În opinia

recurentei, lipsa totala a consimțământului este cea stabilita de lege

respectiv de art. 954 C. civ., iar Curtea de Apel Constanta nu poate completa

Codul Civil.

Apreciind

că actul poate fi lovit de nulitate relativă și nu absolută, s-a arătat că,

potrivit disp. art. 9 din Decretul nr. 167/1958, a intervenit prescripția.

Astfel, termenul de prescripție incepe sa curgă de la data când cel indreptatit

a cunoscut cauza anularii, dar cel mai târziu la împlinirea a 18 luni de la

data încheierii actului. Data încheierii actului fiind 04 noiembrie 2004, iar

prezenta cerere fiind introdusa la data de 23 iunie 2008, s-a solicitat a se

constata acest termen de presciptie de maxim 18 luni a intervenit de mult.

S-a mai

arătat că soluția instanței de apel este criticabilă întrucât principiul

„resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis" nu isi găsește

consacrarea intr-un text de lege, Codul civil facand aplicația lui doar in

materie de ipoteca, respectiv in cuprinsul disp. art. 1770. Domeniul de

aplicare a acestui principiu este discutabil si restrictiv, iar in opinia

recurentei nu se poate aplica spetei de fata întrucât transmitatorul nu și-a

pierdut niciun drept si nu i-a fost desființat niciun titlu.

Recurenta a

solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a deciziei recurate,

admiterea apelului, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare in

judecata fie ca introdusa cu depășirea termenului de presciptie, fie ca

neîntemeiata.

Recurenta

SC RESTAURANTUL TOMIS SA, în motivarea recursului, după o prezentare a

istoricului cauzei, a învederat, în esență, următoarele:

Deși în

obiectul cererii de chemare în judecată reclamanta s-a referit la constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, în realitate toată

argumentația acesteia se referă la rezoluțiunea contractului.

S-a

apreciat că acțiunea în rezoluțiune este prescrisă prin raportare la termenul

de prescripție de 3ani reglementat de Decretul nr. 167 din 1958.

A fost

reiterată și excepția autorității de lucru judecat, apreciindu-se că prin

decizia pronunțată de instanța supremă la data de 9 noiembrie 2007 a fost

anulată și tranzacția încheiată de părți.

Pe

fondul cauzei, s-a arătat că singurul motiv de anulare îl reprezintă încălcarea

dispozițiilor art. 948 C. civ., însă reclamanta a participat la adunare și a

votat contra, ceea ce înseamnă că nu este incident nici un viciu de

consimțământ.

Soluția

instanței de apel este greșită întrucât anulează actul subsecvent ca urmare 'a

anulării actului principal, deși în drept se invocă art. 948 C. civ. și art. 132

din Legea nr. 31/1990.

S-a învederat

și că nulitatea absolută există în condițiile unei lipse totale a

consimțământului, ceea ce nu se poate reține în speță întrucât reclamanta a

participat la ședință, dar a votat împotrivă.

Pe de altă parte, anularea AGA nu

conduce la lipsa totală a consimțământului, iar eventuala sancțiune aplicabilă

este cea a nulității relative.

Instanța

de apel a adăugat nepermis la lege atunci când a stabilit că enumerarea

cauzelor de nulitate nu este exhaustivă, ci, dimpotrivă, exemplifîcativă.

în

recursul declarat de recurenta intervenientă MARFIN BANK s-au invocat

prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod de procedură civilă.

S-a

arătat că dispozitivul sentinței apelate este echivoc întrucât nu

.

precizează

dacă s-a avut în vedere nulitatea absolută sau relativă atât timp cât s-a

dispus „anularea actului".

Instanța de

apel, interpretând acțiunea vădit neclară a reclamantei, o consideră ca fiind o

cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului, încălcând

principiul disponibilității procesual civile.

în ceea ce

privește calificarea nulității, ca absolută sau relativă, s-a arătat că eroarea

obstacol antrenează nulitatea absolută întrucât consimțământul părților

contractante la încheierea actului juridic a lipsit.

Față de

probele administrate, se constată o suprapunere între conținutul real al

înțelegerii părților și conținutul juridic al actului autentificat la notar

întrucât voința vânzătoarei nu a fost alterată de o falsă reprezentare a

naturii juridice a actului încheiat, iar părțile nu s-au înșelat asupra bunului

contractat.

Instanța de

apel nu putea considera că infirmarea de către instanță a voinței societare

reprezintă un viciu de consimțământ sau o lipsă totală a consimțământului

întrucât, fără dubiu, acesta a existat la momentul întocmirii actului, nefiind

viciat în forma erorii obstacol.

De

asemenea, s-a apreciat că nu se poate reține nulitatea absolută fără a se arăta

care este interesul general care a fost afectat.

Sub aspectul

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, s-a

arătat că, în mod greșit, reclamanta a solicitat anularea contractului prin

care s-a transferat proprietatea asupra întregului imobil, întrucât prin

contract a fost vândută doar cota indiviză de 5% din construcțiile C1-C8.

Restul

de 95% din construcții aparținea SC BETTINA M SRL încă din 20 ianuarie 2003,

așa cum rezultă din istoricul actelor de înstrăinare pe care le-a prezentat în

continuare recurenta.

Imobilul

a fost greșit identificat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare,

greșeala fiind remediată de notarul Ciprian Alexandrescu prin două încheieri de

rectificare ulterioare.

Deși

această susținere a fost însușită de instanța de apel în practicaua hotărârii,

în considerentele hotărârii nu se regăsesc argumente privind respingerea

acestei susțineri.

În consecință,

recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate,

admiterea cererii de intervenție și respingerea acțiunii.

Recursurile

au fost legal timbrate.

Prin

întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Analizând

actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, înalta

Curte constată, mai întâi, că se impune a răspunde criticilor care se referă la

modificarea hotărârii pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod de

procedură

civilă

invocate de

recurentele SC BETINA M SRL și SC RESTAURANT TOMIS SA, prin considerente

comune.

Astfel, se constată

că ambele recurente, deși invocă interpretarea greșită a actului juridic dedus

judecății, nu arată în ce constă în mod concret denaturarea termenilor folosiți

în actul a cărui anulare se solicită, eroarea invocată vizând mai degrabă

interpretarea obiectului cererii de chemare în judecată.

Cu privire la

acest aspect, înalta Curte constată că, prin acțiune,

reclamanta a invocat atât faptul că se aplică principiul „quod

nullum

est

nullum producit efectum" ca efect

al anulării hotărârii AGA prin decizie irevocabilă, cât și împrejurarea că

lipsește consimțământul valabil al vânzătorului, aspecte care au fost analizate

atât de către instanța de fond, cât și de către instanța de apel, fiind

respectat principiul disponibilității.

Criticile

recurentelor în sensul că, de fapt, se invocă rezoluțiunea contractului, vor fi

respinse de către înalta Curte având în vedere faptul că petitul cererii de

chemare în judecată este clar.

Referitor

la soluționarea greșită a excepției autorității de lucru judecat, critica recurentelor

apare, de asemenea, ca lipsită de fundament și urmează a fi respinsă.

Astfel,

obiectul cauzei soluționată în mod irevocabil prin decizia pronunțată de

instanța supremă la data de 9 noiembrie 2007, sub nr. 3583, a fost reprezentat

de anularea hotărârii AGEA și nu de anularea contractului de vânzare-cumpărare.

In consecință,

instanțele au constatat, în mod corect, că nu se poate reține identitatea de

obiect între cele două cauze, nefiind îndeplinite condițiile imperative impuse

de art. 1201 C. civ.

Motivele

de recurs referitoare la prescripția dreptului material la acțiune, invocate de

toate recurentele, sunt, în opinia înaltei Curți, nefondate.

în mod

judicios instanța de apel a reținut că declararea nulității hotărârii AGEA face

ca voința societății privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare să nu

fie valabil exprimată, ceea ce echivalează cu lipsa consimțământului.

în speță,

împrejurarea ca reclamanta a participat de ședința AGEA și a votat împotrivă nu

semnifică păstrarea consimțământului vânzătorului în condițiile anulării

hotărârii de aprobare a vânzării activului întrucât voința societară este

diferită de voințele individuale exprimate de acționarii participanți la

adunare.

In

sprijinul ideii că a fost afectat consimțământul persoanei juridice vin și

argumente care rezultă din considerentele deciziei nr.

3583/9 noiembrie 2007

a instanței supreme. Astfel, prin această

decizie s-a stabilit că acționarul majoritar a avut interes, să preia activul

societății, interes contrar cu al acesteia și, folosindu-se de poziția sa, a

determinat hotărârea de vânzare, deși era obligat să se abțină de la vot.

Este evident

că decizia de vânzare a activului a fost, de fapt, una individuală, a

acționarului majoritar, care nu corespunde voinței societare, persoana juridică

fiind lipsită de consimțământ la încheierea actului.

întrucât prin

decizia menționată s-a stabilit că hotărârea a fost luată cu nesocotirea

interesului social al acționarilor, încălcându-se principiul specializării

capacității de folosință a persoanei juridice, curtea apreciază că această

încălcare este sancționată cu nulitatea absoluta a actelor juridice încheiate,

pentru lipsa totala a consimțământului.

Având în

vedere faptul că legea, în cazul anulării de către instanță a voinței societare,

nu precizează felul nulității, s-a reținut corect de către instanța de apel că

este datoria interpretului să stabilească acest aspect pornind de la natura

interesului ocrotit.

înalta Curte

apreciază ca interesul protejat prin dispozițiile Legii nr. 31/1990 este un

interes general, raportat la stabilitatea actelor juridice încheiate ca urmare

a manifestării de voință a persoanei juridice.

Față de

cele reținute, urmează a fi înlăturate criticile formulate de recurente

privitoare la natura interesului ocrotit, particular, care ar determina numai

sancțiunea nulității relative pentru invalidarea actului întocmit cu încălcarea

acestui interes.

De

asemenea, Înalta Curte apreciază că se impune anularea contractului de

vânzare-cumpărare și datorită faptului că hotărârea AGEA care exprima

consimțământul la vânzare a fost anulată, anularea actului juridic inițial

atrăgând și anularea actului subsecvent datorită legăturii sale cu primul act,

potrivit principiului de drept resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis.

In ceea

ce privește motivele de recurs invocate de recurenta intervenientă care se

referă la lipsa de temei legal a hotărârii, respectiv la faptul că aceasta a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, înalta Curte observă că

recurenta nu a precizat în concret care dispoziții legale au fost nesocotite

sau aplicate greșit.

Identitatea

obiectului contractului, invocată de recurentă, nu face obiectul analizei în

prezenta cauză atât timp cât s-a solicitat de către reclamantă constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2835/4 noiembrie 2004,

iar instanțele de judecată s-au pronunțat asupra acestui aspect și nu cu

privire la obiectul contractului.

Mai mult decât

atât, motivul invocat este unul de fapt și nu se circumscrie criticilor de

nelegalitate ale deciziei recurate, nefiind invocat, de altfel, nici de pârâta

BETINA M SRL, parte în interesul căreia a fost formulată cererea de

intervenție.

Față de

considerentele expuse pe larg mai sus, constatând că nu subzistă nici un motiv

de modificare sau casare a deciziei recurate, înalta Curte, în baza art. 312 alin.

1 Cod de procedură civilă, va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de

pârâtele S.C. BETINA M S.R.L. MAMAIA și S.C. RESTAURANT TOMIS S.A. CONSTANȚA și

de intervenientă S.C. MARFIN BANK (ROMÂNIA) S.A. (FOSTĂ S.C. EGNATIA BANK

ROMÂNIA S.A.) BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 18/COM din 3 februarie

2011 a Curții de Apel Constanța - Secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

30 noiembrie 2011.