ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2294/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 4694 din 4 aprilie 2007,

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins cererea formulată de reclamanta

SC U. SA în contradictoriu cu pârâta SNTFM C.F.R.M. SA București ca

neîntemeiată și a luat act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut în esență că excepția de neexecutare a contractului

este neîntemeiată, întrucât reclamanta invocă chiar nulitatea absolută a

clauzei care prevede obligațiile reciproce ale părților, neexecutarea

obligației ce îi incumbă reclamantei fiind explicată tocmai prin perceperea

acestei clauze ca nulă.

Judecătorul fondului a

reținut că din interpretarea coroborată a art. 4.1, art. 4.2. din contractul

părților și art. 977 C. civ. reiese că art. 4.2. se referă la plata diferenței

dintre valoarea reală a produselor și avans.

A reținut și că, părțile

nereglementând în contract modul de emitere a facturii pentru plata avansului,

acest aspect urmează procedura comercială reglementată prin art. 155 alin. (7)

C. fisc.

Referitor la al doilea capăt

de cerere, prima instanță a reținut că reclamanta nu a dovedit în condițiile art.

1169 C. civ. că a plătit avansul, iar pârâta a refuzat emiterea facturii,

pentru ca cererea sa de obligare a pârâtei la executarea acestei obligații să

poată fi admisă.

A respins cererea ca

neîntemeiată potrivit dispozițiilor art. 969 C. civ. și art. 155 C. fisc.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal a declarat apel nemotivat reclamanta, cauza fiind înregistrată

sub același număr unic la 18 iunie 2007 pe rolul Curții de Apel București, secția

a V-a comercială.

Prin decizia comercială nr. 630

din 20 decembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC U. SA.

Pentru a hotărî astfel

instanța a reținut că deși apelanta reclamantă nu a precizat expres acest

aspect, prin apel s-a criticat hotărârea de fond sub aspectul interpretării

date de judecătorul fondului clauzei 4.2. din contract.

S-a apreciat că, deși în

considerente nu s-a reținut expressis verbis, demersul interpretării acestei

clauze a pornit de la premisa instituită de art. 982 C. civ., anume aceea a

interpretării corelate a clauzelor contractuale, în considerarea caracterului

unitar al contractului (privit ca întreg), precum și cu respectarea intenției

comune a părților, așa cum impun prevederile art. 977 C. civ.

În această logică a

interpretării, Curtea a apreciat că, în mod legal și temeinic a reținut

judecătorul fondului că dispozițiile art. 4.2. din contract trebuie corelate cu

dispozițiile art. 4.1., ambele dispoziții fiind reunite în subtitlul

(capitolul) condiții de plată și penalități. În plus față de argumentele aduse

de judecătorul fondului, Curtea a reținut că judecătorul fondului, aplicând în

mod corect dispozițiile art. 982 C. civ., a decelat intenția comună reală a

părților și a apreciat că dispozițiile art. 4.2. nu încalcă nicio normă legală

imperativă.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. reclamanta

SC U. SA București, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei în sensul admiterii apelului și în consecință admiterea acțiunii

astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea în fapt a

recursului s-a susținut în esență că instanța de apel a interpretat și aplicat

greșit dispozițiile art. 969, art. 977 și art. 982 C. civ. și dispozițiile art.

4.1. și art. 4.2. din contract, că singura interpretare pertinentă este aceea

că prin art. 4.2. se reglementează modul de facturare al prețului contractual

(fără a distinge între avans și diferența din regularizare) iar aplicarea

întocmai a prevederilor art. 4.2 încalcă dispozițiile legale ale art. 155 C.

fisc.

Intimata SNTFM C.F.R.M. SA a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea probelor de

la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente

cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Motivul de recurs întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat întrucât instanța

de apel a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor art. 4.2. din contractul

părților în strictă concordanță atât cu dispozițiile art. 969, art. 977, cât și

cu dispozițiile art. 982 C. civ.

În mod legal și temeinic a

reținut instanța de apel că dispozițiile art. 4.2 din contract trebuie corelate

cu dispozițiile art. 4.1 și că această corelare este corect realizată și prin

prisma prevederilor art. 3.1 alin. (2) și a art. 3.4 din același contract,

părțile convenind ca plata anticipată a produselor să se realizeze la valoarea

estimată și în avans (art. 4.1.), iar ulterior determinării cantitative și

valorice a produselor să se regularizeze prin emiterea de facturi, astfel cum

prevăd dispozițiile art. 4.2.

Dispozițiile art. 4.2. din

contractul părților nu încalcă prevederile art. 155 C. fisc., iar pârâta poate

fi obligată la emiterea facturii doar în cazul în care se dovedește că

reclamanta a plătit avansul conform art. 4.1 din contract, în acest sens fiind

dispozițiile art. 155 alin. (7) C. fisc., care fac vorbire despre obligația de

emitere a facturii pentru avansurile încasate. Reclamanta nu a dovedit în

condițiile art. 1169 C. civ. că a plătit avansul, iar pârâta a refuzat emiterea

facturii, pentru ca cererea sa de obligare a pârâtei la executarea acestei

obligații să fie admisă.

Pentru considerentele expuse

în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC U. SA București împotriva deciziei nr. 630

din 20 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2008.