ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3221/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3221/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Deliberând asupra contestației în anulare de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată la data de 27 iunie 2008, contestatoarea SC B.T.T. SA a solicitat anularea deciziei pronunțate de această instanță la data de 19 martie 2008, motivat de faptul că aceasta a fost pronunțată cu neobservarea caracterului obligatoriu al sesizării Curții Constituționale, cu mențiunea completării motivării contestației. Contestația în anulare este tardiv declarată. Prin Decizia nr. 1147 din 19 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins excepția tardivității recursului pârâtei SC B.T.T.
SA - Sucursala Brăila, a respins ca inadmisibil recursul aceleiași părți declarat împotriva încheierii din 12 februarie 2007 a Tribunalului Brăila și a respins ca nefondat recursul declarat tot de aceasta împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată în fața Curții de Apel Galați. Potrivit art. 319 teza a II-a C. proc. civ. „Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data la care hotărârea a rămas irevocabilă.
Contestatoarea a fost prezentă la judecata în fond a recursului și în lipsa unei dovezi contrare se prezumă că aceasta a luat cunoștință de soluție de la data pronunțării ei 19 martie 2008, postată și pe site-ul Înaltei Curți, așa încât contestația înregistrată la 27 iunie 2008 a fost tardiv declarată decizia atacată încadrându-se în ipoteza art. 319 teza a II-a C. proc. civ. Așa fiind, Înalta Curte va respinge contestația în anulare de față ca fiind tardiv declarată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca tardivă, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC B.T.T. SA - Sucursala Brăila împotriva Deciziei nr. 1147 din 19 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.