ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5805/2012

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Constanța, înregistrată sub nr. 6732/118/2010, reclamanții N.I. și B.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor au solicitat să se constate nevalabilitatea titlului prin care pârâtul a naționalizat două imobile și suprafața de 42 ha, situate în comuna Lumina (fostă Valea Neagră, fostă Cocealia), proprietatea defunctului I.B., ascendentul reclamanților și totodată obligarea pârâtul la plata sumelor de 200.000.000 ROL reprezentând prețul de circulație a bunurilor și 200.000.000 ROL cu titlul de daune morale. În motivarea acțiunii s-a arătat că defunctul I.B., neavând urmași, a testat întreaga sa avere bunicului reclamanților, B.N., cu precizarea că terenurile în suprafață de 42 ha i-au fost date în proprietate de către stat anterior datei de 18 septembrie 1936 dată la care a fost întocmit testamentul la Spitalul Diaconeselor.

Testamentul s-a aflat în posesia bunicului reclamanților, iar ulterior al reclamanților care, însă nu i-au dat importanța cuvenită și s-au adresat comisiei de fond funciar după expirarea termenului prevăzut de Legea nr. 1/2009, fostul edil al localității pe raza căruia se află imobilele confirmând că testatorul avea suprafața de teren și casele dar comuna nu deține nici o suprafață de teren și că cererea este tardivă. Susțin reclamanții că dețin un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, respectiv „speranța legitimă” care decurge, în speță, din interesul patrimonial născut din prevederea expresă și neechivocă a legii în sensul că proprietarul nu și-a pierdut niciodată calitatea avută la data preluării imobilului de către stat.

De altfel, arată aceștia, statul nu a demonstrat că sistemul de indemnitate creat în luna iunie 2005 prin Legea nr. 247/2005 ar permite persoanelor nedreptățite să-și primească conform unei proceduri și a unui calendar previzibil, o indemnizație cu valoarea de piață a bunurilor de care au fost lipsiți dar același legiuitor recunoaște prin Legea nr. 1/2009 că despăgubirea la valoarea de piață a bunului din prezent sau care este instituția abilitată să despăgubească este de fapt, la nivel teoretic un argument plauzibil, în sensul că, statul înțelege că este vinovat și implicit obligat să despăgubească, în schimb, practic, aceste dispoziții rețin, prin prisma legii speciale, ca statul să decidă în privința valorii și timpului.

În prezenta cauză este evident că imobilul a fost naționalizat fără titlu valabil de la ascendentul reclamanților, care era proprietar a nemișcătorului și care nu a beneficiat de nicio despăgubire din partea statului. Concursul între legea specială și cea europeană este net în favoarea celei din urmă, chiar în Decizia nr. 33/2008 pronunțată în interesul legii de instanța supremă se recunoaște admisibilitatea unei asemenea acțiuni. Comparând titlurile, preferință se poate da celui mai vechi pentru că, pentru revendicarea și evaluarea imobilului calea justiției este singura posibilitate de verificare a modului de preluare și de evaluare a nemișcătorului și nici o persoană nu este ținută în timp, de aplicabilitatea unei legi speciale pentru că scopul unei legi de asemenea natură este să se creeze o confuzie de prioritate a unor norme cu caracter imperativ, respectiv art. 480 C. civ.

și textele din legea menționată. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 480, 481 C. civ., art. 242, 274 C. proc. civ., art. 1 din Protocol. La termenul de judecată din 10 februarie 2011, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepție care a fost admisă, conform Sentinței civile nr. 1392 din 10 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, deși reclamanții se legitimează ca descendenți ai numitului B.N., în favoarea căruia a testat I.B., aceștia nu au făcut dovada calității de proprietari cu privire la imobilele în litigiu. Apelul declarat de reclamanții N.I. și B.M., împotriva hotărârii instanței de fond, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 404/C din 17 octombrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Reclamanții au învestit instanța de judecată în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, cu o acțiune civilă întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. Reclamanții s-au legitimat ca succesori legali, care vin prin reprezentare la succesiunea defunctului B.N. care a primit în timpul vieții, prin moștenire testamentară, întreaga avere (mobilă și imobilă) de pe urma defunctului I.B. În testamentul existent la fila 24, din dosarul de fond sunt indicate și bunurile imobile pentru care reclamanții solicită despăgubiri, conform art. 480 C. civ.

Una din condițiile necesare pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală ce presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă). Reclamantul fiind cel care pornește acțiunea trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii, a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa. În cauza dedusă judecății, astfel cum a reținut și instanța de fond, reclamanții s-au legitimat ca descendenți ai autorului lor B.N., la a cărui moștenire vin prin reprezentare.

Defunctul B.N., la rândul său, este beneficiarul unui testament în baza căruia I.B. în timpul vieții a testat întreaga avere mobilă și imobilă celui dintâi. Este real că în testament sunt enumerate imobilele din prezentul litigiu, însă simpla inserare în cuprinsul testamentului nu face dovada dreptului de proprietate, câtă vreme reclamanții nu au dovedit că se aflau în patrimoniul defunctului la data testării. Or, testamentul depus la dosar nu conferă decât vocație asupra averii succesorale transmise prin moștenire, nu și dovada proprietății. Cu alte cuvinte, nu s-a făcut dovada proprietății pentru imobilele în litigiu, fapt ce atrage lipsa calității procesuale active a reclamanților, așa cum a fost reținut de către instanța de fond.

Celelalte motive de apel invocate de către apelanți, referitoare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - dispozițiile art. 480 C. civ. - și constatarea nulității actului de naționalizare țin de fondul litigiului, motiv pentru care instanța nu le va analiza, având în vedere că instanța de fond s-a pronunțat în mod corect pe excepție și nu a intrat în fondul litigiului. Referitor la motivul de apel ce vizează nulitatea hotărârii ca urmare a nemotivării, s-a reținut că dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. au fost respectate, hotărârea apelată fiind motivată clar și convingător. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, reclamanți au declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Astfel, au susținut că instanța a greșit când a consacrat excepția lipsei calității procesuale active, în raport de faptul că din actele de stare civilă anexate s-a confirmat preluarea calității. Au considerat că au calitate procesuală activă pentru că bunicul lor a dobândit calitatea prin reprezentare, iar în urma decesului său și a copiilor acestuia, apelanților în calitate de nepoți i-a fost transmisă această calitate, situație întărită de testament, neatacat de intimată. Cum instanța nu a ținut cont de acest act valabil, le-a produs un prejudiciu care urma să fie confirmat prin expertize. Naționalizarea între anii 1944 - 1989 a fost abuzivă, neconstituțională, astfel că, dreptul lor nu a încetat, motiv pentru care în urma revalorificării probatoriului se impune anularea hotărârii și trimiterea cauzei la fond pentru efectuarea unor expertize de construcții și topografice.

În raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, arată că susținerea legală a acțiunii civile este art. 480 C. proc. civ., iar prin legile speciale, intimata a urmărit îndreptarea unor lacune juridice, necorespunzătoare timpului dar care au fost în defavoarea persoanelor vătămate sau al descendenților lor prin întârzierea plății pretențiilor. În virtutea rolului activ și al aflării adevărului se impunea efectuarea unor adrese, iar răspunsul lor de confirmare sau infirmare trebuia sancționat. Primul capăt de cerere - nevalabilitatea titlului, trebuia admis dacă se efectuau niște adrese către instituția în raza căreia sunt situate bunurile. În cauză sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. pentru că motivarea hotărârii se face prin referire la niște ipoteze cu privire la nedovedirea proprietății, finalizând cu excepția lipsei calității procesuale active. Recursul va fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Recursul reclamanților a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În raport de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Se constată că acest motiv a fost invocat pur formal, în realitate recurenții neformulând critici care să se circumscrie acestor dispoziții legale.

În raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Recurenții susțin, în raport de aceste dispoziții legale, încălcarea rolului activ al instanței și al principiului aflării adevărului, prin neefectuarea unor adrese către instituția în raza căreia sunt situate bunurile ce ar fi condus la admiterea primului capăt de cerere cu privire la nevalabilitatea titlului. Această critică nu este fondată. Rolul activ al instanței prevăzut de art. 129 C. proc. civ. nu poate însemna substituirea instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia.

În cauză, reclamanții aveau posibilitatea de a propune probatorii, pentru a dovedi dreptul lor de proprietate asupra bunurilor revendicate, în raport de care instanța de apel a menținut soluția instanței de fond cu privire la lipsa calității procesual active a reclamanților, excepție invocată din oficiu la 10 februarie 2011. Pentru a-și exprima punctul de vedere, reclamanților le-a fost acordat un termen de judecată, la 10 martie 2011, fiind citați cu mențiunea de a formula un răspuns la această excepție. Or, așa cum rezultă din practicaua deciziei recurate, reclamanții au lipsit la apelul părților și deși unul dintre aceștia, N.I. a semnat personal pentru primirea citației, niciunul dintre ei nu s-au conformat dispozițiilor instanței.

Aplicarea principiului prevăzut de art. 129 C. proc. civ. nu poate duce la încălcarea principiului disponibilității care trebuie, deopotrivă, respectat în desfășurarea procesului civil, și nici la lipsa oricăror consecințe procedurale în cazul nerespectării de către părți a dispozițiilor referitoare la propunerea probelor. Acțiunea reclamanților, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. este o acțiune prin care se solicită instanței de judecată să li se recunoască dreptul de proprietate asupra bunurilor determinate în testament. Titularul unei astfel de acțiuni își întemeiază pretențiile direct pe dreptul de proprietate, astfel că această acțiune nu poate fi intentată decât de proprietarul exclusiv al bunului.

Ori, reclamanții recurenți deși au dovedit că le-a fost transmisă vocația succesorală prin testamentul depus la dosar nu au dovedit și proprietatea pentru imobilele în litigiu, fapt ce atrage lipsa calității procesuale active a reclamanților, așa cum a fost reținut de către instanța de fond și menținut de instanța de apel. Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții N.I. și B.M. împotriva Deciziei nr. 404/C din 17 octombrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2012. Procesat de GGC-LM