ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5964/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5964/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin

decizia nr. 379/C din 27 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări

sociale, a respins apelul formulat de pârâții Consiliul Local al Municipiului

Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, împotriva sentinței civile nr.

808 din 27 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța.

A admis apelurile formulate de reclamanții L.A., I.M.,

C.N., F.M., I.A., R.M.A., B.E.L., succesoare a lui Ș.E., R.V., S.E., G.T., G.I.,

F.P.M., succesoare a lui T.D.R., L.O., L.Ș.C., L.V., T.A. B.D., V.D., M.A.V. și

P.M. și de pârâții B.G. și B.D., SC H.S. SRL împotriva aceleiași sentințe și a

schimbat în parte sentința apelată obligând pârâții Municipiul Constanța și

Consiliul Local Constanța să lase reclamanților în deplină proprietate și

posesie terenul în suprafață de 627,61 m.p. identificat prin suplimentul la

expertiză ing. M.I.M., reprezentând patrulaterul A B J I.

A obligat pârâții Municipiul Constanța și Consiliul

Local al Municipiului Constanța către reclamanți la 4.702 RON cheltuieli de

judecată pentru fond.

A respins ca nefondată acțiunea în revendicare față de

pârâții B. și SC H.S. SRL.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

A obligat intimații Municipiul Constanța și Consiliul

Local Constanța la 3.600 RON cheltuieli de judecată către apelanții reclamanți.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în

esență, că prin suplimentul la expertiză ing. M.I.M. s-a constatat că perimetrul

de teren ce excede terenului îngrădit de pârâții B. și SC H.S. SRL, notat A B J

I în expertiza M., se află situat pe strada T., spre plajă, este un teren având

o pantă pronunțată către mare și are o suprafață de 627,61 m.p. Terenul nu este

afectat de construcții iar din coroborarea acestei probe cu expertiza ing. M.E.

efectuată în fața instanței de fond prin care s-au identificat loturile nr. AA (705

m.p.), BB (559 m.p.) și CC (579 m.p.) din fosta parcelare A.Ș., rezultă că terenul

în suprafață de 627,61 m.p. deținut în prezent de Municipiul Constanța, patrulaterul

A B J I este parte integrantă a vechii proprietăți A.Ș. (lotul nr. AA) reclamanții,

în calitate de succesori ai foștilor proprietari legitimându-se ca proprietari ai

acestui teren, preluat în mod abuziv de stat în temeiul Decretului de expropriere

nr. 102/1950 nepublicat.

În raport de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998,

prima instanță a reținut în mod judicios că preluarea de către stat a imobilelor

fostă proprietate A.Ș. din patrimoniul succesorilor săi, în temeiul Decretului de

expropriere nr. 102/1950, act normativ ce nu a fost publicat în M. Of. al Republicii

Populare Române, fără plata unei juste despăgubiri persoanelor expropriate, constituie

o măsură abuzivă, situație în care deținerea unei părți din teren de către Municipiul

Constanța, nu este întemeiată pe un titlu valabil, reclamanții fiind îndreptățiți

la restituirea acestui bun în natură.

Susținerile apelantului pârât Municipiul Constanța din

notele scrise depuse în apel, referitoare la împrejurarea că menționarea în procesul

verbal de evaluare a terenurilor și a clădirilor expropriate de la moștenitorii

Ș. la un cuantum de 575.000 RON constituie o prezumție de plată a bunurilor expropriate

nu poate fi primită de instanță, în lipsa oricăror probe care să dovedească despăgubirea

persoanelor expropriate. De asemenea afirmația apelantului pârât conform căreia

„dacă nu s-ar fi dorit achitarea despăgubirilor, nu s-ar fi procedat, doar formal

la evaluarea bunurilor expropriate", nu constituie o dovadă a faptului că obligația

de despăgubire a fost îndeplinită de expropriator, iar preluarea bunului s-a făcut

cu respectarea dispozițiilor constituționale ce reglementau exproprierea la acel

moment. Problemele ce vizau identificarea loturilor nr. AA și BB din fosta proprietate

Ș.-C., ce a făcut obiectul Decretului nr. 102/1950, au fost lămurite prin expertiza

M. și prin suplimentul la expertiză și răspunsul la obiecțiuni, în cadrul cărora

s-au valorificat toate actele depuse la dosar de către părți, inclusiv înscrisurile

comunicate de apelantul pârât Municipiul Constanța cu privire la lotizarea Municipiului

Constanța din 1936 (planul cadastral ediția 1936).

Expertul a consemnat faptul că, deși inițial, la data

efectuării cadastrului orașului Constanța din martie 1936, operatorul topograf nu

a putut identifica mai multe loturi din careul 543-544 între care se aflau și loturile

nr. AA și BB, ulterior operatorul consemnează pe carnetul de schițe al careului

543-544 (în data de 9 martie 1936) că au fost identificate și modificate după lotizarea

veche.

Dimensiunile loturilor au fost determinate grafic prin

măsurarea lor pe planurile topografice G 12, F 12, scara 1: 500, executate în anii

1936-1938.

Planurile topografice ale zonei existente la Primăria

Municipiului Constanța, executate la comanda acesteia în perioada 1994-1995 atestă

faptul că zona loturilor BB, CC era un teren foarte denivelat, neîmprejmuit. Lotul

nr. AA cu o suprafață de 705 m.p. notat ABCHA a fost identificat pe strada T., având

ca vecinătăți la Nord - strada T., Est - Municipiul Constanța (taluz spre plaja

Mării Negre), Sud - lot WW, Vest - lotul BB. Pe lotul nr. AA se află executat un

zid de sprijin executat pentru protecția malului Mării Negre.

În cadrul răspunsului la obiecțiuni, expertul judiciar

a lămurit și aspectele invocate de Municipiul Constanța referitoare la existența

unei neconcordanțe între planul întocmit de expertul F. la data partajării averii

Ș.A. și planul de cadastru din anul 1936 prin faptul că pe acest plan este consemnată

strada G.H., stradă ce nu apare și pe planul cadastral din 1936.

În cadrul suplimentului la expertiză s-a arătat că strada

H. există menționată pe planurile topografice X, Y între strada R. și fosta stradă

proiectată Ș., iar pe carnetul de schițe care cuprinde careul 526-529 este schițată

o stradă denumită A. și care pleacă din fosta stradă proiectată Ș. și merge spre

strada T., puțin deviată spre est față de capătul străzii H. Strada A. este consemnată

ca vecinătate de localizare a suprafeței de teren de 395 m.p. de pe strada T., într-un

act de vânzare-cumpărare studiat la arhivele statului Constanța de către expert

actul din 22 iulie 1928 și care privește înstrăinarea unui „imobil loc viran de

casă situat în Constanța, strada A. colț cu strada T., suprafața totală de 395 m.p.

făcând parte din lotul WW. S-a concluzionat de către expert că strada A. se înfunda

în strada T., și localizând strada A. pe planul de cadastru din anul 1936 rezultă

că ea coincide cu strada H. din planul întocmit de expert F., adică ambele se localizează

la est de lotul WW și nu afectează localizarea loturilor nr. AA, BB și CC.

Terenul în suprafață de 627,61 m.p. reprezentând patrulaterul

A B J I  din expertiza M., a fost identificat în cadrul lotului nr. AA, fostă proprietate

moștenitorii Ș. și a făcut obiectul exproprierii conform Decretului nr. 102/1950,

iar în prezent este un teren liber având o pantă pronunțată către mare, și se află

în posesia Municipiului Constanța, fiind identificat în apel prin suplimentul la

expertiza ing. M.I.M., s-a apreciat că sunt fondate criticile apelanților reclamanți.

Pentru aceleași considerente, în baza art. 296 C. proc.

civ. a fost respins apelul pârâților Municipiul Constanța și Consiliul Local al

Municipiului Constanța ca nefondat.

Reclamanții au calitate procesuală activă. Invocând calitatea

lor de succesori ai cumpărătorului de drepturi succesorale - ing. L.N.N., și respectiv

de succesori ai colateralilor lui A.Ș., decedat fără descendenți, conform certificatelor

de calitate de moștenitori - neanulate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă,

și actelor de stare civilă depuse la dosar, reclamanții au dedus judecății acțiunea

în revendicare imobiliară, având ca obiect suprafața de 1.507,40 m.p. teren solicitând

lăsarea ei în deplină proprietate și netulburată posesie de către pârâții posesori

neproprietari. În dovedirea dreptului lor de proprietate reclamanții s-au legitimat

cu actul sub semnătură privată încheiat la 8 august 1912, prin care autorul lor

A.Ș. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului „în suprafață de circa 14.711,74

m.p. situat în partea de nord a orașului Constanța.

Problema admisibilității acțiunii în revendicare imobiliară

promovată numai de către o parte din moștenitorii fostului proprietar a fost irevocabil

dezlegată prin decizia civilă nr. 9157 din 14 noiembrie 2005 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, care admițând recursul reclamanților a casat

hotărârea anterioară și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Prin urmare, reclamanții invocând calitatea lor de succesori

ai defunctului A.Ș., autor deposedat de o suprafață de teren în temeiul Decretului

de expropriere nr. 102/1950 își justifică în acțiunea în revendicare imobiliară

calitatea procesuală activă, Tribunalul Constanța dezlegând judicios această chestiune.

Cât privește autoritatea de lucru judecat, în cauză nu

sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de art. 1201 C. civ., - respectiv tripla

identitate de părți, obiect și cauză între actualul litigiu și litigiile finalizate

prin hotărâri judecătorești.

Pe fondul acțiunii în revendicare s-a reținut că bunul

în litigiu a făcut obiectul acțiunii de partaj soluționată prin decizia nr. 68/1937

a Curții de Apel Constanța, hotărâre prin care s-a creat o stare de coproprietate

între cumpărătorul de drepturi succesorale L.N. și o parte dintre moștenitorii defunctului

Ș.A. Prin această hotărâre judecătorească s-a statuat că masa succesorală rămasă

după defunctul Căpitan A.N.Ș. se compune din „întinderea de peste 50 de hectare,

cu toate construcțiile, drumurile, atenansele etc. situate în orașul Constanța,

numite „Parcul Băile T.”, învecinată de o parte cu bulevardul R.M., de altă parte

cu Marea Neagră, cu proprietatea Dr. C. și strada T. S-a ordonat ieșirea din indiviziunea

bunurilor succesorale și împărțirea lor în 360 părți egale din care 249,6/360 părți

s-au atribuit cumpărătorilor de drepturi succesorale ing. N.L., iar restul părților

respectiv câte 9/360 moștenitorilor M.G.A., A.C., P.B., V.Ș., Colonel I.Ș., câte

8/360 părți moștenitorilor E.G., C.Ș. și S.F., și 14,4/360 părți moștenitoarei E.I.Ș.

Această hotărâre judecătorească nu a fost urmată de partajarea

în natură a averii succesorale, prin formarea și atribuirea loturilor, corespunzător

părților deținute de fiecare coindivizar, nu s-a procedat la intabularea fiecărui

lot pe numele vreunui proprietar individual, iar la momentul aplicării Decretului

nr. 102/1950, exproprierea a vizat întreaga avere a defunctului A.Ș., inclusiv loturile

nr. AA și BB.

Expertiza - supliment realizată în apel a constatat că

pârâții B.G. și D. și SC H.S. SRL dețin în perimetrul proprietății lor din Constanța,

strada T. o suprafață de teren îngrădită de 1.845,42 m.p. suprafață de teren care

este cu 37,53 m.p. mai mică decât cea rezultată din contractele de vânzare-cumpărare

prezentate expertului la momentul efectuării suplimentului la expertiză.

În raport de obiectul acțiunii reclamanților și de limitele

apelului, suprafața de teren în litigiu o constituie exclusiv suprafața de teren

de 838,95 m.p. (din acte), (853,24 m.p. din măsurători), îngrădită în limitele proprietății

B.

Pentru justificarea deținerii acestei suprafețe de teren

pârâții B.G. și D. au opus reclamanților titlul de proprietate autentificat la

18 decembrie 2001 încheiat cu vânzătorii B.S.P. și B.L., dreptul de proprietate

al pârâților fiind intabulat la Biroul de Carte Funciară Constanța sub nr. ZZ

din 15 ianuarie 2002.

Din analiza contractului de vânzare-cumpărare autentificat

la 18 decembrie 2001 de Biroul Notarului Public C.D. rezultă că terenul înstrăinat,

în suprafață de 838,95 m.p. (853,24 m.p. din măsurători) identificat sub număr cadastral

NN a fost dobândit în baza contractului de schimb efectuat de vânzătorii B. cu Primăria

Municipiului Constanța, autentificat la 25 septembrie 2001 de Biroul Notarului Public

M.I.

Prin contractul de schimb s-a convenit schimbul terenului

în suprafață de 3.480 m.p. proprietar B.S.P., situat în intravilanul Municipiului

Constanța și dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat la

23 august 2001 încheiat cu vânzătoarea SC S.I. SRL cu suprafața de teren de 838,8

m.p. situată în intravilanul Municipiului Constanța, conform schițelor anexate la

contract, scopul declarat al schimbului constituindu-l interesul unității administrativ

teritoriale de a obține o suprafață de teren mai mare în intravilanul Municipiului

Constanța ce ar fi putut fi valorificată prin atribuirea unor loturi în compensare

în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001 sau prin construirea unor locuințe sociale.

S-a reținut că pârâții B. au opus reclamanților un titlu

de proprietate pentru suprafața de teren de 838,95 m.p. respectiv contractul de

vânzare-cumpărare autentificat, din 18 decembrie 2001, contract ce nu a fost anulat

printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Nici actul juridic ce a precedat acest contract de vânzare-cumpărare,

respectiv contractul de schimb, încheiat între B.S.P. și B.L. pe o parte și Municipiul

Constanța pe de altă parte nu a fost contestat, și nu s-a dispus anularea acestuia

printr-o hotărâre judecătorească.

Terenul în suprafață de „peste 50 de hectare" menționat

în titlul invocat de reclamanți a fost preluat nelotizat în proprietatea statului,

în baza Decretului de expropriere nr. 102/1950, iar ulterior, după sistematizarea

Municipiului Constanța, statul, prin autoritățile sale publice a dispus de terenul

în suprafață de 838,95 m.p., parte componentă a fostului lot nr. AA din proprietatea

Ș., iar prin înstrăinări succesive bunul a ajuns în patrimoniul pârâților.

În conflictul de interese legitime dintre adevăratul proprietar

și subdobânditorul de bună-credință al bunului imobil este preferat cel din urmă,

soluția fiind impusă de preocuparea pentru asigurarea securității circuitului civil

și a stabilității raporturilor juridice, cu valoare de principiu, iar nu de o analiză

simplistă a metodelor de comparație relevante în doctrină în materia revendicării

imobiliare.

Aceeași orientare jurisprudențială se desprinde și din

hotărârea C.E.D.O., pronunțată în Cauza Raicu contra României, instanța europeană

statuând cu valoare de principiu, că persoanele care și-au dobândit bunurile cu

bună-credință nu trebuie să fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității

statului care a confiscat în trecut aceste bunuri.

Terenul în suprafață de 838,95 m.p. a făcut obiectul unui

contract de schimb între Municipiul Constanța și subdobânditorul de bună-credință

B.S.P. și B.L., la momentul perfectării schimbului nefiind notat în cartea funciară

litigiul purtat de reclamant în contradictoriu cu coschimbașul Municipiul Constanța

și nici nu au fost notificați subdobânditorii cu privire la existența unui litigiu

cu privire la acest teren. Ulterior, subdobânditorii de bună-credință și cu titlu

oneros B.S.P. și B.L. au înstrăinat pârâților B. terenul în suprafață de 838,95

m.p. dobândit prin contract de schimb, contract ce nu a fost contestat de reclamanți

și nu a fost anulat prin hotărâre judecătorească. La momentul perfectării contractului

de vânzare-cumpărare autentificat, din 18 decembrie 2001 identificarea loturilor

nr. AA, BB și CC din fosta parcelare Ș. nu fusese realizată, și nu se statuase că

există identitate între fostele loturi nr. AA și BB proprietatea Ș. și imobilul

(terenul) dobândit de pârâții B. de la vânzătorii B.

Loturile nr. AA și BB din fosta parcelare Ș., cu o suprafață

totală de 50 hectare, au fost identificate sub aspectul poziționării lor în cadrul

actualului plan cadastral al Municipiului Constanța, pe strada T. prin expertiza

ing. M.E., depusă la dosar la data de 2 septembrie 2002, iar în cadrul cererii de

chemare în judecată reclamanții nu au identificat terenul revendicat de 1.507,40

m.p. din totalul de 50 ha, expropriat de la autorul Ș.A. decât prin mențiunea că

terenul este situat în Constanța, strada T., de la numărul 30 spre mare (nenumerotat

în prezent).

Pârâții B.G. și D. au opus reclamanților un titlu de proprietate

pentru terenul în litigiu, drept dobândit de la un subdobânditor de bună-credință

și cu titlu oneros al terenului în litigiu, (contractul de schimb încheiat între

Municipiul Constanța și coschimbașii B.S.P. și B.L. nu a fost contestat niciodată

de reclamanți și nu s-a constatat nulitatea actului juridic). Pârâții sunt la rândul

lor titularii unui „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, situație în care acțiunea în revendicare trebuie

respinsă.

Aceeași soluție se impune și în raport cu apelanta pârâtă

SC H.S. SRL, reclamanții nedovedind faptul că aceasta ocupă fără titlu valabil o

suprafață de teren din imobilul revendicat.

2.1. Motive

Reclamanții și pârâții Consiliul Local al Municipiului

Constanța și Municipiul Constanța prin Primar au declarat recurs.

Cât îi privește pe reclamanți, după prezentarea desfășurării

procesului în celelalte etape procesuale, au formulat următoarele critici, întemeiate

în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Motivând respingerea acțiunii în revendicare pe ideea

bunei credințe a subdobânditorului, deși în analiza titlurilor de proprietate ale

pârâților este evident că pârâții B. au dobândit de la un neproprietar, instanța

a golit de conținut acțiunea în revendicare.

În acțiunea în revendicare era de analizat titlul reclamanților

și titlul pârâților și din această comparare titlul reclamanților este preferabil.

Paralizând atât efectele unei acțiuni în nulitate, cât

și ale acțiunii în revendicare, prin buna-credință se șterg diferențele dintre aceste

două tipuri de acțiuni și, în final, adevăratul proprietar nu are nicio șansă în

redobândirea bunului său.

Acțiunea în revendicare nu poate fi condiționată de constatarea

nulității tuturor actelor subsecvente.

Împrejmuirea B. - SC H.S. SRL are un surplus de teren

de 802 m.p., față de terenul din acte, aspect care rezultă și din procesul-verbal

de constatare a contravenției, cât și din rapoartele de expertiză efectuate. Fiind

vorba de o ocupare abuzivă a unui teren este exclusă orice bună credință din partea

uzurpatorului.

Deși în contractul de vânzare-cumpărare din 18 decembrie

2001, prin care B.S.P. și L. au vândut lui B.D. terenul de 838,95 m.p. situat în

curtea proprietății B. - SC H.S. SRL, se arată că terenul s-a aflat continuu în

stăpânirea vânzătorilor și asupra terenului nu există niciun litigiu pe rolul vreunei

instanțe judecătorești, vânzătorii nu au avut niciodată posesia terenului pentru

că terenul a fost ocupat abuziv. Prin acest contract s-a săvârșit o operațiune frauduloasă.

Nu se poate considera că pârâții au fost de bună-credință

pentru că din moment ce s-a primit citația în revendicarea din prezenta cauză orice

bună-credință a acestora a încetat; anterior prezentei acțiuni toți pârâții au fost

confruntați cu celelalte acțiuni ale reclamanților, în care se invocau drepturi

mult mai întinse; pârâții B. și SC H.S. SRL au fost amendați pentru ocuparea unei

suprafețe de teren excedentare.

Pârâții au pierdut orice element de bună-credință în momentul

în care s-a formulat acțiune împotriva lor, astfel încât nu mai era necesară nicio

notare a litigiului pentru a le fi opozabilă.

Coschimbașii B. au fost de evidentă rea-credință.

Niciunul dintre pârâți nu a invocat pe parcursul procesului

buna-credință, care este o apărare de fond, iar instanța le-a acordat câștig de

cauză prin pronunțarea asupra unui lucru pe care nu l-au cerut.

Au fost nesocotite principiile egalității părților și

al proporționalității întrucât, considerând că pârâții trebuie să păstreze imobilul

s-a ajuns ca paguba să fie cantonată exclusiv în sarcina reclamanților.

Au fost nesocotite principiile egalității părților și

al proporționalității întrucât, considerând că pârâții trebuie să păstreze imobilul

s-a ajuns ca paguba să fie cantonată exclusiv în sarcina reclamanților.

Deciziile C.E.D.O. reținute de instanță nu se grefează

pe noțiunea juridică de bună credință și nu sunt aplicabile speței.

Criticile formulate de Municipiul Constanța, prin primar,

și Consiliul Local Constanța vizează următoarele aspecte:

Reclamanții L., moștenitorii lui L.N., nu au un titlu

din care să rezulte, în mod cert, întinderea și vecinătățile loturilor atribuite

autorului lor în anul 1937. Nu s-a făcut dovada calității de proprietar a autorului

L.N. asupra unor bunuri determinate.

Reclamanții nu au probat nici calitatea autorului lor

de proprietar al terenului revendicat, la momentul exproprierii.

2.2. Analiza recursurilor

Recursurile nu sunt întemeiate și vor fi respinse pentru

următoarele considerente:

Motivele de recurs formulate de către reclamanți vizează

modul de soluționare, de către instanța de apel, a cererii în revendicare a unui

imobil preluat fără titlu de către stat, în baza Decretului nr. 102/1950, în sensul

stabilirii preferabilității titlului de proprietate al reclamanților față de cel

al pârâților, reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat, din 18

decembrie 2001.

Prin decizia nr. 9157 din 14 noiembrie 2005, Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a stabilit

faptul că, în cauză, acțiunea formulată de reclamanți, întemeiată pe dispozițiile

art. 480 C. civ., trebuie să fie analizată cu referire la dispozițiile art. 4 din

Legea nr. 10/2001 „care sunt lămuritoare în ceea ce privește aplicarea regulii unanimității”.

De asemenea, „dezlegarea problemei de drept în sensul că recurenții aveau posibilitatea

să formuleze acțiunea doar cu respectarea și a dispozițiilor art. 37 C. proc. civ.

nu își are acoperire în dispozițiile legii de reparație, 10/2001”.

Rezultă, așadar, că dezlegarea dată de instanța de recurs

vizează incidența, în cauză, și a Legii nr. 10/2001, astfel încât soluționarea cererii

în revendicare imobiliară nu are loc potrivit criteriilor „clasice” în analiza comparativă

a titlurilor de proprietate înfățișate de părți.

Această perspectivă este creată de Decizia nr. 33/2008

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiți, secții unite, într-un recurs în

interesul legii, și la care instanța de apel, în mod corect, a făcut referire pentru

stabilirea cadrului de analiză a cererii în revendicare a unui imobil preluat de

către stat în perioada anterioară anului 1989.

Tranșând raportul dintre Legea nr. 10/2001, ce se preocupă

de regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de către Statul Român după anul

1945 și dreptul comun, în ceea ce privește posibilitatea de a se recurge la acțiunea

în revendicare, în favoarea legii speciale, această decizie nu exclude, însă, admisibilitatea

acțiunii, în măsura în care reclamantul într-o atare acțiune se prevalează de un

bun în sensul normei europene și trebuie să i se asigure accesul la justiție. De

asemenea, s-a dispus a se analiza, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei,

în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenția Europeană și dacă admiterea

acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității

raporturilor juridice.

În speță, însă, nu se ridică problema preferabilității

reglementării internaționale în fața legii interne speciale decât în măsura în care

reclamanții s-ar putea prevala de un „bun” care să nu mai facă necesară recurgerea

la procedura legii speciale, și astfel să nu mai fie în discuție raportul dintre

norma generală și cea specială. Cu alte cuvinte, doar dacă și reclamanții au un

„bun", asemenea pârâților, este utilă verificarea conflictului dintre Legea

nr. 10/2001 și Convenție, respectiv a eventualei atingeri aduse dreptului de proprietate

al pârâților ori securității raporturilor juridice, în caz contrar, cererea în revendicare

urmând a fi respinsă, fără verificarea celorlalte aspecte menționate.

Pentru aprecierea existenței unui „bun” în patrimoniul

reclamanților, instanța de apel a făcut, în mod corect, referire la jurisprudența

C.E.D.O., inclusiv în cea dezvoltată în cauzele împotriva României, în care s-a

explicitat conținutul noțiunii, ca vizând atât un „bun actual”, cât și o „speranță

legitimă" de valorificare a dreptului de proprietate.

În jurisprudența Curții s-a produs o schimbare în raționamentul

construit pe tiparul cauzei Păduraru contra României, continuând cu cauzele Străin

și Porțeanu, pe care Curtea l-a aplicat constant, fără nicio abatere, în practica

ulterioară, în ceea ce privește conținutul noțiunii de „bun”.

Astfel, în hotărârea pilot pronunțată în 12 octombrie

2010 în cauza Maria Athanasiu și alții împotriva României, se arată că un „bun actual”

există în patrimoniul proprietarilor deposedați abuziv de către stat doar dacă s-a

pronunțat în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care

nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar al persoanei în discuție, ci

s-a și dispus expres restituirea bunului (parag. 140 și 143).

În caz contrar, simpla constatare pe cale judecătorească

a nelegalității titlului statului constituit asupra imobilului în litigiu, poate

valora doar o recunoaștere a unui drept la despăgubire, respectiv dreptul de a încasa

măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, sub condiția inițierii procedurii

administrative și a îndeplinirii cerințelor legale pentru obținerea acestor reparații

(parag. 141, 142 și 143).

Reclamanții nu au o hotărâre judecătorească prin care

să li se fi recunoscut calitatea de proprietari ai imobilului în litigiu și se fi

dispus restituirea bunului.

Pe de altă parte, din analiza dovezilor administrate în

cauză s-a reținut, în mod corect, faptul că titlul pârâților nu a fost anulat, dispozițiile

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 fiind incidente în cauză față de cele statuate

prin decizia instanței de recurs. Faptul că legea specială a instituit un termen

în care să fie contestată valabilitatea unor asemenea titluri corespunde nevoii

de securitate și stabilitate a raporturilor juridice, imperativ ce se degajă din

jurisprudența C.E.D.O.

În aceste condiții, titlul pârâților s-a consolidat prin

faptul neatacării lui în termenul prescris de lege, astfel încât dreptul lor poate

fi opus oricărei persoane, inclusiv fostului proprietar.

Față de cele ce preced, Înalta Curte a stabilit că reclamanții

nu au un drept la restituire care să-i îndreptățească la redobândirea posesiei imobilului

în litigiu, motiv pentru care este inutilă evaluarea celorlalte motive de recurs,

ce ar fi interesat compararea titlurilor pe baza criteriilor arătate în decizia

nr. 33/2008 a Înaltei Curți, în principal în ce privește relevanța bunei - credințe

a subdobânditorului în cadrul cererii în revendicare.

Având în vedere considerentele expuse, criticile formulate

de reclamanți nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru

care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul acestora va fi respins.

Nu este întemeiat nici recursul declarat de pârâții Consiliul

Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar.

Astfel, critica vizând faptul că reclamanții nu au un

titlu din care să rezulte, în mod cert, întinderea și vecinătățile loturilor atribuite

autorului lor în anul 1937, prin decizia nr. 68 a Curții de Apel Constanța, nu poate

fi primită, câtă vreme s-a stabilit irevocabil, prin chiar decizia de casare

nr. 9157 din 14 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, faptul că acțiunea în revendicare poate fi introdusă

numai de o parte dintre coproprietari. Prin urmare, pentru justificarea legitimării

procesuale active în acțiunea în revendicare nu era necesară ieșirea anterioară

din indiviziune.

Cât privește legalitatea preluării imobilului în litigiu,

instanțele de fond au stabilit corect faptul că prin nepublicarea Decretului

nr. 102/1950 în Buletinul Oficial al R.P.R. și prin neachitarea către persoanele

expropriate a unei juste și prealabile despăgubiri, exproprierea nu s-a făcut cu

respectarea cerințelor constituționale ale vremii.

În fine, nu se justifică să se facă aplicarea art. 274

alin. (3) C. proc. civ. și să se diminueze cuantumul onorariului avocatului reclamanților,

față de durata procesului și apărările făcute de acesta în etapele procesuale anterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții

L.A., I.M., C.N., F.M., l.A., R.M.A., B.E.L., R.V., S.E., G.T., G.I., F.P.M., L.O.,

L.Ș.C., L.V., T.A., B.D., V.D., M.A.V. și P.M. și de pârâții Consiliul Local al

Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar împotriva deciziei

nr. 379/C din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pentru

cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2012.