ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1209/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 4489 din 15 iunie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a luat act de renunțarea reclamantei L.C.V. la judecarea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 304 C din 19 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. A admis recursul reclamantei M.M. împotriva aceleiași decizii, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Împotriva acestei decizii intimatul-pârât C.N. a formulat contestație în anulare invocând dispozițiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor s-a arătat că deși niciodată pe parcursul procesului reclamanții nu au invocat dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001 modificată, aceste dispoziții fiind invocate cu ocazia recursului, cu toate acestea instanța de recurs a ținut seama de motivul invocat și întemeiat pe conținutul art. 19 din Legea nr. 10/2001 și a casat decizia Curții de Apel Constanța. Art. 19 din Legea nr. 10/2001 nu este motiv de nulitate a dispoziției primarului, iar la data emiterii acestei dispoziții legea nu fusese încă modificată, conținutul dispozițiilor art. 18 înainte de modificare fiind diferit de art. 19 după modificare. De altfel, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au fost invocate formal de reclamanta M.M., nefiind indicat vreun motiv de nelegalitate, ceea ce face ca recursul să fie nul, aspect invocat de intimatul-pârât C.N.

și cu privire la care instanța de recurs nu a făcut nicio referire. Contestatorul a mai susținut că nu a avut acces la setul de înscrisuri depus după ce cauza a fost luată în pronunțare, cu ocazia amânării de pronunțare. În fine, casarea deciziei pentru stabilirea situației de fapt nu se justifică față de probatoriul de la dosar. Contestația în anulare va fi respinsă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare ce poate fi exercitată pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 - contestația în anulare propriu-zisă posibil de formulat împotriva hotărârilor irevocabile (lipsă de procedură și încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competență ) și alin. (2): „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond". Analizând criticile formulate față de temeiul juridic invocat și anume art. 317 alin. (2 ) C. proc.

civ., se constată că acestea nu pot fi încadrate în ipoteza expres și limitativ prevăzută de textul de lege evocat. Textul de lege evocat reglementează situația când instanța de recurs a judecat cu lipsă de procedură sau cu încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competență, iar aceste motive au fost invocate în cererea de recurs. În realitate, contestatorul este nemulțumit de modul cum au fost soluționate recursurile, dar pe calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare. Așa fiind, contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 4489 din 15 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de contestatorul C.N.' Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2013. Procesat de GGC - AS