ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1209/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4489 din 15 iunie 2012

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a luat act de renunțarea

reclamantei L.C.V. la judecarea recursului declarat împotriva Deciziei civile

nr. 304 C din 19 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale. A admis recursul reclamantei

M.M. împotriva aceleiași decizii, a casat decizia recurată și a trimis cauza

spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Împotriva acestei

decizii intimatul-pârât C.N. a formulat contestație în anulare invocând

dispozițiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor s-a arătat că deși niciodată pe parcursul procesului reclamanții nu

au invocat dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001 modificată, aceste

dispoziții fiind invocate cu ocazia recursului, cu toate acestea instanța de

recurs a ținut seama de motivul invocat și întemeiat pe conținutul art. 19 din

Legea nr. 10/2001 și a casat decizia Curții de Apel Constanța.

Art. 19 din Legea nr.

10/2001 nu este motiv de nulitate a dispoziției primarului, iar la data

emiterii acestei dispoziții legea nu fusese încă modificată, conținutul

dispozițiilor art. 18 înainte de modificare fiind diferit de art. 19 după

modificare.

De altfel,

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au fost invocate formal de

reclamanta M.M., nefiind indicat vreun motiv de nelegalitate, ceea ce face ca

recursul să fie nul, aspect invocat de intimatul-pârât C.N. și cu privire la

care instanța de recurs nu a făcut nicio referire.

Contestatorul a mai

susținut că nu a avut acces la setul de înscrisuri depus după ce cauza a fost

luată în pronunțare, cu ocazia amânării de pronunțare.

În fine, casarea

deciziei pentru stabilirea situației de fapt nu se justifică față de

probatoriul de la dosar.

Contestația în

anulare va fi respinsă.

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac, de retractare ce poate fi exercitată pentru

motivele expres și limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 -

contestația în anulare propriu-zisă posibil de formulat împotriva hotărârilor

irevocabile (lipsă de procedură și încălcarea normelor de ordine publică

privitoare la competență ) și alin. (2): „contestația poate fi primită pentru

motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin

cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de

verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost

judecat în fond".

Analizând criticile

formulate față de temeiul juridic invocat și anume art. 317 alin. (2 ) C. proc.

civ., se constată că acestea nu pot fi încadrate în ipoteza expres și limitativ

prevăzută de textul de lege evocat.

Textul de lege evocat

reglementează situația când instanța de recurs a judecat cu lipsă de procedură

sau cu încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competență, iar aceste

motive au fost invocate în cererea de recurs.

În realitate,

contestatorul este nemulțumit de modul cum au fost soluționate recursurile, dar

pe calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de

judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor

dispoziții legale, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de

retractare.

Așa fiind,

contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare împotriva Deciziei nr. 4489 din 15 iunie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de contestatorul C.N.'

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2013.

Procesat de GGC - AS