ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1125/2013

Asupra conflictului de competență constată următoarele: La data de 21 octombrie 2011, contestatoarea D.M. în contradictoriu cu intimata SC S.C. SRL Ilfov, a solicitat instanței de judecată să dispună anularea Deciziei de concediere din 23 septembrie 2011, repunerea părților în situația anterioară în sensul reintegrării sale în postul deținut anterior cu obligarea pârâtei la plata drepturilor legale, conform art. 78 C. muncii, respectiv a sumei de 820 RON cu titlu de drepturi salariale aferente perioadei 01 septembrie - 23 septembrie 2011, a sumei de 328 RON net reprezentând compensarea în bani a unui număr de 6 zile concediu de odihnă neefectuat, a sumei de 1.500 RON reprezentând compensația acordată la încetarea contractului de muncă, la plata contribuției individuale de asigurări sociale datorată de angajator pe perioada 23 septembrie 2010 - 23 octombrie 2011, obligarea pârâtei la plata contribuției C.A.S.S.

pe același interval și la suma de 50.000 RON cu titlu de despăgubiri bănești ca urmare a daunelor morale ocazionate de desfacerea abuzivă a contractului precum și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Buzău, secția I civilă, complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale, prin Sentința nr. 1539 din 16 noiembrie 2011, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000. Prin Sentința nr. 8064 din 08 octombrie 2012, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Tribunalului Buzău în raport de dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: În raport de data sesizării instanței, respectiv, 21 octombrie 2011, competența de soluționare a litigiului, în raport cu prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, revine tribunalului în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. În acest context al analizei, în raport de actele dosarului, de declarația reclamantei consemnată în încheierea de ședință din data de 7 august 2012 (Dosar nr. 75271/3/2011 - Tribunalul București) rezultă cu evidență că domiciliul de fapt al reclamantei este cel din Râmnicu Sărat, județul Buzău, iar adresa din București, str. V., sector 2, a fost indicată în cererea introductivă pentru comunicarea actelor de procedură, reprezentând domiciliul procesual ales.

Cum domiciliul de fapt al reclamantei este cel din județul Buzău, pe cale de consecință instanța competentă este cea în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamanta, respectiv Tribunalul Buzău, întrucât alegerea unui domiciliul procesual nu prezintă relevanță din punct de vedere al competenței teritoriale a instanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 4 martie 2013. Procesat de GGC - AS