ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 514/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04 iulie 2011 pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanții Municipiul Brașov, Consiliul Local al Municipiului Brașov, Primarul Municipiului Brașov și S.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi a Județului Brașov și Curtea de Conturi a României, anularea Încheierii nr. VI din 20 iunie 2011 a Curții a Conturi a României și anularea Deciziei nr. 11 din 02 martie 2011. În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut, în esență, că acordul/contractul colectiv de muncă aferent anului 2009 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, că drepturile salariale prevăzute în acesta au caracter minimal și că acordarea unei mese calde reprezintă o măsură de protecție socială și nu un drept salarial.

2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin Sentința civilă nr. 4473/CA din 01 noiembrie 2011, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a constatat că acțiunea formulată are ca obiect anularea Încheierii nr. VI din 20 iunie 2011 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României și anularea Deciziei nr. 11 din 02 martie 2011 emisă de Camera de Conturi Brașov și, analizând dispozițiile legale incidente cauzei, respectiv pct. 228 al Hotărârii nr. 130/2010 și art. 725 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., a reținut faptul că, după data de 01 ianuarie 2011, competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate. 3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin Sentința nr. 254/F din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială invocată de către reclamanți, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că procedura de soluționare a contestației împotriva deciziei Curții de Conturi Brașov, respinsă prin Încheierea nr. VI din 20 iunie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, are natura juridică a unei proceduri administrative prealabile, iar Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010, nu constituie lege organică specială.

Totodată, instanța a reținut că instanțele judecătorești specializate, prevăzute de art. 140 din Constituția României, sunt instanțele de contencios administrativ, competența materială a instanțelor de contencios administrativ fiind edictată de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel încât instanța de contencios administrativ competentă material să soluționeze litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi este tribunalul. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență 1. Argumente de drept relevante Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul privește anularea Deciziei nr. 11 din 02 martie 2011 emisă de Camera de Conturi a Județului Brașov și anularea Încheierii nr. VI din 20 iunie 2011 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației formulate împotriva deciziei menționate anterior.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”. În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și art. 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Este adevărat că Regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la pct. 227 că, împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit pct. 228 din același Regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile sus-menționate din Regulament fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile pct. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 2 C. proc. civ., stabilește că, în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei Tribunalului-, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

Numai în cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie, intervine desființarea sau anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării, este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că, prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel litigii.

În cauza dedusă judecății, contestația împotriva Deciziei nr. 11 din 02 martie 2011 emisă de Camera de Conturi a Județului Brașov a fost respinsă integral prin Încheierea nr. VI din 20 iunie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Brașov. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Municipiul Brașov prin primar, Consiliul Local al Municipiului Brașov, Primarul Municipiului Brașov și S.G. și pe pârâtele Camera de Conturi a Județului Brașov și Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2012. Procesat de GGC - LM