ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 514/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 04 iulie 2011 pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanții

Municipiul Brașov, Consiliul Local al Municipiului Brașov, Primarul

Municipiului Brașov și S.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Camera

de Conturi a Județului Brașov și Curtea de Conturi a României, anularea

Încheierii nr. VI din 20 iunie 2011 a Curții a Conturi a României și anularea

Deciziei nr. 11 din 02 martie 2011.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au susținut, în esență, că acordul/contractul colectiv de

muncă aferent anului 2009 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale,

că drepturile salariale prevăzute în acesta au caracter minimal și că acordarea

unei mese calde reprezintă o măsură de protecție socială și nu un drept

salarial.

instanțe aflate în conflict

Prin Sentința civilă

nr. 4473/CA din 01 noiembrie 2011, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a

Tribunalului Brașov, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României și, în

consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții

de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul a constatat că acțiunea formulată are ca obiect

anularea Încheierii nr. VI din 20 iunie 2011 emisă de pârâta Curtea de Conturi

a României și anularea Deciziei nr. 11 din 02 martie 2011 emisă de Camera de

Conturi Brașov și, analizând dispozițiile legale incidente cauzei, respectiv

pct. 228 al Hotărârii nr. 130/2010 și art. 725 alin. (1) și (2) C. proc. civ.,

a reținut faptul că, după data de 01 ianuarie 2011, competența de soluționare a

sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii

emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios

administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate.

de-a doua instanțe aflate în conflict

Prin Sentința nr.

254/F din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială invocată de

către reclamanți, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Brașov, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a

sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării

regulatorului de competență.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că procedura de soluționare a

contestației împotriva deciziei Curții de Conturi Brașov, respinsă prin

Încheierea nr. VI din 20 iunie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, are

natura juridică a unei proceduri administrative prealabile, iar Regulamentul

privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi,

precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin

Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010, nu constituie lege organică specială.

Totodată, instanța a

reținut că instanțele judecătorești specializate, prevăzute de art. 140 din

Constituția României, sunt instanțele de contencios administrativ, competența

materială a instanțelor de contencios administrativ fiind edictată de art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel încât instanța de contencios

administrativ competentă material să soluționeze litigiile rezultate din

activitatea Curții de Conturi este tribunalul.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

relevante

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență

și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul privește anularea

Deciziei nr. 11 din 02 martie 2011 emisă de Camera de Conturi a Județului

Brașov și anularea Încheierii nr. VI din 20 iunie 2011 emisă de pârâta Curtea

de Conturi a României în soluționarea contestației formulate împotriva deciziei

menționate anterior.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și art. 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie

2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi

județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de

Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la

data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a

Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii

Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Este adevărat că

Regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la pct. 227 că,

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul

entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit pct. 228 din

același Regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul Curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de

500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ

și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede

altfel”.

Dat fiind faptul că

dispozițiile sus-menționate din Regulament fac trimitere la Legea

contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale

de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie

obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile pct. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010

sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în

ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 2 C. proc. civ., stabilește că, în

cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei

structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a

cauzei Tribunalului-, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât

obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

Numai în cazul în

care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la

decizie, intervine desființarea sau anularea deciziei emise de structura Curții

de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației,

care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de

soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și

fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte

juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus

executării, este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în

cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu, faptul că, prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-, secția de

contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins

recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/2011 a Curții de Apel Bacău prin

care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea

dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului

Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu

privire la competența materială de soluționare a unor astfel litigii.

În cauza dedusă

judecății, contestația împotriva Deciziei nr. 11 din 02 martie 2011 emisă de

Camera de Conturi a Județului Brașov a fost respinsă integral prin Încheierea

nr. VI din 20 iunie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, astfel încât

competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Brașov.

regulatorului de competență

Având în vedere

considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și

(5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei,

în primă instanță, în favoarea Tribunalului Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Municipiul Brașov prin primar,

Consiliul Local al Municipiului Brașov, Primarul Municipiului Brașov și S.G. și

pe pârâtele Camera de Conturi a Județului Brașov și Curtea de Conturi a

României, în favoarea Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 februarie 2012.

Procesat

de GGC - LM