ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5077/2011

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3870 din 12 octombrie

2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a respins, ca prematură, acțiunea formulată de reclamantul A.C.E., în contradictoriu

cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în nume propriu

și în reprezentarea Statului Român, și Ministerul Finanțelor Publice, prin care

solicita obligarea acestora la plata contravalorii despăgubirilor ce i se cuvin,

în calitate de unic moștenitor al autoarei sale, A.D., pentru imobilele ce fac obiectul

dispoziției din 28 noiembrie 2005, emisă de Primăria Municipiului Galați și înregistrată

în evidențele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv la virarea

către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a sumelor reprezentând

despăgubirile solicitate. Instanța de judecată a admis excepțiile lipsei capacității

de folosință a pârâtei Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar și prematurității

cererii. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În ce privește

excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Direcția pentru acordarea

despăgubirilor în numerar.

Potrivit art.

14

1

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pârâta a fost înființată ca

o structură fără personalitate juridică în cadrul Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților, iar dispozițiile Legii nr. 247/2005 și ale H.G. nr.

1068/2007 stabilesc fără echivoc că atribuțiile privind acordarea despăgubirilor

în numerar aparțin în exclusivitate Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților.

În ce privește

excepția prematurității.

Prin dispoziția

din 28 noiembrie 2005, Primarul Municipiului Galați, a dispus acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilele situate în Galați, str. M.F. și

str. T., dosarul fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale.

Din economia dispozițiilor

art. 16 alin. (4), (5) și (7) și art. 18 din Legea nr. 247/2005, rezultă că legiuitorul

a prevăzut o etapa a analizării legalității respingerii cererii de restituire în

natură și o etapă a transmiterii dosarului la un evaluator, urmate de emiterea de

către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând

titlu de despăgubire, abia apoi Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

având obligația, în raport de opțiunile exprimate de persoanele îndreptățite, să

emită titlurile de conversie/de plata și să efectueze operațiunile de plată în termenul

de 30 de zile prevăzut la art. 18.

În speță, instanța

de fond reține că nu a fost emisă vreo decizie reprezentând titlu de despăgubire

de către Comisia Centrală, astfel că solicitarea reclamantului de a i se plăti de

către pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților sumele cu titlu

de despăgubire pentru bunurile ce au aparținut autoarei acestuia apare ca prematur

formulată.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul.

În motivarea recursului,

întemeiat pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., reclamantul arată, în

esență, că în mod greșit prima instanță nu a procedat la judecarea pe fond, inclusiv

prin administrarea de probe, a acțiunii, al cărui obiect susține că îl constituie

tocmai refuzul nejustificat al Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților de a soluționa cererea sa într-un termen rezonabil.

Examinând cauza

și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate

de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.

Obiectul acțiunii

formulate de reclamant nu îl constituie, așa cum se susține în recurs, refuzul nejustificat

de soluționare a cererii, ci, așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în

judecată, obligarea pârâților la plata contravalorii despăgubirilor ce i se cuvin,

în calitate de unic moștenitor al autoarei sale, A.D., pentru imobilele menționate

în dispoziția din 28 noiembrie 2005, emisă de Primăria Municipiului Galați.

Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente,

Titlul VII („Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv”) reglementează o procedură administrativă specială pentru acordarea

despăgubirilor și valorificarea titlurilor de despăgubire (Capitolele V și V

1

).

Modul în care

se desfășoară această procedură este explicat prin Normele metodologice de aplicare

a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 și modificate

și completate prin H.G. nr. 128/2008.

Soluția instanței

de fond este corectă, fiind în acord cu prevederile art. 18

2

pct. 1

lit. a) din H.G. nr. 128/2008 și art. 18

2

lit. a) Titlul VII al Legii

nr. 247/2005 potrivit cărora „emiterea unui titlul de plată și plata despăgubirilor

bănești în numerar către persoanele îndreptățite, se va dispune în termen de 15

zile de la existența disponibilităților financiare în contul Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților”, „în ordinea depunerii cererilor de

opțiune”, parcurgerea acestei procedurii fiind obligatorie și singura permisă de

legiuitor pentru valorificarea de către persoanele îndreptățite a despăgubirilor.

Rezultă, deci,

că plata despăgubirilor bănești în numerar nu poate fi făcută în lipsa deciziei

ce reprezintă titlul de despăgubire, care nu constituie, însă, un titlu executoriu,

iar admiterea de către prima instanță a excepției privind prematuritatea acțiunii

a fost justificată de neparcurgerea procedurilor speciale cuprinse în Titlul VII

al Legii nr. 247/2005, proceduri care presupun și emiterea de către Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților a unui titlul de plată conform art.

18 alin. (1) din lege - Titlul VII, în lipsa acestuia neputându-se obliga autoritatea

la plata directă a sumelor menționate în decizia/titlul de despăgubire.

Întârzierea emiterii

titlului de despăgubire, respectiv de plată, chiar dacă ar fi nejustificată, nu

poate fi sancționată de instanța de judecată prin obligarea Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților la plata directă a sumelor de bani la care este

îndreptățit recurentul, acesta având la dispoziție alte modalități judiciare de

a solicita sancționarea unui eventual abuz în îndeplinirea obligațiilor legale ce

revin autorităților competente în acest sens.

Cum, în speță,

nu a fost emis titlul de despăgubire și nici nu s-a solicitat, prin acțiune, obligarea

autorității competente, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

la emiterea acestui act, corect s-a reținut de către instanța de fond că acțiunea

este prematură.

Având în vedere

considerentele arătate, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge,

ca nefondat, menținându-se sentința atacată, ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul A.C.E. împotriva sentinței nr. 3870 din 12 octombrie 2010

a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2011.