ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5077/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3870 din 12 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca prematură, acțiunea formulată de reclamantul A.C.E., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în nume propriu și în reprezentarea Statului Român, și Ministerul Finanțelor Publice, prin care solicita obligarea acestora la plata contravalorii despăgubirilor ce i se cuvin, în calitate de unic moștenitor al autoarei sale, A.D., pentru imobilele ce fac obiectul dispoziției din 28 noiembrie 2005, emisă de Primăria Municipiului Galați și înregistrată în evidențele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv la virarea către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a sumelor reprezentând despăgubirile solicitate.

Instanța de judecată a admis excepțiile lipsei capacității de folosință a pârâtei Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar și prematurității cererii. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: În ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar. Potrivit art. 14 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pârâta a fost înființată ca o structură fără personalitate juridică în cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, iar dispozițiile Legii nr. 247/2005 și ale H.G. nr. 1068/2007 stabilesc fără echivoc că atribuțiile privind acordarea despăgubirilor în numerar aparțin în exclusivitate Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

În ce privește excepția prematurității. Prin dispoziția din 28 noiembrie 2005, Primarul Municipiului Galați, a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele situate în Galați, str. M.F. și str. T., dosarul fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale.

Din economia dispozițiilor art. 16 alin. (4), (5) și (7) și art. 18 din Legea nr. 247/2005, rezultă că legiuitorul a prevăzut o etapa a analizării legalității respingerii cererii de restituire în natură și o etapă a transmiterii dosarului la un evaluator, urmate de emiterea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, abia apoi Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților având obligația, în raport de opțiunile exprimate de persoanele îndreptățite, să emită titlurile de conversie/de plata și să efectueze operațiunile de plată în termenul de 30 de zile prevăzut la art. 18. În speță, instanța de fond reține că nu a fost emisă vreo decizie reprezentând titlu de despăgubire de către Comisia Centrală, astfel că solicitarea reclamantului de a i se plăti de către pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților sumele cu titlu de despăgubire pentru bunurile ce au aparținut autoarei acestuia apare ca prematur formulată.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., reclamantul arată, în esență, că în mod greșit prima instanță nu a procedat la judecarea pe fond, inclusiv prin administrarea de probe, a acțiunii, al cărui obiect susține că îl constituie tocmai refuzul nejustificat al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de a soluționa cererea sa într-un termen rezonabil. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat. Obiectul acțiunii formulate de reclamant nu îl constituie, așa cum se susține în recurs, refuzul nejustificat de soluționare a cererii, ci, așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, obligarea pârâților la plata contravalorii despăgubirilor ce i se cuvin, în calitate de unic moștenitor al autoarei sale, A.D., pentru imobilele menționate în dispoziția din 28 noiembrie 2005, emisă de Primăria Municipiului Galați.

Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, Titlul VII („Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”) reglementează o procedură administrativă specială pentru acordarea despăgubirilor și valorificarea titlurilor de despăgubire (Capitolele V și V 1 ). Modul în care se desfășoară această procedură este explicat prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 și modificate și completate prin H.G. nr. 128/2008. Soluția instanței de fond este corectă, fiind în acord cu prevederile art. 18 2 pct. 1 lit. a) din H.G.

nr. 128/2008 și art. 18 2 lit. a) Titlul VII al Legii nr. 247/2005 potrivit cărora „emiterea unui titlul de plată și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoanele îndreptățite, se va dispune în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare în contul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților”, „în ordinea depunerii cererilor de opțiune”, parcurgerea acestei procedurii fiind obligatorie și singura permisă de legiuitor pentru valorificarea de către persoanele îndreptățite a despăgubirilor.

Rezultă, deci, că plata despăgubirilor bănești în numerar nu poate fi făcută în lipsa deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire, care nu constituie, însă, un titlu executoriu, iar admiterea de către prima instanță a excepției privind prematuritatea acțiunii a fost justificată de neparcurgerea procedurilor speciale cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, proceduri care presupun și emiterea de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a unui titlul de plată conform art. 18 alin. (1) din lege - Titlul VII, în lipsa acestuia neputându-se obliga autoritatea la plata directă a sumelor menționate în decizia/titlul de despăgubire.

Întârzierea emiterii titlului de despăgubire, respectiv de plată, chiar dacă ar fi nejustificată, nu poate fi sancționată de instanța de judecată prin obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata directă a sumelor de bani la care este îndreptățit recurentul, acesta având la dispoziție alte modalități judiciare de a solicita sancționarea unui eventual abuz în îndeplinirea obligațiilor legale ce revin autorităților competente în acest sens. Cum, în speță, nu a fost emis titlul de despăgubire și nici nu s-a solicitat, prin acțiune, obligarea autorității competente, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la emiterea acestui act, corect s-a reținut de către instanța de fond că acțiunea este prematură.

Având în vedere considerentele arătate, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, ca nefondat, menținându-se sentința atacată, ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul A.C.E. împotriva sentinței nr. 3870 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2011.