ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1518/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 5120 din 14 decembrie 2010

Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul salariaților din A.D.S., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și a

suspendat executarea Ordinului nr. 2291 din 28 octombrie 2010 al ministerului

agriculturii și dezvoltării rurale până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a se pronunța

astfel, această instanță a reținut, în esență, următoarele considerente:

Reclamantul Sindicatul

salariaților din A.D.S. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale, și a solicitat instanței suspendarea Ordinului pârâtului

nr. 2291 din 28 octombrie 2010 prin care s-a procedat la reîncadrarea

personalului A.D.S. în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 329/2009, până la

pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare.

În motivarea cererii

sale reclamantul a susținut că potrivit art. 1 alin. (3) O.U.G. nr. 1/2010,

numai după încetarea contractului de muncă colectiv, personalul instituției va

fi reîncadrat pe noile funții, stabilite de ordonatorul principal de credite,

corespunzător atribuțiilor, responsabilităților și competențelor specifice

postului, prin asimilare cu funcțiile din instituția care îl preia în

structură, subordine, ori în finanțare, după caz.

De asemenea, conform

art. 1 alin. (6), în cazul personalului din autoritățile și instituțiile

publice care și-au schimbat regimul de finanțare care a fost reîncadrat în

cursul anului 2009, nivelul de salarizare rămâne cel de la data reîncadrării.

A arătat reclamantul

că în ciuda acestor dispoziții legale, pârâtul Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale a emis Ordinul nr. 2291 din 28 octombrie 2010 prin care se

încearcă o nouă reîncadrare a personalului A.D.S., stabilindu-se un alt nivel

salarial, efectul său direct asupra nivelului veniturilor personalului A.D.S.,

avându-se în vedere și dispozițiile Legii nr. 118/2010 reluate la art. 4 din

ordin, este o diminuare a acestora cu până la 75%.

În ce privește

condiția cazului bine justificat, reclamantul a menționat că, astfel cum s-a

arătat în literatura de specialitate, pentru a se justifica existența unui caz

bine justificat reclamantul trebuie să înfățișeze instanței împrejurări legate

de starea de fapt, de diligentele depuse, de atitudinea autorității, de

posibile efecte asupra instituției/ autorității publice sau asupra altor

persoane.

Astfel, odată ce a

notificat emitentul actului administrativ că emiterea lui reprezintă un abuz de

drept, un exces de putere, iar acesta stăruie în poziția sa abuzivă, este vorba

despre un caz bine justificat, fiind un act administrativ devenit

"litigios".

În plus, după cum

este general admis în dreptul administrativ, suspendarea unui act administrativ

se impune atunci când prezumția de legalitate care îl caracterizează

"pălește" sau nu poate fi nici măcar percepută, când actul nu se

bucură de credibilitate și forța, datorată unei nelegalități evidente.

În speță, a susținut reclamantul,

în primul rând, ordinul atacat a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 1

alin. (3) O.U.G. nr. 1/2010, exact actul normativ în aplicarea căruia se

presupune că este emis, dispozițiile respective prevăzând expres și neechivoc

faptul că reîncadrarea personalului pe noile funcții se va face după încetarea

contractului de muncă colectiv.

Or, contractul

colectiv de muncă înregistrat din 03 octombrie 2008 la Direcția de Muncă,

Solidaritate Socială și Familie a Municipiului București, este în vigoare,

urmând a produce efecte până la data de 03 octombrie 2011, în raport cu

dispozițiile art. 3 alin. (2) din cadrul acestuia coroborat cu faptul că nicio

parte nu a formulat notificare de denunțare până la termenul limită de 02

septembrie 2010.

În concluzie, a susținut

reclamantul, cât timp prin ordinul atacat au fost emise măsuri în sensul reîncadrării

înainte de termenul imperativ impus de lege, urmează a reține nelegalitatea actului

administrativ atacat sub acest aspect.

Prima instanță a reținut

că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) Legea

nr. 554/2004 respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel, actul administrativ

care face obiectul litigiului, nu conține elementele necesare pentru a constitui

actul administrativ de reîncadrare a personalului pe noile funcții, deși Ordinul

nr. 2291 din 28 octombrie 2010 este emis în aplicarea dispozițiilor art. 1

alin. (3) și (4) O.U.G. nr. 1/2010, sus menționate.

Acest act menționează

doar funcțiile noi stabilite prin asimilare cu cele din Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale, fără să arate în concret care funcții din organigrama A.D.S.

corespund funcțiilor noi.

Aceasta în condițiile

în care reîncadrarea în noile funcții se realizează, potrivit art. 1 alin. (3),

„corespunzător atribuțiilor, responsabilităților și competențelor specifice postului".

Instanța de fond a apreciat

că ordinul reglementează doar funcțiile noi la care cele din fosta organigramă a

A.D.S. vor fi raportate în vederea asimilării.

Cu toate acestea, a apreciat

prima instanță analizându-se ordinul nr. 2291/2010, s-a constatat că acesta cuprinde

dispoziții referitoare la stabilirea drepturilor salariale.

Curtea a apreciat că aceste

împrejurări sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ, în sensul art. 14 alin. coroborate cu art. 2 lit. t) Legea

nr. 554/2004.

De asemenea prima instanță

a reținut că aspectele invocate de reclamantă în susținerea pagubei produse - lipsa

remunerării salariaților A.D.S. pentru lunile octombrie și noiembrie 2010- nu au

fost contestate de pârâtă, și cu atât mai puțin aceasta nu a dovedit o situație

de fapt contrară.

În fine, Curtea a mai

constatat că aspectele de fapt ce stau la baza primului motiv al cererii de suspendare

- legate de încetarea contractului colectiv de muncă - nu pot fi stabilite pe baza

probelor administrate în acest proces, urmând ca acestea să fie lămurite în urma

administrării și aprecierii probelor de instanța ce va fi investită cu cererea de

anulare a actului (aspecte de fapt privind comunicarea denunțării contractului,

împrejurările în care, potrivit apărărilor pârâtei, comunicarea nu ar fi fost primită

de reclamant).

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În motivarea recursului

său întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a arătat în esență:

- Instanța de fond a făcut

o greșită aplicare a legii.

Consideră recurenta că

deși instanța de fond a reținut că Ordinul nr. 2291/2010 nu conține elementele necesare

pentru a constitui actul administrativ de reîncadrare a personalului pe noile funcții

(…)acest act menționează doar funcțiile noi stabilite prin asimilare cu cele din

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale fără să arate în concret care funcții

din organigrama Agenției Domeniilor Statului corespunde funcțiilor noi - nu argumentează

aceste constatări așa cum prevede art. 261 alin. (1) C. proc. civ..

Arată recurentul că Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale a stabilit doar cadrul general privind salarizarea

personalului din A.D.S., prin arătarea funcțiilor pe care A.D.S. urma să reîncadreze

personalul, întrucât acesta nu cunoștea funcțiile deținute de personalul din A.D.S.,

motiv pentru care prin art. 5 din ordin s-a stabilit în competența Agenției Domeniilor

Statului întocmirea statului de funcții.

S-a mai arătat că nu au

fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, existența

unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Analizând cererea de recurs,

normele legale incidente în cauză, și prin prisma prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondată pentru considerentele care

vor fi prezentate în cele ce urmează:

Ordinul Ministrului Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 2291 din 28 octombrie 2010 are la bază între

altele, prevederile art. 1 alin. (3) și (4) O.U.G. nr. 1/2010, Legea cadru nr. 330/2009.

Potrivit art. 1 alin.

(3) și (4) O.U.G. nr. 1/2010 „

După împlinirea termenului pentru care

au fost încheiate contractele colective de muncă, personalul menționat la alin.

(1) va fi reîncadrat pe noile funcții, stabilite de ordonatorul principal de credite,

corespunzător atribuțiilor, responsabilităților și competențelor specifice postului,

prin asimilare cu funcțiile din instituția care îl preia în structură, subordine

sau în finanțare, după caz”.

„Drepturile

salariale ale personalului reîncadrat potrivit alin. (3) sunt stabilite la nivelul

prevăzut în luna decembrie 2009 pentru funcțiile similare celor pe care a fost reîncadrat

din instituția sau autoritatea care îl preia în structură, subordine sau în finanțare,

după caz. Acestui personal i se acordă și sporurile prevăzute în notele la anexa

nr. I/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit

din fonduri publice, care se includ în salariul de bază, precum și indemnizația

de conducere, după caz”.

Așa

cum a reținut și instanța de fond, acest ordin menționează doar funcțiile noi stabilite

prin asimilare cu cele din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale dar nu

se arată care anume funcții din organigrama

Agenției Domeniilor Statului

corespund funcțiilor noi.

Ori la o primă „pipăire”

a legalității emiterii acestui ordin se observă o neconcordanță cu exigențele

art. 1 alin. (3) O.U.G. nr. 1/2010 în sensul că „reîncadrarea în noile funcții se

realizează corespunzător atribuțiilor, responsabilităților și competențelor specifice

postului”.

Și referirea în art. 5

al Ordinului la aprobarea Statului de funcții de către A.D.S., confirmă caracterul

incomplet al actului administrativ prin prisma prevederilor art. 14 alin. (1) Legea

nr. 554/2004 - situație ce va putea fi lămurită o dată cu judecarea fondului cererii.

În consecință, se constată

că instanța fondului a pronunțat o sentință legală și temeinică și în conformitate

cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr.

5120 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la cheltuieli de judecată

în cuantum de 2.100 RON către intimatul-reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie

2011.