ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4299/2014

Decizia nr. 4299/2014

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 5601 din 6 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de A. și de B. împotriva sentinței civile nr. 621 din 20 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința atacată și a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a Ordinelor nr. S/119/2010 și nr. S/109/2010, invocată de C.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că prin Legea nr. 329/2010 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordului cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, B. a devenit instituție publică finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul A.

În cadrul B. contractul colectiv de muncă și-a încetat valabilitatea la data de 10 aprilie 2010, drepturile salariale ale personalului fiind stabilite conform art. 1 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 1/2010.

Prin ordinele contestate nu au fost diminuate salariile ci au fost stabilite drepturile salariale ale personalului B., avându-se în vedere nivelul prevăzut în luna decembrie 2009 pentru funcțiile A. cu care au fost asimilate, urmare a reîncadrării personalului odată cu încetarea contractului colectiv de muncă (11 aprilie 2010) pe funcțiile, gradele și treptele prevăzute de Legea nr. 330/2009.

Prin urmare, contrar celor reținute de jucătorul fondului, Înalta Curte a constatat că din cuprinsul actelor contestate rezultă că nu există aspecte de nelegalitate, acestea fiind conforme cu dispozițiile legale în baza cărora au fost emise (Legea nr. 330/2009 și O.U.G. nr. 1/2010).

Împotriva Deciziei nr. 5601 din 6 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire intimatul - reclamant C., invocând ca temei legal dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuientul solicită admiterea cererii de revizuire și, în rejudecarea recursului, modificarea în tot a deciziei în sensul respingerii ca tardive a celor două recursuri și a menținerii ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond ( Curtea de Apel Timișoara).

Sub aspect strict procesual, apreciază că instanța a comis o greșeală prin faptul că nu s-a pronunțat asupra excepției invocate prin întâmpinare.

Astfel așa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii atacate, aflate la filele 107 și 108 în dosarul de fond, sentința nr. 621 din 20 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a fost comunicată ambelor instituții la data de 17 decembrie 2012. Având în vedere că recursul A. a fost înregistrat la data de 27 decembrie 2012, iar cel al B. la data de 28 decembrie 2012, a solicitat în cadrul întâmpinării formulate la recursurile acestora admiterea excepției tardivității și respingerea ca tardivă a recursurilor.

Cu toate acestea, susține revizuentul, Înalta Curte nu s-a pronunțat asupra acestei excepții, cel puțin așa rezultă din soluția pe scurt printată de pe portalul instanței.

Examinând cererea în condițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casație și Justiție constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuentul C.

Potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere când instanța „s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

Acest motiv de revizuire constituie o exigență a principiului disponibilității procesuale, principiu în conformitate cu care instanța este „în drept” să statueze numai în limitele în care a fost sesizată, fiind obligată, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, neputând să hotărască asupra unui lucru care nu s-a cerut, să dea mai mult decât s-a cerut sau să nu se pronunțe asupra unui lucru cerut.

Nerespectarea acestor exigențe poate conduce la exercitarea revizuirii în condițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., însă cererea de revizuire nu declanșează un litigiu nou, ci reprezintă o fază procesuală a aceluiași litigiu, care se desfășoară în cadrul procesual conturat de etapele anterioare.

Însă Înalta Curte constată faptul că motivul revizuirii, așa cum reiese din cererea de revizuire, are în vedere nepronunțarea instanței de recurs asupra excepției de tardivitate a introducerii recursurilor, invocată prin intermediul întâmpinării.

Examinând conținutul deciziei intanței de recurs, reiese fără putință de tăgadă faptul că s-a pus în discuție excepția tardivității invocată prin întâmpinare.

Astfel cum rezultă din practicaua deciziei instanței de recurs, magistratul-asistent a arătat că intimatul-reclamant a depus, prin serviciul registraturii, întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursurilor.

Având cuvântuș, reprezentantul recurentei-reclamante B. a solicitat respingerea excepției tardivității recursurilor ca neîntemeiată, precizând că recursurile sunt declarate și motivate în termen.

Înalta Curte, deliberând în ședința publică din data de 6 iunie 2013, a respins excepția tardivității recursurilor ca nefondată, constatând că recursurile au fost declarate și motivate în termenul de 5 zile prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât, așa cum rezultă din actele de la dosar, sentința recurată a fost comunicată recurenților la data de 17 decembrie 2012, iar recursurile au fost declarate la data de 27 decembrie 2012 (zilele de 24, 25, 26 decembrie fiind declarate de Guvern drept zile libere) și, respectiv, la data de 21 decembrie 2012, prin fax.

În această situație, revizuirea formulată cu scopul de a obține o nouă analiză și rejudecare a cauzei nu poate fi primită, întrucât ar interveni o încălcare a principiului securității raporturilor juridice care implică respectarea principiului res iudicata.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 326 și art. 328 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de intimatul - reclamant C., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de C. împotriva Deciziei nr. 5601 din 6 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2014.