ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

Examinând actele dosarului

constată următoarele:

La datele de 7 noiembrie

2006 și 15 decembrie 2006, B.G., în calitate de procurator al numitei B.C.,

sora sa și al concubinului acesteia B.P.D. aflați în executarea unor pedepse

privative de libertate, a formulat plângere în sensul art. 221 C. proc. pen.,

solicitând tragerea la răspundere penală a magistraților P.D., judecător la

Curtea de Apel Bacău și M.M., judecător la Tribunalul Bacău pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., pretinzând că aceștia

au condamnat pe nedrept persoanele pe care le reprezintă, neexistând probe care

să dovedească săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, reținută în sarcina lor.

Urmare actelor premergătoare

efectuate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, în verificarea aspectelor sesizate în

plângere, prin rezoluția dată la 15 ianuarie 2008, în dosarul nr. 46/P/2008,

s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători, constatându-se

că infracțiunile reclamate prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., nu

există.

În esență, s-a reținut că

prin sentința penală nr. 127/ D din 7 martie 2006, pronunțată de Tribunalul

Bacău, s-a dispus condamnarea inculpaților B.C. și B.P.D. pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2

1

) lit.

a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., la pedepsele de 7 ani

închisoare, respectiv 3 ani închisoare în compunerea completului de judecată

intrând magistratul judecător P.D.

Hotărârea a fost supusă

apelurilor exercitate de inculpați, soluționate prin decizia penală nr. 133 din

18 aprilie 2006 a Curții de Apel Bacău, care a redus pedepsele, la 4 ani

închisoare, pentru inculpata B.C. și, la un an și 6 luni închisoare, pentru

inculpatul B.P.D., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4149 din 28 iunie

2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Referitor la dosarul nr. 155/2006

al Tribunalului Bacău, situația este similară, instanțele respingând cererile

formulate de petiționar, care au avut ca obiect anularea unui contract de

întreținere, dosar nr. 1404/2005 al Judecătoriei Bacău, dosarul nr. 1325/110/2006

al Tribunalului Bacău, secția civilă.

La data soluționării

cauzelor mai sus amintite, magistrații judecători, reclamați, și-au exercitat

atribuțiile de serviciu, respectând normele procedurale incidente, așa încât

nemulțumirile exprimate față de soluțiile adoptate în cauzele penale și civile,

nu pot constitui motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților.

Rezoluția de netrimitere în

judecată, a fost supusă controlului prevăzut de procedura reglementată de art. 275

– art. 278 C. proc. pen., procurorul șef al Secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin rezoluția din 10 martie 2008 dată în dosarul nr. 1851/1117/II/2/2008,

respingând plângerea petiționarului ca neîntemeiată.

În termen legal, petiționarul

s-a adresat instanței cu plângere formulată în temeiul art. 278

1

C.

proc. pen., solicitând, desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale dispusă față de magistrații judecători, susținând prin memoriul depus că

aceștia sunt vinovați pentru condamnarea sorei sale și concubinului acesteia.

Prin aceeași plângere,

petiționarul solicită daune morale și materiale în sumă de 2 milioane euro.

Soluționând plângerea

petiționarului în raport de dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C.

proc. pen., Înalta Curte constată nefondată plângerea.

Dispozițiile procesual

penale prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen., permit un control

judiciar care vizează exclusiv legalitatea și temeinicia rezoluției de

netrimitere în judecată.

Nemulțumirile petiționarului

față de soluțiile pronunțate de intimați în dosarele indicate, în lipsa unor

elemente de natură a le pune la îndoială buna credință, nu pot constitui temei

care să justifice începerea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute de art.

246 și art. 249 C. pen.

Faptul că sentința penală nr.

127/ D din 7 martie 2006, a fost reformată, în calea de atac exercitată de

inculpați, reducându-se pedepsele aplicate acestora, nu înseamnă că intimatul P.D.

și-a îndeplinit cu rea credință atribuțiile de serviciu.

A admite o astfel de

ipoteză, înseamnă că oricare magistrat căruia i se reformează o soluție, ar

trebui să răspundă penal, or, rolul de a corija eventualele greșeli de judecată

revine în actualul sistem de drept, organului de control judiciar, cu ocazia

soluționării căilor de atac expres reglementate de lege.

Cum din actele premergătoare

efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că s-au

săvârșit infracțiunile reclamate, rezoluția atacată este legală și temeinică,

va fi menținută, urmare respingerii plângerii petiționarului, conform art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarul B.G. împotriva rezoluției nr. 46/P/2008 din

15 ianuarie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata

sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 iunie 2008.