ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 632/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 58 din 5 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de petenta SC C.I. SA București în contradictor cu intimata SC A. SA având ca obiect anularea sentinței arbitrale nr. 249 din 15 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Instanța de fond verificând sentința arbitrală din perspectiva prevederilor art. 364 lit. i) teza finală C. proc. civ. a reținut că pretențiile solicitate de reclamantă își au temeiul în contractul de vânzare - cumpărare din 26 aprilie 1996 situație în care în mod corect instanța arbitrală a stabilit că problema prescripției dreptului la acțiune trebuie rezolvată prin raportare la instituția răspunderii civile contractuale și nu la răspunderea delictuală cum greșit susține reclamanta.

În această situație, nu sunt incidente dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 care referă la momentul începerii termenului de prescripție extinctivă în cazul răspunderii civile delictuale. În mod corect instanța arbitrală calificând răspunderea intimatei ca fiind o răspundere contractuală, termenul de prescripție de 3 ani s-a născut potrivit dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958 la data ultimei livrări de marfă efectuate de către societatea intimatei, respectiv la 7 octombrie 1996. În contra sentinței a declarat recurs reclamanta SC C.I. SA pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în considerarea art. 3041 C. proc. civ. invocând greșita aplicare a prevederilor art. 998, art. 999 și art. 1084 C. civ.

cu privire la calificarea răspunderii civile și greșita aplicare a prevederilor Decretului nr. 167/1958 prin neacordarea de eficiență juridică dispozițiilor art. 8 și art. 16 din acest act normativ. Intimata SC A. SA prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate întrucât acțiunea arbitrală a fost întemeiată pe răspunderea contractuală situație în care în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958 cu privire la cursul prescripției. Instanța judecătorească competentă a soluția acțiunea în anulare poate desființa hotărârea arbitrală numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 364 C. proc.

civ. și care sunt motive de nelegalitate. Din interpretarea art. 3661 C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005 acțiunea în anulare nu mai are natura juridică a unei căi de atac ci ea este o acțiune de fond care se judecă în completul prevăzut pentru judecata în primă instanță, numai recursul judecându-se în completul prevăzut pentru această cale de atac. Obiectul acțiunii în anulare formându-l motivele de nelegalitate cu privire la competența arbitrajului, existența și valabilitatea clauzei compromisorii, constituirea tribunalului arbitral, termenul de pronunțare, conținutul dispozitivului, respectarea ordinii publice, a bunelor moravuri și dispozițiilor imperative ale legii are o evidentă autonomie față de hotărârea arbitrală care nu poate fi anulată decât dacă se identifică cel puțin un caz menționat de art. 364 C. proc.

civ., situație în care litigiul se judecă în fond în limitele convenției arbitrale. În cauza de față prin acțiunea în anulare formulată, reclamanta nu a făcut referire la art. 364 C. proc. civ., dar instanța de fond a raportat criticile formulate la cazul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ. Nici recursul nu face trimitere la cazurile de anulare prevăzute de art. 364 C. proc. civ. ci critică sentința ca și cum acțiunea în anulare ar fi o cale devolutivă de atac. Identificând în criticile formulate că numai normele care reglementează prescripția sunt dispoziții imperative ale legii în sensul art. 364 lit. i) C. proc. civ., cele privind convenția părților și răspunderea civilă fiind norme dispozitive, și verificând sentința atacată din această perspectivă, se constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a lor.

Într-adevăr pe fondul reținerii și calificării răspunderii civile ca fiind o răspundere contractuală devin incidente prevederile art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958, iar nu prevederile art. 8 din acest act care nu sunt corelative răspunderii civile delictuale. Așa fiind, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C.I. SA București împotriva sentinței nr. 58 din 5 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2008.