ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3900/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 19 iulie 2007,

reclamanta D.A. a chemat în judecată C.N.C.D., solicitând anularea Hotărârii nr.

125 din 24 mai 2007 și obligarea pârâtului să-i recunoască statutul de persoană

discriminată.

În motivarea cererii reclamanta

a arătat că a predat limba engleză la Liceul T.R.C.G. din Timișoara, cu

jumătate de normă. Urmare a reducerii activității conducerea liceului a renunțat

la serviciile sale, măsură motivată de necunoașterea limbii maghiare, absolut

necesară în condițiile în care predarea limbii engleze urma să se facă la secții

mixte (elevi români și maghiari).

Deși a sesizat C.N.C.D.

despre această situație, prin Hotărârea nr. 219 din 20 septembrie 2005 acesta i-a

răspuns că nu se confirmă faptele de discriminare.

Ulterior, ca urmare a

restrângerii de activitate, reclamantei i-a fost oferit un post cu jumătate de normă

la alt liceu, deși alte două colege afectate de aceiași restrângere au fost păstrate

în Liceul T.R.C.G.

Apreciind că s-au ivit noi

aspecte care dovedesc tratamentul diferențiat reclamanta a sesizat din nou C.N.C.D.

care prin Hotărârea nr. 125 din 24 mai 2007 a clasat petiția.

Prin sentința civilă nr. 108

din 16 ianuarie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reținând pentru aceasta că pârâtul C.N.C.D.

a constatat în mod corect că faptele invocate de reclamantă nu confirmă

discriminarea.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs D.A. întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

O primă critică a vizat

aprecierea greșită făcută de instanța fondului atunci când a constatat ca fiind

corectă hotărârea C.N.C.D. deși soluția de desființare a normei pe care recurenta

a avut-o în școală a fost fundamentată de necunoașterea limbii maghiare, fapt dovedit

cu adresa din 2007 emisă de conducerea școlii de către C.N.C.D. și în care s-a

precizat că date fiind grupele mixte de studii pentru limba engleză (elevi de

la secția maghiară și română) se impunea cu necesitate ca și profesorul de

limbă engleză să cunoască limba maghiară.

Deși dovada evidentă de discriminare,

aceasta a fost ignorată, după cum ignorată a fost și dovada de discriminare din

motive de sănătate, confirmată de conducerea școlii în corespondență purtată cu

C.N.C.D.

Invocând netemeinicia și

nelegalitatea hotărârii Curții de Apel București recurenta a criticat modul în

care instanța nu a analizat și alte fapte din care rezultă cu evidență

tratamentul diferențiat cum ar fi dezacordul între susținerile conducerii școlii

și cele ale O.E.R.C. Timișoara în legătură cu avizul acord de funcționare a

cadrelor didactice, precum și măsura îndepărtării sale din corpul profesional

al liceului.

În fine, o ultimă critică a

avut în vedere faptul că lipsa  unor elemente obligatorii din structura

hotărârii contestate cum sunt, indicarea căii de atac și a termenului de

contestare, nu a fost sancționat cu anularea actului respectiv.

Recursul nu este fondat.

În sensul dispozițiilor art.

2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, noțiunea de discriminare este definită ca

fiind orice deosebire, excludere, restricție sau preferințe pe bază de rasă,

naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex,

orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică, necontagioasă, infecție HIV,

apartenență la o categorie defavorizată precum și orice alt criteriu ce are ca scop

sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței concentrării în

condițiile de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale.

Conform alin. (4) al aceluiași

articol, orice comportament activ sau pasiv care prin efectul pe care îl

generează favorizează justificat sau defavorizează nejustificat ori supune unui

tratament injust sau degradant o persoană față de alte persoane, atrage

răspunderea contravențională.

Apreciind momentul la care diferența

de tratament devine discriminare în sensul art. 14 al Convenției Europene a

Drepturilor Omului, C.E.D.O. a stabilit că aceasta se întâmplă când se induc

distincții între situații analoage și comparabile fără ca să existe o

justificare rezonabilă și obiectivă.

În raport de aceste dispoziții,

C.N.C.D. prin Hotărârea nr. 219/2005 a analizat și constatat că faptele

prezentate de recurenta - reclamantă referitoare la îndepărtarea din corpul

profesoral al Liceului T.R.C.G. pentru necunoașterea limbii maghiare cât și

cele legate de starea sa de boală cronică necontagioasă nu sunt fapte de discriminare.

De reținut că recurenta nu a mai înțeles să conteste această hotărâre.

Referitor la aspectele semnalate

în legătură cu restrângerea de activitate, prin Hotărârea nr. 125 din 24 mai

2007 C.N.C.D. a clasat petiția reținând ca nefiind dovedite faptele de discriminare

în sensul O.G. nr. 137/2000.

Din probele administrate a

rezultat că reclamanta - recurentă pensionată gradul III de invaliditate a deținut

un post de profesor de limbă engleză cu jumătate de normă la Liceul T.R.C.G.

din Timișoara. După reducerea de activitate, cum nu i s-a mai putut asigura norma

de ore admisă, a fost repartizată ca o altă unitate școlară cu jumătate normă,

la care de altfel a și refuzat să se prezinte. Faptul că alte două colege ale reclamantei

afectate de această restrângere, au fost păstrate în liceu, în mod corect a

fost apreciat că nu face dovada tratamentului diferențiat, acestea funcționând până

la restrângerea de activitate cu normă întreagă, iar după aplicarea acestei

măsuri au câte o jumătate de normă din care parte la liceul teologic și în

completare la alte unități școlare.

Astfel fiind, în mod corect

s-a reținut că toate cele trei profesoare au intrat în restrângere de

activitate și au primit completare de catedră la alte unități școlare –

situație care în raport de dispozițiile legale în materie de discriminare – nu

confirmă susținerile recurentei - reclamante.

În fine, în ce privește critica

vizând nelegalitatea Hotărârii nr. 125/2007 pentru absența mențiunilor privind calea

de atac și termenul de contestare legal și temeinic s-a apreciat de către instanța

fondului că reclamanta nu a suferit nicio vătămare, O.G. nr. 137/2000 în

temeiul căreia a sesizat C.N.C.D. reglementând competența de soluționare a instanței

de contencios, căreia de altfel aceasta s-a și adresat precum și termenul de contestare.

În raport de aceste considerente

și văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de recurenta - reclamantă D.A. împotriva sentinței civile nr. 108 din 16

ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 noiembrie 2008.