ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4707/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1096 din 3

aprilie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.L., în contradictoriu

cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, a anulat hotărârea nr. 16431/426

din 15 februarie 2007, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să

recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru

perioada 21 noiembrie 1941-6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie

2006.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a apreciat, în urma probelor administrare în fond după casare, respectiv acte

noi privind refugiul părinților reclamantului, din Brașov în toamna anului 1940

și martie 1941 și declarațiile autentificate ale martorilor

P.Ș.

și

N.E.

, că hotărârea nr. 16431/426 din 15 februarie 2007 emisă

de pârâtă, este nelegală în condițiile în care reclamantul a probat că

îndeplinește cerințele art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

În acest sens s-a reținut că părinții

reclamantului, cetățeni români de etnie maghiară, au fost obligați să

părăsească domiciliul lor din Municipiul Brașov, ca urmare a persecuției etnice

suferite după cedarea Ardealului de Nord și să se refugieze în zonele ocupate

de administrația maghiară din Județul Harghita, iar ulterior, în martie 1941,

în Județul Cluj.

Față de împrejurarea că, potrivit actelor

de stare civilă depuse la dosar, reclamantul s-a născut la data de 21 noiembrie

1941, în localitatea de refugiu a părinților săi, respectiv în Municipiul Cluj,

instanța a apreciat că acesta este îndreptățit să beneficieze de drepturile

conferite de Legea nr. 189/2000 întrucât a suferit alături de părinții săi

consecințele materiale și morale ale refugiului din motive etnice.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului București,

susținând că depunerea de înscrisuri noi la instanța de fond nu poate duce la

reținerea culpei sale și la anularea hotărârii nr. 1641/426 din 15 februarie

2007 atâta vreme cât reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a se adresa

mai întâi emitentului hotărârii pentru a cere revizuirea acesteia.

Recursul este nefondat.

Așa cum corect a reținut instanța de fond

intimatul-reclamant a făcut dovada susținerilor sale cu probele administrate în

cauză.

În acest context este lipsit de relevanță

momentul la care probele au fost depuse, lipsa unor dovezi concludente depuse

în fața Comisiei, fiind acoperită prin depunerea acestora, ulterior, în fața

instanței de fond, astfel cum s-a dispus prin hotărârea de casare.

Pe cale de consecință, instanța a

apreciat situația de fapt în raport cu întregul material probator aflat în

dosar la momentul judecării pricinii, pronunțând o hotărâre legală și

temeinică.

De altfel, în baza rolului activ al

instanței, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii

au chiar obligația „să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni

orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor

și prin aplicarea corectă a legii…”.

Pentru aceste considerente, constatând

că, potrivit art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ. nu există motive de

casare sau modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea va respinge

recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa de

Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1096 din 3

aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal , ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12

decembrie 2008.