ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4707/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1096 din 3 aprilie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.L., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, a anulat hotărârea nr. 16431/426 din 15 februarie 2007, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 21 noiembrie 1941-6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2006. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat, în urma probelor administrare în fond după casare, respectiv acte noi privind refugiul părinților reclamantului, din Brașov în toamna anului 1940 și martie 1941 și declarațiile autentificate ale martorilor P.Ș.

și N.E. , că hotărârea nr. 16431/426 din 15 februarie 2007 emisă de pârâtă, este nelegală în condițiile în care reclamantul a probat că îndeplinește cerințele art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. În acest sens s-a reținut că părinții reclamantului, cetățeni români de etnie maghiară, au fost obligați să părăsească domiciliul lor din Municipiul Brașov, ca urmare a persecuției etnice suferite după cedarea Ardealului de Nord și să se refugieze în zonele ocupate de administrația maghiară din Județul Harghita, iar ulterior, în martie 1941, în Județul Cluj. Față de împrejurarea că, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, reclamantul s-a născut la data de 21 noiembrie 1941, în localitatea de refugiu a părinților săi, respectiv în Municipiul Cluj, instanța a apreciat că acesta este îndreptățit să beneficieze de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000 întrucât a suferit alături de părinții săi consecințele materiale și morale ale refugiului din motive etnice.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, susținând că depunerea de înscrisuri noi la instanța de fond nu poate duce la reținerea culpei sale și la anularea hotărârii nr. 1641/426 din 15 februarie 2007 atâta vreme cât reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a se adresa mai întâi emitentului hotărârii pentru a cere revizuirea acesteia. Recursul este nefondat. Așa cum corect a reținut instanța de fond intimatul-reclamant a făcut dovada susținerilor sale cu probele administrate în cauză. În acest context este lipsit de relevanță momentul la care probele au fost depuse, lipsa unor dovezi concludente depuse în fața Comisiei, fiind acoperită prin depunerea acestora, ulterior, în fața instanței de fond, astfel cum s-a dispus prin hotărârea de casare.

Pe cale de consecință, instanța a apreciat situația de fapt în raport cu întregul material probator aflat în dosar la momentul judecării pricinii, pronunțând o hotărâre legală și temeinică. De altfel, în baza rolului activ al instanței, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au chiar obligația „să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii…”. Pentru aceste considerente, constatând că, potrivit art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ. nu există motive de casare sau modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1096 din 3 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal , ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2008.