ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1646/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin Sentința penală nr. 160 din 21 septembrie 2011, Tribunalul Vrancea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul P.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și omor deosebit de grav prevăzut de art. 211 alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. și art. 174, 176 lit. d) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 33 lit. a) C. pen. A constatat că inculpatul P.M.

a fost arestat preventiv în perioada 7 ianuarie 2010 până la data de 28 mai 2010. Pentru a hotăra astfel, Tribunalul Vrancea a reținut următoarele: În data de 6 ianuarie 2010, ora 18,45 numitul G.D.M., din orașul Mărășești, județul Vrancea, a sesizat telefonic, prin intermediul apelului de urgență 112, IPJ Vrancea, despre faptul că în seara respectivă a găsit-o pe numita D.C., în vârstă de 72 de ani, decedată, în locuința tatălui acestuia, din comuna Garoafa, Județul Vrancea, prezentând leziuni de violentă. S-a mai reținut că de aproximativ 10 ani D.C. a început să conviețuiască cu numitul G.D., cei doi locuind împreună în imobilul celui din urmă situat în comuna Garoafa, sat Garoafa, județul Vrancea.

În anul 2008, prin intermediul numitei C.P. din comuna Garoafa, P.M. l-a cunoscut pe G.D., zis T., moment de la care inculpatul a lucrat în mai multe rânduri terenurile agricole aparținând acestora. În perioada în care autorul a lucrat pentru G.D., acesta a locuit în același imobil cu proprietarul și cu victima D.C. Cu ocazia constatării medico-legale asupra cadavrului victimei D.C., efectuate de S.J.M.L. Vrancea la 8 ianuarie 2010 conform actului nr. 10/A/2010 depus la dosar urmărire penală și definitivate prin Raportul de constatare medico-legală din data de 17 martie 2010 depuse la dosar urmărire penală, avizat de I.M.L. Iași prin Adresa nr. 21048 din 16 aprilie 2010 depus la dosar urmărire penală, s-au concluzionat următoarele: „Moartea numitei D.C.

a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute determinată de traumatism cranio-cerebral și toracic, soldat cu fractură de boltă craniană iradiată la baza, hemoragie subarahnoidiană difuză, contuzie cerebrală, multiple fracturi costale hemitorace stâng. Leziunile cranio-cerebrale (plăgi plenit-contuzie, fractură craniană, hemoragie subarahnoidiană, contuzie cerebrală) s-au putut produce prin loviri repetate cu corp contondent, cădere cu impact cranian temporal stâng. Topografia și morfologia leziunilor toracice pledează pentru producerea lor prin comprimare între planuri dure. Între leziunile traumatice constatate la autopsie și deces se stabilește legătură de cauzalitate directă, necondiționată.

În momentul decesului sângele sus-numitei conținea 0,30 gr ‰ alcool etilic. Pe frotiurile cu secreție vaginală recoltată de la sus-numita nu s-au pus în evidență spermatozoizi. Decesul poate data din 6 ianuarie 2010". Trimiterea în judecată a inculpatului P.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și omor deosebit de grav, s-a întemeiat pe procesul-verbal de cercetare la fața locului cu planșe foto; declarații învinuit/inculpat; declarații martori; raport de constatare medico-legală; raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică; rapoarte de expertiză bio-criminalistică (ADN); procese-verbale de efectuare percheziții domiciliare și înscrisuri. Astfel, s-a concluzionat că autorul tâlhăriei și omorului asupra victimei D.C., este inculpatul P.M.

S-a reținut prin actul de inculpare că în perioada în care autorul a lucrat pentru G.D., acesta a locuit în același imobil cu proprietarul și cu victima D.C., cunoscând în detaliu gospodăria lor. Din luna martie 2009 P.M. a plecat de la domiciliul lui G.D., datorită unor neînțelegeri și nu a mai revenit până în momentul comiterii faptelor. Astfel, la data de 6 ianuarie 2010 fără a se putea stabili cu exactitate ora, pe fondul consumului de alcool, P.M. a luat hotărârea infracțională să sustragă bunuri, inclusiv băuturi alcoolice dintr-o anexă (magazie cu beci) a gospodăriei numitului G.D. În acest sens s-a deplasat din orașul Mărășești, în comuna Garoafa, și a pătruns dinspre albia râului Putna în grădina din spatele locuinței lui G.D., inculpatul cunoscând topografia locului.

P.M., ajuns la ușa de acces, pe unde se pătrundea în curte, a încercat inițial să forțeze un ochi de geam spart, pe o parte cu intenția de a-l scoate, însă fără a reuși (prin gaura respectivă a introdus mâna, fiind identificate pe sticlă de echipa de cercetare 2 urme papilare create de inculpat. Cu toate acestea, autorul a reușit să scoată ce-l de-al doilea geam al ușii pe care l-a aruncat în grădină în zăpadă, iar prin spațiul astfel creat, a introdus mâna în interior și a ridicat cârligul din sârmă care o asigura. Inculpatul a pătruns în interior spre magazia situată imediat în partea stângă și folosindu-se probabil de un topor, a forțat ușa compusă din 2 canate, reușind astfel să le deschidă.

P.M. a intrat în magazie, la un butoi cu vin roșu, așezând o oală sub canea și deschizând robinetul pentru a umple vasul, moment în care datorită zgomotului produs, a fost surprins de victima D.C. care se afla singură în locuință la acel moment, întrucât G.D. era internat în Spitalul Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focșani. Cel mai probabil, între cei doi a urmat o luptă chiar în magazie în timpul căreia D.C. a fost trântită pe ciment (acest aspect rezultă din răvășirea mai multor sticle cu vin și zarzavaturi din interiorul anexei din îmbibarea hainelor victimei cu vinul vărsat și din topografia și morfologia leziunilor traumatice descrise în raportul de autopsie). P.M. și D.C. au mers apoi în încăperea unde dormea victima, situată la doar câțiva metri.

Inculpatul a luat o secure, care se afla după ușa de acces în interior și a lovit-o de mai multe ori pe D.C., în zona capului, inclusiv cu muchia, cauzându-i multiple leziuni traumatice cranio-cerebrale, care au dus la decesul victimei la scurt timp, chiar în aceeași dată. Și în această încăpere, victima s-a luptat cu agresorul, timp în care așternuturile de pe pat și alte obiecte de îmbrăcăminte au fost trase peste ea, iar un scaun a fost răsturnat. D.C., datorită loviturilor a căzut pe podea, iar P.M. a udat-o pe aceasta cu apă și posibil vin. În cele din urmă inculpatul a părăsit imobilul respectiv urmând același traseu, respectiv prin grădina din spatele locuinței, unde a aruncat pe zăpadă securea tip „bardă" folosită la agresiunea victimei.

Din camera unde a fost găsită D.C., P.M. a sustras „un ciocănel iar din magazie o cantitate de vin fără a se putea stabili cât anume, întrucât singura persoană care putea da informații în acest sens, era G.D., însă acesta după externarea din spital, a decedat la domiciliul său pe data de 22 februarie 2010. Instanța de fond a apreciat că ipoteza organului de urmărire penală cu privire la vinovăția inculpatului P.M. nu poate fi reținută pentru următoarele motive: Astfel, procesul-verbal de cercetare la fața locului depus la dosar urmărire penală, este întocmit în mare parte pe baza declarației martorei C.P., martoră care era apropiata casei defunctei, care deținea și cheia de la beci și care a relatat faptul că „în locuința defunctei veneau mai mulți bărbați să consume băuturi alcoolice: V.N., V.Gh., M. zis Mt.". A mai arătat că în ziua de 2 ianuarie 2010, victima a venit la aceasta și i-a povestit că „în urmă cu o zi a fost vizitată de numitul C.S.

zis Mc., singur și i-a cerut o sticlă de vin, pentru că va reveni cu banii să plătească contravaloarea". D.C. a spus că este închisă crama și că, în cele din urmă i-a cerut să-i dea niște sticluțe dar l-a refuzat. C.S. știa de la P.C. că G.D. este internat la Spitalul TBC din Focșani. Cu mai mulți ani în urmă S.B. i-a spart casa lui G.D. când acesta din urmă se afla în penitenciar". De asemenea, a mai indicat martora în declarația de la fila X și „familiile de țigani T. care se ocupă cu furatul și mai sunt și violenți". Aceleași susțineri le-a făcut și numitul G.D. - cu ocazia întocmirii procesului-verbal de consemnare a declarației, depus la dosar urmărire penală, care a arătat că numitul M.T.

a venit la defunctă acasă, în timp ce acesta se afla internat la spital, și a provocat scandal. Tribunalul a concluzionat că singurele elemente dovedite în cauza de față, respectiv impresiunea digitală ridicată din interiorul locuinței în care a fost găsită victima, identificată prin examinare criminalistică în sistemul AFIȘ ca aparținând lui P.M. nu pot conduce la reținerea că acesta este cel care a săvârșit infracțiunea de tâlhărie și omor împotriva victimei D.C., în împrejurările în care aceasta nu se coroborează și cil alte probe din dosar, expertizarea criminalistică a mânerului exterior, broască de la ușa principală de acces în locuință, concluzionând în sensul că, numitul P.M. nu poate fi exclus ca posibil contribuitor la crearea acestei microurme biologice iar examinarea criminalistică a probei nr. 2, respectiv „secure cu substanță brun roșiatică a evidențiat un amestec de profile genetice ce provin de la minim trei persoane, fiind incluse P.M.

și D.C. (conform concluziilor expertizei criminalistice aflate la dosar urmărire penală). Potrivit art. 66 C. proc. pen. „învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția". Stabilirea inculpatului ca fiind autorul faptei de tâlhărie și omor, întemeiată pe presupunerea că el ar fi putut fi singurul întrucât cunoștea în detaliu gospodăria victimei, este inadmisibilă și împotriva principiilor care guvernează stabilirea vinovăției unei persoane în dreptul penal românesc atât timp cât probele materiale testimoniale și științifice nu oferă date certe care să răstoarne prezumția de nevinovăție, cu atât mai mult cu cât din declarațiile martorilor: G.D.

dosar urmărire penală, C.P. și, G.A., rezultă că familia unde locuia victima era vizitată de mai multe persoane, fie că acestea erau folosite la diverse munci, fie pentru a cumpăra alcool, între acestea având loc și conflicte. Nu lipsit de importanță este și împrejurarea că inculpatul a avut o poziție constantă în a-și susține nevinovăția atât în timpul urmăririi penale cât și la instanță, fiind de acord cu luarea amprentelor digitale, examinarea salivei, relevanță având în acest sens și susținerea inculpatului în luarea unor amprente digitale recente și nu folosirea celor vechi, având în vedere față de apărarea inculpatului că degetul despre care se susține că a imprimat impresiunea digitală analizată este inapt din punct de vedere anatomic și că nu a avut posibilitatea să conteste expertiza criminalistică efectuată privind identificarea autorului impresiunii digitale.

De asemenea, nu este lipsit de importanță faptul că expertiza medico-legală efectuată în cauză privind cadavrul aparținând numitei D.C., concluzionează că decesul poate data din 6 ianuarie 2010, coroborat cu condițiile atmosferice existente în acel moment. De altfel, în acest sens, în procesul verbal de cercetare la fața locului depus la dosar urmărire, penală se menționează că „moartea poate data din 5 sau 6 ianuarie 2010. Pe această linie, instanța de fond a concluzionat că nu lipsite de importanță sunt contradicțiile între declarațiile martorei C.P. (C.P.; cu cele ale martorei E.C. - sora lui G.D., care dosar urmărire penală, arată că „în ziua de 5 ianuarie 2010 pe la orele 9:00 a văzut-o pe C.P.

în timp ce ieșea din curtea fratelui, deplasându-se cu acel cadru metalic" iar „în fața porții lor era trasă o căruță cu un cal sur și în căruță se afla C.P". În cauza de față există o singură probă care prin caracterul ei științific susține bănuiala că inculpatul P.M. ar putea fi autorul faptelor, respectiv raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică, ce atestă faptul că urmele papilare de pe geamul de la ușa imobilului unde locuia victima D.C. au fost create de inculpatul P.M. Această probă singulară necoroborată cu altă probă certă, nu poate forma convingerea instanței că inculpatul P.M. a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată. Celelalte probe genetice efectuate în cauză nu au stabilit cu certitudine existența profilului genetic identic, exclusiv aparținând inculpatului P.M.

S-a mai reținut și faptul că susținerile inculpatului P.M., cum că la data decesului victimei D.C. se afla în localitatea Mărășești, sunt verificate prin declarațiile martorilor P.F., P.D. și P.Ș., date la instanță. Așa fiind, cum nici în urma perchezițiilor efectuate în localitatea Mărășești, nu s-au depistat probe împotriva inculpatului, cum nici cele două urme cu aspect de încălțăminte de pe zăpadă prezentate în planșele de la fila X foto 26 nu s-au dovedit ca aparținând inculpatului, cum nici un martor ocular nu l-a indicat pe inculpatul P.M. ca fiind prezent în localitatea Garoafa în luna ianuarie 2010, prima instanța nu a putut avea certitudinea că inculpatul P.M. este autorul tâlhăriei și omorului săvârșit asupra victimei D.C., existând dubii cu privire la persoana inculpatului și datorită neelucidării mobilului faptelor săvârșite, a numărului de persoane și contribuția acestora, a datei și ora exactă a decesului victimei.

Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că în cauza de față nu s-a putut stabili cu certitudine că inculpatul P.M. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și omor comise asupra victimei D.C., având în vedere că prezumția de nevinovăție a inculpatului nu a fost răsturnată și că dubiul profită acestuia conform principiului in dubio pro reo, în baza dispozițiilor art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul P.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și omor deosebit de grav prev. de art. 211 alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. și art. 174, 176 lit. d) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 33 lit. a) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 7 ianuarie 2010, orele 23:00 până la 28 mai 2010. Împotriva hotărârii instanței de fond, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea criticând-o ca fiind nelegală sub aspectul achitării inculpatului P.M. Prin Decizia penală nr. 141 din data de 13 iunie 2012, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a respins apelul parchetului ca nefondat. Analizând hotărârea apelată, pe baza probelor administrate în dosar, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a considerat că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, constatând că nu există probe suficiente din care să reiasă că inculpatul P.M.

se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și omor deosebit de grav prevăzute de disp. art. 211 alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. și art. 174, 176 lit. d) C. pen. S-a reținut că rechizitoriul întocmit de organul de urmărire penală se bazează, în principal, pe Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 438598 din 28 mai 2010 cu privire la toporișca cu coadă de lemn, care concluzionează că microurma notată T438598021, datorită faptului că prezintă sânge uman în calitate redusă, genotiparea acestei microurme a pus în evidență electroforegrame incomplete și nereproductibile ce nu pot fi valorificate în vederea identificării unei persoane.

În concluziile Raportului de expertiză criminalistică nr. 43879 din 20 decembrie 2010, privind proba nr. 2, T439879021, respectiv secure cu substanță brun roșiatică, arată că genotiparea acesteia a pus în evidență, corespunzător markerilor genetici analizați, un amestec de profile genetice ce provin de la minim trei persoane, iar profilul genetic al probei biologice de referință recoltate de la numitul P.M. este inclus. Arată că inculpatul are de 26.595.744 ori mai multe șanse să fie participant la constituirea acestui amestec decât o altă persoană necunoscută din populație. Conform Raportului de constatare tehnico-știintifică nr. 66187 din 8 ianuarie 2010 efectuat de IPJ Vrancea - Serviciul Criminalistic, a stabilit că urmele papilare în litigiu ridicate la data de 7 ianuarie 2010, cu ocazia cercetării la fața locului de pe geamurile de la o ușă a imobilului numitului G.D.

din comuna Garoafa, județul Vrancea, au fost create de inculpatul P.M., conform fișei dactiloscopice pusă la dispoziție. Acestea sunt probele stabilite de organul de urmărire penală și pe baza cărora a solicitat condamnarea inculpatului P.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și omor deosebit de grav. Curtea a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Explicațiile inculpatului, netăgăduite de nici o probă, au fost că, în urmă cu un an de zile, a lucrat și a locuit în imobilul aparținând numitului G.D.

din comuna Garoafa, locul unde s-au comis infracțiunile asupra victimei D.C. Nu există nici o probă care să dovedească că aceste urme stabilite în concluziile constatărilor efectuate în cauză nu au fost lăsate de inculpat în perioada în care a lucrat și locuit în casa victimei. De asemenea, nici printr-un raport științific nu s-a stabilit vechimea amprentei papilare descoperită și, conform adresei de la dosar emisă de Institutul Național de Criminalistică nr. 136862 din 26 aprilie 2011, nu există o astfel de metodă, potrivit literaturii de specialitate. Nu există la dosar nici o probă din care să reiasă faptul că inculpatul P.M. ar fi avut cunoștință de faptul că victima D.C., în data de 6 ianuarie 2010, se afla singură în locuința sa și că, la acea dată, acesta a fost văzut în apropierea locuinței victimei sau în comuna Garoafa, județul Vrancea.

Faptul că inculpatul P.M. cunoștea în detaliu gospodăria victimei, nu poate conduce, fără dubiu, la faptul că acesta este autorul faptelor de tâlhărie și omor. Curtea a mai reținut că inculpatul P.M. a avut o poziție constantă în a-și susține nevinovăția, exprimându-și acordul față de probele ce au fost prelevate în faza de urmărire penală, insistând să-i fie prelevată o amprentă digitală recentă pentru comparație cu cea descoperită la locul faptei, cerere ce i-a fost respinsă de organele de urmărire penală. De altfel, singura probă certă, prezentată de organele de urmărire penală și pe baza căreia a solicitat condamnarea inculpatului, este amprenta digitală găsită pe geamul de la ușa locuinței.

Revenea organului de urmărire penală obligația să descopere alte probe pentru ca această singură probă să fie coroborată cu acestea. Această obligație este stabilită în dispozițiile art. 66 C. proc. pen. care prevăd că inculpatul sau învinuitul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. De asemenea, Curtea a constatat că. există incertitudine privind data decesului victimei D.C. În procesul-verbal de cercetare la fața locului, se menționează că moartea victimei poate data din 5 sau 6 ianuarie 2010. Se contrazic declarațiile martorei C.P. și ale martorului C.P. aflate la dosar care, pe de o parte arată că nu au fost lăsați să pătrundă la locul accidentului iar, pe de altă parte, arată care fusese mobilul crimei și cum arăta locul faptei după săvârșirea acesteia cu ale martorei E.C.

- sora lui G.D., conform cărora, în ziua de 5 ianuarie 2010 pe la orele 9:00 a văzut-o pe C.P. în timp ce ieșea din curtea fratelui, deplasându-se cu acel cadru metalic iar în fața porții lor era trasă o căruță cu un cal sur și în căruță se afla C.P. S-a mai arătat că această contradicție trebuia soluționată de către organul de urmărire penală. În raport de aceste considerente, Curtea a concluzionat că în mod corect, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului inculpatul P.M. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece nu s-a putut stabili cu certitudine, pe baza probelor administrate, că inculpatul ar fi săvârșit faptele reținute în sarcina sa.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. în susținerea motivelor de recurs s-a arătat că, pe coada securii, care este arma crimei, s-a identificat microurmă notată T439879021, constituită din celule epiteliale, iar genotiparea acesteia a pus în evidență, corespunzător markerilor genetici analizați un amestec de profile genetice, în care se regăsește cel al inculpatului P.M., acesta având 26.595.744 ori mai multe șanse să fie participant la constituirea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populație.

De asemenea, urmele papilare prelevate de la fața locului și care s-a stabilit că au fost create de inculpatul P.M., erau localizate pe unul dintre cele două ochiuri de geam, chiar în zona în care era spart, pe interior, împrejurare ce denotă că inculpatul, aflându-se în exterior, a introdus mâna prin spațiul creat și a încercat să scoată geamul afară însă nu a reușit. Existența urmelor de încălțăminte pe zăpadă, demonstrează, în opinia parchetului, împrejurarea că pe ușa de unde s-au prelevat urmele papilare s-a pătruns în locuința victimei și tot prin același loc s-a ieșit.

Cu încuviințarea instanței, Ministerul Public a depus în susținerea motivelor de recurs, o adresă de la Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea, care comunică faptul că specialiștii din cadrul instituției, alături de cei din cadrul Institutului Național de Criminalistică București pot efectua un raport de interpretare a urmelor papilare ridicate în cauză, care poate stabili modalitatea de creare a acestora, dar și vechimea lor. Totodată, s-a depus la dosar un raport întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, prin care s-a stabilit vechimea unor urme papilare în alte cauze. Prin Decizia penală nr. 799 din 5 martie 2013, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, a casat decizia penală recurată și a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Galați.

Pentru a decide astfel, înalta Curte a reținut că două din mijloacele de probă administrate relevă elemente de fapt care indică o implicare a inculpatului în săvârșirea faptelor. În acest sens, înalta Curte a avut în vedere concluziile raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică, care a stabilit că cele două urme papilare prelevate de la fața locului, respectiv de pe geamul ușii pe unde a pătruns în locuința victimei au fost create de P.M. precum și cele ale Raportului de expertiză nr. 439879 din 20 decembrie 2010, care stabilește că pe proba nr. 2 „secure cu substanță brun-roșiatică" (stabilită ca fiind arma crimei), s-a identificat microurma notată T439879021, constituită din celule epiteliale; genotiparea acestei microurme a pus în evidență, corespunzător markerilor genetici analizați un amestec de pronie genetice ce provin de la minim trei persoane; profilul genetic al probei biologice de referință, recoltate de la numitul P.M.

este inclus, la markerii corespunzători, în acest amestec, alături de cel al victimei D.C., numitul P.M. având de 26.595.744 ori mai multe șanse să fie participant la constituirea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populație. Aceste elemente de fapt au fost considerate nerelevante de către instanțele inferioare, în raport de inexistența altor date care să le susțină din punct de vedere probator, dar și de împrejurarea că inculpatul a locuit împreună cu victima și concubinul acesteia, G.D., până în luna martie 2009, existând astfel posibilitatea ca aceste urme să se fi păstrat din acea perioadă.

Înalta Curte a constatat că în mod corect Curtea de Apel Galați a sesizat că cercetarea judecătorească nu este completă și se impune efectuarea unei adrese către Institutul Național de Expertize Criminalistice, pentru a lămuri aspectele legate de posibilitatea ca urmele papilare ridicate cu ocazia cercetării la fața locului și microurmele ce au fost identificate pe arma crimei să fi fost create în perioada în care inculpatul a locuit la domiciliul victimei, însă nu a observat că răspunsul dat de această instituție are caracter general, care nu este de natură să contribuie la stabilirea adevărului în cauză.

Astfel, Institutul Național de Criminalistică a comunicat faptul că nu există metode validate și rezultate omologate de instituții abilitate care să stabilească cu exactitate vechimea unei amprente papilare, precum și că nu există o metodă fundamentată științific care să stabilească cu exactitate vechimea materialului biologic supus analizei genetice în vederea obținerii unui profil ADN. Or, în opinia Înaltei Curți, în cauză nu era necesară stabilirea cu exactitate a vechimii amprentei papilare, ci doar dacă urmele erau sau nu recente, iar înscrisurile depuse de parchet la dosar în susținerea motivelor de recurs, demonstrează faptul că acest lucru este posibil, printr-un Raport de interpretare a urmelor papilare, putând să fie stabilită vechimea urmei prin analizarea grosimii crestei papilare, întrucât la o urmă recentă acestea sunt mai groase, iar cu trecerea timpului creasta papilară scade în grosime în timp ce șanțurile dintre creste se lățesc.

De asemenea, Înalta Curte a constatat că există studii publicate ale specialiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Institutului de Criminalistică București privind determinarea și cuantificarea evoluției procesului de îmbătrânire a urmelor papilare, cercetare pornită tocmai de la necesitatea de a anihila sau a susține afirmațiile subiecților despre propriile urme create în perimetre ce constituie o arie infracțională. În ceea ce privește profilul ADN, ceea ce interesa în cauză, având în vedere că materialul biologic era o microurmă constituită din celule epiteliale, era necesar să se stabilească dacă acestea se pot păstra pe o suprafață din lemn (pe mânerul securii - proba nr. 2 din Raportul de expertiză nr. 439879 din 20 decembrie 2010) o perioadă de peste 10 luni, respectiv în condițiile în care o atare microurmă poate rezista un timp îndelungat.

Ca atare, înalta Curte a constatat că se impune, și totodată, este posibilă administrarea unor probe suplimentare de natură să contribuie la aflarea adevărului, soluția de achitare fiind, la acest moment, în contradicție cu probele cu caracter științific care indică existența unor urme ale inculpatului pe arma crimei și în locul pe unde s-a pătruns în domiciliul victimei, în condițiile în care nu au fost identificate și alte urme biologice ale acestuia care să susțină concluzia că acestea s-ar fi păstrat din perioada în care a locuit cu victima. În raport de aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 385 15 alin. (4) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, a casat decizia recurată și a trimis cauza instanței de apel în vederea completării probatoriului, prin efectuarea unui raport de interpretare a urmelor papilare și obținerea unor informații suplimentare privind posibilitatea păstrării unei microurme constituită din celule epiteliale un interval îndelungat de timp (10 - 12 luni), precum și a altor probe a căror utilitate va rezulta din cercetarea judecătorească. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 22 aprilie 2013, sub nr. 6175/91/2010*.

Conformându-se indicațiilor cuprinse în hotărârea instanței de recurs, Curtea de Apel Galați a solicitat Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice să efectueze: 1. Un raport de interpretare a microurmelor ridicate de la fața locului, de pe arma crimei, în sensul dacă acestea sunt recente sau mai vechi, respectiv dacă celulele epiteliale se pot păstra pe suprafața de lemn - mânerul securii - pe o perioadă de peste 10 luni, precum și care sunt condițiile în care o astfel de microurmă se poate păstra timp îndelungat; 2. Un raport de interpretare a urmelor dactiloscopice ridicate de la fața locului, de pe geamul de la ușa care făcea accesul spre grădină, în sensul dacă urmele dactiloscopice respective sunt recente sau mai vechi (peste 10 luni), având în vedere grosimea crestei papilare.

Cu Adresa nr. 342 din 29 iulie 2013 Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București a comunicat că obiectivele expertizelor criminalistice dispuse în cauză exced limitelor de competență ale laboratorului. Continuându-și demersurile, curtea de apel a solicitat Institutului Național de Criminalistică să efectueze un raport de interpretare a microurmelor biologice și un raport de interpretare a urmelor dactiloscopice ridicate de la locul faptei. Prin Adresa nr. 2896852 din 16 octombrie 2013, Institutul Național de Criminalistică a comunicat următoarele: 1. Nu se poate estima o perioadă determinată de timp în care urmele/microurmele biologice rămân pe suportul pe care au fost transferate.

Remanența urmelor biologice pe diverse obiecte, depinde de o serie de factori specifici, cum ar fi: natura suportului, cantitatea de material biologic transferat, condițiile de păstrate înainte și după ridicarea obiectului suport, prezența/absența factorilor distructivi care acționează asupra urmelor/microurmelor biologice etc. Pe suprafața mânerului din lemn al securii a fost transferată o cantitate suficientă de material biologic reprezentat de microurme biologice constituite din celule epiteliale remanente, pentru a fi analizate genetic în vederea identificării persoanei de la care provin. Timpul scurs de la depunerea acestui material biologic pe suprafața din lemn, până la data analizei genetice, precum și condițiile de mediu care au acționat asupra acestuia, nu au determinat degradarea biologică sau de altă natură.

S-a mai precizat că, în condiții normale de conservare (fără factori distructivi, cum ar fi umiditatea, căldura excesivă, microorganismele, contaminarea etc.), această probă poate fi păstrată perioade îndelungate de timp, de ordinul anilor. în condiții de conservare neadecvată, cum ar fi umiditatea excesivă, substanțe corozive sau manipularea fără protecție împotriva contaminărilor de către alte persoane, proba biologică poate fi compromisă în câteva ore, ceea ce determină imposibilitatea valorificării acesteia din punct de vedere genetic.

2. Privitor la cea de a doua solicitare a instanței, s-a arătat că laboratorul central de dactiloscopie din cadrul Institutului Național de Criminalistică nu are experți/specialiști abilitați să efectueze un asemenea raport de interpretare a urmelor papilare, iar legislația care abilitează specialiștii criminaliști să efectueze rapoarte de interpretare urmează să fie aplicată începând cu data implementării Noului Cod de procedură penală, potrivit Legii nr. 255/2013.

Cu caracter informativ s-a precizat faptul că există cercetări care au încercat să determine rata de degradare în timp, în mod punctual, a unora dintre constituenții urmelor papilare însă, după cunoștințele lor, nu există până în momentul de față literatură de specialitate care să determine rata de degradare în timp a tuturor constituenților prezenți în depozitul din care este alcătuită o urmă papilară, ținând cont de concurența a cel puțin 3 categorii de factori și care să stabilească cu precizie influențele pe care le pot avea aceste degradări la nivelul grosimii crestelor papilare.

Astfel de factori sunt: Factorii care țin de subiectul creator (persoane): stresul, dieta, metabolismul, starea de sănătate, ocupația, vârsta, sexul, structura profilului papilar etc. Factorii care țin de condițiile de transfer: textura suprafeței, rugozitatea, structura fizico-chimică a materialului, curbura, temperatura materialului, diferența de temperatură între material și cea din mediu, presiunea la depunere, timpul de contact la depunere etc. Factorii care țin de mediu: temperatura, umiditatea, prezența ultravioletelor și a altor radiații, praful, precipitațiile, circulația aerului, gradul de condens, contaminarea atmosferică etc. Constatând imposibilitatea efectuării rapoartelor de interpretare a microurmelor biologice și a urmelor dactiloscopice, în sensul indicațiilor date prin hotărârea instanței de recurs, Curtea, în condițiile în care din datele dosarului nu rezultă posibilitatea administrării altor probe, a procedat la rejudecarea apelului în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

Prin Decizia penală nr. 276/A din data de 6 noiembrie 2013 Curtea de Apel Galați. secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Vrancea împotriva Sentinței penale nr. 160 din 21 septembrie 2011 a Tribunalului Vrancea pronunțată în Dosarul nr. 6175/91/2010* privind pe inculpatul P.M. Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului. S-a reținut că potrivit prevederilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen., instanța poate pronunța condamnarea în situația în care constată din probele administrate în cauză, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În prezenta cauză, singurele probe pe care se întemeiază presupunerea că inculpatul P.M.

este autorul infracțiunilor de tâlhărie și de omor deosebit de grav având ca victimă pe D.C. sunt: - Raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică, care atestă că pe unul dintre geamurile de la ușa prin care se presupune că autorul faptelor a pătruns în locuința victimei au fost identificate urme papilare create de inculpat și - Raportul de expertiză A.D.N., potrivit căruia pe coada securii cu care a fost ucisă victima a fost identificat un amestec de profile genetice ce provin de la minim trei persoane, una dintre acestea fiind inculpatul P.M. Fără a pune la îndoială caracterul de obicei convingător al constatărilor tehnico-științifice de natura celor mai sus menționate, s-a observat că, potrivit art. 63 C. proc.

pen., ele nu au o valoare mai dinainte stabilită, ci trebuie apreciate în raport cu elementele de fapt care rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză. În cauza de față, un prim aspect de natură să pună la îndoială valoarea probatorie a celor două constatări tehnico-științifice este acela că urmele papilare și microurma biologică identificate în câmpul infracțional puteau fi create de inculpat în alte împrejurări decât cele legate de uciderea victimei. Astfel, prin declarațiile date atât în cursul urmăririi penale cât și în faza judecății, inculpatul a relatat că în primăvara anului 2009 a lucrat o perioadă de timp în gospodăria numitului G.D. (unde locuia și victima), perioadă în care a efectuat diferite activități (a plantat vie, a pus spalieri, a tăiat lemne, a montat uși, a dat cu var prin casă și a reparat acoperișul) - folosindu-se de sculele proprietarului.

Pe durata efectuării acestor lucrări, inculpatul a locuit în casa numitului G.D. - aspect confirmat de martora C.P., persoană apropiată numitului G.D., care cunoștea foarte bine casa și gospodăria acestuia. Așa cum am arătat mai sus, specialiștii din cadrul Institutului Național de Criminalistică au comunicat instanței de apel că nu se poate estima perioada de timp în care microurmele biologice rămân pe suportul pe care au fost transferate (remanența lor putând fi influențată de o multitudine de factori) dar au precizat că, în condiții normale de conservare (fără factori distructivi, cum ar fi umiditatea, căldura excesivă, microorganismele, contaminarea etc.) această probă poate fi păstrată perioade îndelungate, de ordinul anilor.

În ce privește urmele papilare, specialiștii au precizat că nu există metode validate și rezultate omologate de instituții abilitate care să stabilească un sistem de măsurare a informațiilor dactiloscopice (grosimea crestei în cazul de față) prezente într-o urmă papilară pe baza căruia să se determine cu aproximație data la care o urmă papilară a fost creată. În aceste condiții este foarte posibil ca urmele papilare și biologice identificate în câmpul infracțional să fi fost create de inculpat în perioada în care a lucrat și a locuit în casa numitului G.D. (cu aproximativ 8 luni înainte de data uciderii victimei), astfel că prezența acestor urme nu poate conduce automat la convingerea că inculpatul este autorul infracțiunilor de omor și de tâlhărie.

Faptul că, prin declarațiile date pe tot parcursul procesului inculpatul P.M. a susținut că nu a pus niciodată mâna pe geamul ușii și pe coada securii cu care se reține că a fost ucisă victima nu este neapărat o dovadă de nesinceritate și nu poate constitui un indiciu privind vinovăția acestuia - deoarece este imposibil ca, după trecerea unei perioade relativ mari de timp, o persoană să-și amintească toate obiectele din casă și din gospodărie cu care a venit în contact. Îndoieli cu privire la caracterul convingător al celor două constatări tehnico-științifice rezultă nu numai din faptul că urmele papilare și biologice puteau fi create de inculpat în împrejurări care nu au nicio legătură cu uciderea victimei, ci și din alte elemente de fapt.

Astfel, în ceea ce privește expertiza A.D.N., din actele de urmărire penală rezultă următoarele: Prin rezoluția din data de 12 ianuarie 2010 a IPJ Vrancea s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice biocriminalistice privind securea corp delict ridicată de la locul faptei (coletul nr. 12 cu sigiliul M.I. nr. 51229). în vederea efectuării expertizei au fost trimise și probe biologice de referințe recoltate de la D.C., G.D. și P.M. Prin Raportul de expertiză nr. 438598 din 28 mai 2010, Institutul de Criminalistică București a stabilit următoarele: a) urma notată T438598011, prelevată de pe lama securii, prezintă sânge uman. Genotiparea acestei urme a pus în evidență corespunzător markerilor genetici analizați, un profil genetic identic cu cel al probei biologice de referință recoltate de la victima D.C.

b) urma notată T438598012 prezintă celule epiteliale. Genotiparea acestei urme a pus în evidență, corespunzător markerilor genetici analizați, un profil genetic identic cu cel al probei biologice de referință recoltate de la victima D.C. c) microurma notată T438598021, prelevată de pe coada securii, prezintă sânge uman în cantitate redusă. Genotiparea acestei microurme a pus în evidență, corespunzător markerilor genetici analizați, electroforegrame incomplete și nereproductibile ce nu pot fi valorificate în vederea identificării unei persoane. Aceasta se datorează cantității insuficiente de ADN matriță. Se observă că această primă expertiză nu a constatat existența pe coada securii corp delict a unor urme biologice create de inculpatul P.M.

Securea a fost restituită la IPJ Vrancea în colet sigilat (sigiliul M.I. nr. 21686). Ulterior, securea corp delict a fost din nou trimisă Institutului de Criminalistică în colet sigilat cu sigiliul M.I. nr. 51229, fiind supusă unei noi expertize, ale cărei concluzii se regăsesc în Raportul nr. 439879 din 20 decembrie 2010 - concluzii care se deosebesc în mod fundamental de cele ale raportului inițial de expertiză. Astfel, prin noul raport de expertiză A.D.N. se reține că genotiparea microurmei notată cu T439879021 - prelevată de pe coada securii, a pus în evidență, corespunzător markerilor genetici analizați, un amestec de profile genetice ce provin de la minim trei persoane. Profilul genetic al probei biologice de referință recoltate de la numitul P.M.

este inclus, la markerii corespunzători, în acest amestec, alături de cel al victimei D.C. În urma calculelor biostatistice rezultă că numitul P.M. are de 26.595.744 ori mai multe șanse să fie participant la constituirea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populație. Aceasta demonstrează că o altă persoană din populația caucaziană care să îl substituie pe numitul P.M. din acest amestec ar putea fi regăsită la un număr mai mare de 26.595.744 indivizi neînrudiți genetic. Din succesiunea operațiunilor mai sus menționate rezultă că, după ce, la finalizarea primei expertize (care nu a pus în evidență existența profilului genetic al inculpatului pe coada securii - corp delict), securea a fost restituită într-un colet sigilat cu sigiliul Institutului de Criminalistică - colet care a fost desigilat la IPJ Vrancea, după care securea a fost retrimisă spre expertizare într-un colet pe care s-a aplicat sigiliul acestei din urmă instituții.

în aceste condiții, proba care a fost în mod repetat ambalată și dezmembrată putea să fie contaminată, chiar accidental, astfel că noua expertiză ADN, care, contrar celei anterioare, a constatat prezența urmelor biologice ale inculpatului pe coada securii, nu constituie o probă convingătoare, care să folosească drept temei pentru pronunțarea unei soluții de condamnare a acestuia. În ce privește raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică - din actele dosarului de urmărire penală rezultă că urmele papilare ale inculpatului au fost identificate pe unul dintre cele două geamuri ale ușii pe care se presupune că inculpatul a pătruns în locuința în care se afla victima. Potrivit ipotezei acuzării, inculpatul a pătruns dinspre albia râului Putna în grădina din spatele locuinței lui G.D.

și a ajuns la o ușă de acces, care avea în partea superioară două geamuri și care era asigurată prin interior cu un cârlig. Se mai reține că inculpatul a încercat să îndepărteze geamul din partea stângă, introducând mâna printr-o spărtură a geamului și încercând să-l scoată - prilej cu care pe partea dinspre interior a geamului au fost imprimate urmele papilare ale degetului arătător și ale degetului mijlociu de la mâna stângă a inculpatului. Nereușind să scoată acest geam, inculpatul a acționat asupra celuilalt geam, din partea dreaptă, pe care a reușit să-l scoată, astfel că, prin golul creat, a introdus mâna și a ridicat cârligul cu care era asigurată ușa.

Întrucât, în ipoteza acuzării, inculpatul a prins geamul din partea stângă între cele două degete mai sus menționate, care și-au lăsat amprentele pe partea interioară, și degetul mare (opozabil), încercând să-l scoată (fără a reuși), se pune întrebarea de ce nu a fost identificată pe partea exterioară a geamului urma papilară pe care ar fi trebuit să o creeze degetul mare de la mâna stângă? Totodată, se pune întrebarea de ce nu au fost identificate urmele papilare ale inculpatului pe celălalt geam, pe care, potrivit anchetei, a reușit să-l scoată și să-l arunce peste zăpada înghețată.

Având în vedere aceste inadvertențe, corelate cu împrejurarea că urmele papilare identificate pe geam, a căror vechime nu poate fi stabilită pe cale științifică, puteau fi create accidental în perioada anterioară, când inculpatul a locuit în aceeași casă cu victima, s-a constatat, în acord cu prima instanță, că raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică este o probă incertă, care, necoroborându-se cu alte probe convingătoare, nu poate servi la stabilirea vinovăției inculpatului. În ce privește celelalte probe administrate în cauză, acestea nu au relevat existența unor elemente de fapt de natură să formeze convingerea că inculpatul P.M. este autorul infracțiunilor deduse judecății.

Astfel: Persoanele audiate ca martori în vederea stabilirii situației de fapt (respectiv G.D. - audiat ca martor numai în faza urmăririi penale - ulterior decedând), C.P., E.C., G.A., C.P. și G.D.) nu au relatat nicio faptă sau împrejurare de natură să conducă măcar la presupunerea că inculpatul P.M. este autorul infracțiunilor - ba dimpotrivă, unii dintre martori au indicat alte persoane cu care numitul G.D. și victima D.C. se aflau în conflict și care ar fi putut fi autori ai infracțiunilor; Perchezițiile domiciliare efectuate la locuința inculpatului și la locuințele numiților P.F. și P.N., frații inculpatului, nu au scos la iveală nici un indiciu privind săvârșirea de către inculpatul P.M.

a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată; Martorii P.F. și P.D. (fratele și respectiv cumnata inculpatului au relatat că în seara zilei de 6 ianuarie 2010 inculpatul a venit la locuința lor așa cum venea în fiecare seară (deoarece el nu avea acasă televizor) și a stat până la orele 22:00 - 23:00 fapt pe care cei doi martori și-l amintesc, deoarece a fost ziua de naștere a martorei P.D. Faptul că declarațiile celor doi martori nu se referă la întreaga zi, ci numai la după-amiaza zilei de 6 ianuarie 2010 (zi în care se reține prin raportul de constatare medico-legală că a fost ucisă victima, fără a se stabili măcar cu aproximație ora la care a intervenit decesul) nu poate fi interpretat ca un indiciu privind vinovăția inculpatului P.M., deoarece, potrivit art. 66 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina probei, inclusiv dovedirea vinovăției inculpatului, revenind organelor judiciare. Înfăptuirea justiției penale presupune ca judecătorii să nu-și întemeieze hotărârile pe care le pronunță pe probabilitate, ci pe certitudine, dobândită pe bază de probe decisive, complete, convingătoare, de natură să reflecte realitatea obiectivă și să înlăture prezumția de nevinovăție. Având în vedere că, în cauza de față, materialul probator nu este în măsură să stabilească cu certitudine vinovăția inculpatului P.M., existând serioase îndoieli care, potrivit principiului, in dubio pro reo trebuie să profite inculpatului, s-a constatat că hotărârea primei instanțe, prin care s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., achitarea inculpatului P.M., este legală și temeinică. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați. Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, apărătorul intimatului inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale „recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs". La termenul din data de 14 mai 2014, în ședință publică, reprezentantul Ministerului Public a solicitat, să se ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva Deciziei penale nr. 276/A din data de 6 noiembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori privind pe inculpatul P.M.

Așa fiind, avându-se în vedere dispozițiile art. 385 4 alin. (2), cu referire la art. 369 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, recursul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic și constatându-se îndeplinite cerințele respective, Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva Deciziei penale nr. 276/A din data de 6 noiembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori privind pe inculpatul P.M. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva Deciziei penale nr. 276/A din data de 6 noiembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori privind pe inculpatul P.M. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2014. Procesat de GGC - LM