ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 799/2013

Prin sentința penală nr. 160 din 21 septembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 6175/91/2010, Tribunalul Vrancea, în baza art. ll pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul P.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și omor deosebit de grav prevăzut de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. și art. 174, 176 lit. d) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 33 lit. a) C. pen.. A constatat că inculpatul P.M. a fost arestat preventiv în perioada 07 ianuarie 2010 până la data de 28 mai 2010. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vrancea a reținut următoarele: În data de 06 ianuarie 2010, ora 18,45 numitul G.D.M., din orașul Mărășești, jud. Vrancea, a sesizat telefonic, prin intermediul apelului de urgență 112, Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea, despre faptul că în seara respectivă a găsit-o pe numita D.C., în vârstă de 72 de ani, decedată, în locuința tatălui acestuia, din com.

G., Jud. Vrancea, prezentând leziuni de violență. S-a mai reținut că de aproximativ 10 ani D.C. a început să conviețuiască cu numitul G.D., cei doi locuind împreună în imobilul celui din urmă situat în com. G., sat G., jud. Vrancea. În anul 2008, prin intermediul numitei C.P. din com. G., P.M. l-a cunoscut pe G.D., zis T.I., moment de la care inculpatul a lucrat în mai multe rânduri terenurile agricole aparținând acestora. În perioada în care autorul a lucrat pentru G.D., acesta a locuit în același imobil cu proprietarul și cu victima D.C.. Cu ocazia constatării medico-legale asupra cadavrului victimei D.C., efectuate de S.J.M.L. Vrancea la 08 ianuarie 2010 conform actului din 2010 depus la dosar urmărire penală și definitivate prin raportul de constatare medico-legală din 17 martie 2010 depuse la dosar urmărire penală, avizat de I.M.L.

Iași prin adresa din 16 aprilie 2010 depus la dosar urmărire penală, s-au concluzionat următoarele: Moartea numitei D.C. a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute determinată de traumatism cranio-cerebral și toracic, soldat cu fractură de boltă craniană iradiată la baza, hemoragie subarahnoidiană difuză, contuzie cerebrală, multiple fracturi costale hemitorace stâng. Leziunile cranio-cerebrale (plăgi plenit-contuzie, fractură craniană, hemoragie subarahnoidiană, contuzie cerebrală) s-au putut produce prin loviri repetate cu corp contondent, cădere cu impact cranian temporal stâng. Topografia și morfologia leziunilor toracice pledează pentru producerea lor prin comprimare între planuri dure.

Intre leziunile traumatice constatate la autopsie și deces se stabilește legătură de cauzalitate directă, necondiționată. În momentul decesului sângele susnumitei conținea 0,30 gr‰ alcool etilic. Pe frontiurile cu secreție vaginală recoltată de la susnumita nu s-au pus în evidență spermatozoizi. Decesul poate data din 06 ianuarie 2010. Trimiterea în judecată a inculpatului P.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și omor deosebit de grad, s-a întemeiat pe procesul verbal de cercetare la fața locului cu planșe foto; declarații învinuit/inculpat; declarații martori; raport de constatare medico-legală; raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică; rapoarte de expertiză bio-criminalistică (ADN); procese-verbale de efectuare percheziții domiciliare și înscrisuri.

Astfel, s-a concluzionat că autorul tâlhăriei și omorului asupra victimei D.C., este inculpatul P.M.. S-a reținut prin actul de inculpare că în perioada în care autorul a lucrat pentru G.D., acesta a locuit în același imobil cu proprietarul și cu victima D.C., cunoscând în detaliu gospodăria lor. Din luna martie 2009 P.M. a plecat de la domiciliul lui G.D., datorită unor neînțelegeri și nu a mai revenit până în momentul comiterii faptelor. Astfel, la data de 06 ianuarie 2010 fără a se putea stabili cu exactitate ora, pe fondul consumului de alcool, P.M. a luat hotărârea infracțională să sustragă bunuri, inclusiv băuturi alcoolice dintr-o anexă (magazie cu beci) a gospodăriei numitului G.D.. În acest sens s-a deplasat din orașul Mărășești, în com.G., și a pătruns dinspre albia râului Putna în grădina din spatele locuinței lui G.D., inculpatul cunoscând topografia locului.

P.M., ajuns la ușa de acces, pe unde se pătrundea în curte, a încercat inițial să forțeze un ochi de geam spart, pe o parte cu intenția de a-l scoate, însă fără a reuși (prin gaura respectivă a introdus mâna, fiind identificate pe sticlă de echipa de cercetare 2 urme papilare create de inculpat. Cu toate acestea, autorul a reușit să scoată ce-l de-al doilea geam al ușii pe care l-a aruncat în grădină în zăpadă, iar prin spațiul astfel creat, a introdus mâna în interior și a ridicat cârligul din sârmă care o asigura. Inculpatul a pătruns în interior spre magazia situată imediat în partea stângă și folosindu-se probabil de un topor, a forțat ușa compusă din 2 canate, reușind astfel să le deschidă.

P.M. a intrat în magazie, la un butoi cu vin roșu, așezând o oală sub canea și deschizând robinetul pentru a umple vasul, moment în care datorită zgomotului produs, a fost surprins de victima D.C. care se afla singură în locuință la acel moment, întrucât G.D. era internat în Spitalul județean de Urgență P. Focșani. Cel mai probabil, între cei doi a urmat o luptă chiar în magazie în timpul căreia D.C. a fost trântită pe ciment (acest aspect rezultă din răvășirea mai multor sticle cu vin și zarzavaturi din interiorul anexei din îmbibarea hainelor victimei cu vinul vărsat și din topografia și morfologia leziunilor traumatice descrise în raportul de autopsie). P.M. și D.C. au mers apoi în încăperea unde dormea victima, situată la doar câțiva metri.

Inculpatul a luat o secure, care se afla după ușa de acces în interior și a lovit-o de mai multe ori pe D.C., în zona capului, inclusiv cu muchia, cauzându-i multiple leziuni traumatice cranio-cerebrale, care au dus la decesul victimei la scurt timp, chiar în aceeași dată. Și în această încăpere, victima s-a luptat cu agresorul, timp în care așternuturile de pe pat și alte obiecte de îmbrăcăminte au fost trase peste ea, iar un scaun a fost răsturnat. D.C., datorită loviturilor a căzut pe podea, iar P.M. a udat-o pe aceasta cu apă și posibil vin. În cele din urmă inculpatul a părăsit imobilul respectiv urmând același traseu, respectiv prin grădina din spatele locuinței, unde a aruncat pe zăpadă securea tip „bardă" folosită la agresiunea victimei.

Din camera unde a fost găsită D.C., P.M. a sustras „un ciocănel iar din magazie o cantitate de vin fără a se putea stabili cât anume, întrucât singura persoană care putea da informații în acest sens, era G.D., însă acesta după externarea din spital, a decedat la domiciliul său pe data de 22 februarie 2010. Instanța de fond a apreciat că ipoteza organului de urmărire penală cu privire la vinovăția inculpatului P.M. nu poate fi reținută pentru următoarele motive: Astfel, procesul verbal de cercetare la fața locului depus la dosar urmărire penală, este întocmit în mare parte pe baza declarației martorei C.P., martoră care era apropiata casei defunctei, care deținea și cheia de la beci și care a relatat faptul că „în locuința defunctei veneau mai mulți bărbați să consume băuturi alcoolice: V.N., V.G., M. zis M.I..

A mai arătat că în ziua de 02 ianuarie 2010, victima a venit la aceasta și i-a povestit că „în urmă cu o zi a fost vizitată de numitul C.S. zis M.I, singur și i-a cerut o sticlă de vin, pentru că va reveni cu banii să plătească contravaloarea". D.C. a spus că este închisă crama și că, în cele din urmă i-a cerut să-i dea niște sticluțe dar l-a refuzat. C.S. știa de la C.P. că G.D. este internat la Spitalul TBC din Focșani. Cu mai mulți ani în urmă B.S. i-a spart casa lui G.D. când acesta din urmă se afla în penitenciar". De asemenea, a mai indicat martora în declarația de la dosar și „familiile de țigani T. care se ocupă cu furatul și mai sunt și violenți". Aceleași susțineri le-a făcut și numitul G.D.

- cu ocazia întocmirii procesului verbal de consemnare a declarației,depus la dosar urmărire penală, care a arătat că numitul T.M. a venit la defunctă acasă, în timp ce acesta se afla internat la spital, și a provocat scandal. Tribunalul a concluzionat că singurele elemente dovedite în cauza de față, respectiv impresiunea digitală ridicată din interiorul locuinței în care a fost găsită victima, identificată prin examinare criminalistică în sistemul AFIȘ ca aparținând lui P.M. nu pot conduce la reținerea că acesta este cel care a săvârșit infracțiunea de tâlhărie și omor împotriva victimei D.C., în împrejurările în care aceasta nu se coroborează și cu alte probe din dosar, expertizarea criminalistică a mânerului exterior, broască de la ușa principală de acces în locuință, concluzionând în sensul că, numitul P.M.

nu poate fi exclus ca posibil contribuitor la crearea acestei microurme biologice iar examinarea criminalistică a probei nr. 2, respectiv „secure cu substanță brun roșiatică a evidențiat un amestec de profile genetice ce provin de la minim trei persoane, fiind incluse P.M. și D.C. (conform concluziilor expertizei criminalistice aflate la dosar urmărire penală). Potrivit art. 66 C. proc. pen. „învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.

Stabilirea inculpatului ca fiind autorul faptei de tâlhărie și omor, întemeiată pe presupunerea că el ar fi putut fi singurul întrucât cunoștea în detaliu gospodăria victimei, este inadmisibilă și împotriva principiilor care guvernează stabilirea vinovăției unei persoane în dreptul penal românesc atât timp cât probele materiale testimoniale și științifice nu oferă date certe care să răstoarne prezumția de nevinovăție, cu atât mai mult cu cât din declarațiile martorilor: G.D. dosar urmărire penală, C.P. dosar urmărire penală și dosar instanță, G.A. (dosar urmărire penală și dosar instanță), rezultă că familia unde locuia victima era vizitată de mai multe persoane, fie că acestea erau folosite la diverse munci, fie pentru a cumpăra alcool, între acestea având loc și conflicte.

Nu lipsit de importanță este și împrejurarea că inculpatul a avut o poziție constantă în a-și susține nevinovăția atât în timpul urmăririi penale cât și la instanță, fiind de acord cu luarea amprentelor digitale, examinarea salivei, relevanță având în acest sens și susținerea inculpatului în luarea unor amprente digitale recente și nu folosirea celor vechi, având în vedere față de apărarea inculpatului că degetul despre care se susține că a imprimat impresiunea digitală analizată este inapt din punct de vedere anatomic și că nu a avut posibilitatea să conteste expertiza criminalistică efectuată privind identificarea autorului impresiunii digitale. De asemenea, nu este lipsit de importanță faptul că expertiza medico-legală efectuată în cauză privind cadavrul aparținând numitei D.C., concluzionează că decesul poate data din 06 ianuarie 2010, coroborat cu condițiile atmosferice existente în acel moment.

De altfel, în acest sens, în procesul verbal de cercetare la fața locului depus la dosar urmărire penală se menționează că „moartea poate data din 5 sau 6 ianuarie 2010. Pe această linie, instanța de fond a concluzionat că nu lipsite de importanță sunt contradicțiile între declarațiile martorei C.P. (dosar urmărire penală și martorului C.P., dosar urmărire penală și dosar instanță; cu cele ale martorei E.C. - sora lui G.D., care la dosar urmărire penală, arată că „în ziua de 5 ianuarie 2010 pe la orele 9,00 a văzut-o pe C.P. în timp ce ieșea din curtea fratelui, deplasându-se cu acel cadru metalic" iar „în fața porții lor era trasă o căruță cu un cal sur și în căruță se afla C.P.". În cauza de față există o singură probă care prin caracterul ei științific susține bănuiala că inculpatul P.M.

ar putea fi autorul faptelor, respectiv raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică, ce atestă faptul că urmele papilare de pe geamul de la ușa imobilului unde locuia victima D.C. au fost create de inculpatul P.M.. Această probă singulară necoroborată cu altă probă certă, nu poate forma convingerea instanței că inculpatul P.M. a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată. Celelalte probe genetice efectuate în cauză nu au stabilit cu certitudine existența profilului genetic identic, exclusiv aparținând inculpatului P.M.. S-a mai reținut și faptul că susținerile inculpatului P.M., cum că la data decesului victimei D.C. se afla în localitatea Mărășești, sunt verificate prin declarațiile martorilor P.F., P.D.

și P.Ș., date la instanță. Așa fiind, cum nici în urma perchezițiilor efectuate în localitatea Mărășești, nu s-au depistat probe împotriva inculpatului, cum nici cele două urme cu aspect de încălțăminte de pe zăpadă prezentate în planșele de la dosar nu s-au dovedit ca aparținând inculpatului, cum nici un martor ocular nu l-a indicat pe inculpatul P.M. ca fiind prezent în localitatea G. în luna ianuarie 2010, prima instanța nu a putut avea certitudinea că inculpatul P.M. este autorul tâlhăriei și omorului săvârșit asupra victimei D.C., existând dubii cu privire la persoana inculpatului și datorită neelucidării mobilului faptelor săvârșite, a numărului de persoane și contribuția acestora, a datei și ora exactă a decesului victimei.

Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că în cauza de față nu s-a putut stabili cu certitudine că inculpatul P.M. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și omor comise asupra victimei D.C., având în vedere că prezumția de nevinovăție a inculpatului nu a fost răsturnată și că dubiul profită acestuia conform principiului în dubio pro reo, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul P.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și omor deosebit de grav prevăzutede art. 211 alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. și art. 174, 176 lit. d) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 33 lit. a) C. pen..

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 07 ianuarie 2010, orele 23,00 până la 28 mai 2010. Împotriva hotărârii instanței de fond, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea criticând-o ca fiind nelegală sub aspectul achitării inculpatului P.M.. Prin decizia penală nr. 141 din 13 iunie 2012, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins apelul parchetului ca nefondat Analizând hotărârea apelată, pe baza probelor administrate în dosar, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a considerat că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, constatând că nu există probe suficiente din care să reiasă că inculpatul P.M.

se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și omor deosebit de grav prevăzute de dispozițiile art. 211 alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. și art. 174, 176 lit. d) C. pen.. Rechizitoriul întocmit de organul de urmărire penală prin care solicită condamnarea inculpatului P.M. se bazează, în principal, pe raportul de constatare tehnico-științifică din 28 mai 2010 cu privire la toporișca cu coadă de lemn, aflat la dosar urmărire penală, care concluzionează că microurma, datorită faptului că prezintă sânge uman în calitate redusă, genotiparea acestei microurme a pus în evidență electroforegrame incomplete și nereproductibile ce nu pot fi valorificate în vederea identificării unei persoane.

În concluziile raportului de expertiză criminalistică din 20 decembrie 2010 (dosar urmărire penală), privind proba nr. 2, respectiv secure cu substanță brun roșiatică, arată că genotiparea acesteia a pus în evidență, corspunzător markerilor genetici analizați, un amestec de profile genetice ce provin de la minim trei persoane, iar profilul genetic al probei biologice de referință recoltate de la numitul P.M. este inclus. Arată că inculpatul are de 26.595.744 ori mai multe șanse să fie participant la constituirea acestui amestec decât o altă persoană necunoscută din populație. Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 08 ianuarie 2010 efectuat de Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea - Serviciul Criminalistic (dosar urmărire penală), a stabilit că urmele papilare în litigiu ridicate la data de 07 ianuarie 2010, cu ocazia cercetării la fața locului de pe geamurile de la o ușă a imobilului numitului G.D.

din com.G. jud. Vrancea, au fost create de inculpatul P.M., conform fișei dactiloscopice pusă la dispoziție. Acestea sunt probele stabilite de organul de urmărire penală și pe baza cărora a solicitat condamnarea inculpatului P.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și omor deosebit de grav. Curtea a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Explicațiile inculpatului, netăgăduite de nici o probă, au fost că, în urmă cu un an de zile, a lucrat și a locuit în imobilul aparținând numitului G.D.

din comuna G., locul unde s-au comis infracțiunile asupra victimei D.C.. Nu există nici o probă care să dovedească că aceste urme stabilite în concluziile constatărilor efectuate în cauză nu au fost lăsate de inculpat în perioada în care a lucrat și locuit în casa victimei. De asemenea, nici printr-un raport științific nu s-a stabilit vechimea amprentei papilare descoperită și, conform adresei de la dosar apel emisă de Institutul Național de Criminalistică din 26 aprilie 2011, nu există o astfel de metodă, potrivit literaturii de specialitate. Nu există la dosar nici o probă din care să reiasă faptul că inculpatul P.M. ar fi avut cunoștință de faptul că victima D.C., în data de 06 ianuarie 2010, se afla singură în locuința sa și că, la acea dată, acesta a fost văzut în apropierea locuinței victimei sau în comuna G. jud. Vrancea.

Faptul că inculpatul P.M. cunoștea în detaliu gospodăria victimei, nu a putut conduce, fără dubiu, la concluzia că acesta este autorul faptelor de tâlhărie și omor. Curtea a mai reținut că inculpatul P.M. a avut o poziție constantă în a-și susține nevinovăția, exprimându-și acordul față de probele ce au fost prelevate în faza de urmărire penală, insistând să-i fie prelevată o amprentă digitală recentă pentru comparație cu cea descoperită la locul faptei, cerere ce i-a fost respinsă de organele de urmărire penală. De altfel, singura probă certă, prezentată de organele de urmărire penală și pe baza căreia a solicitat condamnarea inculpatului, este amprenta digitală găsită pe geamul de la ușa locuinței.

Revenea organului de urmărire penală obligația să descopere alte probe pentru ca această singură probă să fie coroborată cu acestea. Această obligație este stabilită în dispozițiile art. 66 C. proc. pen. care prevăd că inculpatul sau învinuitul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. De asemenea, Curtea a constatat că există incertitudine privind data decesului victimei D.C.. În procesul verbal de cercetare la fața locului, se menționează că moartea victimei poate data din 5 sau 6 ianuarie 2010. Se contrazic declarațiile martorei C.P. și ale martorului C.P. aflate la dosar urmărire penală care, pe de o parte arată că nu au fost lăsați să pătrundă la locul accidentului iar, pe de altă parte, arată care fusese mobilul crimei și cum arăta locul faptei după săvârșirea acesteia cu ale martorei E.C.- sora lui G.D., conform cărora , în ziua de 05 ianuarie 2010 pe la orele 9.00 a văzut-o pe C.P.

în timp ce ieșea din curtea fratelui, deplasându-se cu acel cadru metalic iar în fața porții lor era trasă o căruță cu un cal sur și în căruță se afla C.P.. S-a arătat că această contradicție, trebuia soluționată de către organul de urmărire penală. În raport de aceste considerente, Curtea a concluzionat că, în mod corect, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului P.M. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în reverire la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece nu s-a putut stabili cu certitudine, pe baza probelor administrate, că inculpatul ar fi săvârșit faptele reținute în sarcina sa. Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen. În susținerea motivelor de recurs s-a arătat că, pe coada securii, care este arma crimei s-a identificat microurmă, constituită din celule epiteliale, iar genotiparea acesteia a pus în evidență, corespunzător markerilor genetici analizați un amestec de profile genetice, în care se regăsește cel al inculpatului P.M., acesta având de 26.595.744 ori mai multe șanse să fie participant la constituirea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populație. De asemenea, urmele papilare prelevate de la fața locului și care s-a stabilit că au fost create de inculpatul P.M., erau localizate pe unul dintre cele două ochiuri de geam, chiar în zona în care era spart, pe interior, împrejurare ce denotă că inculpatul, aflându-se în exterior, a introdus mâna prin spațiul creat și a încercat să scoată geamul afară însă nu a reușit.

Existența urmelor de încălțăminte pe zăpadă, demonstrează, în opinia parchetului, împrejurarea că pe ușa de unde s-au prelevat urmele papilare s-a pătruns în locuința victimei și tot prin același loc s-a ieșit. Cu încuviințarea instanței, Ministerul Public a depus în susținerea motivelor de recurs, o adresă de la Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea, care comunică faptul că specialiștii din cadrul instituției, alături de cei din cadrul Institutului Național de Criminalistică București pot efectua un raport de interpretare a urmelor papilare ridicate în cauză, care poate stabili modalitatea de creare a acestora dar și vechimea lor. Totodată s-a depus la dosar un raport întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov prin care s-a stabilit vechimea unor urme papilare în alte cauze.

Analizând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate și a cazului de casare invocat, dar și în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele: Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Pentru a reține acest caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și controversat contrară probelor existente la dosar. Verificând concordanta între cele reținute de ambele instanțe, în sensul că inculpatul P.M.

nu este autorul infracțiunilor de tâlhărie și omor deosebit de grav comise asupra victimei D.C., și conținutul real al probelor, Înalta Curte constă că două din mijloacele de probă administrate relevă elemente de fapt care indică o implicare inculpatului în săvârșirea faptelor. În acest sens, Înalta Curte are în vedere concluziile raportului de constatare tehnico-stiințifică dactiloscopică, care a stabilit că cele două urme papilare prelevate de la fața locului, respectiv de pe geamul ușii pe unde s-a pătruns în locuința victimei au fost create de P.M.

precum și cele ale raportului de expertiză din 20 decembrie 2010, care, stabilește că pe proba nr. 2 „secure cu substanță brun-roșiatică" (stabilită ca fiind arma crimei), s-a identificat microurma, constituită din celule epiteliale; genotiparea acestei microurme a pus în evidență, corespunzător markerilor genetici analizați un amestec de profile genetice ce provin de la minim trei persoane; profilul genetic al probei biologice de referință, recoltate de la numitul P.M. este inclus, la markerii corespunzători, în acest amestec, alături de cel al victimei D.C., numitul P.M. având de 26.595.744 ori mai multe șanse să fie participant la constituirea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populație.

Aceste elemente de fapt au fost considerate nerelevante, în raport de inexistența altor date care să le susțină din punct de vedere probator, dar și de împrejurarea că inculpatul a locuit împreună cu victima și concubinul acesteia, G.D., până în luna martie 2009, existând astfel posibilitatea ca aceste urme să se fi păstrat din acea perioadă. Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Galați a sesizat că cercetarea judecătorească nu este completă și se impune efectuarea unei adrese către Institutul Național de Expertize Criminalistice, pentru a lămuri aspectele legate de posibilitatea ca urmele papilare ridicate cu ocazia cercetării la fața locului și microurmele ce au fost identificate pe arma crimei să fi fost create în perioada în care inculpatul a locuit la domiciliul victimei, însă nu a observat că răspunsul dat de această instituție are caracter general, care nu este de natură contribuie la stabilirea adevărului în cauză.

Astfel, Institutul Național de Criminalistică comunică faptul că nu există metode validate și rezultate omologate de instituții abilitate care să stabilească cu exactitate vechimea unei amprente papilare, precum și că nu există o metodă fundamentată științific care să stabilească cu exactitate vechimea materialului biologic supus analizei genetice în vederea obținerii unui profil ADN. Or, în cauză nu era necesară stabilirea cu exactitate a vechimii amprentei papilare, ci doar dacă urmele erau sau nu recente, iar înscrisurile depuse de parchet la dosar în susținerea motivelor de recurs, demonstrează faptul că acest lucru este posibil, printr-un Raport de interpretare a urmelor papilare, putând să fie stabilită vechimea urmei prin analizarea grosimii crestei papilare, întrucât la o urmă recentă acestea sunt mai groase, iar cu trecerea timpului creasta papilară scade în grosime în timp ce șanțurile dintre creste se lățesc.

De asemenea Înalta Curte constată că există studii publicate ale specialiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Institutului de Criminalistică București privind determinarea și cuantificarea evoluției procesului de îmbătrânire a urmelor papilare, cercetare pornită tocmai de la necesitatea de a anihila sau a susține afirmațiile subiecților despre propriile urme create în perimetre ce constituie o arie infracțională. În ceea ce privește profilul ADN, ceea ce interesa în cauză, având în vedere că materialul biologic era o microurma constituită din celule epiteliale, era să se stabilească dacă acestea se pot păstra pe o suprafață din lemn (pe mânerul securii -proba nr 2 din raportul de expertiză din 20 decembrie 2010) o perioadă de peste 10 luni, respectiv condițiile în care o atare microurmă poate rezista un timp îndelungat.

Ca atare, Înalta Curte constată că se impune și, totodată, este posibilă administrarea unor probe suplimentare de natură să contribuie la aflarea adevărului, soluția de achitare fiind, la acest moment, în contradicție cu probele cu caracter științific care indică existența unor urme ale inculpatului pe arma crimei și în locul pe unde s-a pătruns în domiciliul victimei, în condițiile în care nu au fost identificate și alte urme biologice ale acestuia care să susțină concluzia că acestea s-ar fi păstrat din perioada în care a locuit cu victima. În raport de aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 385 15 alin. (4) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, va casa decizia recurată și va trimite cauza instanței de apel în vederea completării probatoriului, prin efectuarea unui raport de interpretare a urmelor papilare și obținerea unor informații suplimentare privind posibilitatea păstrării unei microurme constituită din celule epiteliale un interval îndelungat de timp (10-12 luni), precum și a altor probe a căror utilitate va rezulta din cercetarea judecătorească. Cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr. 141/A din 13 iunie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează decizia penală recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Galați. Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 05 martie 2013.