ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3863/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 aprilie 2009, reclamantul C.I. a chemat in judecată pe pârâtul M.J.L.C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i acorda cetățenia română, să se dispună anularea actului care a stat la baza retragerii cererii sale de redobândire a cetățeniei romane de pe proiectul hotărârii de guvern conform adresei din 2009, comunicată în data de 13 aprilie 2009 și să fie obligat același pârât să-i acorde cetațenia română prin introducerea cererii pe un proiect de ordin. In final a solicitat si acordarea unor daune morale de 10.000 lei.

2. Sentința Curții de Apel Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3102 din 27 aprilie 2011 a dispus următoarele: A luat act că reclamantul a renunțat la judecarea cauzei în contradictoriu cu Ministerul Justiției; A admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâta A.N.C.; A obligat pârâta A.N.C., prin președinte, să emită un ordin prin care să se pronunțe cu privire la cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române; A respins în rest acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată; A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 204,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că cererea reclamantului a fost inițial formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției, însă, prin cererea precizatoare din 8 iunie 2010 reclamantul a arătat că renunță la judecata în contradictoriu cu acest pârât, astfel că, în baza art. 246 C. proc. civ., instanța a luat act de renunțarea reclamantului de a se judeca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției. Instanța a reținut că reclamantul a formulat o cerere de redobândire a cetțeniei române încă din anul 2002 și până în prezent această cerere nu a fost soluționată în baza vechilor reglementări. Față de dispozițiile O.U.G. nr. 5/2010 și ale art. 2 din O.G nr. 36/2009, instanța a constatat că pârâta A.N.C., respectiv președintele, trebuie să emită un ordin privind soluționarea cererii reclamantului, solicitarea fiind întemeiată față de dispozițiile art. 18 din Legea nr. 21/1991, astfel cum a fost modificată prin O.U.G.

nr. 5/2010. Cu privire la celelalte solicitări ale reclamantului, instanța a apreciat că nu sunt întemeiate, față de faptul că, potrivit art. 18 din Legea nr. 21/1991, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 5/2010, cel care constată îndeplinirea sau nu a condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea, redobandirea cetațeniei române este președintele A.N.C. și ceea ce se poate contesta în instanță este ordinul emis. Dacă ordinul nu a fost emis se poate obliga pârâtul doar la emiterea ordinului și nu la emiterea lui într-un anumit sens în baza constatărilor instanței. În acest context, a apreciat că nu se poate anula nici adresa din 13 aprilie 2009 a Direcției de Cetățenie din cadrul M.J., aceasta nemaiproducând efecte juridice și neputand fi asimilată unui act administrativ față de dispozițiile Legii nr. 21/1991 modificată.

Cu privire la daunele morale, instanța a reținut că pârâta A.N.C. a fost înființată după introducerea acțiunii, astfel încât aceasta nu este în culpă pentru întârzierea de 7 ani în soluționarea cererii, întârziere invocată de reclamant ca justificare a solicitării sale de acordare a acestor daune. Referitor la solicitările reclamantului în contradictoriu cu S.R.I. și S.I.E. se reține că aceste instituții și-au îndeplinit obligațiile legale de a comunica Comisiei pentru cetățenie informațiile cerute de lege pentru soluționarea cererii reclamantului și nu există o obligație legală ca aceste instituții să-i comunice direct reclamantului respectivele informații.

Mai mult, anterior introducerii acțiunii reclamantul nici nu s-a adresat acestor instituții cu cereri în sensul solicitat prin cererea precizatoare din 19 noiembrie 2009. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul C.I., invocând ca temei dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență, a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, reținând fără temei că cererea de redobândire formulată în anul 2002 nu a fost soluționată în baza vechii reglementări, câtă vreme prin adresa din 13 aprilie 2009 a fost informat că cererea sa a primit aviz favorabil. În opinia recurentului, instanța trebuia să aibă în vedere legislația în vigoare la acel moment și să constate, în baza actelor existente la dosar, îndeplinirea sau nu a condițiilor necesare redobândirii cetățeniei române și să oblige autoritatea competentă în materie, în speță, A.N.C., să efectueze acest demers în cazul în care considera acțiunea întemeiată.

A mai arătat recurentul că instanța de fond în mod greșit a reținut că A.N.C. nu este în culpă pentru nesoluționarea cererii sale de redobândire a cetățeniei, timp de peste 7 ani, câtă vreme această autoritatea publică a preluat atât drepturile cât și obligațiile Direcței Cetățenie din cadrul M.J.L.C., potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 5/2010. În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului și să se constate că îndeplinește toate condițiile necesare redobândirii cetățeniei române și obligarea A.N.C. la emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei române. 4. Apărările intimatei Intimata A.N.C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal respingerea recursului, ca lipsit de interes, iar în subsidiar ca nefondat.

Cu privire la excepția lipsei de interes a recursului, intimata a arătat că în baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată, recurentul a formulat o nouă cerere de redobândire a cetățeniei, înregistrată în 2010 care a fost conexată cu cererea din 2002, iar urma unor noi verificări raportat la noua situație de fapt, cererea a fost aprobată prin Ordinul A.N.C. nr. 748 din 28 iulie 2011, anexat la dosar. În acest context, a apreciat că interesul recurentului în promovarea căii de atac nu mai subzistă, nemaifiind actual. Pe fond, a susținut că instanța de fond, în mod corect a apreciat că se impune, față de dispozițiile O.U.G. nr. 5/2010 și ale art. 2 din O.G. nr. 36/2009, obligarea autorității pârâte la emiterea unui ordin prin care să se pronunțe într-un sens sau altul asupra cererii recurentului, având în vedere nesoluționarea acesteia până la data pronunțării sentinței.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. În cauză, instanța de fond a apreciat cu justețe, în opinia Înaltei Curți, că se impune obligarea A.N.C. la emiterea unui ordin prin care să se pronunțe într-un sens sau altul asupra cererii de redobândire a cetățeniei române formulată de recurentul-reclamant în anul 2002, având în vedere că până la data pronunțării sentinței recurate cererea recurentului - reclamant nu a fost soluționată în baza vechilor reglementări.

Contrar celor susținute de recurent, autoritatea pârâtă nu putea fi obligată la emiterea unui ordin în baza constatărilor instanței, deoarece, așa cum bine a reținut judecătorul fondului, atribuția de a constata îndeplinirea sau nu a condițiilor de acordare a cetățeniei române revine exclusiv președintelui A.N.C., în baza art. 18 din Legea nr. 21/1991, modificată, instanța neputându-se substitui acestuia. Nu pot fi primite, de asemenea, nici criticile cu privire la neacordarea daunelor morale, în condițiile în care, cererea de chemare în judecată a fost formulată anterior datei de 5 februarie 2010 când a fost publicată O.U.G. nr. 5/2010 pentru înființarea, organizarea și funcționarea ANC, situație în care nu se poate reține culpa A.N.C.

pentru întârzierea de 7 ani în soluționarea cererii. Este adevărat că, ulterior pronunțării sentinței, recurentul-reclamant a înțeles să se prevaleze de posibilitatea instituită de art. 17 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată, formulând o nouă cerere de redobândire a cetățeniei române, în temeiul art. 10 1 din Legea nr. 21/1991, care la data de 22 iulie 2011 a fost avizată pozitiv și, ulterior aprobată prin Ordinul A.N.C.nr. 748/P din 28 iulie 2011. Acest aspect însă nu este de natură a atrage respingerea recursului ca lipsit de interes, practic, prin avizarea ulterioară a solicitării recurentului, se observă că a fost executată deja obligația stabilită în sarcina autorității reclamante, ceea ce dă o conotație pozitivă activității de soluționare a cererii formulate în temeiul Legii nr. 21/1991.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.I. împotriva sentinței nr. 3102 din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2012.