ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3863/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 28 aprilie 2009, reclamantul C.I. a

chemat in judecată pe pârâtul M.J.L.C., pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i acorda

cetățenia română, să se dispună anularea actului care a stat la baza

retragerii cererii sale de redobândire a cetățeniei romane de pe proiectul

hotărârii de guvern conform adresei din 2009, comunicată în data de 13 aprilie 2009

și să fie obligat același pârât să-i acorde cetațenia română

prin introducerea cererii pe un proiect de ordin. In final a solicitat si

acordarea unor daune morale de 10.000 lei.

Curții de Apel

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

nr. 3102 din 27 aprilie 2011 a dispus următoarele:

A luat act

că reclamantul a

renunțat la judecarea cauzei în contradictoriu cu Ministerul Justiției;

A admis în parte

acțiunea formulată și precizată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu

pârâta A.N.C.;

A obligat pârâta A.N.C.,

prin președinte, să emită un ordin prin care să se pronunțe cu privire la

cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române;

A respins în rest

acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată;

A obligat pârâta să

plătească reclamantului suma de 204,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că cererea reclamantului a fost

inițial formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției, însă,

prin cererea precizatoare din 8 iunie 2010 reclamantul a arătat că renunță

la judecata în contradictoriu cu acest pârât, astfel că, în baza art. 246 C.

proc. civ., instanța a luat act de renunțarea reclamantului de a se

judeca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

Instanța a

reținut că reclamantul a formulat o cerere de redobândire a cetțeniei

române încă din anul 2002 și până în prezent această cerere nu a fost

soluționată în baza vechilor reglementări.

Față de

dispozițiile O.U.G. nr. 5/2010 și ale art. 2 din O.G nr. 36/2009,

instanța a constatat că pârâta A.N.C., respectiv președintele,

trebuie să emită un ordin privind soluționarea cererii reclamantului,

solicitarea fiind întemeiată față de dispozițiile art. 18 din Legea nr.

21/1991, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 5/2010.

Cu privire la

celelalte solicitări ale reclamantului, instanța a apreciat că nu sunt

întemeiate, față de faptul că, potrivit art. 18 din Legea nr. 21/1991,

astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 5/2010, cel care constată

îndeplinirea sau nu a condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea, redobandirea

cetațeniei române este președintele A.N.C. și ceea ce se poate

contesta în instanță este ordinul emis.

Dacă ordinul nu a

fost emis se poate obliga pârâtul doar la emiterea ordinului și nu la

emiterea lui într-un anumit sens în baza constatărilor instanței.

În acest context, a

apreciat că nu se poate anula nici adresa din 13 aprilie 2009 a Direcției

de Cetățenie din cadrul M.J., aceasta nemaiproducând efecte juridice

și neputand fi asimilată unui act administrativ față de dispozițiile

Legii nr. 21/1991 modificată.

Cu privire la daunele

morale, instanța a reținut că pârâta A.N.C. a fost înființată

după introducerea acțiunii, astfel încât aceasta nu este în culpă pentru

întârzierea de 7 ani în soluționarea cererii, întârziere invocată de reclamant

ca justificare a solicitării sale de acordare a acestor daune.

Referitor la

solicitările reclamantului în contradictoriu cu S.R.I. și S.I.E. se

reține că aceste instituții și-au îndeplinit obligațiile

legale de a comunica Comisiei pentru cetățenie informațiile cerute de

lege pentru soluționarea cererii reclamantului și nu există o obligație

legală ca aceste instituții să-i comunice direct reclamantului

respectivele informații.

Mai mult, anterior

introducerii acțiunii reclamantul nici nu s-a adresat acestor instituții

cu cereri în sensul solicitat prin cererea precizatoare din 19 noiembrie 2009.

exercitată

Împotriva acestei

soluții a formulat recurs reclamantul C.I., invocând ca temei dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență, a arătat

că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, reținând fără temei

că cererea de redobândire formulată în anul 2002 nu a fost soluționată în

baza vechii reglementări, câtă vreme prin adresa din 13 aprilie 2009 a fost

informat că cererea sa a primit aviz favorabil.

În opinia

recurentului, instanța trebuia să aibă în vedere legislația în

vigoare la acel moment și să constate, în baza actelor existente la dosar,

îndeplinirea sau nu a condițiilor necesare redobândirii cetățeniei

române și să oblige autoritatea competentă în materie, în speță,

A.N.C., să efectueze acest demers în cazul în care considera acțiunea

întemeiată.

A

mai arătat recurentul că instanța de fond în mod greșit a

reținut că A.N.C. nu este în culpă pentru nesoluționarea cererii sale

de redobândire a cetățeniei, timp de peste 7 ani, câtă vreme această

autoritatea publică a preluat atât drepturile cât și obligațiile

Direcței Cetățenie din cadrul M.J.L.C., potrivit art. 17 din O.U.G. nr.

5/2010.

În

concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului și să se constate

că îndeplinește toate condițiile necesare redobândirii

cetățeniei române și obligarea A.N.C. la emiterea ordinului de

redobândire a cetățeniei române.

4.

Apărările intimatei

Intimata

A.N.C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal respingerea

recursului, ca lipsit de interes, iar în subsidiar ca nefondat.

Cu

privire la excepția lipsei de interes a recursului, intimata a arătat că

în baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată, recurentul a formulat

o nouă cerere de redobândire a cetățeniei, înregistrată în 2010 care a

fost conexată cu cererea din 2002, iar urma unor noi verificări raportat la

noua situație de fapt, cererea a fost aprobată prin Ordinul A.N.C. nr. 748

din  28 iulie 2011, anexat la dosar. În acest context, a apreciat că interesul

recurentului în promovarea căii de atac nu mai subzistă, nemaifiind actual.

Pe

fond, a susținut că instanța de fond, în mod corect a apreciat că se

impune, față de dispozițiile O.U.G. nr. 5/2010 și ale art. 2 din

O.G. nr. 36/2009, obligarea autorității pârâte la emiterea unui ordin prin

care să se pronunțe într-un sens sau altul asupra cererii recurentului,

având în vedere nesoluționarea acesteia până la data pronunțării

sentinței.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

În

cauză, instanța de fond a apreciat cu justețe, în opinia Înaltei Curți, că se

impune obligarea A.N.C. la emiterea unui ordin prin care să se pronunțe

într-un sens sau altul asupra cererii de redobândire a cetățeniei române

formulată de recurentul-reclamant în anul 2002, având în vedere că până la data

pronunțării sentinței recurate cererea recurentului - reclamant nu a

fost soluționată în baza vechilor reglementări.

Contrar

celor susținute de recurent, autoritatea pârâtă nu putea fi obligată la

emiterea unui ordin în baza constatărilor instanței, deoarece, așa

cum bine a reținut judecătorul fondului, atribuția de a constata

îndeplinirea sau nu a condițiilor de acordare a cetățeniei române

revine exclusiv președintelui A.N.C., în baza art. 18 din Legea nr. 21/1991,

modificată, instanța neputându-se substitui acestuia.

Nu

pot fi primite, de asemenea, nici criticile cu privire la neacordarea daunelor

morale, în condițiile în care, cererea de chemare în judecată a fost

formulată anterior datei de 5 februarie 2010 când a fost publicată O.U.G. nr. 5/2010

pentru înființarea, organizarea și funcționarea ANC, situație în care nu

se poate reține culpa A.N.C. pentru întârzierea de 7 ani în

soluționarea cererii.

Este

adevărat că, ulterior pronunțării sentinței, recurentul-reclamant a

înțeles să se prevaleze de posibilitatea instituită de art. 17 alin. (2)

din Legea nr. 21/1991, republicată, formulând o nouă cerere de redobândire a

cetățeniei române, în temeiul art. 10

1

din Legea nr. 21/1991,

care la data de 22 iulie 2011 a fost avizată pozitiv și, ulterior aprobată

prin Ordinul A.N.C.nr. 748/P din 28 iulie 2011.

Acest

aspect însă nu este de natură a atrage respingerea recursului ca lipsit de

interes, practic, prin avizarea ulterioară a solicitării recurentului, se

observă că a fost executată deja obligația stabilită în sarcina autorității

reclamante, ceea ce dă o conotație pozitivă activității de soluționare a

cererii formulate în temeiul Legii nr. 21/1991.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.I.

împotriva

sentinței

nr.

3102 din

27 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 octombrie 2012.