ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 849/2015

Asupra

recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 312 din

06 martie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 59222/3/2011 al Tribunalului

București, secția a III-a civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta

B.L.G. în contradictoriu cu pârâții M.F.P., prin reprezentant D.GF.P. din

Municipiul București, Primăria Municipiului București, prin primar general, și

SC R.V. SA,a obligat pârâtul M.F.P. la plata către reclamantă a sumei de

379.254 lei (83.956 euro), reprezentând prețul de piață al imobilului situat în

București, sector 1.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin contractul

de vânzare-cumpărare din 06 aprilie 2000, încheiat în baza Legii nr. 112/1995,

reclamanta a devenit proprietara apartamentului în litigiu.

Prin Decizia

civilă nr. 1957 din 6 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția

a III-a civilă, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de fostul

proprietar al imobilului, fiind obligată B.L.G. să lase apartamentul în deplină

proprietate și posesie.

Reclamanta a

solicitat acordarea prețului de piață al imobilului în condițiile art. 50

1

din Legea 10/2001.

Pentru a se

stabili dacă reclamantei i se cuvine restituirea prețului reactualizat sau

valoarea de piață a apartamentului cumpărat în baza Legii nr. 112/1995,

esențială este distincția între cumpărarea respectivului apartament cu respectarea

Legii nr. 112/1995 sau, dimpotrivă, cu eludarea acesteia.

Această

distincție rezultă cu claritate din prevederile art. 50 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 și, respectiv ale art. 50

1

din aceeași Lege, astfel cum a

fost modificată prin Legea nr. 1/2009.

Prin urmare,

dreptul chiriașului cumpărător ai unui contract fără a fi fost constatat nul, a

fost desființat într-o acțiune în revendicare, de a primi o despăgubire este

reglementat de dispozițiile art. 50 și următoarele din Legea nr. 10/2001

În ceea ce

privește întinderea despăgubirii, Tribunalul a apreciat incidente dispozițiile

art. 501 din Legea 10/2001 care se referă Ia restituirea prețului de piață al

imobilului.

Potrivit disp.

art. 501 din Legea nr. 10/2001 proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare

au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au

dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului stabilit conform

standardelor internaționale de evaluare.

În speță,

motivul pentru care s-a admis acțiunea în revendicare îndreptată împotriva

numitei Badiu Lucia Georgeta a fost tocmai nevalabilitatea titlului său de

proprietate coroborată cu existența în patrimoniul reclamanților a unui titlu

valabil, procedându-se deci la compararea titlurilor, fără a se reține reaua

credință a chiriașei cumpărătoare în temeiul Legii nr. 112/1995.

Art 50 din

Legea nr. 10/2001 prevede în alin. (3) că restituirea la prețurile de piață al

imobilelor se face de către M.F.P., din fondul extrabugetar constituit în

temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Față de această

norma specială, care derogă de la prevederile art. 1337 C.  civ., Tribunalul a

reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului M.F.P.

Împotriva

sentinței a declarat apel M.F.P. prin D.G.R.F.P. București, iar reclamanta

B.A.M., succesoare a defunctei B.L.G. a formulat întâmpinare.

Curtea de Apel

București a invocat dîn oficiu aspectul necompetenței materiale a Tribunalului

București, reținând că, prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a

arătat cuantumul prețului solicitat.

La 24 octombrie

2013 reclamanta a depus un raport de expertiză întocmit în Dosarul nr.

3371/299/2008, în litigiul dintre reclamantul B.N. și B.L.G., în care s-a

stabilit un preț de circulație al imobilului de 125,393 euro sau 460, 931 lei.

La discutarea excepției necompetenței materiale a Tribunalului București,

reclamanta prin avocat a invocat ca preț cel stabilit în această expertiză.

În instanța de

fond s-a efectuat o expertiză, prin care s-a stabilit o valoare de 379,254 lei,

echivalent a 83.956 euro.

Prin Decizia

civilă nr. 468/A din 21 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului

București și a admis apelul formulat de apelantul-pârât M.F.P. reprezentat de

D.G.R.F.P. împotriva sentinței civile nr. 312 din 06 martie 2014 pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 59222/3/2011, în

contradictoriu cu intimata-reclamanta B.A.M. (moștenitoarea defunctei B.G. și

intimații-pârâți Primăria Municipiului București și SC R.V. SA).

A anulat

sentința apelată și a trimis cauza la Judecătoria sectorului 1 București.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Potrivit art. 2 alin.

(1) Iit. b) C. proc. civ. tribunalul judecă în primă instanță, procesele și

cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.

În speță

valoarea (prețul pretins) de reclamantă a fost sub valoarea de 500.000 lei,

motiv pentru care Tribimaiul București nu avea competența materială de a

soluționa acest litigiu, competența nîăterială revenind judecătoriei, în speță

a Judecătoriei sectorului 1 București, având în vedere dispozițiile art. 13 C.

proc. civ., care se referă la cereri privitoare la bunuri imobile, în speță

arătându-se un preț de piață pentru un imobil aflat în circumscripția

Judecătoriei sectorului 1 București.

Constatându-se

necompetența materială a Tribunalului București în baza acestei excepții de

ordine publică și al art. 297 alin. (3) C. proc. civ. va admite apelul, se va

anula sentința apelată și se va trimite cauza la Judecătoria sectorului 1

București.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta B.A.M., criticând-o din

perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând casarea cu

trimitere pentru greșita aplicare a dispozițiilor privind competența de

soluționare a cauzei.

Curtea de Apel

București, soluționând apelul declarat de pârâtul M.F.P., împotriva sentinței

civile nr. 312 din 06 martie 2014 a Tribunalului București, secția a Ill-a

civilă, a ridicat din oficiu si a admis excepția necompetenței materiale a

Tribunalului București, a admis apelul declarat de pârâtul-apelant și a anulat

sentința civilă apelată, trimițând cauza la Judecătoria sectorului 1 București,

încălcând dispozițiile legale ce reglementează competența.

Pentru a

pronunța această decizie, Curtea de Apel a apreciat că Tribunalul București nu

era competent material să judece in primă instanță cererea reclamantei, prin

raportare la cuantumul prețului solicitat, invocând dispozițiile art. 2, pct.

1, lit. b) C. proc. civ. care prevăd că tribunalul judecă in primă instanța

procesele și cererile in materie civilă al căror obiect au o valoare de peste

500.000 lei

În esență, s-a

criticat faptul că deși Ia concluziile pe fond în fața Tribunalului s-a

solicitat suma de 379,254 lei, nu s-a pus problema competenței materiale, iar

instanța de apel s-a raportat în mod eronat la valoarea expertizelor întocmite

în cauză, atât în fața instanței de fond, cât și la apel.

În motivarea

deciziei, Curtea de Apel a reținut, in ceea ce privește valoarea prețului

pretins de către reclamantă, valoarea de 379.254 lei, echivalentul a 83.956

euro stabilită prin expertiza dispusă de instanța de fond in dosar. Deși

instanța a arătat că aceasta este valoarea indicată de reclamantă prin apărător

ia discutarea excepției necompetentei materială Tribunalului București, se

reține totuși in mod eronat faptul că vaioarea indicată este de 461.930 lei, în

concluziile puse in fața instanței de apei de către reclamantă, prin avocat,

facându-se referire la valoarea de 125.393 euro stabilită prîn raportul de

expertiza întocmit la nivelul anului 2008.

Recursul este

întemeiat.

Examinând

susținerile reclamantei, precum șl actele și lucrările dosarului, Înalta Curte

constată că instanța de apel a tăcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 2

alin. (1) lit. b) raportate la art. 297 alin. (2) din C. proc. civ. precum și

la art. 1 din Legea nr. 202/2010.

Acțiunea

formulată de reclamantă în fața instanței de fond a fost depusă la data de 05

septembrie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, care prin art.

1 pct 23 a introdus art. 1591 C. proc. Civ.

Acest text

permite invocarea în orice stare a pricinii numai a necompetenței generale a

instanțelor judecătorești, nu și a celei de ordine publică sau privată.

Excepția necompetenței, chiar de ordine publică, poate fi invocată în fața

primei instanțe, de către părți ori de către judecător, numai până la prima zi

de înfățișare. Practica instanțelor judecătorești, inclusiv a Înaltei Curți,

este constantă cu privire la acest aspect, pronunțându-se mai multe hotărâri

care nu Iasă nici un echivoc cu privire la modul de aplicare a textelor deja

menționate.

Scopul legii de

modificare a C. proc. civ. a fost acela ai reducerii duratei de soluționare a

cauzelor, inclusiv prin limitarea posibilității de a invoca excepțiile de

necompetență a instanțelor, în orice stare a pricinii. în acest context,

trebuie efectuată o interpretare sistematică a dispozițiilor procedurale,

respectiv art. 159 și art. 297 alin. (2) C. proc. Civ, urmând a se da efect

acelor dispoziții care dau posibilitatea soluționării mai rapide a cauzei

deduse judecății.

De altfel,

potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 202/2010 dispozițiile art. 159 și art.

1591 C. proc. civ., republicat cu modificările și completările ulterioare,

precum și cu cele aduse prin actul normativ menționat se aplică numai cererilor

formulate după intrarea în vigoare a legii, ceea ce stabilește incidența legii

asupra litigiului. În acest context, devin irelevante argumentele instanței

anterioare, în ceea ce privește valoarea litigiului dedusă judecății, de vreme

ce excepția necompetenței materiale nu a fost invocată în condițiile legii,

potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. (5) din C. proc. civ.

Or, în speță,

instanța de apel a invocat din oficiu, excepția necompetenței materiale a

Tribunalului, în primă instanță, deși după intrarea în vigoare a Legii nr.

202/2010, acest lucru nu mai era permis și în consecința, în raport de

dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea Curții de Apel este

lovită de nulitate.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3),

raportate la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., urmează să admită recursul, să

caseze decizia și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta B.A.M. împotriva Deciziei nr. 468/A din 21 noiembrie

2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în

ședință publică, astăzi 24 martie 2015.