ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 251/2015

Asupra recursului civil de față, constată: Prin acțiunea formulată la data de 30 ianuarie 2007 reclamanta C.F. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin M.E.F., Municipiul București, prin primarul general și SC A.V.L.B. SA, pentru a fi obligați la plata prețului de piață a imobilului situat în București. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că împreună cu soțul său C.M. a cumpărat imobilul în litigiu în temeiul Legii nr. 112/1995. Ulterior cumpărării apartamentului, Judecătoria sectorului 4 București, prin sentința civilă nr. 3281 din 06 iunie 2003 a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 1996, încheiat de soții C.F. și M. și P.M.B. Pe parcursul judecării cauzei s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către C.M., având aceleași pretenții ca și reclamanta.

Intervenientul în interes personal și-a precizat cererea la data de 13 septembrie 2013, sub aspectul cadrului procesual, solicitând obligarea pârâtului M.F.P. la plata prețului achitat pentru apartamentul cumpărat. Dosarul a parcurs mai multe cicluri procesuale, pronunțându-se sentința civilă nr. 1664 din data de 20 septembrie 2013 de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, care a admis cererea de intervenție în interes propriu și a obligat pe pârâtul M.F.P. să plătească intervenientului în interes propriu prețul achitat pentru apartamentul din imobilul situat în București, sectorul 4, în cuantum de 17.409.350 lei, stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 30 septembrie 1996, actualizat cu indicele de inflație, de la data de 30 septembrie 1996, la data plății efective.

A reținut Tribunalul că, prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 30 septembrie 1996 încheiat între Primăria Municipiului București prin SC A.V.L.B. SA, în calitate de vânzător și C.M. și C.F., în calitate de cumpărători, s-a transmis proprietatea apartamentului din imobilul situat în București, sector 4. A mai reținut că prin sentința civilă nr. 3281 din data de 6 iunie 2003, Judecătoria sectorului 4 București a constatat cu caracter irevocabil nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare evocat, reținându-se încălcarea prevederilor imperative ale art. 9 din Legea nr. 112/1995 la momentul perfectării actului.

Incidența dispozițiilor art. 50 1 și art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost introduse, respectiv modificate prin Legea nr. 1/2009, a fost examinată în primul ciclu procesual, intrând în puterea lucrului judecat, sens în care considerentele instanțelor de control judiciar, sub acest aspect, se opun examinării pretenției formulate și precizate de intervenient din perspectiva prevederilor art. 1337 C. civ. Tribunalul a analizat, astfel, cererea în lumina dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care deschid calea restituirii prețului actualizat chiriașilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, cum este cazul în speță.

A reținut, totodată, tribunalul că, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului actualizat se face de către M.F.P. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 din Legea nr. 112/1995, dispoziție care se completează cu art. 50 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001. De vreme ce intervenientul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în litigiu cu eludarea dispozițiilor legii speciale, aspect stabilit cu caracter irevocabil prin sentința civilă nr. 3281/2003 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 948/2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, în persoana sa devin incidente prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, a fost stabilită în sarcina M.F.P. obligația de restituire către intervenient a prețului de achiziție a bunului, prevăzut în contract, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective. Împotriva sentinței civile a declarat apel pârâtul M.F.P., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia civilă nr. 185/A din 5 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât M.F.P., împotriva sentinței civile nr. 1664 din 20 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 44913/3/2012, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C.F., intimații-pârâții Municipiul București prin primarul general, SC A.V.L.B.

SA și cu intimatul - intervenient C.M. Atât motivul de apel ce vizează greșita apreciere asupra legitimării procesuale pasive, cât și critica relativă la soluționarea pricinii în fond, au fost analizate din perspectiva incidenței dispozițiilor legale speciale. Evaluarea s-a realizat din perspectiva prevederilor legale incidente în legătură cu debitorul obligației de plată a sumelor reprezentând prețul actualizat al imobilelor dobândite în temeiul unor contracte de vânzare cumpărare anulate pe cale judiciară pentru nesocotirea prevederilor legale imperative care au stat la baza întocmirii lor.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 127A/2011, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 978/2010 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, admițând apelul declarat de intervenient și dispunând trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru soluționarea cererii de intervenție. A reținut instanța de control judiciar că, în speță, garanția pentru evicțiune nu operează, în raport cu constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul în litigiu, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, fiind deja dezlegate problemele de drept ținând de valabilitatea contractului, de aspectul bunei credințe, dar și de posibilitatea de aplicare a regulilor evicțiunii.

În egală măsură s-a statuat și asupra incidenței prevederilor art. 50 1 și art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, chestiune examinată în primă instanță și necriticată de părțile litigante, sens în care aspectul a intrat în puterea lucrului judecat. Or, prin recursul promovat împotriva deciziei civile arătate recurentul, M.F.P., nu avea la îndemână niciun instrument procedural sau procesual prin care să tindă la modificarea limitelor desființării primei sentințe pronunțate în cauză, respectiv ale rejudecării acesteia, împrejurare surprinsă, de altfel, fără echivoc, și în cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 4497/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun care disciplinează răspunderea pentru evicțiune, astfel încât nici raportul juridic stabilit cu ocazia perfectării contractului desființat nu este guvernat în întregime de regulile care cârmuiesc modalitatea de îndeplinire a obligațiilor rezultate din repunerea în situația anterioară, subsecvent anulării actului. Inaplicabilitatea prevederilor referitoare la evicțiune atrage după sine și lipsirea de suport a susținerilor relative la operațiunea de novație prin schimbarea debitorului obligației de plată a prețului imobilului, de vreme ce, într-o ipoteză cum este cea în cauză, această obligație a fost stabilită fără echivoc în sarcina M.F.P.

Astfel, cum corect a reținut și tribunalul, prevederile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 dau posibilitatea chiriașilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, să obțină restituirea prețului actualizat al imobilului. Art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 stabilește fără echivoc că restituirea prețului actualizat se face de către M.F.P. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 din Legea nr. 112/1995. În consecință, legitimarea procesuală pasivă a acestuia într-o astfel de împrejurare este de necontestat. Cum în cauză s-a stabilit cu puterea lucrului judecat că raportul juridic în discuție nu este disciplinat de regulile dreptului comun, sens în care instituția răspunderii pentru evicțiune nu operează, argumentele expuse în combaterea motivului de apel ținând de lipsa calității procesuale pasive a M.F.P.

servesc, deopotrivă, și pentru combaterea susținerilor referitoare la greșita soluționare a pricinii în fond. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M.F.P. prin D.G.R.F.P. București, criticând soluția pentru nelegalitate și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. O primă critică invocată de pârât se referă la excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P., întemeiate pe principiul relativității efectelor contractului, de vreme ce nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de Primăria Municipiului București cu intervenientul C.M. În consecință, răspunderea pentru evicțiune revine în sarcina Primăriei, care ar trebui să fie obligată la plata prețului imobilului, în temeiul dispozițiilor art. 1337 C. civ.

În raport de dispozițiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 referitoare la constituirea fondului extrabugetar la dispoziția M.F.P., care a devenit astfel, un simplu depozitar al acestor sume, ceea ce nu justifică in niciun fel calitatea procesuală pasivă în raportul obligațional dedus judecății. O a doua critică vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 50 alin. (3) din legea nr. 10/2001, deoarece obligația de garanție pentru evicțiune pe calea dreptului comun este mai largă decât cea instituită de legea specială, reflectând mai mult decât restituirea prețului. Deposedarea chiriașilor-cumpărători de imobil, prin hotărâre judecătorească irevocabilă întrunește elementele unei tulburări de drept prin fapta unui terț, ceea ce antrenează răspunderea vânzătorului, ca parte a contractului.

În consecință, nu poate fi antrenată răspunderea M.F.P., fără a se reține o culpă în sarcina acestei instituții. Recursul este nefondat. Analizând susținerile recurentului - pârât, Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865 și urmează să le analizeze din această perspectivă. Examinând actele și lucrările dosarului se reține că este nefondată critica pârâtului privind lipsa calității procesuale pasive a M.F.P., raportat la instituția evicțiunii și a dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Legea nr. 10/2001, prin dispozițiile art. 50 și art. 50 1 instituie răspunderea M.F.P. pentru despăgubirile datorate chiriașilor-cumpărători, în situația în care au fost evinși de către foștii proprietari, contractele fiind desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile, deoarece au fost încheiate cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Despăgubirile se datorează la prețul pieții, dacă persoanele evinse au încheiat contractele de vânzare-cumpărare cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Or, în speță contractele au fost anulate prin hotărâre judecătorească, pârâtul datorând prețul plătit la încheierea contractului, reactualizat la data executării. Răspunderea pârâtului este stabilită prin norme speciale care derogă de la răspunderea pentru evicțiune de drept comun stabilită potrivit dispozițiilor art. 1337 și 1344 C. civ. din 1864. Așadar, reglementarea prevăzută de Legea nr. 10/2001 are caracter de lege specială și are prioritate asupra normei generale - specialibus generalia derogant.

În ceea ce privește dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acestea prevăd în mod expres că restituirea prețului de piață și cel actualizat se face de către M.F.P., conform dispozițiilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 referitoare la constituirea fondului extrabugetar pentru acordarea despăgubirilor. Obligația de plată a M.F.P. decurge din lege și în consecință, acesta devine parte în raportul juridic de acordare a despăgubirilor, chiar dacă nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare. Este lipsită de relevanță juridică susținerea pârâtului că nu are nicio culpă și că nu datorează sumele acordate reclamanților, de vreme ce obligația de plată rezultă din lege și nu este condiționată de culpa organului administrativ, fiind consecința pronunțării unor hotărâri judecătorești care au avut ca efect deposedarea cumpărătorilor de bunurile imobile.

Această situație a generat obligația de despăgubire către cumpărătorii evinși, obligație stabilită în cazul de față, tot prin hotărâre judecătorească. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.F.P. prin D.G.R.F.P. București împotriva Deciziei nr. 185/A din 5 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2015.