ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 251/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 251/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursului
civil de față, constată:
Prin acțiunea formulată la data de 30
ianuarie 2007 reclamanta C.F. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin
M.E.F., Municipiul București, prin primarul general și SC A.V.L.B. SA, pentru a
fi obligați la plata prețului de piață a imobilului situat în București.
În motivarea acțiunii
reclamanta a arătat că împreună cu soțul său C.M. a cumpărat imobilul în
litigiu în temeiul Legii nr. 112/1995. Ulterior cumpărării apartamentului,
Judecătoria sectorului 4 București, prin sentința civilă nr. 3281 din 06 iunie 2003
a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 30
septembrie 1996, încheiat de soții C.F. și M. și P.M.B.
Pe parcursul
judecării cauzei s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către
C.M., având aceleași pretenții ca și reclamanta.
Intervenientul în
interes personal și-a precizat cererea la data de 13 septembrie 2013, sub
aspectul cadrului procesual, solicitând obligarea pârâtului M.F.P. la plata
prețului achitat pentru apartamentul cumpărat.
Dosarul a parcurs mai
multe cicluri procesuale, pronunțându-se sentința civilă nr. 1664 din data de
20 septembrie 2013 de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, care a admis
cererea de intervenție în interes propriu și a obligat pe pârâtul M.F.P. să
plătească intervenientului în interes propriu prețul achitat pentru apartamentul
din imobilul situat în București, sectorul 4, în cuantum de 17.409.350 lei,
stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 30 septembrie 1996,
actualizat cu indicele de inflație, de la data de 30 septembrie 1996, la data
plății efective.
A reținut Tribunalul
că, prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 30 septembrie 1996
încheiat între Primăria Municipiului București prin SC A.V.L.B. SA, în calitate
de vânzător și C.M. și C.F., în calitate de cumpărători, s-a transmis
proprietatea apartamentului din imobilul situat în București, sector 4.
A mai reținut că prin
sentința civilă nr. 3281 din data de 6 iunie 2003, Judecătoria sectorului 4
București a constatat cu caracter irevocabil nulitatea absolută a contractului
de vânzare-cumpărare evocat, reținându-se încălcarea prevederilor imperative
ale art. 9 din Legea nr. 112/1995 la momentul perfectării actului.
Incidența
dispozițiilor art. 50
1
și art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001,
astfel cum au fost introduse, respectiv modificate prin Legea nr. 1/2009, a
fost examinată în primul ciclu procesual, intrând în puterea lucrului judecat,
sens în care considerentele instanțelor de control judiciar, sub acest aspect,
se opun examinării pretenției formulate și precizate de intervenient din
perspectiva prevederilor art. 1337 C. civ.
Tribunalul a
analizat, astfel, cererea în lumina dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr.
10/2001, care deschid calea restituirii prețului actualizat chiriașilor ale
căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.
112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și
irevocabile, cum este cazul în speță.
A reținut, totodată,
tribunalul că, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului
actualizat se face de către M.F.P. din fondul extrabugetar constituit în
temeiul art. 13 din Legea nr. 112/1995, dispoziție care se completează cu art. 50
din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001.
De vreme ce
intervenientul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentul
în litigiu cu eludarea dispozițiilor legii speciale, aspect stabilit cu
caracter irevocabil prin sentința civilă nr. 3281/2003 a Judecătoriei
Sectorului 4 București, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 948/2004
a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, în persoana sa devin
incidente prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001.
Ca atare, a fost
stabilită în sarcina M.F.P. obligația de restituire către intervenient a
prețului de achiziție a bunului, prevăzut în contract, actualizat cu indicele
de inflație la data plății efective.
Împotriva sentinței
civile a declarat apel pârâtul M.F.P., criticând soluția pentru nelegalitate și
netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr.
185/A din 5 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru
cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de
apelantul-pârât M.F.P., împotriva sentinței civile nr. 1664 din 20 septembrie 2013,
pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 44913/3/2012,
în contradictoriu cu intimata-reclamantă C.F., intimații-pârâții Municipiul
București prin primarul general, SC A.V.L.B. SA și cu intimatul - intervenient C.M.
Atât motivul de apel
ce vizează greșita apreciere asupra legitimării procesuale pasive, cât și
critica relativă la soluționarea pricinii în fond, au fost analizate din
perspectiva incidenței dispozițiilor legale speciale.
Evaluarea s-a
realizat din perspectiva prevederilor legale incidente în legătură cu debitorul
obligației de plată a sumelor reprezentând prețul actualizat al imobilelor
dobândite în temeiul unor contracte de vânzare cumpărare anulate pe cale
judiciară pentru nesocotirea prevederilor legale imperative care au stat la
baza întocmirii lor.
Astfel, prin Decizia civilă
nr. 127A/2011, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze
privind proprietatea intelectuală a respins, ca nefondat, apelul declarat de
reclamantă împotriva sentinței civile nr. 978/2010 a Tribunalului București, secția
a IV-a civilă, admițând apelul declarat de intervenient și dispunând trimiterea
cauzei la aceeași instanță pentru soluționarea cererii de intervenție.
A reținut instanța de
control judiciar că, în speță, garanția pentru evicțiune nu operează, în raport
cu constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare privind
imobilul în litigiu, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, fiind deja
dezlegate problemele de drept ținând de valabilitatea contractului, de aspectul
bunei credințe, dar și de posibilitatea de aplicare a regulilor evicțiunii.
În egală măsură s-a
statuat și asupra incidenței prevederilor art. 50
1
și art. 50 alin.
(2) și (3) din Legea nr. 10/2001, chestiune examinată în primă instanță și
necriticată de părțile litigante, sens în care aspectul a intrat în puterea
lucrului judecat.
Or, prin recursul
promovat împotriva deciziei civile arătate recurentul, M.F.P., nu avea la
îndemână niciun instrument procedural sau procesual prin care să tindă la
modificarea limitelor desființării primei sentințe pronunțate în cauză,
respectiv ale rejudecării acesteia, împrejurare surprinsă, de altfel, fără
echivoc, și în cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 4497/2012 pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.
În cauză nu sunt
aplicabile dispozițiile dreptului comun care disciplinează răspunderea pentru
evicțiune, astfel încât nici raportul juridic stabilit cu ocazia perfectării
contractului desființat nu este guvernat în întregime de regulile care
cârmuiesc modalitatea de îndeplinire a obligațiilor rezultate din repunerea în
situația anterioară, subsecvent anulării actului.
Inaplicabilitatea
prevederilor referitoare la evicțiune atrage după sine și lipsirea de suport a
susținerilor relative la operațiunea de novație prin schimbarea debitorului
obligației de plată a prețului imobilului, de vreme ce, într-o ipoteză cum este
cea în cauză, această obligație a fost stabilită fără echivoc în sarcina M.F.P.
Astfel, cum corect a
reținut și tribunalul, prevederile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 dau
posibilitatea chiriașilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate
cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri
judecătorești definitive și irevocabile, să obțină restituirea prețului
actualizat al imobilului.
Art. 50 alin. (3) din
Legea nr. 10/2001 stabilește fără echivoc că restituirea prețului actualizat se
face de către M.F.P. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 din
Legea nr. 112/1995. În consecință, legitimarea procesuală pasivă a acestuia
într-o astfel de împrejurare este de necontestat.
Cum în cauză s-a
stabilit cu puterea lucrului judecat că raportul juridic în discuție nu este
disciplinat de regulile dreptului comun, sens în care instituția răspunderii
pentru evicțiune nu operează, argumentele expuse în combaterea motivului de
apel ținând de lipsa calității procesuale pasive a M.F.P. servesc, deopotrivă,
și pentru combaterea susținerilor referitoare la greșita soluționare a pricinii
în fond.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs
pârâtul M.F.P. prin D.G.R.F.P. București, criticând soluția pentru nelegalitate
și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
O primă critică
invocată de pârât se referă la excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P.,
întemeiate pe principiul relativității efectelor contractului, de vreme ce
nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de Primăria Municipiului
București cu intervenientul C.M. În consecință, răspunderea pentru evicțiune
revine în sarcina Primăriei, care ar trebui să fie obligată la plata prețului
imobilului, în temeiul dispozițiilor art. 1337 C. civ.
În raport de
dispozițiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 referitoare la
constituirea fondului extrabugetar la dispoziția M.F.P., care a devenit astfel,
un simplu depozitar al acestor sume, ceea ce nu justifică in niciun fel
calitatea procesuală pasivă în raportul obligațional dedus judecății.
O a doua critică
vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 50 alin. (3) din legea nr. 10/2001,
deoarece obligația de garanție pentru evicțiune pe calea dreptului comun este
mai largă decât cea instituită de legea specială, reflectând mai mult decât
restituirea prețului.
Deposedarea
chiriașilor-cumpărători de imobil, prin hotărâre judecătorească irevocabilă
întrunește elementele unei tulburări de drept prin fapta unui terț, ceea ce
antrenează răspunderea vânzătorului, ca parte a contractului. În consecință, nu
poate fi antrenată răspunderea M.F.P., fără a se reține o culpă în sarcina
acestei instituții.
Recursul este
nefondat.
Analizând susținerile
recurentului - pârât, Înalta Curte constată că acestea se subsumează
dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865 și urmează să le analizeze
din această perspectivă.
Examinând actele și
lucrările dosarului se reține că este nefondată critica pârâtului privind lipsa
calității procesuale pasive a M.F.P., raportat la instituția evicțiunii și a
dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Legea nr. 10/2001,
prin dispozițiile art. 50 și art. 50
1
instituie răspunderea M.F.P.
pentru despăgubirile datorate chiriașilor-cumpărători, în situația în care au
fost evinși de către foștii proprietari, contractele fiind desființate prin
hotărâri judecătorești irevocabile, deoarece au fost încheiate cu eludarea
dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Despăgubirile se datorează la prețul pieții,
dacă persoanele evinse au încheiat contractele de vânzare-cumpărare cu
respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Or, în speță contractele
au fost anulate prin hotărâre judecătorească, pârâtul datorând prețul plătit la
încheierea contractului, reactualizat la data executării.
Răspunderea pârâtului
este stabilită prin norme speciale care derogă de la răspunderea pentru
evicțiune de drept comun stabilită potrivit dispozițiilor art. 1337 și 1344 C.
civ. din 1864. Așadar, reglementarea prevăzută de Legea nr. 10/2001 are
caracter de lege specială și are prioritate asupra normei generale - specialibus
generalia derogant.
În ceea ce privește
dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acestea prevăd în mod
expres că restituirea prețului de piață și cel actualizat se face de către M.F.P.,
conform dispozițiilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 referitoare la
constituirea fondului extrabugetar pentru acordarea despăgubirilor.
Obligația de plată a M.F.P.
decurge din lege și în consecință, acesta devine parte în raportul juridic de
acordare a despăgubirilor, chiar dacă nu a fost parte în contractul de
vânzare-cumpărare.
Este lipsită de
relevanță juridică susținerea pârâtului că nu are nicio culpă și că nu
datorează sumele acordate reclamanților, de vreme ce obligația de plată rezultă
din lege și nu este condiționată de culpa organului administrativ, fiind
consecința pronunțării unor hotărâri judecătorești care au avut ca efect
deposedarea cumpărătorilor de bunurile imobile. Această situație a generat
obligația de despăgubire către cumpărătorii evinși, obligație stabilită în
cazul de față, tot prin hotărâre judecătorească.
Față de aceste
considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează
să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâtul M.F.P. prin D.G.R.F.P. București
împotriva Deciziei nr. 185/A din 5 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a
III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 27 ianuarie 2015.