ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4497/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4497/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

3797 din 2 iulie 2008, Judecătoria sectorului 4 București a admis acțiunea

formulată de reclamanta C.F. împotriva pârâților S.R., prin M.E.F., M.B., prin

P.G., și SC A.V.L. Berceni SA, a admis cererea de intervenție în interes

propriu formulată de intervenientul C.M., a obligat pe pârâtul S.R., prin M.E.F.,

să restituie reclamantei și intervenientului suma de 17.409.350 ROL,

actualizată la data plații, reprezentând prețul din contractul de

vânzare-cumpărare nr. 534 din 30 septembrie 1996, privind apartamentul nr. 1,

situat în București, str. Poterași, sectorul 4.

În pronunțarea

acestei sentințe, Tribunalul a reținut că, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, republicată, restituirea prețului actualizat, plătit de chiriașii

ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor

Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive

și irevocabile se face de către M.F.P., din fondul extrabugetar constituit în

temeiul art. 13 alin. (6) din aceeași lege.

Reclamanta și

intervenientul au cumpărat apartamentul în litigiu conform contractului de

vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 534 din 30 septembrie 1996 încheiat cu

Primăria municipiului București, prin SC A.V.L. Berceni SA, în baza Legii nr. 112/1995,

cu prețul de 17.409.350 lei (ROL).

Apartamentul a fost

achitat integral cu chitanța nr. 8926976 din 23 iulie 1998, iar, prin sentința

civilă nr. 3281 din 6 iunie 2003 a Judecătoriei sectorului 4 București,

irevocabilă prin decizia civilă nr. 938 din 3 noiembrie 2004 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de I.I.G. și

s-a constatat nulitatea absolută a contractului cu plata în rate nr. 534/1996.

În raport de aceste

considerente și de dispozițiile art. 50 alin. (3), instanța a admis acțiunea

principală și cererea de intervenție și a dispus obligarea pârâtului S.R., prin

M.F.P., la plata către părțile menționate a prețului apartamentului, actualizat

la data plății.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs pârâtul S.R., prin M.E.F., reclamanta C.F. și

intervenientul C.M.

Calea de atac a fost

calificată de Tribunal ca fiind apel, iar, prin decizia civilă nr. 33 din 13

ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis apelurile declarate

de apelanta-reclamantă C.F., apelantul-pârât S.R., prin M.E.F., și

apelantul-intervenient în nume propriu C.M., a desființat sentința civilă

apelată și a trimis cauza instanței de fond, spre rejudecare.

Pentru a decide

astfel, Tribunalul a reținut că apelanta C.F. a criticat, în primul rând, sentința

pentru faptul că prima instanță nu a acordat ceea ce s-a cerut.

Prin cererea

principală, reclamanta a solicitat obligarea pârâților S.R., prin M.F.P., M.B.,

prin P.G., și SC A.V.L. Berceni SA, la plata de despăgubiri constând în prețul

imobilului situat în București, str. Poterași, sector 4, ap. 1, la valoarea de

piață a acestuia la momentul rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii,

valoare estimată provizoriu la 250.000 lei.

Pe parcursul

judecății desfășurate în fața primei instanțe, această cerere nu a fost

modificată.

Prin sentința civilă

apelată, instanța a dispus, însă, obligarea pârâtului S.R., prin M.E.F., să

restituie reclamantei și intervenientului suma de 17.409.350 ROL, reprezentând

prețul din contractul de vânzare cumpărare nr. 534 din 30 septembrie 1990,

privind apartamentul în litigiu.

Față de petitul

cererii de chemare în judecată și față de dispozițiile sentinței apelate, Tribunalul

a reținut că, prin cerere, reclamanta nu a solicitat obligarea pârâților la

plata prețului reactualizat, așa cum a dispus instanța. Prin urmare, prima

instanță a acordat altceva decât s-a cerut, ceea ce echivalează cu necercetarea

fondului cauzei.

În fața instanței

învestite cu rejudecarea cauzei, reclamanta a mărit cuantumul pretențiilor sale

la suma de 725.786 lei și a invocat excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei sectorului 4 București, excepție admisă prin sentința civilă nr. 55

din 05 ianuarie 2010, Judecătoria sectorului 4 București dispunând declinarea

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr.

978 din 25 iunie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins,

ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta C.F., în contradictoriu cu

pârâții S.R., prin M.E.F., M.B., prin P.G., SC A.V.L. Berceni SA, și

intervenientul în interes propriu C.M.

Tribunalul a reținut

că, prin decizia civilă nr. 33 din 13 ianuarie 2009, a fost fixat obiectul

pricinii ca fiind obligarea pârâților de a achita reclamantei și

intervenientului contravaloarea apartamentului nr. 1 situat în București, str.

Poterași, sector 4, la valoarea de circulație a bunului, decizia fiind

irevocabilă prin nerecurare, deci obligatorie pentru instanța fondului

învestită cu rejudecarea cauzei.

Pe situația de fapt, prima

instanță a stabilit că, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a constatat

nulitatea absolută a contractului nr. 534 din 30 septembrie 1996.

În considerente,

instanța de recurs a reținut, cu putere de lucru judecat, că, la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare, au fost încălcate dispozițiile art. 9 alin.

(1) coroborat cu art. 14 din Legea nr. 112/1995, precum și reaua-credință a

cumpărătorilor (reclamanta și intervenientul din cauza pendinte), întrucât nu

au fost depuse minime diligențe pentru a se verifica situația juridică a

imobilului, la data cumpărării bunului fiind formulată cererea nr. 615 din 24

iulie 1996 pentru restituirea în natură a acestuia, de către fostul proprietar.

În ceea ce privește

temeiul de drept, reclamanta și intervenientul au indicat dispozițiile art. 1337

C. civ. și art. 50 din Legea nr. 10/2001, cererea de chemare în judecată fiind

introdusă la data de 30 octombrie 2007.

A reținut Tribunalul că

nu sunt îndeplinite condițiile garanției pentru evicțiune a vânzătorului, prevăzute

de art. 1334 C. civ., iar răspunderea acestuia nu se poate aprecia decât

potrivit dispozițiilor legilor speciale (Legea nr. 10/2001), cu aplicarea

principiului specialia generalibus derogant, generalia specialibus non

derogant.

Potrivit art. 50 alin.

(2) și (3) din Legea nr. 10/2001, ca lege specială în materie, pentru a se

reține evicțiunea, trebuia ca viciul să fie anterior vânzării, dar tăinuit față

de cumpărători, ori ulterior vânzării. Cum anularea contractului s-a făcut

pentru încălcarea dispozițiilor legale, este evident că nu se poate reține

existența vreunui viciu tăinuit, nefiind îndeplinite, așadar, condițiile pentru

existența evicțiunii.

Cu referire la Legea nr. 1/2009, ea nu a fost avută în vedere, deoarece, deși era în vigoare la data soluționării

acțiunii, fiind indicată ca temei de drept și de către reclamanți, Legea nr. 10/2001,

iar Legea nr. 1/2009 modifică și completează Legea nr. 10/2001, cererea nu a

fost formulată sub imperiul acestei legi, ci anterior intrării ei în vigoare,

sesizarea instanței fiind făcută la data de 18 noiembrie 2008.

Chiar și în ipoteza

în care s-ar aprecia că dispozițiile legii sunt de imediată aplicare, fiind o

lege de procedură, prima instanță a constatat că ea nu îi îndreptățește pe

reclamantă și pe intervenient decât la plata prețului plătit la cumpărare,

reactualizat, potrivit art. 50, iar nu la restituirea prețului de piață al

imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, potrivit art.

50

1

, introdus prin Legea nr. 1/2009, întrucât s-a constat în mod

irevocabil, prin decizia civilă nr. 938 din 03 noiembrie 2004, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, că au fost încălcate

dispozițiile Legii nr. 112/1995 la momentul încheierii contractului.

Concluzionând, Tribunalul

a reținut că nulitatea unui act juridic este o sancțiune care se aplică actului

încheiat cu eludarea dispozițiilor legale, astfel că, nefiind constatată

existența evicțiunii, nici potrivit dispozițiilor dreptului comun și nici

potrivit dispozițiilor legilor speciale, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamanta C.F. și intervenientul C.M.

Prin

decizia civilă nr. 127/ A din 15 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția

a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamantă și a admis apelul declarat de

intervenient, a trimis cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea cererii de

intervenție formulată de C.M. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței

apelate.

În ceea ce privește apelul declarat de reclamantă, Curtea a

reținut că, în speță, garanția pentru evicțiune nu operează, față de

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare privind

imobilul în litigiu, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, că instanța s-a

pronunțat în limitele de învestire prin cererea de chemare în judecată și că apelanta

nu are interes să critice modalitatea de soluționare a cererii de intervenție

formulate, față de caracterul principal al acestei cereri.

Referitor la apelul declarat de intervenient, o parte dintre

motivele de critică formulate de apelantul intervenient sunt, de asemenea,

nefondate, fiind similare cu cele formulate de apelanta reclamantă și fiind

deja analizate. Este, astfel, cazul criticilor legate de valabilitatea

contractului de vânzare-cumpărare (ce nu mai poate fi afirmată în prezentul

litigiu), de existența bunei-credințe la încheierea actului (lipsită de

relevanță în litigiul pendinte), precum și de incidența normelor din Codul civil

referitoare la obligația vânzătorului de garanție pentru evicțiune (ce nu sunt

aplicabile).

Este, însă, fondată critica apelantului intervenient

referitoare la omisiunea instanței de apel de examina cererea de intervenție

principală prin sentința atacată.

Prin dispozitivul sentinței, Tribunalul s-a pronunțat

exclusiv cu privire la cererea principală formulată de reclamanta C.F., fără a

soluționa și cererea de intervenție, deși intervenientul este menționat în

hotărâre ca parte în proces.

Este adevărat că, în considerentele sentinței, Tribunalul a

examinat pricina prin prisma pretenției reclamantei și a intervenientului, însă

analizarea unei cereri în considerente nu poate primi niciun efect câtă vreme

nu este reflectată și în dispozitivul hotărârii.

Instanța a avut în vedere, în acest context, că cererea

principală și cererea de intervenție nu erau identice, având conținut obiectiv

diferit, reclamanta a solicitat acordarea despăgubirilor în cuantumul prețului

de piață al imobilului, iar intervenientul a solicitat restituirea prețului

actualizat. În aceste condiții, omisiunea instanței de a soluționa cererea de intervenție

nu poate fi, în niciun caz, acoperită de analizarea temeiniciei cererii

reclamantei.

Ca atare, Curtea a constatat că prima instanță a omis

cercetarea fondului cauzei sub aspectul cererii de intervenție, impunându-se,

în temeiul art. 297 C. proc. civ. (în forma în vigoare la data declarării

prezentei căi de atac), admiterea apelului acestei părți și trimiterea cauzei

la prima instanță, pentru soluționarea cererii de intervenție.

Curtea nu a desființat, însă, sentința apelată, deoarece

aceasta privește exclusiv cererea principală, iar apelul reclamantei este

nefondat, după cum s-a arătat.

La rejudecare, se va avea în vedere, pe de o parte,

împrejurarea că intervenientul C.M. a solicitat prin cererea sa, formulată la

data de 26 mai 2008, restituirea prețului actualizat al casei, iar cererea nu a

făcut obiectul analizei în primul ciclu procesual prin decizia civilă nr. 33/2009

a Tribunalului București (când a fost examinat exclusiv apelul reclamantei, a

cărui temeinicie a cauzat desființarea în tot a sentinței), astfel încât, în

acea hotărâre, nu s-a statuat cu privire la obiectul acesteia altceva decât

intervenientul a menționat în cerere.

Pe de altă parte, instanța va avea în vedere că, prin

prezenta decizie, s-au dezlegat chestiunile de drept legate de cele deja

invocate de cei doi apelanți în sensul valabilității contractului, al bunei

credințe și al posibilității de aplicare a regulilor evicțiunii.

De asemenea, aspectul neaplicării, în speță, a prevederilor

art. 50

1

și art. 50 alin. (2

1

)

și (3) din

Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost introduse, respectiv modificate, prin

Legea nr. 1/2009, a fost examinat de prima instanță, după cum s-a reținut mai

sus, și nu a fost atacat de niciuna dintre părțile apelante din cauza de față,

astfel că a intrat în puterea lucrului judecat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul S.R.,

reprezentat de M.F.P., prin D.G.F.P.M.B., criticând-o pentru următoarele

motive:

Curtea a reținut că este fondată critica apelantului intervenient referitoare

la omisiunea instanței de fond de a examina cererea de intervenție principală

prin sentința atacată.

Prin dispozitivul

sentinței, prima instanță s-a pronunțat atât pe cererea principală, formulată

de reclamanta C.F., cât și pe cererea de intervenție, formulată de

intervenientul C.M., dispunând respingerea, ca neîntemeiate, a ambelor cereri.

Mai mult decât atât, în

considerentele sentinței, Tribunalul face referire atât la pretențiile

reclamantei, cât și ale intervenientului în interes propriu.

Având în vedere că

instanța de fond a analizat cauza atât prin prisma pretenției reclamantei, cât

și a intervenientului, reliefând pe larg motivele pentru care acțiunea

reclamantei, cât și a intervenientului, sunt neîntemeiate, în mod eronat,

instanța de apel a admis apelul intervenientului C.M. și a trimis cauza

aceleiași instanțe spre soluționarea cererii de intervenție.

este criticabilă, întrucât, în mod eronat a reținut în considerentele deciziei

atacate că „la rejudecare se va avea în vedere, pe de o parte, împrejurarea ca

intervenientul C.M. a solicitat, prin cererea sa formulată la data de 26 mai 2008,

… restituirea prețului actualizat al casei, iar cererea sa nu a făcut obiectul

analizei în primul ciclu procesual [..]”.

Astfel, în primul

ciclu procesual, Judecătoria sectorului 4 București, prin sentința civila nr. 3797

din 02 iulie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.F. și cererea de

intervenție în interes propriu formulată de intervenientul C.M., a obligat pe pârâtul

S.R., prin M.F.P., să restituie reclamantei și intervenientului suma de

17.409.350 rol, actualizată la data plații, reprezentând prețul din contractul

de vânzare cumpărare nr. 534 din 30 septembrie 1996, privind apartamentul în

litigiu.

Față de cele

prezentate, rezultă fără echivoc că instanța, în primul ciclu procesual, a

examinat cererea de intervenție, din moment ce a fost admisă această cerere.

În consecință, este

eronată reținerea instanței de apel conform căreia „cererea intervenientului nu

a făcut obiectul analizei în primul ciclu procesual”.

Recurentul pârât a

solicitat admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei civile

atacate, în sensul respingerii apelului intervenientului în nume propriu C.M. și

menținerii sentinței nr. 978 din 25 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimatul

intervenient a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului,

ca nefondat.

Analizând decizia

civilă atacată, în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Curtea de Apel a considerat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii

de intervenție în interes propriu formulată de C.M., întrucât, în dispozitivul

sentinței nu se regăsește soluția pronunțată asupra acestei cereri,

intervenientul fiind doar indicat ca parte în dispozitivul hotărârii Tribunalului.

A fost încălcată,

astfel, de către prima instanță, obligația de a se pronunța asupra tuturor

pretențiilor deduse judecății.

Faptul că, în considerentele

sentinței, Tribunalul s-a referit și la intervenient nu este în măsură să

acopere, din punct de vedere juridic, absența soluției asupra cererii de

intervenție din dispozitivul hotărârii, cu atât mai mult cu cât, așa cum corect

a reținut și Curtea, pretențiile deduse judecății de către cele două părți sunt

diferite (prețul de piață al imobilului, solicitat de reclamantă; prețul

reactualizat al bunului, solicitat de intervenient).

Prin urmare, și

analiza instanței în cazul cererii de intervenție implică verificarea

cerințelor specifice acestei cereri, cel puțin în parte diferite față de cele

examinate în cazul acțiunii principale, și poate genera, de asemenea, o soluție

diferită față de cea dată acțiunii principale și intrată deja în puterea lucrului

judecat, în urma neexercitării recursului împotriva deciziei ce formează

obiectul prezentului dosar, de către apelanta reclamantă.

În concluzie, în mod

corect Curtea a dispus admiterea apelului declarat de intervenient, în

condițiile art. 297 C. proc. civ., cu consecința trimiterii cauzei la aceeași

instanță, pentru soluționarea cererii de intervenție.

este corectă decizia și sub aspectul reținut de Curte, și anume că cererea de

intervenție nu a făcut obiect de analiză în primul ciclu procesual.

Din punct de vedere

procesual, soluționarea unei cereri prezintă relevanță dacă aceasta a avut loc

în mod irevocabil, deoarece, numai în acest caz, soluția dată respectivei

cereri, intrată în puterea de lucru judecat, nu mai poate fi rediscutată

într-un nou proces sau în rejudecarea aceluiași litigiu, într-un nou ciclu

procesual.

În speță, interesează

în mod concret dacă cererea de intervenție a fost soluționată în mod irevocabil

în primul ciclu procesual, deoarece, doar în acest caz, sentința pronunțată în

rejudecare nu ar fi trebuit să cuprindă și soluția dată cererii menționate, iar

admiterea apelului declarat de intervenient ar fi fost greșită.

Astfel, este adevărat

că, prin sentința civilă nr. 3797 din 2 iulie 2008 a Judecătoriei sectorului 4

București, a fost admisă și cererea de intervenție principală, dispunându-se

obligarea pârâtului S.R., prin M.E.F., la plata către reclamantă și

intervenient a prețului plătit pentru apartamentul în litigiu, reactualizat,

dar această hotărâre a fost desființată în totalitate, prin decizia civilă nr. 33

din 13 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, rămasă

irevocabilă prin nerecurare, și cauza a fost trimisă, în întregime, spre

rejudecare, la prima instanță.

Din moment ce

sentința respectivă a fost desființată în totalitate, nu mai prezintă relevanță

că, prin această hotărâre, cererea de intervenție fusese soluționată, în

rejudecare, prima instanță trebuind să se pronunțe asupra tuturor cererilor

formulate în dosarul de fond, deci, și asupra cererii de intervenție.

Cum s-a arătat deja, Decizia

nr. 33/2009 a Tribunalului București a rămas irevocabilă prin nerecurare,

astfel încât toate aspectele dezlegate prin această hotărâre, inclusiv din

perspectiva desființării în totalitate a sentinței nr. 3797/2008 și a

trimiterii cauzei, spre rejudecare, în întregime au intrat în puterea lucrului

judecat în condițiile art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 C. civ.

Prin urmare, orice

contestare formulată de recurent în legătură cu limitele desființării primei

sentințe pronunțate în cauză și, respectiv, ale rejudecării cauzei, nu mai pot

fi primite în această fază procesuală.

Având în vedere

aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel a

admis apelul declarat de intervenient și a trimis cauza la aceeași instanță,

pentru soluționarea cererii de intervenție principale.

În baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat, nefiind

întrunite cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din

același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul S.R., reprezentat de M.F.P., prin D.G.F.P.M.B.

împotriva deciziei nr. 127/ A din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 15 iunie 2012.