Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.10.2010

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
04.10.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la 15 iulie 2010 la Înalta Curte de Casație și Justiție petiționarul C.N. a solicitat tragerea la răspundere penală a numiților S.V. (fostă C.) consilier juridic și secretar al Primăriei Comunei Berca, județul Buzău și a mai multor magistrați, respectiv H.A.G., judecător la Tribunalul Prahova; B.M., judecător la Tribunalul Buzău, V.E.G., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău și A.O., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În motivarea plângerii petiționarul a susținut că secretara Primăriei Comunei Berca ar fi efectuat modificare în registrul agricol, reducându-i spațiul locativ, la cererea lui A.G., și că demersurile sale în justiție prin modul în care au fost soluționate plângerile sale și procesele de către magistrații menționați i-au provocat prejudicii grave prin încălcarea dreptului său de proprietate. Plângerea a fost greșit îndreptată la instanța supremă. În conformitate cu dispozițiile art. 28 1 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Curtea de Apel judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale și de procurorii de la parchetele de pe lângă instanțe, iar potrivit art. 209 alin. (3) din același cod, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel.

Pe de altă parte, potrivit art. 222 alin. (7) C. proc. pen. plângerea greșit îndreptată se trimite organului competent. În consecință, Curtea, în baza dispozițiilor legale evocate urmează a trimite plângerea formulată de petiționarul C.N. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care are competența efectuării în cauză a actelor premergătoare.

H O T Ă R Ă Ș T E Trimite plângerea formulată de petiționarul C.N. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 octombrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-03-17
0,93
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 februarie 2009 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea formulată de petiționarul C.G. împotriva rezoluției nr. 604/P
ÎCCJ 2012-04-23
0,93
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii penale de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 685/P/2011 din 7 septembrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de mag
ÎCCJ 2010-11-17
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4099/2010
care viza pe intimații judecători, cu privire la comiterea de către aceștia a infracțiunilor mai sus menționate. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarea stare de fapt: În esență, petentul C.N. a solicitat trager
ÎCCJ 2009-10-26
0,93
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În luna decembrie 2008, petiționarii B.N. și B.V., în calitate de persoane vătămate, au adresat o plângere penală Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,
ÎCCJ 2011-06-10
0,93
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cauzei penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : La data de 7 aprilie 2011 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea formulată de petiționarul C.G. împotriva or
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă