ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3490/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, la data de 9 ianuarie 2007, reclamanta G.G. a solicitat instanței tragerea la răspundere a pârâtei SC A. SRL, în calitate de comitent, pentru faptele prepusului său lichidator A.V., obligarea acesteia la întocmirea bilanțurilor contabile în vederea lichidării societății SC M.I. SRL, sub sancțiunea plății daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei/zi. Prin sentința nr. 2378 din 22 februarie 2007, Tribunalul București, secția a VI a comercială, a admis excepția lipsei de obiect a capătului de cerere vizând atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei și a anulat acest capăt de cerere, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins celelalte două capete de cerere ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta nu a precizat obiectul primului capăt de cerere, în sensul că nu a arătat pretențiile formulate împotriva pârâtei, iar în ce privește celelalte capete, a constatat că nu există identitate între persoana pârâtei și dl. A.V., numit în calitate de lichidator prin hotărâre judecătorească. Sentința a fost apelată de reclamanta G.G., iar Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, prin decizia nr. 253 din 16 mai 2007, a admis apelul, a desființat în parte sentința atacată în ce privește soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a SC A. SRL și a trimis spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că persoana împotriva căreia se îndreaptă judecata este numitul A.V., individualizat și ca reprezentant al SC A. SRL, astfel cum rezultă din lucrările dosarului.

In ceea ce privește obiectul primului capăt de cerere, Curtea a stabilit că neindicarea acestuia este sancționată cu nulitatea, sancțiune prevăzută de art. 133 alin. (l) C. proc. civ. Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel, a declarat recurs reclamanta G.G., prin care a invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și în temeiul cărora a solicitat casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare. Potrivit recurentei, decizia recurată este nelegală având în vedere că instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtului la efectuarea expertizei contabile și tragerea la răspundere pentru neîndeplinirea obligației stabilite. Mai susține recurenta că atât instanța de fond, cât și cea de apel nu au avut în vedere împrejurarea că pârâtul nu a respectat dispozițiile Legii nr. 31/1990, fapt ce echivalează cu nerespectarea hotărârii judecătorești prin care a fost numit lichidator.

Recursul este nefondat. Din expunerea argumentelor aduse în susținerea recursului, rezultă că recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., pe care însă nu le-a dezvoltat separat, așa cum dispune art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. și nici nu a indicat dispozițiile legale încălcate și argumentele concrete care susțin punctul său de vedere. Este de observat că în calea de atac a recursului se exercită controlul legalității asupra deciziei pronunțată în apel și din acest punct de vedere, Înalta Curte ar trebui să se mărginească numai la analiza acelor susțineri ce se încadrează în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile sus evocate.

Cu toate acestea, trecând la analiza motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea pronunțată este nelegală atunci când instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății prin interpretarea greșită a acestuia, criticile formulate nu pot fi primite, având în vedere că acestea vizează nepronunțarea instanței asupra primului capăt de cerere, aspect ce nu poate fi încadrat în dispozițiile sus evocate. Referitor la critica formulată în considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acest motiv are de regulă, în vedere încălcarea legii de drept substanțial, mai precis, aplicarea unui text de lege străin de situația de fapt dedusă judecății sau extinderea normei de drept la situații neaplicabile în speță.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat dispozițiile legale încălcate sau aplicate greșit, iar criticile aduse deciziei recurate nu se regăsesc în dispozițiile invocate de aceasta. Revenind la critica ce privește nepronunțarea instanței asupra primului capăt de cerere, Înalta Curte constată că instanța de apel a tratat în mod exhaustiv acest aspect, reținând că indicarea generică a obiectului cererii, respectiv neprecizarea acestuia, în conformitate cu dispozițiile art. 112 pct. 3 C. proc. civ., conduce la nulitatea cererii, potrivit dispozițiilor art. 133 alin. (l) același cod. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta G.G., împotriva deciziei nr. 253 din 16 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2007.