ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3490/2007

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată astfel

cum a fost precizată, la data de 9 ianuarie 2007, reclamanta G.G. a solicitat

instanței tragerea la răspundere a pârâtei SC A. SRL, în calitate de comitent,

pentru faptele prepusului său lichidator A.V., obligarea acesteia la întocmirea

bilanțurilor contabile în vederea lichidării societății SC M.I. SRL, sub

sancțiunea plății daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei/zi.

Prin sentința nr. 2378 din 22 februarie 2007,

Tribunalul București, secția a VI a comercială, a admis excepția lipsei de

obiect a capătului de cerere vizând atragerea răspunderii patrimoniale a

pârâtei și a anulat acest capăt de cerere, a

admis excepția lipsei calității

procesuale pasive și a respins celelalte

două capete de cerere ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că

reclamanta nu a precizat obiectul primului capăt de cerere, în sensul că nu a

arătat pretențiile formulate împotriva pârâtei, iar în ce privește celelalte

capete, a constatat că nu există identitate între persoana pârâtei și dl. A.V.,

numit în calitate de lichidator prin hotărâre judecătorească.

Sentința a fost apelată de reclamanta G.G.,

iar Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, prin decizia nr. 253

din 16 mai 2007, a admis apelul, a desființat în parte sentința atacată în ce

privește soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a SC A. SRL

și a trimis spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a

reținut că persoana împotriva căreia se îndreaptă judecata este numitul A.V.,

individualizat și ca reprezentant al SC A. SRL, astfel cum rezultă din

lucrările dosarului. In ceea ce privește obiectul

primului capăt de cerere, Curtea a stabilit că neindicarea acestuia

este

sancționată cu nulitatea, sancțiune prevăzută de art. 133 alin. (l)

C. proc. civ.

Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de

Apel, a declarat recurs reclamanta G.G., prin care a invocat

prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și

în temeiul cărora

a solicitat casarea în parte a deciziei recurate și

trimiterea spre rejudecare.

Potrivit recurentei, decizia recurată este

nelegală având în vedere că instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de

cerere privind obligarea pârâtului la efectuarea expertizei contabile și

tragerea la răspundere pentru neîndeplinirea obligației stabilite. Mai susține

recurenta că atât instanța de fond, cât și cea de apel nu au avut în vedere

împrejurarea că pârâtul nu a respectat dispozițiile Legii nr. 31/1990, fapt ce

echivalează cu nerespectarea hotărârii judecătorești prin care a fost numit

lichidator.

Recursul este nefondat.

Din expunerea argumentelor aduse în

susținerea recursului, rezultă că recurenta a invocat motivele de nelegalitate

prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., pe care însă nu

le-a dezvoltat separat, așa cum dispune art. 302

1

lit. c) C. proc.

civ. și nici nu a indicat dispozițiile legale încălcate și argumentele concrete

care susțin punctul său de vedere. Este de observat că în calea de atac a

recursului se exercită controlul legalității asupra deciziei pronunțată în apel

și din acest punct de vedere, Înalta Curte ar trebui să se mărginească numai la

analiza acelor susțineri ce se încadrează în vreunul din motivele de

nelegalitate prevăzute de dispozițiile sus evocate.

Cu toate acestea, trecând la analiza

motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.,

potrivit căruia hotărârea pronunțată este nelegală atunci când instanța a

schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic

dedus judecății prin interpretarea greșită a acestuia, criticile formulate nu

pot fi primite, având în vedere că acestea vizează nepronunțarea instanței

asupra primului capăt de cerere, aspect ce nu poate fi încadrat în dispozițiile

sus evocate.

Referitor la critica formulată în

considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acest motiv are de

regulă, în

vedere încălcarea legii de drept

substanțial, mai precis, aplicarea unui

text de lege străin de situația

de fapt dedusă judecății sau extinderea normei de drept la situații

neaplicabile în speță. Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că

recurenta nu a indicat dispozițiile

legale

încălcate sau aplicate greșit, iar criticile aduse deciziei recurate

nu

se regăsesc în dispozițiile invocate de aceasta.

Revenind la critica ce

privește nepronunțarea instanței asupra

primului capăt de cerere, Înalta Curte constată că

instanța de apel a

tratat în mod exhaustiv acest aspect, reținând că indicarea generică a

obiectului cererii, respectiv neprecizarea acestuia, în conformitate cu

dispozițiile art. 112 pct.

3 C. proc. civ., conduce la nulitatea

cererii, potrivit dispozițiilor art. 133 alin. (l)

același cod.

Așa fiind, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta G.G.,

împotriva deciziei nr. 253 din 16 mai 2007, pronunțată

de Curtea de

Apel

București, secția a VI a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 noiembrie 2007.