ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1170/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1170/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față

În baza actelor și lucrărilor constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 162 din 4 aprilie 2007 pronunțată de

Tribunalul Satu Mare, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000, a fost

condamnat inculpatul A.C.A.

la pedeapsa de

6

ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), b) și c) C. pen.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul H.V.

la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat

inculpatul F.l. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în esență

următoarea situație de fapt:

Inculpatul A.A.C. și inculpatul H.V. se cunoșteau din cursul anului

2004, lucrând în construcții. în cursul lunii ianuarie 2006, inculpatul H.V.,

întâlnindu-se cu inculpatul A.C.A. i-a propus acestuia să pună pe piață

comprimate de ectasy. Căzând de acord asupra acestei propuneri cei doi s-au

deplasat la restaurantul V.A., jud. Satu Mare, unde s-au întâlnit cu inculpatul

F.l.

În cursul convorbirilor purtate la acel local, inculpatului A.C.A. i-a

fost adus la cunoștință că inculpatul F.l. a adus în România cantitatea de 3500

comprimate de ectasy, pe care urmează

să le

plaseze pe piața drogurilor din țară. Astfel, au convenit ca inculpatul

A.C.A.

să preia cantitatea de 500 comprimate, urmând

să

le plătească cu 2 euro bucata, după vânzare, banii urmând a fi predați

inculpatului

F.l. prin inculpatul H.V.

Cu acea ocazie inculpatul H.V. i-a dat

coinculpatului F.

l., în contul drogurilor avans suma de

250 euro.

Ulterior, acestei întâlnirii inculpații A.C.

și H.V.

s-au înțeles să vândă comprimatele cu 5 euro/

bucată, diferența de 3 euro urmând să o împartă între ei în mod egal.

În perioada imediat următoare, în cursul lunii februarie 2006,

inculpatul A.C. a încercat să găsească cumpărători, iar în acest sens a luat

legătura cu un apropiat al său, căruia i-a oferit spre vânzare un număr de 350

comprimate.

În cursul desfășurării acestor demersuri au fost sesizați ofițerii din

cadrul S.C.C.O. Satu Mare, care în depistarea persoanelor implicate au introdus

în rețea un colaborator, identificat sub nume de cod „P.”.

La data de 22 februarie 2006, colaboratorul „P.” s-a întâlnit, în jurul

orelor 18,00, cu inculpatul A.C. pentru a-i preda acestuia drept mostră câteva

comprimate de ectasy. Ulterior, la data de 23 februarie 2006, cei doi s-au

întâlnit din nou, ocazie cu care inculpatul A.C.A. i-a dat colaboratorului 350

de comprimate

ectasy, pentru care a primit

suma de 1750 euro, sumă pusă la dispoziția

colaboratorului de către S.C.C.O.

Satu Mare, bancnote false și inseriate la S.C.C.O. Satu Mare, și care, ulterior

după identificarea și prinderea inculpatului A.C. au fost găsite asupra

acestuia.

După arestarea inculpatului A.C.A., acesta a înțeles să beneficieze de

dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, colaborând cu organele de poliție

în vederea tragerii la răspundere și a altor traficanți. În acest sens I-a

indicat pe inculpatul H.V., iar ca urmare a acestei colaborări, organele de

poliție au introdus în rețea un investigator sub acoperire cu nume de cod „M.”.

Pentru prinderea acestui inculpat, organele de poliție i-au solicitat

inculpatului A.C.A. să îl sune pe acesta, să-i spună că este în drum spre

Italia, și că a valorificat comprimatele doar cu suma de 4 euro/bucată, banii

urmând a fi trimiși printr-un verișor al inculpatului A.C.

În data de 3 martie 2006, investigatorul

sub acoperire „M.”, după

mai multe convorbiri telefonice

purtate cu inculpatul H.V. s-a întâlnit cu acesta la barul din cadrul O.M.V.

Satu Mare, unde i-a predat acestuia suma de 1350 Euro, bancnote înregistrate de

organele de poliție și care au fost găsite asupra inculpatului H.V. cu ocazia

prinderii acestuia.

Inculpatul H.V. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în

sarcina sa. Faptele acestui inculpat sunt însă confirmate de declarațiile

inculpatului A.C., certificate prin înregistrările convorbirilor telefonice

purtate cu investigatorul sub acoperire, a înregistrărilor ambientale, precum

și prin faptul că asupra sa au fost găsiți banii predați de la investigatorul

sub acoperire.

În baza probelor administrate în cauză

instanța de fond a reținut că

cei trei inculpați se fac

vinovați de săvârșirea infracțiunii de deținere și punere în vânzare fără drept

de droguri de mare risc.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Satu Mare și inculpații H.V. și F.l.

Prin apelul declarat parchetul a criticat hotărârea pentru netemeinicie

și nelegalitate sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate

inculpaților, în sensul reducerii cuantumului acesteia în ceea ce îl privește

pe inculpatul A.C.A., și al majorării cuantumului, față de inculpații H.V. și F.l.

Inculpații H.V. și F.l. au criticat hotărârea pentru netemeinicie și

nelegalitate sub aspectul greșitei condamnări, solicitând achitarea în temeiul art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 126/ A din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel

Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile

declarat de parchet și de inculpații H.V. și F.l., a

fost desființată hotărârea atacată, în sensul că a fost înlăturată

dispoziția

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I

și lit. c) C. pen.

Au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de control judiciar a

reținut în esență următoarele:

Astfel, instanța de control judiciar a reținut că din probele

administrate în cauză a rezultat cu certitudine

că inculpații se fac vinovați

de comiterea faptelor pentru care au fost

trimiși în judecată, dispoziția instanței de fond de condamnare a acestora

fiind temeinică.

Pedepsele aplicate inculpaților au fost corect stabilite, ținându-se

seama de dispozițiile Părții generale al Codului penal, de limitele de pedeapsă

fixate, de textul de lege, de gradul ridicat de pericol social al faptei

comise, precum și de persoana inculpaților, Curtea de Apel

reținând că pedeapsa aplicată fiecăruia este în

măsură să atingă scopul

prevăzut de art. 52 C. pen.

Totodată, Curtea, având în vedere practica C.E.D.O., potrivit căreia

limitarea drepturilor persoanelor nu poate

interveni de drept, ca urmare a

aplicării unei pedepse privative de

libertate, fiind necesar ca limitarea dreptului să fie proporțională cu

interesul public ocrotit de lege, a admis apelurile declarate doar sub acest

aspect, dispunând înlăturarea dispoziției privind interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza I și lit. c) C. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpați A.C.A., F.l. și

H.V., care au criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie și nelegalitate,

invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C.

proc. pen.

Concluziile apărătorilor inculpaților în

susținerea recursului declarat

de fiecare inculpat, ale

reprezentantului Ministerului Public, precum și

ultimul cuvânt al inculpaților au fost consemnate în partea

introductivă a

prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, a constat că recursul

declarat de inculpatul A.C.A. este inadmisibil pentru considerentele care

urmează.

Astfel, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 129

din Constituția României, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile

interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile

legii.

Totodată, potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt

susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătorești nedefinitive,

sentințe sau decizii după caz.

În cazul de față, decizia atacată a fost pronunțată de curtea de apel,

ca instanță de soluționare a apelurilor declarate de Parchet și de inculpații H.V.

și F.l., hotărârea fiind definitivă în ceea ce-l privește pe inculpatul A.C.A.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență

principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților,

instanța este obligată a examina căile de atac cu

care este sesizată, prin

prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare

stabilite de legea procesuală și a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de

atac neconformă acestora.

Ori, în cauză aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât

excepția admisibilității recursului invocată din oficiu apare ca fiind

întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii

excepției, Curtea va respinge recursul declarat de inculpatul A.C.A., ca

inadmisibil.

Cu privire la recursurile declarate de

inculpații H.V. și F.

l., Înalta Curte, examinând hotărârea

atacată sub aspectul criticilor formulate, cât și din oficiu, în conformitate

cu art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., a constat că recursurile

declarate sunt nefondate pentru considerentele care urmează:

Înalta Curte consideră că în cauză prima instanță de control judiciar a

dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la

aprecierea probelor, stabilind că faptele inculpaților H.V. și F.l., care au

deținut fără drept droguri de mare risc și respectiv le-au pus în vânzare fără

drept, întrunesc atât obiectiv cât și subiectiv elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Astfel, Înalta Curte reține că vinovăția inculpaților H.V. și F.l. este

confirmată de declarațiile inculpatului A.C.A., care a indicat în concret

modalitatea de desfășurare a faptelor, declarațiile sale coroborându-se pe

deplin cu declarațiile martorei B.D., procesele verbale de recunoaștere din

grup, rapoartele investigatorilor sub acoperire, înregistrările convorbirilor

telefonice, a înregistrărilor ambientale.

Totodată, Înalta Curte apreciază că sub aspectul individualizării

judiciare a pedepselor aplicate inculpaților, în cauză a fost făcută o corectă

individualizare.

În realizarea oricărei forme de individualizare a pedepsei, dar cu

deosebire în cadrul individualizării judiciare, un rol important îl au stările,

situațiile sau împrejurările anterioare, concomitente sau subsecvente comiterii

infracțiunii și care realizează un grad mai ridicat ori mai scăzut de pericol

social al faptei.

Astfel, examinând actele și lucrările

dosarului prin prisma motivului

de casare invocat, Înalta

Curte constată că, instanțele de judecată au aplicat inculpaților o pedeapsă

corect individualizate în raport de criteriile generale de individualizare a

pedepsei prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen.

Totodată, Înalta Curte constată că instanțele a avut în vedere la

stabilirea modalității de executare a pedepsei gradul de pericol social al

faptei săvârșite, rezultat din modul și mijloacele de săvârșire a faptei, și

din importanța valorii sociale vătămate.

Față de cele învederate, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1, lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursurile

declarate de inculpații H.V. și F.l., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

și va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

dispozitivului:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat A.C.A.

împotriva deciziei penale nr. 126/ A din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel

Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați F.l.

și H.V. împotriva aceleiași decizii penale.

Obligă recurenții inculpați A.C.A. și F.l.

la

plata sumei de câte 350 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat, din

care suma de câte150

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat H.V. la 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 martie

2008.