ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3575/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: I. Prin cererea înregistrată la data de 05 februarie 2013 sub nr. 777/285/2013 pe rolul Judecătoriei Rădăuți, reclamanta Mănăstirea B. a solicitat obligarea pârâtei SC M. SRL Buziaș Ia înlocuirea, pe cheltuiala proprie, a învelitorii deteriorate din cadrul Mănăstirii Intrarea în Biserică a M.D., iar cazul în care, această obligație nu ar fi respectată, obligarea pârâtei la restituirea contravalorii învelitorii și daune interese. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat următoarele: Conform facturii nr. 76727 din 15 decembrie 2008, SC R.T.

SRL Rădăuți a achiziționat de la pârâta SC M. SRL Buziaș țiglă metalică pe care ulterior, a vândut-o reclamantei Mănăstirea B., altfel cum rezultă din factura fiscală din 23 decembrie 2008. Pe verso-ul facturii emise de pârâtă, este înscris un certificat de garanție potrivit căruia repararea gratuită a defectelor datorate producătorului se face la sediul furnizorului (pct. 2). La rândul său, SC R.T. SRL Rădăuți a emis certificat de garanție în favoarea reclamantei, prin care a menționat obligația de garanție a furnizorului SC M. SRL, Buziaș pentru țigla metalică cumpărată conform facturii din 23 decembrie 2008. Întrucât învelitoarea de tablă s-a deteriorat, SC R.T. SRL Rădăuți și reclamanta au încheiat contractul de cesiune de creanță din 01 noiembrie 2012, prin care SC R.T.

SRL Rădăuți a cedat reclamantei creanța împotriva pârâtei constând în contravaloarea lucrărilor de înlocuire a învelitorii din cadrul Mănăstirii Intrarea în Biserică a M.D. În temeiul acestei cesiuni și a obligației de garanție a pârâtei, reclamanta a formulat acțiunea prin care a solicitat obligarea pârâtei SC M. SRL Buziaș la înlocuirea învelitorii deteriorate sau la restituirea contravalorii acesteia. Prin sentința civilă nr. 1438 din 22 aprilie 2013, Judecătoria Rădăuți a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj, apreciind că, față de natura juridică a obiectului litigiului - acțiune în răspundere civilă contractuală, în speță sunt incidente dispozițiile art. 5 C. proc.

civ., potrivit cărora competența teritorială revine instanței în a cărei rază se află situat sediul pârâtei. II. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Lugoj sub nr. 777/285/2013 și a fost soluționat prin sentința civilă nr. 1689 din 25 iunie 2012 în sensul admiterii excepției necompetenței teritoriale, invocată de instanța din oficiu, declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuți, constatării ivirii conflictului negativ de competență și înaintării dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență. Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, Judecătoria Lugoj a reținut că, întrucât reclamanta a invocat în susținerea cererii sale obligația de garanție a furnizorului, iar prin convenția de garanție, s-a stabilit ca executarea acestei obligații să aibă loc la sediul furnizorului SC R.T.

SRL, în Rădăuți, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 pct. 1 C. proc. civ., în raport de care a apreciat că, în speță, competența teritorială aparține Judecătoriei Rădăuți, prima instanță sesizată. În conformitate cu prevederile art. 20-22 C. proc. civ., instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. III. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Lugoj, pentru următoarele considerente: Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe - judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție - care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar. Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe. În ceea ce privește soluționate numai de anumite categorii de instanțe. În ceea ce privește competența teritorială, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv (art. 5-8) și norme cu caracter imperativ (art. 13-16).

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 13-16 C. proc. civ., care sunt norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică. Astfel, Înalta Curte constată că, în speță, conform principiului disponibilității, reclamanta Mănăstirea B. a învestit Judecătoria Rădăuți să se pronunțe asupra unei acțiuni în răspundere contractuală derivând din contractul de cesiune de creanță din 01 noiembrie 2012, îndreptată împotriva pârâtei debitor cedat SC M. SRL Buziaș. Chiar dacă inițial între reclamantă și pârâtă nu s-au născut raporturi juridice directe, ci subsecvente contractului de vânzare- cumpărare, intervenit între SC M. SRL Buziaș, în calitate de vânzător și SC R.T.

SRL Rădăuți, în calitate de cumpărător, care ulterior, a vândut tabla către reclamantă, în condițiile cesiunii de creanță, acțiunea reclamantei îndreptată împotriva pârâtei SC M. SRL are aptitudinea de a atrage incidența în speță a prevederilor art. 10 pct. 1 C. proc. civ., așa încât obligația de garanție, care urma a se executa Ia sediul pârâtei, produce efecte direct față de reclamantă. Cum dispozițiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ., interpretate prin prisma obligației asumate Ia pct. 2 din certificatul de garanție emis de pârâtă atrag competența Judecătoriei Lugoj, în a cărei rază teritorială se află și sediul pârâtei, rezultă că nu există mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel că reclamanta nu are deschisă opțiunea prevăzută de art. 12 C. proc.

civ. În raport de cele mai sus expuse, Înalta Curte, potrivit depozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a litigiului dintre reclamanta Mănăstirea B., în contradictoriu cu pârâta SC M. SRL Buziaș, având ca obiect acțiune în răspundere civilă contractuală, în favoarea Judecătoriei Lugoj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGlI D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2013.