ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3575/2013

Asupra conflictului negativ de competență

de față, constată următoarele:

I.

Prin cererea înregistrată la data de 05 februarie 2013 sub nr. 777/285/2013 pe rolul

Judecătoriei Rădăuți, reclamanta Mănăstirea B. a solicitat obligarea pârâtei SC

M. SRL Buziaș Ia înlocuirea, pe cheltuiala proprie, a învelitorii deteriorate din

cadrul Mănăstirii Intrarea în Biserică a M.D., iar cazul în care, această obligație

nu ar fi respectată, obligarea pârâtei la restituirea contravalorii învelitorii

și daune interese.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat

următoarele:

Conform facturii nr. 76727 din 15

decembrie 2008, SC R.T. SRL Rădăuți a achiziționat de la pârâta SC M. SRL

Buziaș țiglă metalică pe care ulterior, a vândut-o reclamantei Mănăstirea B., altfel

cum rezultă din factura fiscală din 23 decembrie 2008.

Pe verso-ul facturii emise de pârâtă, este

înscris un certificat de garanție potrivit căruia repararea gratuită a defectelor

datorate producătorului se face la sediul furnizorului (pct. 2).

La rândul său, SC R.T. SRL Rădăuți a emis

certificat de garanție în favoarea reclamantei, prin care a menționat obligația

de garanție a furnizorului SC M. SRL, Buziaș pentru țigla metalică cumpărată conform

facturii din 23 decembrie 2008.

Întrucât învelitoarea de tablă s-a deteriorat,

SC R.T. SRL Rădăuți și reclamanta au încheiat contractul de cesiune de creanță din

01 noiembrie 2012, prin care SC R.T. SRL Rădăuți a cedat reclamantei creanța împotriva

pârâtei constând în contravaloarea lucrărilor de înlocuire a învelitorii din cadrul

Mănăstirii Intrarea în Biserică a M.D.

În temeiul acestei cesiuni și a obligației

de garanție a pârâtei, reclamanta a formulat acțiunea prin care a solicitat obligarea

pârâtei SC M. SRL Buziaș la înlocuirea învelitorii deteriorate sau la restituirea

contravalorii acesteia.

Prin sentința civilă nr. 1438 din 22 aprilie

2013, Judecătoria Rădăuți a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată

de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea

Judecătoriei Lugoj, apreciind că, față de natura juridică a obiectului litigiului

- acțiune în răspundere civilă contractuală, în speță sunt incidente dispozițiile

art. 5 C. proc. civ., potrivit cărora competența teritorială revine instanței în

a cărei rază se află situat sediul pârâtei.

II. Dosarul a fost înregistrat pe rolul

Judecătoriei Lugoj sub nr. 777/285/2013 și a fost soluționat prin sentința civilă

nr. 1689 din 25 iunie 2012 în sensul admiterii excepției necompetenței teritoriale,

invocată de instanța din oficiu, declinării competenței de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Rădăuți, constatării ivirii conflictului negativ de competență

și înaintării dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării

regulatorului de competență.

Pentru a se pronunța în sensul celor de

mai sus, Judecătoria Lugoj a reținut că, întrucât reclamanta a invocat în susținerea

cererii sale obligația de garanție a furnizorului, iar prin convenția de garanție,

s-a stabilit ca executarea acestei obligații să aibă loc la sediul furnizorului

SC R.T. SRL, în Rădăuți, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 pct. 1 C.

proc. civ., în raport de care a apreciat că, în speță, competența teritorială aparține

Judecătoriei Rădăuți, prima instanță sesizată.

În conformitate cu prevederile art. 20-22

C. proc. civ., instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și în

conformitate cu prevederile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a dispus înaintarea

dosarului cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

III. Analizând actele și lucrările dosarului

din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare

în judecată Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunța

regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea

Judecătoriei Lugoj, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se

realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială, privită sub aspectul

ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de

instanțe - judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție

- care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau

extraordinar.

Sub aspect procesual, competența materială

determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot

fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe. În ceea ce privește soluționate

numai de anumite categorii de instanțe. În ceea ce privește competența teritorială,

C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv (art. 5-8) și norme cu caracter

imperativ (art. 13-16).

În principiu, normele de competență teritorială

sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor prevăzute la art.

13-16 C. proc. civ., care sunt norme de competență teritorială exclusivă, de ordine

publică.

Astfel, Înalta Curte constată că, în speță,

conform principiului disponibilității, reclamanta Mănăstirea B. a învestit Judecătoria

Rădăuți să se pronunțe asupra unei acțiuni în răspundere contractuală derivând din

contractul de cesiune de creanță din 01 noiembrie 2012, îndreptată împotriva pârâtei

debitor cedat SC M. SRL Buziaș.

Chiar dacă inițial între reclamantă și

pârâtă nu s-au născut raporturi juridice directe, ci subsecvente contractului de

vânzare- cumpărare, intervenit între SC M. SRL Buziaș, în calitate de vânzător și

SC R.T. SRL Rădăuți, în calitate de cumpărător, care ulterior, a vândut tabla către

reclamantă, în condițiile cesiunii de creanță, acțiunea reclamantei îndreptată împotriva

pârâtei SC M. SRL are aptitudinea de a atrage incidența în speță a prevederilor

art. 10 pct. 1 C. proc. civ., așa încât obligația de garanție, care urma a se executa

Ia sediul pârâtei, produce efecte direct față de reclamantă.

Cum dispozițiile art. 10 pct. 1 C. proc.

civ., interpretate prin prisma obligației asumate Ia pct. 2 din certificatul de

garanție emis de pârâtă atrag competența Judecătoriei Lugoj, în a cărei rază teritorială

se află și sediul pârâtei, rezultă că nu există mai multe instanțe deopotrivă competente,

astfel că reclamanta nu are deschisă opțiunea prevăzută de art. 12 C. proc. civ.

În raport de cele mai sus expuse,

Înalta Curte, potrivit depozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili

competența de soluționare a litigiului dintre reclamanta Mănăstirea B., în contradictoriu

cu pârâta SC M. SRL Buziaș, având ca obiect acțiune în răspundere civilă contractuală,

în favoarea Judecătoriei Lugoj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGlI

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

25 octombrie 2013.