Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.10.2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3161/2008

HOTĂRÂRE
30.10.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3161/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 598 din 6 martie 2007 Judecătoria Timișoara a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C. SRL Ploiești prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Reșița, anularea contractelor de închiriere încheiate la datele de 12 mai 2006 și 12 aprilie 2006 și plata de daune moratorii în cuantum de 50.000 lei. Tribunalul Caraș-Severin, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 64/R din 2 octombrie 2007 s-a anulat ca insuficient timbrat recursul reclamantei SC C. SRL reținând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației legale de timbrare a recursului în Dosarul nr. 4766/290/2006.

Împotriva deciziei civile pronunțată de tribunal a formulat contestație în anulare SC C. SRL ce a fost anulată ca netimbrată prin Decizia nr. 163 din 3 decembrie 2007 de către Tribunalul Caraș-Severin, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 4766.1/290/2006. Prin Decizia nr. 21/R din 22 ianuarie 2008 în Dosarul nr. 13/115/2008 al Tribunalului Caraș-Severin, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a anulat ca netimbrată cererea de revizuire formulată de revizuenta SC C. SRL Ploiești împotriva Deciziei nr. 163 din 3 decembrie 2007. Apelul declarat împotriva acestei decizii de către revizuenta SC C. SRL Ploiești a fost anulat ca netimbrat prin Decizia civilă nr. 83 din 22 aprilie 2008 de către Curtea de Apel Timișoara, secția comercială.

Împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara a declarat recurs revizuenta SC C. SRL Ploiești în temeiul art. 328 C. proc. civ. motivând că adresa societății a fost greșit scrisă și pe citație nu a fost specificat numărul contului și unde se virează taxa. Înalta Curte conform art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 11 și 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs și a reținut: Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată privind taxele judiciare de timbru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, diferențiat după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani.

Taxele judiciare astfel determinate, potrivit art. 20 alin. (1) din aceeași lege se plătesc anticipat, iar dovezile de plată conform art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ. se atașează la cererea de recurs. Înalta Curte constatând că taxele nu au fost achitate anticipat s-a pus în vedere recurentei în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 să plătească taxa de timbru datorată până la termenul de judecată din 30 octombrie 2008 fiind citată cu această mențiune (fila 6 dosar recurs). Având în vedere că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare și nu a depus la dosar dovezile de plată în cuantumul datorat, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 respectiv art. 35 pct. 1 și 5 din normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea recursului ca insuficient timbrat.

D E C I D E Anulează recursul declarat de revizuenta SC C. SRL Ploiești împotriva Deciziei civile nr. 83 din 22 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca insuficient timbrat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 30 octombrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-12-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4949/2003
în loc de 30.500.000 lei. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs atât reclamanta S.A.R.R.G.U.S.A. Timișoara, cât și pârâta S.C. P. S.R.L. Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Criticile reclamantei, întemeiate pe
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83226)
de reparații. Prin sentința nr.108 din 4 iulie 2007 pronunțată în dosar nr.1177/42/2007 a Curții de Apel Ploiești-Secția comercială și de contencios administrativ s-a admis acțiunea în anulare formulată de reclamanta S.C. M. SRL, și în cons
ÎCCJ 2008-09-30
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2628/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 609 din 20 martie 2007 Tribunalul Timiș a admis acțiunea precizată introdusă de reclamanta SC C.E.D.C. SRL Ciacova împotriva pârâ
ÎCCJ 2009-06-25
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2060/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 30 noiembrie 2006 reclamanta SC P. SRL Ploiești a chemat în judecată pe pârâta SC I.M. SA Ploiești pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța s
ÎCCJ 2008-09-15
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5404/2009
Asupra recursului civil de față; Prin sentința civilă nr. 3581 din 19 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Iași, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.V.E. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Iași prin care s-a solicitat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă