ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.10.2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3107/2008

HOTĂRÂRE
29.10.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3107/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra contestației

în anulare de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată la

Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 15 aprilie 2008 și motivată la

aceeași dată, contestatoarea

SC I. SRL Otopeni a solicitat anularea Deciziei nr. 99

din 22 ianuarie 2008, pronunțată de secția comercială, a Înaltei Curți de

Casație și Justiție în Dosarul nr. 25691/3/2004 și reluarea judecății de la cel

mai vechi act de procedură efectuat, în vederea pronunțării unei noi hotărâri

neviciate.

În contestație,

contestatoarea invocă, indicând în drept prevederile art. 318 C. proc. civ.,

următoarele motive:

referire la prevederile art. 17 din contract, deși nu a existat nicio convenție

între cele două societăți, potrivit căreia eventualele investiții ar fi căzut

în sarcina sa și deși reclamanta - intimată nu a avut acordul proprietarului

pentru efectuarea lucrărilor de amenajare, totuși a fost obligată prin

hotărârile atacate la plata investiției efectuate de

contestatoarea că a

solicitat instanței de recurs

să oblige partea potrivnică să depună la dosar procesul -

verbal din lunile septembrie - octombrie 2007 al A.G.A., încheiat cu ocazia

intrării în spațiu a salariaților acesteia, din care rezultă faptul că spațiul

era în perfectă stare de folosință.

Instanța de recurs,

însă, a considerat că această probă nu este utilă dezbaterii recursului, încât

a respins-o. Acest aspect a determinat judecarea recursului fără ca instanța să

poată cerceta motivele de modificare sau casare, susținute de probele

solicitate.

La termenul de

judecată de astăzi, 29 octombrie 2008, apărătorul contestatoarei

SC I. SRL Otopeni a

precizat că motivul

contestației

în anulare este acela că instanța de recurs a omis, din greșeală, a se pronunța

asupra unuia din motivele de recurs formulate, respectiv acela că instanța de

apel a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al actului adus pentru a proba

apărările sale.

Examinând contestația

în anulare, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indiciat,

Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

Contestația în

anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, este deschisă exclusiv

pentru situațiile prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ., iar nu pentru

greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de

reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, și nu în contestația în

anulare.

Prima ipoteză din art.

318 C. proc. civ. are în vedere greșeli materiale evidente, în legătură cu

aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi

remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare

a unor dispoziții legale.

Greșeala materială

poate consta în neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu

privire la care nu s-a făcut nicio judecată. Când însă instanța a cunoscut

existența și conținutul actului și a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate

fi vorba de o greșeală materială, în sensul legii, ci eventual de o greșeală de

fond, de o pretinsă eroare de apreciere a probelor, datorită căreia starea de

fapt reținută de instanță ar fi neconformă realității, împrejurare care nu

poate fi valorificată pe calea contestației în anulare și care nu se poate

îndrepta de aceeași instanță prin retractarea propriei sale hotărâri, ci numai

de către instanțele de control judiciar, în cadrul căilor de atac prevăzute de

lege.

În speță, se constată

că, prin primele două motive formulate în susținerea contestației în anulare,

astfel cum au fost dezvoltate în scris,

contestatoarea nu invocă o greșeală

materială, adică o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecății

în recurs, ci critică modul în care instanța a apreciat probele administrate în

cauză sau, respectiv, a înțeles să administreze probatoriile, prin

încuviințarea sau nu a unor anumite probe.

Ori, o asemenea

pretinsă greșeală, de apreciere sau administrare a probelor, nu reprezintă o

greșeală materială, în sensul textului art. 318 C. proc. civ., care să poată fi

remediată pe calea

contestației

în anulare, prevederea cuprinsă în acest text referindu-se la erori materiale

evidente, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau

reaprecierea probelor.

Nici cel de-al

treilea motiv invocat în susținerea contestației în anulare și formulat oral,

prin concluziile pe fond, nu este întemeiat, din examinarea deciziei atacate

rezultând, cu evidență, că instanța de recurs a reținut ambele motive de recurs

invocate, întemeiate în drept pe pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. și le-a

analizat, răspunzând fiecărui motiv, punctual și expres.

Se observă, astfel,

din cuprinsul deciziei contestate, că instanța a răspuns inclusiv motivului de

recurs circumscris punctului 8 al art. 304 C. proc. civ., reținând, în esență,

că temeiul acțiunii, astfel cum a fost caracterizat de instanțele de fond,

rezultă dintr-un fapt cvasi contractual, iar susținerea potrivit căreia pârâta

a edificat construcțiile cu surse de finanțare proprii este infirmată de actul

adițional din 31 iulie 1997.

Mai mult, instanța de

recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept

care instituie motivul de casare sau de modificare, ci poate să le analizeze

global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur

aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument

sau o afirmație a recurentului nu deschide calea contestației în anulare.

Așa cum s-a arătat

mai sus, nu s-a constatat nicio greșeală sau omisiune din partea instanței de

recurs, aceasta cercetând complet toate motivele de recurs invocate.

Față de cele de mai

sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 318 - 320 C. proc. civ., să

respingă contestația în anulare.

Respinge

contestația în

anulare formulată de contestatoarea

SC I. SRL Otopeni împotriva Deciziei nr. 99

din 22 ianuarie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, în Dosarul nr. 25691/3/2004.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-05-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1596/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 860 din 14 februarie 2007 a Tribunalului Comercial Cluj s-a admis cererea formulată de reclamanta SC D. SRL cu sediul în Cluj
ÎCCJ 2004-09-30
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3151/2004
pus în apel o cerere reconvențională care nu a putut fi înfățișată la tribunal și examinată de acesta datorită refuzului de acordare a unui termen și că nu s-a verificat susținerea existenței unei înțelegeri între părți privind compensarea
ÎCCJ 2008-10-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2937/2008
ățită la restituirea valorii investițiilor deoarece acestea s-au efectuat cu acordul proprietarului și cu autorizațiile necesare. În final, în argumentarea soluției date, instanța de apel a reținut că, în speță, nu sunt aplicabile dispoziți
ÎCCJ 2008-01-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 99/2008
i a început să curgă din anul 2002 când reclamanta, care avea reprezentarea unui contract pe durata a 20 de ani, a fost evacuată. Compensarea invocată nu poate opera întrucât nu s-au făcut dovezi în acest sens, iar evocarea dispozițiilor ar
ÎCCJ 2009-11-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2831/2009
o cerere completatoare, în temeiul prevederilor art. 132.1 C. proc. civ., prin care să se solicite diferența de 20 mp În realitate, însă, situația nu este susceptibilă de a primi aplicarea prevederilor art. 132 C. proc. civ., întrucât nu se
Sursă