ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3107/2008

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 15 aprilie 2008 și motivată la aceeași dată, contestatoarea SC I. SRL Otopeni a solicitat anularea Deciziei nr. 99 din 22 ianuarie 2008, pronunțată de secția comercială, a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. 25691/3/2004 și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat, în vederea pronunțării unei noi hotărâri neviciate. În contestație, contestatoarea invocă, indicând în drept prevederile art. 318 C. proc.

civ., următoarele motive: 1. Deși a făcut referire la prevederile art. 17 din contract, deși nu a existat nicio convenție între cele două societăți, potrivit căreia eventualele investiții ar fi căzut în sarcina sa și deși reclamanta - intimată nu a avut acordul proprietarului pentru efectuarea lucrărilor de amenajare, totuși a fost obligată prin hotărârile atacate la plata investiției efectuate de SC R. SA. 2. Mai susține contestatoarea că a solicitat instanței de recurs să oblige partea potrivnică să depună la dosar procesul - verbal din lunile septembrie - octombrie 2007 al A.G.A., încheiat cu ocazia intrării în spațiu a salariaților acesteia, din care rezultă faptul că spațiul era în perfectă stare de folosință.

Instanța de recurs, însă, a considerat că această probă nu este utilă dezbaterii recursului, încât a respins-o. Acest aspect a determinat judecarea recursului fără ca instanța să poată cerceta motivele de modificare sau casare, susținute de probele solicitate. La termenul de judecată de astăzi, 29 octombrie 2008, apărătorul contestatoarei SC I. SRL Otopeni a precizat că motivul contestației în anulare este acela că instanța de recurs a omis, din greșeală, a se pronunța asupra unuia din motivele de recurs formulate, respectiv acela că instanța de apel a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al actului adus pentru a proba apărările sale. Examinând contestația în anulare, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indiciat, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

Contestația în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ., iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, și nu în contestația în anulare. Prima ipoteză din art. 318 C. proc. civ. are în vedere greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale. Greșeala materială poate consta în neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată.

Când însă instanța a cunoscut existența și conținutul actului și a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba de o greșeală materială, în sensul legii, ci eventual de o greșeală de fond, de o pretinsă eroare de apreciere a probelor, datorită căreia starea de fapt reținută de instanță ar fi neconformă realității, împrejurare care nu poate fi valorificată pe calea contestației în anulare și care nu se poate îndrepta de aceeași instanță prin retractarea propriei sale hotărâri, ci numai de către instanțele de control judiciar, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

În speță, se constată că, prin primele două motive formulate în susținerea contestației în anulare, astfel cum au fost dezvoltate în scris, contestatoarea nu invocă o greșeală materială, adică o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecății în recurs, ci critică modul în care instanța a apreciat probele administrate în cauză sau, respectiv, a înțeles să administreze probatoriile, prin încuviințarea sau nu a unor anumite probe. Ori, o asemenea pretinsă greșeală, de apreciere sau administrare a probelor, nu reprezintă o greșeală materială, în sensul textului art. 318 C. proc. civ., care să poată fi remediată pe calea contestației în anulare, prevederea cuprinsă în acest text referindu-se la erori materiale evidente, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Nici cel de-al treilea motiv invocat în susținerea contestației în anulare și formulat oral, prin concluziile pe fond, nu este întemeiat, din examinarea deciziei atacate rezultând, cu evidență, că instanța de recurs a reținut ambele motive de recurs invocate, întemeiate în drept pe pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. și le-a analizat, răspunzând fiecărui motiv, punctual și expres. Se observă, astfel, din cuprinsul deciziei contestate, că instanța a răspuns inclusiv motivului de recurs circumscris punctului 8 al art. 304 C. proc.

civ., reținând, în esență, că temeiul acțiunii, astfel cum a fost caracterizat de instanțele de fond, rezultă dintr-un fapt cvasi contractual, iar susținerea potrivit căreia pârâta a edificat construcțiile cu surse de finanțare proprii este infirmată de actul adițional din 31 iulie 1997. Mai mult, instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care instituie motivul de casare sau de modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentului nu deschide calea contestației în anulare. Așa cum s-a arătat mai sus, nu s-a constatat nicio greșeală sau omisiune din partea instanței de recurs, aceasta cercetând complet toate motivele de recurs invocate.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 318 - 320 C. proc. civ., să respingă contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC I. SRL Otopeni împotriva Deciziei nr. 99 din 22 ianuarie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 25691/3/2004. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2008.