ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5745/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5745/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 03 august 2009 la Tribunalul Vrancea, reclamanții C.I.N., M.E.S., A.E.I. și T.I.M. au chemat în judecată pe pârâta SC V.V. SA, solicitând să se

constate că imobilul Fabrica de Spirt Ghidigeni, anexele, utilajele și terenul

aferent au fost preluate fără titlu valabil, să fie obligată pârâta la

restituirea imobilului menționat, precum și la plata contravalorii lipsei de

folosință plus dobânda legală la data plății efective.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat, în esență, că sunt moștenitorii defunctului C.N.Z., că

imobilul în litigiu a fost dobândit de autorul lor în baza actului de donație

autentificat sub nr. 3527/1906 de către Tribunalul Ilfov, că acesta a fost

preluat fără titlu valabil de către stat și, astfel, sunt îndreptățiți la

restituirea lui în natură.

Au precizat că imobilul

a fost deținut de SC S.G. SA, care s-a privatizat în anul 2000, și că această

societate a fuzionat prin absorbție cu pârâta SC V.V. SA, care, în prezent, are

calitatea de persoană juridică deținătoare și care este obligată să îl

restituie în natură, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, potrivit notificării transmise prin intermediul B.E.J. A.I. SRL.

În ceea ce privește

cererea de daune interese, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință,

reclamanții au invocat prevederile art. 998 C. civ.

Pârâta SC V.V. SA a

depus întâmpinare și a susținut excepția lipsei calității procesuale pasive,

precum și pe cea a tardivității formulării cererii.

Aceste excepții au

fost soluționate prin încheierea din 06 noiembrie 2009, fiind respinse ca

neîntemeiate.

De asemenea, tot pe

cale de excepție pârâta a invocat inadmisibilitatea acțiunii și prematuritatea

acesteia.

Prin sentința civilă nr.

724 din 28 octombrie 2010, Tribunalul Vrancea - Secția I civilă a respins, ca

nefondate, excepțiile de prematuritate și inadmisibilitate, a admis în parte

acțiunea, a constatat că reclamanții au calitatea de moștenitori ai defunctului

C.N.Z. și au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent sau la despăgubiri acordate

în condițiile legii speciale pentru suprafața de 67.824 m.p. teren și construcția Fabrica de Spirt Ghidigeni. De asemenea, a respins, ca nefondate,

cererile de restituire în natură a imobilului, de restituire a utilajelor,

precum și de obligare la plata contravalorii lipsei de folosință.

Curtea de Apel Galați

- Secția civilă, prin decizia civilă nr. 35/A din 23 februarie 2011, a admis

apelul declarat de reclamanți, a desființat sentința Tribunalului Vrancea și a

dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că este esențial, pentru soluționarea cererii de

restituire în natură, să se analizeze capătul de cerere prin care se solicită

constatarea preluării fără titlu a imobilului construcție, teren și utilaje,

motivat de faptul că fabrica nu se încadra în categoria bunurilor agricole ce

făceau obiectul exproprierii în baza Decretului nr. 83/1949, precum și ca

urmare a faptului că acest act normativ încalcă prevederile Constituției din

anul 1948.

În rejudecare, prin sentința

civilă nr. 678 din 19 septembrie 2012, Tribunalul Vrancea - Secția I civilă a

respins excepțiile tardivității formulării acțiunii și lipsei calității

procesuale active, a admis în parte acțiunea având ca obiect Legea nr. 10/2001,

a constatat că imobilul a fost preluat abuziv în baza art. 2 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 10/2001, că reclamanții, în calitate de moștenitori ai

defunctului C.N.Z., sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent

corespunzătoare celor 300 de acțiuni din totalul de 15.000 acțiuni ale S.A.R.

Ghidigeni. Instanța a respins, ca neîntemeiate, cererile de restituire în

natură a imobilului, de restituire a utilajelor, de obligare la plata

contravalorii lipsei de folosință și de plată a cheltuielilor de judecată

formulate atât de reclamanți, cât și de pârâtă.

În considerentele

sentinței, instanța a reținut, referitor la modalitatea de preluare, că imobilul

în litigiu nu a făcut obiectul Decretului nr. 83/1949, ci al Legii nr. 119/1948,

act normativ ce nu încalcă dispozițiile Constituției din 1948. De asemenea, a constatat

că autorul reclamanților nu mai era proprietarul imobilului la data preluării

abuzive a acestuia, ci a avut calitatea de acționar, cu 300 de acțiuni, în

societatea S.A.R. Ghidigeni.

Or, reclamanții nu

pot pretinde vreun drept asupra imobilului, întrucât autorul lor nu era

proprietar al acestuia la data naționalizării, așa cum cere art. 3 lit. a) din

Legea nr. 10/2001. Acțiunea este însă întemeiată, pentru contravaloarea celor

300 de acțiuni, pe prevederile art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001,

reclamanții având dreptul la despăgubiri potrivit art. 31 din lege.

Prin decizia civilă nr.

14 din 01 aprilie 2013, Curtea de Apel Galați – Secția I civilă a admis

apelurile declarate de reclamanții C.I.N., M.E.S., A.E.I. și T.I.M. și de pârâta

SC V.V. SA, a schimbat în parte sentința civilă nr. 678/2012 a Tribunalului

Vrancea, a admis în parte acțiunea, a constatat că reclamanții sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale

pentru suprafața de 67.824 m.p. teren și construcția Fabrica de Spirt Ghidigeni,

împreună cu anexele, așa cum sunt descrise în procesul verbal de preluare, a

menținut celelalte dispoziții privind respingerea ca neîntemeiate a capetelor

de cerere de restituire în natură, restituire a utilajelor și obligare la

contravaloarea lipsei de folosință, a obligat pe reclamanți la 15.000 lei

cheltuieli de judecată către pârâtă, a înlăturat dispozițiile contrare din

sentință.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut, referitor la primul apel, că reclamanții au

învestit instanța cu un capăt de cerere în constatarea preluării fără titlu

valabil a imobilului compus din construcție și teren aferent – Fabrica de Spirt

Ghidigeni, ce constituie o chestiune de soluționarea căreia depindea rezolvarea

cererii de restituire în natură a imobilului.

În speță, în mod

corect instanța de fond a apreciat că imobilul a fost preluat cu titlu valabil

în baza Legii nr. 119/1948, astfel că analiza îndeplinirii cerințelor prevăzute

de art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 nu se mai impune, restituirea

în natură nefiind posibilă.

În ceea ce privește

apelul pârâtei SC V.V. SA, instanța a constatat că greșit s-a apreciat de tribunal

că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată e nedovedită.

Potrivit legislației

în materie, o factură fiscală este un document pe baza căruia se întocmește

instrumentul de decontare a serviciilor prestate. Or, câtă vreme la dosarul

cauzei s-au depus factura fiscală și ordinele de plată pentru sumele înscrise

în factură, este dovedit aspectul suportării acestor cheltuieli de judecată de

către parte.

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și prin prisma capetelor de cerere în

raport cu care au căzut în pretenții, curtea a admis apelul SC V.V. SA și a

schimbat sentința și în ceea ce privește cererea acestei părți de obligare a

reclamanților la plata cheltuielilor de judecată pentru suma de 15.000 lei.

Prin decizia civilă nr.

51/A din 16 septembrie 2013, Curtea de Apel Galați – Secția I civilă a admis

cererea formulată de petenții C.I.N., M.E.S., A.E.I. și T.I.M., a dispus completarea

deciziei nr. 14/A din 01 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați cu

mențiunea privind obligarea pârâtei SC V.V. SA Vrancea la plata cheltuielilor

de judecată din apel, în cuantum de 13.640 lei către reclamanți.

În considerentele

deciziei, instanța a reținut că reclamanții apelanți au solicitat, prin

încheierea de dezbateri din 20 martie 2013 - fila 72 în dosarul nr. 2489/91/2009

al Curții de Apel Galați, obligarea apelantei pârâte la plata cheltuielilor de

judecată în această fază procesuală și în fazele anterioare, constând în

onorariu apărător și onorariu expert în toate ciclurile procesuale.

Cererea petenților

este însă admisibilă numai în ceea ce privește cheltuielile de judecată în

apel, față de soluția pronunțată prin decizia civilă nr. 14/A din 01 aprilie 2013

a Curții de Apel Galați, prin care s-au admis ambele apeluri formulate de părți

împotriva sentinței civile nr. 678 din 19 septembrie 2012 a Tribunalului

Vrancea.

În termen legal împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta SC V.V. SA.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, pârâta a arătat că prevederile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. reprezintă o aplicație a principiul conform căruia acordarea cheltuielilor

de judecată se bazează pe culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.

Or, în prezenta cauză,

SC V.V. SA nu se află în culpă procesuală, nu a pierdut procesul, astfel că

nelegal a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 13.640

lei.

În speță, prin

cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat instanței să constate

că imobilul Fabrica de Spirt Ghidigeni, anexele și utilajele, precum și terenul

aferent au fost preluate fără titlu valabil, să oblige societatea pârâtă la

restituirea către reclamanți a acestui imobil, la plata contravalorii lipsei de

folosință pentru bunurile în cauză de la data introducerii cererii și până la

data emiterii procesului-verbal de punere în posesie, precum și la plata

dobânzii legale. Niciunul din capetele de cerere formulate nu a fost admis,

astfel că obligarea Ia plata cheltuielilor de judecată nu se justifică.

Pe de altă parte, constatarea

dreptului la despăgubiri în echivalent pentru bunurile revendicate nu

echivalează cu câștigarea procesului de către intimații reclamanți, față de

pretenția formulată împotriva SC V.V. SA; despăgubirile se plătesc de către

stat, iar societățile privatizate nu sunt entități învestite cu soluționarea

notificărilor.

Recurenta a susținut,

totodată, că instanța de apel a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de

judecată cu încălcarea principiului disponibilității, care guvernează procesul

civil.

Astfel, intimații

reclamanți au solicitat obligarea SC V.V. SA la plata cheltuielilor de judecată

condiționat de constatarea că imobilul revendicat a fost preluat fără titlu

valabil, cum reiese din încheierea de ședință din 20 martie 2013.

Or, instanța a

constatat că imobilul a fost preluat cu titlu valabil, în baza Legii nr. 119/1948,

astfel că se impunea, cu respectarea principiului indicat, respingerea cererii

de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin notele scrise

depuse la dosar, intimații au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul

formulat în raport de criticile menționate, subsumate prevederilor art. 304 pct.

5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru

următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr.

14 din 01 aprilie 2013, Curtea de Apel Galați – Secția I civilă, raportat la

capetele de cerere față de care părțile au căzut în pretenții, în temeiul art. 274

C. proc. civ., a admis apelul SC V.V. SA și a schimbat sentința și în ceea ce

privește cererea acestei părți de obligare a reclamanților la plata

cheltuielilor de judecată pentru suma de 15.000 lei.

Totodată, prin

decizia civilă nr. 51/A din 16 septembrie 2013, aceeași instanță a admis

cererea reclamanților, a dispus completarea deciziei de mai sus cu mențiunea

privind obligarea pârâtei SC V.V. SA la plata cheltuielilor de judecată din

apel, în cuantum de 13.640 lei către reclamanți.

Cererea reclamanților

de obligarea a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată a fost consemnată în

încheierea de dezbateri din 20 martie 2013 în dosarul instanței de apel, fiind

formulată și prin notele scrise transmise prin fax instanței.

Deși apelanți

reclamanți au solicitat cheltuieli de judecată atât în apel, cât și în fazele

procesuale anterioare - constând în onorariu apărător și onorariu expert în toate

ciclurile procesuale, cererea lor a fost considerată fondată doar în privința

sumelor achitate cu acest titlu în apel, întrucât au fost admise ambele apeluri

formulate împotriva sentinței civile nr. 678 din 19 septembrie 2012 a

Tribunalului Vrancea.

Așadar, instanța de

apel a considerat că atât apelanții reclamanți, cât și apelanta pârâtă s-au

aflat în culpă procesuală, parte din cererile lor fiind admise în această fază

procesuală.

Recurenta a susținut

că niciunul din capetele de cerere formulate prin cererea de chemare în

judecată nu a fost soluționat în favoarea intimaților, astfel că obligarea sa Ia

plata cheltuielilor de judecată nu se justifică.

Înalta Curte observă

că, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, curtea de apel a admis în

parte acțiunea, a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri

reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale pentru suprafața de 67.824 m.p. teren și construcția Fabrica de Spirt Ghidigeni, împreună cu anexele, cum sunt descrise

în procesul verbal de preluare, a menținut celelalte dispoziții ale instanței

de fond privind respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere de restituire

în natură, de restituire a utilajelor și de obligare la contravaloarea lipsei

de folosință.

Or, dreptul la

despăgubiri în echivalent pentru bunurile revendicate constituie una dintre

măsurile de reparație prevăzute de legea specială, astfel încât soluția

adoptată de instanță echivalează cu câștigarea procesului de către reclamanți

în raport de cererile adresate pârâtei SC V.V. SA, celei din urmă nefiindu-i

contestată calitatea procesuală pasivă.

Reținând că pârâta

SC V.V. SA are

calitate procesuală pasivă în cauză, curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu

aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente.

Pe de altă parte,

împrejurarea că acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent se va face în

condițiile legii speciale nu înlătură măsura contestată de recurentă, întrucât

această soluție implică o altă procedură în față comisiilor astfel înființate

potrivit Legii nr. 247/2005.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că instanța de apel în mod legal a făcut aplicarea criteriului

culpei procesuale consacrat implicit prin dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

culpa procesuală fiind o noțiune distinctă de cea a culpei în raportul juridic

obligațional, raportul de drept material în cauză concretizând, de altfel, o

răspundere obiectivă a statului în baza Legii nr. 10/2001.

Recurenta a invocat

și încălcarea principiului disponibilității de către instanța de apel, întrucât

cererea de obligare a SC V.V. SA la plata cheltuielilor de judecată a fost

condiționată de reclamanți de constatarea că imobilul revendicat a fost preluat

fără titlu valabil.

În privința acestei

criticii, Înalta Curte constată că din cuprinsul încheierii din data de 20

martie 2013, la care face referire recurenta, reiese că au fost solicitate

cheltuieli de judecată chiar și în varianta în care instanța va aprecia că

imobilul a fost preluat cu titlu, iar măsurile reparatorii constau în acordarea

de despăgubiri.

În aceste condiții nu

se poate reține o încălcare a principiului invocat.

Pentru aceste

argumente și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC V.V. SA împotriva deciziei nr. 51/A din data de

16 septembrie 2013 a Curții de Apel Galați – Secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2013.