ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5745/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 03 august 2009 la Tribunalul Vrancea, reclamanții C.I.N., M.E.S., A.E.I. și T.I.M. au chemat în judecată pe pârâta SC V.V. SA, solicitând să se constate că imobilul Fabrica de Spirt Ghidigeni, anexele, utilajele și terenul aferent au fost preluate fără titlu valabil, să fie obligată pârâta la restituirea imobilului menționat, precum și la plata contravalorii lipsei de folosință plus dobânda legală la data plății efective. În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că sunt moștenitorii defunctului C.N.Z., că imobilul în litigiu a fost dobândit de autorul lor în baza actului de donație autentificat sub nr. 3527/1906 de către Tribunalul Ilfov, că acesta a fost preluat fără titlu valabil de către stat și, astfel, sunt îndreptățiți la restituirea lui în natură.

Au precizat că imobilul a fost deținut de SC S.G. SA, care s-a privatizat în anul 2000, și că această societate a fuzionat prin absorbție cu pârâta SC V.V. SA, care, în prezent, are calitatea de persoană juridică deținătoare și care este obligată să îl restituie în natură, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit notificării transmise prin intermediul B.E.J. A.I. SRL. În ceea ce privește cererea de daune interese, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, reclamanții au invocat prevederile art. 998 C. civ. Pârâta SC V.V. SA a depus întâmpinare și a susținut excepția lipsei calității procesuale pasive, precum și pe cea a tardivității formulării cererii.

Aceste excepții au fost soluționate prin încheierea din 06 noiembrie 2009, fiind respinse ca neîntemeiate. De asemenea, tot pe cale de excepție pârâta a invocat inadmisibilitatea acțiunii și prematuritatea acesteia. Prin sentința civilă nr. 724 din 28 octombrie 2010, Tribunalul Vrancea - Secția I civilă a respins, ca nefondate, excepțiile de prematuritate și inadmisibilitate, a admis în parte acțiunea, a constatat că reclamanții au calitatea de moștenitori ai defunctului C.N.Z. și au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent sau la despăgubiri acordate în condițiile legii speciale pentru suprafața de 67.824 m.p. teren și construcția Fabrica de Spirt Ghidigeni. De asemenea, a respins, ca nefondate, cererile de restituire în natură a imobilului, de restituire a utilajelor, precum și de obligare la plata contravalorii lipsei de folosință.

Curtea de Apel Galați - Secția civilă, prin decizia civilă nr. 35/A din 23 februarie 2011, a admis apelul declarat de reclamanți, a desființat sentința Tribunalului Vrancea și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că este esențial, pentru soluționarea cererii de restituire în natură, să se analizeze capătul de cerere prin care se solicită constatarea preluării fără titlu a imobilului construcție, teren și utilaje, motivat de faptul că fabrica nu se încadra în categoria bunurilor agricole ce făceau obiectul exproprierii în baza Decretului nr. 83/1949, precum și ca urmare a faptului că acest act normativ încalcă prevederile Constituției din anul 1948. În rejudecare, prin sentința civilă nr. 678 din 19 septembrie 2012, Tribunalul Vrancea - Secția I civilă a respins excepțiile tardivității formulării acțiunii și lipsei calității procesuale active, a admis în parte acțiunea având ca obiect Legea nr. 10/2001, a constatat că imobilul a fost preluat abuziv în baza art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, că reclamanții, în calitate de moștenitori ai defunctului C.N.Z., sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent corespunzătoare celor 300 de acțiuni din totalul de 15.000 acțiuni ale S.A.R.

Ghidigeni. Instanța a respins, ca neîntemeiate, cererile de restituire în natură a imobilului, de restituire a utilajelor, de obligare la plata contravalorii lipsei de folosință și de plată a cheltuielilor de judecată formulate atât de reclamanți, cât și de pârâtă. În considerentele sentinței, instanța a reținut, referitor la modalitatea de preluare, că imobilul în litigiu nu a făcut obiectul Decretului nr. 83/1949, ci al Legii nr. 119/1948, act normativ ce nu încalcă dispozițiile Constituției din 1948. De asemenea, a constatat că autorul reclamanților nu mai era proprietarul imobilului la data preluării abuzive a acestuia, ci a avut calitatea de acționar, cu 300 de acțiuni, în societatea S.A.R.

Ghidigeni. Or, reclamanții nu pot pretinde vreun drept asupra imobilului, întrucât autorul lor nu era proprietar al acestuia la data naționalizării, așa cum cere art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001. Acțiunea este însă întemeiată, pentru contravaloarea celor 300 de acțiuni, pe prevederile art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001, reclamanții având dreptul la despăgubiri potrivit art. 31 din lege. Prin decizia civilă nr. 14 din 01 aprilie 2013, Curtea de Apel Galați – Secția I civilă a admis apelurile declarate de reclamanții C.I.N., M.E.S., A.E.I. și T.I.M. și de pârâta SC V.V. SA, a schimbat în parte sentința civilă nr. 678/2012 a Tribunalului Vrancea, a admis în parte acțiunea, a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale pentru suprafața de 67.824 m.p.

teren și construcția Fabrica de Spirt Ghidigeni, împreună cu anexele, așa cum sunt descrise în procesul verbal de preluare, a menținut celelalte dispoziții privind respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere de restituire în natură, restituire a utilajelor și obligare la contravaloarea lipsei de folosință, a obligat pe reclamanți la 15.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă, a înlăturat dispozițiile contrare din sentință. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut, referitor la primul apel, că reclamanții au învestit instanța cu un capăt de cerere în constatarea preluării fără titlu valabil a imobilului compus din construcție și teren aferent – Fabrica de Spirt Ghidigeni, ce constituie o chestiune de soluționarea căreia depindea rezolvarea cererii de restituire în natură a imobilului.

În speță, în mod corect instanța de fond a apreciat că imobilul a fost preluat cu titlu valabil în baza Legii nr. 119/1948, astfel că analiza îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 nu se mai impune, restituirea în natură nefiind posibilă. În ceea ce privește apelul pârâtei SC V.V. SA, instanța a constatat că greșit s-a apreciat de tribunal că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată e nedovedită. Potrivit legislației în materie, o factură fiscală este un document pe baza căruia se întocmește instrumentul de decontare a serviciilor prestate. Or, câtă vreme la dosarul cauzei s-au depus factura fiscală și ordinele de plată pentru sumele înscrise în factură, este dovedit aspectul suportării acestor cheltuieli de judecată de către parte.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și prin prisma capetelor de cerere în raport cu care au căzut în pretenții, curtea a admis apelul SC V.V. SA și a schimbat sentința și în ceea ce privește cererea acestei părți de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată pentru suma de 15.000 lei. Prin decizia civilă nr. 51/A din 16 septembrie 2013, Curtea de Apel Galați – Secția I civilă a admis cererea formulată de petenții C.I.N., M.E.S., A.E.I. și T.I.M., a dispus completarea deciziei nr. 14/A din 01 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați cu mențiunea privind obligarea pârâtei SC V.V. SA Vrancea la plata cheltuielilor de judecată din apel, în cuantum de 13.640 lei către reclamanți.

În considerentele deciziei, instanța a reținut că reclamanții apelanți au solicitat, prin încheierea de dezbateri din 20 martie 2013 - fila 72 în dosarul nr. 2489/91/2009 al Curții de Apel Galați, obligarea apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată în această fază procesuală și în fazele anterioare, constând în onorariu apărător și onorariu expert în toate ciclurile procesuale. Cererea petenților este însă admisibilă numai în ceea ce privește cheltuielile de judecată în apel, față de soluția pronunțată prin decizia civilă nr. 14/A din 01 aprilie 2013 a Curții de Apel Galați, prin care s-au admis ambele apeluri formulate de părți împotriva sentinței civile nr. 678 din 19 septembrie 2012 a Tribunalului Vrancea.

În termen legal împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC V.V. SA. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. reprezintă o aplicație a principiul conform căruia acordarea cheltuielilor de judecată se bazează pe culpa procesuală a părții care a pierdut procesul. Or, în prezenta cauză, SC V.V. SA nu se află în culpă procesuală, nu a pierdut procesul, astfel că nelegal a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 13.640 lei.

În speță, prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat instanței să constate că imobilul Fabrica de Spirt Ghidigeni, anexele și utilajele, precum și terenul aferent au fost preluate fără titlu valabil, să oblige societatea pârâtă la restituirea către reclamanți a acestui imobil, la plata contravalorii lipsei de folosință pentru bunurile în cauză de la data introducerii cererii și până la data emiterii procesului-verbal de punere în posesie, precum și la plata dobânzii legale. Niciunul din capetele de cerere formulate nu a fost admis, astfel că obligarea Ia plata cheltuielilor de judecată nu se justifică. Pe de altă parte, constatarea dreptului la despăgubiri în echivalent pentru bunurile revendicate nu echivalează cu câștigarea procesului de către intimații reclamanți, față de pretenția formulată împotriva SC V.V.

SA; despăgubirile se plătesc de către stat, iar societățile privatizate nu sunt entități învestite cu soluționarea notificărilor. Recurenta a susținut, totodată, că instanța de apel a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată cu încălcarea principiului disponibilității, care guvernează procesul civil. Astfel, intimații reclamanți au solicitat obligarea SC V.V. SA la plata cheltuielilor de judecată condiționat de constatarea că imobilul revendicat a fost preluat fără titlu valabil, cum reiese din încheierea de ședință din 20 martie 2013. Or, instanța a constatat că imobilul a fost preluat cu titlu valabil, în baza Legii nr. 119/1948, astfel că se impunea, cu respectarea principiului indicat, respingerea cererii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin notele scrise depuse la dosar, intimații au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Analizând recursul formulat în raport de criticile menționate, subsumate prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Prin decizia civilă nr. 14 din 01 aprilie 2013, Curtea de Apel Galați – Secția I civilă, raportat la capetele de cerere față de care părțile au căzut în pretenții, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a admis apelul SC V.V. SA și a schimbat sentința și în ceea ce privește cererea acestei părți de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată pentru suma de 15.000 lei. Totodată, prin decizia civilă nr. 51/A din 16 septembrie 2013, aceeași instanță a admis cererea reclamanților, a dispus completarea deciziei de mai sus cu mențiunea privind obligarea pârâtei SC V.V.

SA la plata cheltuielilor de judecată din apel, în cuantum de 13.640 lei către reclamanți. Cererea reclamanților de obligarea a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată a fost consemnată în încheierea de dezbateri din 20 martie 2013 în dosarul instanței de apel, fiind formulată și prin notele scrise transmise prin fax instanței. Deși apelanți reclamanți au solicitat cheltuieli de judecată atât în apel, cât și în fazele procesuale anterioare - constând în onorariu apărător și onorariu expert în toate ciclurile procesuale, cererea lor a fost considerată fondată doar în privința sumelor achitate cu acest titlu în apel, întrucât au fost admise ambele apeluri formulate împotriva sentinței civile nr. 678 din 19 septembrie 2012 a Tribunalului Vrancea.

Așadar, instanța de apel a considerat că atât apelanții reclamanți, cât și apelanta pârâtă s-au aflat în culpă procesuală, parte din cererile lor fiind admise în această fază procesuală. Recurenta a susținut că niciunul din capetele de cerere formulate prin cererea de chemare în judecată nu a fost soluționat în favoarea intimaților, astfel că obligarea sa Ia plata cheltuielilor de judecată nu se justifică. Înalta Curte observă că, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, curtea de apel a admis în parte acțiunea, a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale pentru suprafața de 67.824 m.p.

teren și construcția Fabrica de Spirt Ghidigeni, împreună cu anexele, cum sunt descrise în procesul verbal de preluare, a menținut celelalte dispoziții ale instanței de fond privind respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere de restituire în natură, de restituire a utilajelor și de obligare la contravaloarea lipsei de folosință. Or, dreptul la despăgubiri în echivalent pentru bunurile revendicate constituie una dintre măsurile de reparație prevăzute de legea specială, astfel încât soluția adoptată de instanță echivalează cu câștigarea procesului de către reclamanți în raport de cererile adresate pârâtei SC V.V. SA, celei din urmă nefiindu-i contestată calitatea procesuală pasivă. Reținând că pârâta SC V.V.

SA are calitate procesuală pasivă în cauză, curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente. Pe de altă parte, împrejurarea că acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent se va face în condițiile legii speciale nu înlătură măsura contestată de recurentă, întrucât această soluție implică o altă procedură în față comisiilor astfel înființate potrivit Legii nr. 247/2005. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de apel în mod legal a făcut aplicarea criteriului culpei procesuale consacrat implicit prin dispozițiile art. 274 C. proc. civ., culpa procesuală fiind o noțiune distinctă de cea a culpei în raportul juridic obligațional, raportul de drept material în cauză concretizând, de altfel, o răspundere obiectivă a statului în baza Legii nr. 10/2001.

Recurenta a invocat și încălcarea principiului disponibilității de către instanța de apel, întrucât cererea de obligare a SC V.V. SA la plata cheltuielilor de judecată a fost condiționată de reclamanți de constatarea că imobilul revendicat a fost preluat fără titlu valabil. În privința acestei criticii, Înalta Curte constată că din cuprinsul încheierii din data de 20 martie 2013, la care face referire recurenta, reiese că au fost solicitate cheltuieli de judecată chiar și în varianta în care instanța va aprecia că imobilul a fost preluat cu titlu, iar măsurile reparatorii constau în acordarea de despăgubiri. În aceste condiții nu se poate reține o încălcare a principiului invocat. Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC V.V. SA împotriva deciziei nr. 51/A din data de 16 septembrie 2013 a Curții de Apel Galați – Secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2013.