ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2698/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2698/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 august 2012, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a menținut măsura

arestării preventive a inculpaților Ș.T., D.T. și Ș.D.M.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că în conformitate cu art. 300

2

rap. la art. 160

b

C. proc. pen., starea de arest a inculpaților

urmează a fi analizată în raport de dispozițiile naționale și de principiile

generale în această materie stabilite de jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului (obligatorie pentru instanțele naționale odată cu

ratificarea de către România a Convenției Europene a Drepturilor Omului).

S-a arătat că, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că prin „condamnare", în sensul

art. 5 parag. 1 lit. a), trebuie înțeleasă o declarație asupra vinovăției,

fiind stabilită existența unei infracțiuni în dreptul intern al statului și

pronunțată o condamnare în urma stabilirii răspunderii penale și determinării

pedepsei (Solmaz c. Turciei, B c. Austriei). Între condamnare și detenție

trebuie să existe o legătură de cauzalitate suficientă (Bozano c. Franței),

legătură care poate să se subțieze sau chiar să se rupă odată cu scurgerea

timpului, dacă această prelungire a detenției se bazează pe motive străine

obiectivelor deciziei inițiale sau pe o apreciere nerezonabilă cu privire la

aceste obiective, într-un asemenea caz, o privare de libertate legală la

origine putându-se transforma într-o privare de libertate arbitrară și, în

consecință, incompatibilă cu art. 5 (Eriksen c. Norvegiei).

De asemenea, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a stabilit principiul general în materia

privării de libertate reglementată de art. 5 în Hotărârea Wemhoff c. Germaniei:

„detenția preventivă trebuie sa aibă un caracter excepțional, starea de

libertate fiind starea normală și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de

limite rezonabile independent de faptul că ea se va imputa sau nu din

pedeapsă". Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se

face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărei cauze pentru

a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes

public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o

pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de

libertate" (Labita c. Italiei).

Potrivit disp. art

300

2

C. proc. pen., instanța este datoare să verifice din oficiu, în

cursul judecății, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate

față de inculpați și potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.,

când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate, sau că există temeiuri noi care să justifice

privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea stării de

arest a inculpatului.

În acest sens, Curtea

de Apel a constatat că prin Rechizitoriul nr. 2561/D/P/2011 al Ministerului

Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -

Serviciul Teritorial București, au fost trimiși în judecată în stare de arest

inculpații Ș.T. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de

droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, Ș.D.M.

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc

prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, D.G. pentru săvârșirea

finanțării infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc prev.

de art. 10 din Legea nr. 143/2000 și D.T. pentru săvârșirea infracțiunii de

finanțare a infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc prev.

de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

În fapt, cu privire

la inculpații D.T. și D.G. s-a reținut că în prima jumătate a lunii decembrie

2011 au finanțat cheltuielile ocazionate de deplasarea în Turcia a inculpatei

Ș.T., cazarea acesteia și procurarea cantității de 148,33 grame heroină, drog

de mare risc, pe care la data de 22 decembrie 2011, inculpații Ș.T. și Ș.D.M.

l-au disimulat într-un colet expediindu-l în țară cu un autocar al firmei O.

În ceea ce îi

privește pe inculpații Ș.D.M. și Ș.T. s-a reținut că la data de 22 decembrie

2011, în timp ce se aflau la Istanbul - Turcia, au depus la cala autocarului,

aparținând firmei O., un colet ce conținea 148,33 grame heroină expediat pe

numele învinuitei P.O. Autocarul, în care se afla coletul cu heroină, a intrat

în țară la data de 23 decembrie 2011 și a staționat la sediul firmei O., de

unde coletul a fost ridicat de către lucrătorii de poliție.

Prin Sentința penală

nr. 595 din data de 28 iunie 2012, Tribunalul București, secția I penală, a

dispus, printre altele: „în baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea

juridică a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații D.G. și

D.T. după cum urmează: pentru inculpata D.G. din infracțiunea prev. de art. 10

din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000

rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; pentru inculpatul D.T. din

infracțiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b)

C. pen. în infracțiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3

alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 3 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) - art. 76 lit. a) C. pen.

condamnă pe inculpata Ș.T. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc.

În baza art. 71 C.

pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin.

(1) C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3

ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de

la 23 decembrie 2011 la zi.

În baza art. 350 C.

pen. menține starea de arest a inculpatei.

În baza art. 3 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) - art. 76 lit. a) C. pen.

condamnă pe inculpatul Ș.D.M. la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc.

În baza art. 71 C.

pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin.

(1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de

la 24 decembrie 2011 la zi.

În baza art. 350 C.

pen. menține starea de arest a inculpatului.

În baza art. 10 din

Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 74 lit. a) - art. 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpata D.G. la o

pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de finanțare a

infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc.

În baza art. 71 C.

pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin.

(1) C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3

ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de

la 24 decembrie 2011 la 2 aprilie 2012.

În baza art. 10 din

Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 37 lit. b) C. pen. și art. 74 alin. (2) - art. 76 lit. a) C. pen. condamnă

pe inculpatul D.T. la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de finanțare a infracțiunii de trafic internațional de droguri de

mare risc.

În baza art. 71 C.

pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin.

(1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de

la 24 decembrie 2011 la zi.

În baza art. 350 C.

pen. menține starea de arest a inculpatului."

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs inculpații Ș.T., Ș.D.M., D.T. și D.G.

Curtea de Apel a constatat

că detenția inculpaților se bazează pe o condamnare, chiar nedefinitivă, între

cele două elemente existând legătură de cauzalitate și că privarea de libertate

a inculpaților se impune în continuare în raport de dispozițiile art. 143 C.

proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Astfel, s-a arătat

că, în cauză, există indicii temeinice din care să rezulte presupunerea

rezonabilă că este posibil ca să fi săvârșit infracțiunile pentru care au fost

trimiși în judecată și condamnați în primă instanță, respectiv probatoriile

administrate în cauză: procese-verbale de transcriere a

convorbirilor/comunicărilor interceptate, înscrisuri provenind de la societatea

de transport prin care au fost expediate drogurile în România, proces-verbal de

supraveghere a inculpatei D.G., înscrisuri provenind de la societatea de

transport folosită de inculpatele Ș.T. și D.G. pentru a se deplasa în Turcia în

luna decembrie 2011, înscrisuri provenind de la societatea de transport

folosită de inculpații Ș.T. și Ș.D.M. pentru a se deplasa în Turcia în luna

decembrie 2011, înscrisuri provenind de la societatea de transport prin

intermediul căreia a fost expediat în România coletul conținând drogurile,

proces-verbal de prindere în flagrant cu planșe foto, raport de constatare tehnico-științifică,

declarațiile martorului cu identitate protejată „P.D.", declarațiile

martorilor G.G., C.D., D.C., Ș.R.H., A.G.F., M.N. și A.A., precum și

declarațiile inculpaților.

De asemenea,

condițiile impuse de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt îndeplinite în cauză,

lăsarea în libertate a inculpaților Ș.T., Ș.D.M. și D.T. prezintă pericol

concret pentru ordinea publică față de modul concret de săvârșire a faptelor,

împrejurările concrete în care au fost comise (în mod organizat și premeditat,

cu participarea mai multor persoane), de cantitatea mare de droguri traficată,

dar și de circumstanțele personale ale inculpaților (care au continuat cu

nonșalanță săvârșirea faptelor penale planificate, deși cunoșteau faptul că

organele de cercetare penală dețin informații cu privire la activitățile lor,

au refuzat să dezvăluie amănunte cu privire la identitatea numitului „R.",

deși, în mod incontestabil, dețineau date cu privire la acesta, iar în fața

primei instanțe de judecată au avut o atitudine nesinceră, încercând fie să

evite tragerea la răspundere penală - inculpații Ș.D.M., D.T. și D.G. -, fie să

îi protejeze pe ceilalți inculpați - inculpata Ș.T. -, inculpatul D.T. a fost

condamnat anterior, fără ca pedeapsa să își fi atins scopul prevenției

speciale). Față de gravitatea acuzației penale, circumstanțele În care s-au

petrecut faptele pentru care au fost trimiși în judecată, Curtea apreciază că

se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpaților Ș.T., Ș.D.M. și

D.T., constatând că, legătura de cauzalitate între condamnarea primei instanțe

și detenție, nu s-a rupt odată cu trecerea timpului, iar durata detenției este

rezonabilă.

În raport de

criteriile analizate mai sus, Curtea a apreciat că o măsură alternativă,

neprivativă de libertate, nu este suficientă pentru a asigura buna desfășurare

a procesului penal, în conformitate cu dispoz. art. 136 alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei

încheieri au declarat recurs inculpații Ș.D.M. și D.T., solicitând casarea

acesteia și revocarea măsurii arestării preventive.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursurile declarate nu sunt

fondate.

Se constată că

recurenții inculpați Ș.D.M. și D.T. au fost trimiși în judecată și condamnați

la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracțiunea de finanțare a infracțiunii

de trafic internațional de droguri de mare risc prev. de art. 10 din Legea nr.

143/2000 rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit.

b) C. pen. în ce privește pe inculpatul D.T. și la o pedeapsă de 4 ani și 6

luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de

droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în ce îl

privește pe inculpatul Ș.D.M.

S-a reținut, cu

privire la inculpații D.T. și D.G., că în prima jumătate a lunii decembrie 2011

au finanțat cheltuielile ocazionate de deplasarea în Turcia a inculpatei Ș.T.,

cazarea acesteia și procurarea cantității de 148,33 grame heroină, drog de mare

risc, pe care la data de 22 decembrie 2011, inculpații Ș.T. și Ș.D.M. l-au

disimulat într-un colet expediindu-l în țară cu un autocar al firmei O.

În ceea ce îi

privește pe inculpații Ș.D.M. și Ș.T. s-a reținut că, la data de 22 decembrie

2011, în timp ce se aflau la Istanbul - Turcia, au depus la cala autocarului

aparținând firmei O., un colet ce conținea 148,33 grame heroină expediat pe

numele învinuitei P.O. Autocarul, în care se afla coletul cu heroină, a intrat

în țară la data de 23 decembrie 2011 și a staționat la sediul firmei O., de

unde coletul a fost ridicat de către lucrătorii de poliție.

Având în vedere

materialul probator administrat, precum și faptul că, în cauză, s-a pronunțat

deja o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, există presupunerea

rezonabilă că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru

care au fost trimiși în judecată.

Ținând cont de gradul

ridicat al pericolului social al faptelor presupus a fi comise de către

aceștia, concretizat prin limitele mari de pedeapsă prevăzute de normele de

drept încălcate, Înalta Curte constată că instanța de apel a considerat, în mod

corect, că lăsarea inculpaților în libertate ar reprezenta un pericol concret

pentru ordinea publică.

Pericolul pentru

ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte

de interferență, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de

vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se

apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura și

gravitatea infracțiunilor comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă

în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora, datele referitoare la persoana

inculpaților.

Deși numai criteriul

referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunilor săvârșite

de inculpați nu poate constitui temei pentru luarea sau menținerea măsurii

arestării preventive, s-a susținut în doctrină că pentru infracțiuni deosebit

de grave, cum este cea de trafic internațional de mare risc, probele

referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorilor

constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea

publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra

siguranței colective.

Prin urmare, există

anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui

pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a

fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul

asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive.

Din probele dosarului

rezultă fără putință de tăgadă că luarea măsurii arestării preventive a

inculpaților s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea

procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale, cât și la

cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest context,

Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților Ș.D.M. și D.T.

prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar și pentru buna

desfășurare a procesului penal, pentru a împiedica pe inculpați să tergiverseze

judecarea cauzei ori să se sustragă de la judecată și de la executarea

pedepsei.

Față de cele

menționate, Înalta Curte constată că încheierea instanței de apel este legală

și temeinică, iar recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, urmând ca

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respinse.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații Ș.D.M. și D.T. împotriva

Încheierii din 24 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, în Dosarul nr. 4257/3/2012.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat din care suma de câte 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 septembrie 2012.

Procesat de GGC - N