ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2698/2012

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 24 august 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților Ș.T., D.T. și Ș.D.M. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că în conformitate cu art. 300 2 rap. la art. 160 b C. proc. pen., starea de arest a inculpaților urmează a fi analizată în raport de dispozițiile naționale și de principiile generale în această materie stabilite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instanțele naționale odată cu ratificarea de către România a Convenției Europene a Drepturilor Omului). S-a arătat că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că prin „condamnare", în sensul art. 5 parag.

1 lit. a), trebuie înțeleasă o declarație asupra vinovăției, fiind stabilită existența unei infracțiuni în dreptul intern al statului și pronunțată o condamnare în urma stabilirii răspunderii penale și determinării pedepsei (Solmaz c. Turciei, B c. Austriei). Între condamnare și detenție trebuie să existe o legătură de cauzalitate suficientă (Bozano c. Franței), legătură care poate să se subțieze sau chiar să se rupă odată cu scurgerea timpului, dacă această prelungire a detenției se bazează pe motive străine obiectivelor deciziei inițiale sau pe o apreciere nerezonabilă cu privire la aceste obiective, într-un asemenea caz, o privare de libertate legală la origine putându-se transforma într-o privare de libertate arbitrară și, în consecință, incompatibilă cu art. 5 (Eriksen c. Norvegiei).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit principiul general în materia privării de libertate reglementată de art. 5 în Hotărârea Wemhoff c. Germaniei: „detenția preventivă trebuie sa aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile independent de faptul că ea se va imputa sau nu din pedeapsă". Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate" (Labita c. Italiei).

Potrivit disp. art 300 2 C. proc. pen., instanța este datoare să verifice din oficiu, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpați și potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea stării de arest a inculpatului. În acest sens, Curtea de Apel a constatat că prin Rechizitoriul nr. 2561/D/P/2011 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, au fost trimiși în judecată în stare de arest inculpații Ș.T.

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, Ș.D.M. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, D.G. pentru săvârșirea finanțării infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 și D.T. pentru săvârșirea infracțiunii de finanțare a infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. În fapt, cu privire la inculpații D.T. și D.G. s-a reținut că în prima jumătate a lunii decembrie 2011 au finanțat cheltuielile ocazionate de deplasarea în Turcia a inculpatei Ș.T., cazarea acesteia și procurarea cantității de 148,33 grame heroină, drog de mare risc, pe care la data de 22 decembrie 2011, inculpații Ș.T.

și Ș.D.M. l-au disimulat într-un colet expediindu-l în țară cu un autocar al firmei O. În ceea ce îi privește pe inculpații Ș.D.M. și Ș.T. s-a reținut că la data de 22 decembrie 2011, în timp ce se aflau la Istanbul - Turcia, au depus la cala autocarului, aparținând firmei O., un colet ce conținea 148,33 grame heroină expediat pe numele învinuitei P.O. Autocarul, în care se afla coletul cu heroină, a intrat în țară la data de 23 decembrie 2011 și a staționat la sediul firmei O., de unde coletul a fost ridicat de către lucrătorii de poliție. Prin Sentința penală nr. 595 din data de 28 iunie 2012, Tribunalul București, secția I penală, a dispus, printre altele: „în baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații D.G.

și D.T. după cum urmează: pentru inculpata D.G. din infracțiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; pentru inculpatul D.T. din infracțiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) - art. 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpata Ș.T. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. În baza art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la 23 decembrie 2011 la zi. În baza art. 350 C. pen. menține starea de arest a inculpatei. În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) - art. 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul Ș.D.M. la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. În baza art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la 24 decembrie 2011 la zi. În baza art. 350 C. pen. menține starea de arest a inculpatului. În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) - art. 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpata D.G.

la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de finanțare a infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc. În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. În baza art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la 24 decembrie 2011 la 2 aprilie 2012. În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 37 lit. b) C. pen. și art. 74 alin. (2) - art. 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul D.T. la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de finanțare a infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc. În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. În baza art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la 24 decembrie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. pen. menține starea de arest a inculpatului." Împotriva acestei sentințe au formulat recurs inculpații Ș.T., Ș.D.M., D.T. și D.G. Curtea de Apel a constatat că detenția inculpaților se bazează pe o condamnare, chiar nedefinitivă, între cele două elemente existând legătură de cauzalitate și că privarea de libertate a inculpaților se impune în continuare în raport de dispozițiile art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Astfel, s-a arătat că, în cauză, există indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că este posibil ca să fi săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță, respectiv probatoriile administrate în cauză: procese-verbale de transcriere a convorbirilor/comunicărilor interceptate, înscrisuri provenind de la societatea de transport prin care au fost expediate drogurile în România, proces-verbal de supraveghere a inculpatei D.G., înscrisuri provenind de la societatea de transport folosită de inculpatele Ș.T. și D.G. pentru a se deplasa în Turcia în luna decembrie 2011, înscrisuri provenind de la societatea de transport folosită de inculpații Ș.T.

și Ș.D.M. pentru a se deplasa în Turcia în luna decembrie 2011, înscrisuri provenind de la societatea de transport prin intermediul căreia a fost expediat în România coletul conținând drogurile, proces-verbal de prindere în flagrant cu planșe foto, raport de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorului cu identitate protejată „P.D.", declarațiile martorilor G.G., C.D., D.C., Ș.R.H., A.G.F., M.N. și A.A., precum și declarațiile inculpaților. De asemenea, condițiile impuse de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt îndeplinite în cauză, lăsarea în libertate a inculpaților Ș.T., Ș.D.M. și D.T.

prezintă pericol concret pentru ordinea publică față de modul concret de săvârșire a faptelor, împrejurările concrete în care au fost comise (în mod organizat și premeditat, cu participarea mai multor persoane), de cantitatea mare de droguri traficată, dar și de circumstanțele personale ale inculpaților (care au continuat cu nonșalanță săvârșirea faptelor penale planificate, deși cunoșteau faptul că organele de cercetare penală dețin informații cu privire la activitățile lor, au refuzat să dezvăluie amănunte cu privire la identitatea numitului „R.", deși, în mod incontestabil, dețineau date cu privire la acesta, iar în fața primei instanțe de judecată au avut o atitudine nesinceră, încercând fie să evite tragerea la răspundere penală - inculpații Ș.D.M., D.T.

și D.G. -, fie să îi protejeze pe ceilalți inculpați - inculpata Ș.T. -, inculpatul D.T. a fost condamnat anterior, fără ca pedeapsa să își fi atins scopul prevenției speciale). Față de gravitatea acuzației penale, circumstanțele În care s-au petrecut faptele pentru care au fost trimiși în judecată, Curtea apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpaților Ș.T., Ș.D.M. și D.T., constatând că, legătura de cauzalitate între condamnarea primei instanțe și detenție, nu s-a rupt odată cu trecerea timpului, iar durata detenției este rezonabilă. În raport de criteriile analizate mai sus, Curtea a apreciat că o măsură alternativă, neprivativă de libertate, nu este suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, în conformitate cu dispoz.

art. 136 alin. (1) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații Ș.D.M. și D.T., solicitând casarea acesteia și revocarea măsurii arestării preventive. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursurile declarate nu sunt fondate. Se constată că recurenții inculpați Ș.D.M. și D.T. au fost trimiși în judecată și condamnați la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracțiunea de finanțare a infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. în ce privește pe inculpatul D.T. și la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în ce îl privește pe inculpatul Ș.D.M.

S-a reținut, cu privire la inculpații D.T. și D.G., că în prima jumătate a lunii decembrie 2011 au finanțat cheltuielile ocazionate de deplasarea în Turcia a inculpatei Ș.T., cazarea acesteia și procurarea cantității de 148,33 grame heroină, drog de mare risc, pe care la data de 22 decembrie 2011, inculpații Ș.T. și Ș.D.M. l-au disimulat într-un colet expediindu-l în țară cu un autocar al firmei O. În ceea ce îi privește pe inculpații Ș.D.M. și Ș.T. s-a reținut că, la data de 22 decembrie 2011, în timp ce se aflau la Istanbul - Turcia, au depus la cala autocarului aparținând firmei O., un colet ce conținea 148,33 grame heroină expediat pe numele învinuitei P.O. Autocarul, în care se afla coletul cu heroină, a intrat în țară la data de 23 decembrie 2011 și a staționat la sediul firmei O., de unde coletul a fost ridicat de către lucrătorii de poliție.

Având în vedere materialul probator administrat, precum și faptul că, în cauză, s-a pronunțat deja o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, există presupunerea rezonabilă că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată. Ținând cont de gradul ridicat al pericolului social al faptelor presupus a fi comise de către aceștia, concretizat prin limitele mari de pedeapsă prevăzute de normele de drept încălcate, Înalta Curte constată că instanța de apel a considerat, în mod corect, că lăsarea inculpaților în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferență, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura și gravitatea infracțiunilor comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora, datele referitoare la persoana inculpaților.

Deși numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunilor săvârșite de inculpați nu poate constitui temei pentru luarea sau menținerea măsurii arestării preventive, s-a susținut în doctrină că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum este cea de trafic internațional de mare risc, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective. Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive.

Din probele dosarului rezultă fără putință de tăgadă că luarea măsurii arestării preventive a inculpaților s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale, cât și la cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest context, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților Ș.D.M. și D.T. prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar și pentru buna desfășurare a procesului penal, pentru a împiedica pe inculpați să tergiverseze judecarea cauzei ori să se sustragă de la judecată și de la executarea pedepsei. Față de cele menționate, Înalta Curte constată că încheierea instanței de apel este legală și temeinică, iar recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, urmând ca în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. să fie respinse. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații Ș.D.M. și D.T. împotriva Încheierii din 24 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 4257/3/2012. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de câte 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 septembrie 2012. Procesat de GGC - N