ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4218/2012

Asupra recursului de față

în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele

Prin încheierea de ședință din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 13416/3/2012, în baza art. 300

2

rap. la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a fost constatată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată fată de inculpatul B.C. (fiul lui A. și E.G.) și dispusă menținerea acesteia.

Deliberând asupra măsurii arestării preventive luată față de inculpatul instanța a reținut că prin Sentința penală nr. 763 din data de 12 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 13416/3/2012 în baza art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B.C.  la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen. s-a revocat liberarea condiționată și a fost contopit restul rămas neexecutat de 763 zile închisoare (din pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 3 din 8 ianuarie 2008 a Tribunalului Buzău), inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 763 zile închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 61 C. proc. pen. s-a revocat liberarea condiționată și s-a contopit restul rămas neexecutat de 763 zile închisoare, inculpatul urmând a executa 763 zile închisoare.

În baza art. 329 alin. (1), (3), C. pen. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 61 C. pen. s-a revocat liberarea condiționată și s-a contopit restul rămas neexecutat de 763 zile închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele, inculpatul B.C. executând pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 4 luni închisoare, în regim de detenție, cu aplic. art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele complimentare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea - interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

Astfel, s-a reținut că la începutul lunii octombrie 2011 inculpatul a întreținut relații sexuale cu minora de 14 ani, S.E.V.; în luna mai 2011 inculpatul a înlesnit practicarea prostituției de către numita G.I., prin transportarea acesteia la apartamentul situat în Municipiul București, str. D.T., sector 6, iar în lunile octombrie și noiembrie 2011 inculpatul a înlesnit practicarea prostituției de către minora S.E.V., prin punerea la dispoziția acesteia a unei camere din apartamentul situat în București, str. D.T., sector 6, și transportarea acesteia la locația menționată.

Curtea a constatat că temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive nu s-au diminuat. Astfel s-a apreciat că indiciile conform cărora inculpatul a comis infracțiunea pentru care este trimis în judecată subzistă pe deplin, existând în continuare indicii din care să rezulte presupunerea rezonabilă că acesta a săvârșit infracțiunile deduse judecății, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și, subzistă temerea rezonabilă că, față de natura și gravitatea faptelor, de împrejurările și modalitatea în care se reține că ar fi comise, de starea de insecuritate creată, lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, față de considerentele mai sus arătate, Curtea a constatat în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. că măsura arestării preventive a inculpatului B.C. este legală și temeinică și se impune a fi menținută în continuare.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termen legal, recurs inculpatul B.C., fără a arăta în scris motivele de casare a încheierii de ședință atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 13 decembrie 2012, sub numărul 13416/3/2012.

La termenul fixat pentru soluționarea recursului, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii privative nu mai subzistă.

Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de către inculpat, prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:

Astfel, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive; iar potrivit art. 160

b

alin. (3) din același cod, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune prin încheiere motivată menținerea stării de arest.

Din examinarea actelor dosarului se constată că, împotriva inculpatului B.C. s-a luat măsura arestării preventive în baza art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

Cu referire la recursul declarat Înalta Curte reține că potrivit art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 alin. (1) din Constituția României nimeni nu poate fi privat de libertate, totuși de la această regulă generală sunt înscrise și excepții.

Astfel, în art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că "se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".

În raport de aceste reglementări internaționale, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă se reține că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatului respectiv, infracțiunile deduse judecății sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată, gravitatea faptelor, împrejurările concrete în care se reține în actul de inculpare că s-ar fi acționat, rezonanța socială negativă și valorile sociale însemnate lezate, sentimentul de indignare, frustrare care s-ar putea crea în rândul colectivității prin cercetarea inculpatului în stare de libertate.

În acest context Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a acestuia ar crea o stare de neliniște și neîncredere în rândul membrilor societății, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local (L. vs.Franța).

De asemenea, Înalta Curte reține că la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, dar și de datele referitoare la fapte, întrucât nu de puține ori acestea din urmă sunt de natură a crea în opinia publică temerea că justiția și cei care concură la înfăptuirea ei nu acționează îndeajuns de ferm împotriva infracționalității, iar rezonanța socială a faptelor reprezintă, totodată, unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret.

În acest stadiu procesual, nu se constată că ar fi intervenit schimbări ale temeiurilor inițiale, iar durata arestului preventiv nu a depășit o durată rezonabilă.

În speță, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpatul este actual și persistent, Curtea de Apel București, reținând în mod corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care în conformitate cu art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul inculpatul B.C. împotriva încheierii din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 13416/3/2012.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte o va obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva încheierii din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 13416/3/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 19 decembrie 2012.

Procesat de GGC - AA