ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1560/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1560/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 309/PI din 06 decembrie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara - Secția Penală, în baza art. 278

1

alin. (

8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins plângerea formulată de

petentul O.C. împotriva rezoluției din 15 decembrie 2011 dată în dosar nr. 275/P/2011

și a rezoluției din 31 ianuarie 2012 dată în dosar nr.

55/11/2/2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

pe

care Ie-a menținut.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost

obligat petentul la 100 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub numărul

1247/59/2012 a

fost înregistrată plângerea formulată de petentul O.C.

împotriva rezoluției din 15 decembrie 2011 emisă

în dosar nr. 275/P/2011 și a

rezoluției din 31 ianuarie 2012 emisă în

dosar nr. 55/11/2/2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În cauză au fost atașate dosarele nr. 275/P/2011

și 55/11/2/2012

ale Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Prin rezoluția din 15 decembrie 2011 dată în dosar

nr. 275/P/2011 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a

dispus

neînceperea urmăririi penale față de

intimații C.C.M.,

J.F.N., A.C., V.C.,

P.

C. și R.C., sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de

art. 246, 250 alin. (1) și (3) și art. 266 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 10

lit.

d) C. proc. pen.

În

motivarea rezoluției s-a arătat că petentul a formulat

plângere împotriva intimaților în sensul că la data de 19 aprilie 2011

a

fost imobilizat în Parcul Copiilor din municipiul Lugoj, apoi a fost

condus abuziv la sediul Poliției mun. Lugoj de

către inspectorul de

poliție J.F.N. și agentul A.C., iar în

biroul comandantului poliției C.C.M., petentul ar

fi fost

lovit cu pumnul în stomac, în față și peste cap, suferind

leziuni

vindecabile în 2-3 zile îngrijiri

medicale. Procurorul a arătat că din

declarațiile și înscrisurile de la

dosar a rezultat că în data de

19 aprilie 2011

a fost organizată pe raza mun. Lugoj o acțiune pe linia

prevenirii

comiterii de infracțiuni de furt din buzunare, poșete și societăți comerciale,

fiind depistat petentul O.C., căruia

lucrătorii

de poliție i-au solicitat să prezinte actele de identitate, însă

acesta a devenit recalcitrant, violent, adresând

cuvinte insultătoare

lucrătorilor de poliție, care au solicitat

sprijinul unui alt echipaj de

poliție

întrucât petentul a opus rezistență, după care a fost condus la

sediul

poliției. S-a menționat că organele de poliție au condus

petentul la sediul unității de poliție în vederea

ascultării acestuia și

efectuării de acte premergătoare în dosarele nr. 129/P/2011

și 749/P/2011 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, în care

acesta a avut calitatea de persoană suspectă

relativ la comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 193 și art. 272

1

C. pen., însă petentul

a avut o atitudine recalcitrantă, insultând

lucrătorii de poliție și a

refuzat să dea

declarație, iar pentru injuriile sale a fost sancționat

contravențional.

Procurorul a mai dezvoltat

ideea că nu se poate constata nici o

leziune vizibilă la nivelul zonei

abdominale a petentului, care să

confirme o

eventuală lovitură cu pumnul în stomac, singura leziune la

nivelul feței fiind un traumatism la buza

superioară, care s-ar fi putut

produce prin lovire cu sau de corpuri

dure. S-a mai arătat că din

actele

premergătoare administrate în cauză nu se confirmă faptul că în data de 19

aprilie 2011 petentul O.C. s-ar fi aflat în biroul

comandantului Poliției mun. Lugoj sau că ar fi

discutat cu acesta,

neconturându-se

vreo agresiune fizică exercitată de acesta din urmă asupra petentului. Procurorul

de caz a invocat și analizat disp. art. 31

alin. (1) din Legea nr. 218/2002

privind organizarea și funcționarea Poliției Române, precum și art. 9 din Codul

de etică și deontologie al polițistului, care reglementează situațiile de

utilizare a forței în

exercitarea

atribuțiilor de serviciu și a concluzionat că în speța de față

toate condițiile impuse de lege au fost

îndeplinite, fiind necesară conducerea petentului la sediul poliției pentru

ascultarea acestuia în

dosarele

penale, precum și pentru sancționarea sa contravențională,

imobilizarea sa având loc în limitele legale,

încetând în momentul conducerii petentului la sediul poliției, astfel că nu

sunt îndeplinite

elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art.

246 C. pen., art.

250 alin. (1) și (3) C. pen.

și art. 266 alin. (2) C. pen. reținută în sarcina lucrătorilor de poliție C.C.M.

- comisar șef, J.F.N. -

inspector și

A.C. - agent șef principal.

În a doua parte a motivării s-a analizat o altă plângere

formulată de petent, înregistrată la 16 iunie 2011,

prin care se arată că

petentul ar fi

fost încătușat și condus la Poliția mun. Lugoj la data de

11 iunie 2011, unde i s-a întocmit un

proces-verbal, iar comisarul șef de

poliție

C.C.M. l-a lovit cu piciorul în membrul inferior, I-

a împins și i-a rupt haina.

S-a mai arătat că

lucrătorii de poliție care au

participat

la conducerea petentului la sediul poliției nu au fost cei

nominalizați

de titularul plângerii penale, ci alți polițiști, respectiv

V.C., R.C. și P.C.

Procurorul a arătat că

din

declarațiile și înscrisurile de la dosar rezultă că la data de

11 iunie 2011 Poliția mun. Lugoj a primit

sesizări cu privire la faptul că

numitul O.C. lipea pe băncile din

centrul orașului afișe cu

conținut

defăimător la adresa poliției, iar comandantul Poliției Lugoj a dispus

lucrătorilor de poliție să procedeze la identificarea acestuia și, conducerea

la sediul poliției în vederea luării măsurilor legale, acesta

fiind depistat în incinta unei discoteci din mun.

Lugoj, iar la solicitarea

lucrătorilor

de poliție de a-i urma la sediul poliției, petentul a devenit recalcitrant și

violent, cauzându-și singur diverse leziuni pe corp cu intenția de a folosi

apoi acte medicale împotriva polițiștilor, intenție exprimată verbal de acesta,

iar pentru acest motiv s-a recurs la

imobilizarea și încătușarea

petentului.

În momentul încătușării,

petentul

s-a lovit intenționat cu fața de covorul din club, iar pe durata deplasării la

sediul poliției acesta a încercat în repetate rânduri să se

automutileze

prin lovire de diverse planuri dure din autovehiculul

poliției, iar ulterior petentul a fost sancționat contravențional.

În

concluzie, procurorul a arătat că nu se conturează nici o

acțiune de lovire fizică exercitată de comisarul

șef C.C.

M. asupra petentului, iar

leziunile fizice constatate prin certificatul

medico-legal din 14 iunie 2011 emis de I.M.L. Timișoara s-au putut

produce și prin lovire de corpuri dure, posibil

în contextul unei

autoagresiuni

exercitată de către petent sau în urma unei lovituri

accidentale a acestuia, inerente acțiunii de

imobilizare și încătușare a

contravenientului de către organele de

poliție.

Pentru toate aceste

elemente, s-a conchis de către procurorul de caz că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunilor

prev. de art. 246 C. pen., art.

250 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 266 alin. (2) C. pen.,

reținute în sarcina intimaților C.C.M., V.C.,

R.C.

și P.C.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere

petentul, care a

fost respinsă prin rezoluția din 31 ianuarie 2012 dată

în dosarul nr.

55/11/2/2012 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva

acestor rezoluții a formulat plângere petentul, plângere care apare ca tardivă

în primul rând, dar și nefondată

raportat la

întregul material probator existent în cauză.

S-a constatat că rezoluția din 15 decembrie 2011

dată în dosar nr.

275/P/2011 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a

fost comunicată petentului la adresa cunoscută,

prin afișare, la data

de 27 decembrie 2011, iar rezoluția din 31

ianuarie 2012 din dosarul nr.

55/11/2/2012

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a

fost comunicată petentului la data de 08 februarie

2012, prin afișare, iar

petentul a

depus plângerea formulată la parchet abia la data de

17 octombrie 2012,

cu depășirea termenului de 20 zile de la comunicare,

prevăzut de legea procesual penală, respectiv art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen. Petentul acționând într-o asemenea manieră, respectiv prin

formularea plângerii împotriva rezoluțiilor

adoptate în cauză cu o

întârziere de mai multe luni de zile, a însemnat

că a ignorat

dispozițiile legale în materie

cu privire la termenul de formulare a unei

plângeri reglementată de art. 278

1

C. proc. pen. îndreptată

împotriva

rezoluțiilor procurorului,

însă acționând în acest fel, termenele fiind de

decădere, plângerea a fost apreciată ca fiind tardiv formulată, nefiind

arătat nici un motiv pentru care nu s-a formulat

plângerea de către

petent în termenul legal.

Plângerea formulată, s-a

reținut că, apare și ca neîntemeiată în

același timp, procurorul de caz conturând în mod judicios starea de

fapt existentă, pe baza întregului material

probator existent în cauză,

analizând

detaliat cele două situații aduse în atenția organelor de

cercetare penală, respectiv conducerea la sediul

Poliției mun. Lugoj a

petentului O.C., respectiv în data de 19 aprilie 2011

și

11 iunie 2011, ocazii când, în opinia

petentului, acesta ar fi fost agresat de către organele de poliție, depunând în

dovedirea acestor susțineri certificate medico-legale care atestă existența

unor leziuni.

Din coroborarea declarațiilor date în cauză cu

natura leziunilor

descrise în

certificatele medico-legale s-a conchis în mod corect că

acestea s-au

putut produce în cadrul acțiunii de imobilizare și

conducere a petentului la sediul poliției în condiții legale,

imobilizarea

fiind necesară întrucât petentul a încercat să fugă de

organele de

poliție la data de 19 aprilie 2011,

astfel că nu s-a dovedit că organele de

poliție ar fi produs în mod

intenționat aceste leziuni, iar pe de altă

parte

nu s-a confirmat prin nici o probă că, comandantul Poliției mun.

Lugoj

s-ar fi întâlnit și ar fi discutat cu petentul, iar în consecință

acesta nu putea să exercite acțiuni de violență

asupra petentului.

În ceea ce privește fapta din 11 iunie 2011 s-a

reținut că leziunile

fizice constatate prin certificatul medico-legal

emis de

IML Timișoara s-au putut produce în

contextul unei autoagresiuni

exercitată de către petent sau a unor

loviri accidentale cu ocazia

acțiunii de

imobilizare și încătușare a petentului de către organele de poliție, care a

avut loc în condiții de legalitate, neexistând în fapt vreo

acțiune de violentare intenționată a petentului de

către organele de

poliție reclamate.

Mai mult decât atât, din verificările efectuate

s-a

stabilit că agentul șef V.C.,

agentul șef adjunct R.C.

și agentul P.C. nu au făcut parte din echipa

care a

participat la conducerea petentului

la sediul poliției, astfel că aceștia

nu pot fi acuzați de nici un fel

de faptă cu privire la petentul O.C.

,

reclamarea acestora neavând nici o susținere probatorie.

Concluzionând,

s-a reținut că nu există indicii sau probe care

să conducă la ideea săvârșirii unei fapte de natură penală în ceea ce

privește organele de poliție reclamate de către

petentul O.C.,

din probele dosarului rezultând că aceștia și-au

îndeplinit în mod legal sarcinile de serviciu, fiind incidente prevederile art.

10 lit. d) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

petiționarul.

Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări

Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării

proceselor,

între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de

atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în

procedura

prevăzută în art. 278

1

C. proc. pen.

În acest sens, potrivit art. 278

1

alin.

(10) C. proc. pen., astfel

cum a fost

modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010,

hotărârea prin care judecătorul soluționează

plângerea împotriva

rezoluțiilor sau

ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată

este definitivă.

Aceste modificări au

impus inserarea în cuprinsul legii a unor

dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV.

În privința căilor de atac, singura normă

tranzitorie se regăsește

în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește,

cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege,

data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu corespunde

atât principiului potrivit căruia legea

procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr.

202/2010,

care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor,

cu efecte imediate.

În consecință, constatând că în speță sentința

instanței de fond

a fost pronunțată la data de 06 decembrie 2012, așadar

ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, înalta Curte de Casație și

Justiție reține că această hotărâre este

definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul

sentinței atacate.

În această situație, întrucât petiționarul a formulat

o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită,

conform art.

385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibil

recursul declarat de

petiționarul O.C.

împotriva sentinței

penale nr. 309/PI din 06 decembrie 2012

a Curții de Apel Timișoara -

Secția Penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08 mai 2013.