ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1560/2013

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 309/PI din 06 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția Penală, în baza art. 278 1 alin. ( 8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins plângerea formulată de petentul O.C. împotriva rezoluției din 15 decembrie 2011 dată în dosar nr. 275/P/2011 și a rezoluției din 31 ianuarie 2012 dată în dosar nr. 55/11/2/2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care Ie-a menținut. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub numărul 1247/59/2012 a fost înregistrată plângerea formulată de petentul O.C.

împotriva rezoluției din 15 decembrie 2011 emisă în dosar nr. 275/P/2011 și a rezoluției din 31 ianuarie 2012 emisă în dosar nr. 55/11/2/2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În cauză au fost atașate dosarele nr. 275/P/2011 și 55/11/2/2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Prin rezoluția din 15 decembrie 2011 dată în dosar nr. 275/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații C.C.M., J.F.N., A.C., V.C., P. C. și R.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, 250 alin. (1) și (3) și art. 266 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. În motivarea rezoluției s-a arătat că petentul a formulat plângere împotriva intimaților în sensul că la data de 19 aprilie 2011 a fost imobilizat în Parcul Copiilor din municipiul Lugoj, apoi a fost condus abuziv la sediul Poliției mun.

Lugoj de către inspectorul de poliție J.F.N. și agentul A.C., iar în biroul comandantului poliției C.C.M., petentul ar fi fost lovit cu pumnul în stomac, în față și peste cap, suferind leziuni vindecabile în 2-3 zile îngrijiri medicale. Procurorul a arătat că din declarațiile și înscrisurile de la dosar a rezultat că în data de 19 aprilie 2011 a fost organizată pe raza mun. Lugoj o acțiune pe linia prevenirii comiterii de infracțiuni de furt din buzunare, poșete și societăți comerciale, fiind depistat petentul O.C., căruia lucrătorii de poliție i-au solicitat să prezinte actele de identitate, însă acesta a devenit recalcitrant, violent, adresând cuvinte insultătoare lucrătorilor de poliție, care au solicitat sprijinul unui alt echipaj de poliție întrucât petentul a opus rezistență, după care a fost condus la sediul poliției.

S-a menționat că organele de poliție au condus petentul la sediul unității de poliție în vederea ascultării acestuia și efectuării de acte premergătoare în dosarele nr. 129/P/2011 și 749/P/2011 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, în care acesta a avut calitatea de persoană suspectă relativ la comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 193 și art. 272 1 C. pen., însă petentul a avut o atitudine recalcitrantă, insultând lucrătorii de poliție și a refuzat să dea declarație, iar pentru injuriile sale a fost sancționat contravențional. Procurorul a mai dezvoltat ideea că nu se poate constata nici o leziune vizibilă la nivelul zonei abdominale a petentului, care să confirme o eventuală lovitură cu pumnul în stomac, singura leziune la nivelul feței fiind un traumatism la buza superioară, care s-ar fi putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure.

S-a mai arătat că din actele premergătoare administrate în cauză nu se confirmă faptul că în data de 19 aprilie 2011 petentul O.C. s-ar fi aflat în biroul comandantului Poliției mun. Lugoj sau că ar fi discutat cu acesta, neconturându-se vreo agresiune fizică exercitată de acesta din urmă asupra petentului. Procurorul de caz a invocat și analizat disp.

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, precum și art. 9 din Codul de etică și deontologie al polițistului, care reglementează situațiile de utilizare a forței în exercitarea atribuțiilor de serviciu și a concluzionat că în speța de față toate condițiile impuse de lege au fost îndeplinite, fiind necesară conducerea petentului la sediul poliției pentru ascultarea acestuia în dosarele penale, precum și pentru sancționarea sa contravențională, imobilizarea sa având loc în limitele legale, încetând în momentul conducerii petentului la sediul poliției, astfel că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 250 alin. (1) și (3) C. pen.

și art. 266 alin. (2) C. pen. reținută în sarcina lucrătorilor de poliție C.C.M. - comisar șef, J.F.N. - inspector și A.C. - agent șef principal. În a doua parte a motivării s-a analizat o altă plângere formulată de petent, înregistrată la 16 iunie 2011, prin care se arată că petentul ar fi fost încătușat și condus la Poliția mun. Lugoj la data de 11 iunie 2011, unde i s-a întocmit un proces-verbal, iar comisarul șef de poliție C.C.M. l-a lovit cu piciorul în membrul inferior, I- a împins și i-a rupt haina. S-a mai arătat că lucrătorii de poliție care au participat la conducerea petentului la sediul poliției nu au fost cei nominalizați de titularul plângerii penale, ci alți polițiști, respectiv V.C., R.C.

și P.C. Procurorul a arătat că din declarațiile și înscrisurile de la dosar rezultă că la data de 11 iunie 2011 Poliția mun. Lugoj a primit sesizări cu privire la faptul că numitul O.C. lipea pe băncile din centrul orașului afișe cu conținut defăimător la adresa poliției, iar comandantul Poliției Lugoj a dispus lucrătorilor de poliție să procedeze la identificarea acestuia și, conducerea la sediul poliției în vederea luării măsurilor legale, acesta fiind depistat în incinta unei discoteci din mun. Lugoj, iar la solicitarea lucrătorilor de poliție de a-i urma la sediul poliției, petentul a devenit recalcitrant și violent, cauzându-și singur diverse leziuni pe corp cu intenția de a folosi apoi acte medicale împotriva polițiștilor, intenție exprimată verbal de acesta, iar pentru acest motiv s-a recurs la imobilizarea și încătușarea petentului.

În momentul încătușării, petentul s-a lovit intenționat cu fața de covorul din club, iar pe durata deplasării la sediul poliției acesta a încercat în repetate rânduri să se automutileze prin lovire de diverse planuri dure din autovehiculul poliției, iar ulterior petentul a fost sancționat contravențional. În concluzie, procurorul a arătat că nu se conturează nici o acțiune de lovire fizică exercitată de comisarul șef C.C. M. asupra petentului, iar leziunile fizice constatate prin certificatul medico-legal din 14 iunie 2011 emis de I.M.L. Timișoara s-au putut produce și prin lovire de corpuri dure, posibil în contextul unei autoagresiuni exercitată de către petent sau în urma unei lovituri accidentale a acestuia, inerente acțiunii de imobilizare și încătușare a contravenientului de către organele de poliție.

Pentru toate aceste elemente, s-a conchis de către procurorul de caz că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 250 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 266 alin. (2) C. pen., reținute în sarcina intimaților C.C.M., V.C., R.C. și P.C. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul, care a fost respinsă prin rezoluția din 31 ianuarie 2012 dată în dosarul nr. 55/11/2/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Împotriva acestor rezoluții a formulat plângere petentul, plângere care apare ca tardivă în primul rând, dar și nefondată raportat la întregul material probator existent în cauză.

S-a constatat că rezoluția din 15 decembrie 2011 dată în dosar nr. 275/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost comunicată petentului la adresa cunoscută, prin afișare, la data de 27 decembrie 2011, iar rezoluția din 31 ianuarie 2012 din dosarul nr. 55/11/2/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost comunicată petentului la data de 08 februarie 2012, prin afișare, iar petentul a depus plângerea formulată la parchet abia la data de 17 octombrie 2012, cu depășirea termenului de 20 zile de la comunicare, prevăzut de legea procesual penală, respectiv art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. Petentul acționând într-o asemenea manieră, respectiv prin formularea plângerii împotriva rezoluțiilor adoptate în cauză cu o întârziere de mai multe luni de zile, a însemnat că a ignorat dispozițiile legale în materie cu privire la termenul de formulare a unei plângeri reglementată de art. 278 1 C. proc.

pen. îndreptată împotriva rezoluțiilor procurorului, însă acționând în acest fel, termenele fiind de decădere, plângerea a fost apreciată ca fiind tardiv formulată, nefiind arătat nici un motiv pentru care nu s-a formulat plângerea de către petent în termenul legal. Plângerea formulată, s-a reținut că, apare și ca neîntemeiată în același timp, procurorul de caz conturând în mod judicios starea de fapt existentă, pe baza întregului material probator existent în cauză, analizând detaliat cele două situații aduse în atenția organelor de cercetare penală, respectiv conducerea la sediul Poliției mun. Lugoj a petentului O.C., respectiv în data de 19 aprilie 2011 și 11 iunie 2011, ocazii când, în opinia petentului, acesta ar fi fost agresat de către organele de poliție, depunând în dovedirea acestor susțineri certificate medico-legale care atestă existența unor leziuni.

Din coroborarea declarațiilor date în cauză cu natura leziunilor descrise în certificatele medico-legale s-a conchis în mod corect că acestea s-au putut produce în cadrul acțiunii de imobilizare și conducere a petentului la sediul poliției în condiții legale, imobilizarea fiind necesară întrucât petentul a încercat să fugă de organele de poliție la data de 19 aprilie 2011, astfel că nu s-a dovedit că organele de poliție ar fi produs în mod intenționat aceste leziuni, iar pe de altă parte nu s-a confirmat prin nici o probă că, comandantul Poliției mun. Lugoj s-ar fi întâlnit și ar fi discutat cu petentul, iar în consecință acesta nu putea să exercite acțiuni de violență asupra petentului.

În ceea ce privește fapta din 11 iunie 2011 s-a reținut că leziunile fizice constatate prin certificatul medico-legal emis de IML Timișoara s-au putut produce în contextul unei autoagresiuni exercitată de către petent sau a unor loviri accidentale cu ocazia acțiunii de imobilizare și încătușare a petentului de către organele de poliție, care a avut loc în condiții de legalitate, neexistând în fapt vreo acțiune de violentare intenționată a petentului de către organele de poliție reclamate. Mai mult decât atât, din verificările efectuate s-a stabilit că agentul șef V.C., agentul șef adjunct R.C. și agentul P.C. nu au făcut parte din echipa care a participat la conducerea petentului la sediul poliției, astfel că aceștia nu pot fi acuzați de nici un fel de faptă cu privire la petentul O.C.

, reclamarea acestora neavând nici o susținere probatorie. Concluzionând, s-a reținut că nu există indicii sau probe care să conducă la ideea săvârșirii unei fapte de natură penală în ceea ce privește organele de poliție reclamate de către petentul O.C., din probele dosarului rezultând că aceștia și-au îndeplinit în mod legal sarcinile de serviciu, fiind incidente prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul. Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută în art. 278 1 C. proc.

pen. În acest sens, potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă. Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV. În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată. Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 06 decembrie 2012, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, înalta Curte de Casație și Justiție reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate. În această situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul O.C. împotriva sentinței penale nr. 309/PI din 06 decembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara - Secția Penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 08 mai 2013.