ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4810/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4810/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 71 din

11 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis în parte, acțiunea formulată de reclamantele V.M.M. și S.M.C., în contradictoriu

cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru coordonarea aplicării Legii

nr. 10/2001, și a obligat prima pârâtă să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire

pentru imobilul situat în Municipiul Craiova, strada S., în termen de 30 de zile

de la data rămânerii irevocabile a sentinței. Prin aceeași sentință, instanța de

judecată a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii și a respins acțiunea

față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția

pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001.

De asemenea, în considerentele

sentinței atacate, instanța de fond a analizat și respins cererea pârâtei Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care solicita sesizarea instanței

de contencios administrativ cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției

din 24 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, prin care s-a propus

acordarea despăgubirilor pentru imobilul în discuție. Instanța de judecată a apreciat

cererea ca inadmisibilă, față de prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ și art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut următoarele:

Reclamanții din prezenta

cauză au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii

pentru imobilul situat în Craiova, strada S., județul Dolj, imobil expropriat și

demolat.

Prin dispoziția din

24 ianuarie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea despăgubirilor

în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat sub

nr. RR/2001 imposibil de restituit în natură, situat în strada S. (conform procesului

verbal privind starea de fapt a imobilului), în același timp dispunându-se transmiterea

dosarului către secretarul Comisiei Centrale din cadrul Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților.

Dosarul reclamanților

a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

de către Primăria Municipiului Craiova fiind înregistrat sub nr. 12912/CC la data

de 02 mai 2006.

Instanța de fond a reținut

că reclamanții au început procedurile de recuperare a unui bun al lor sau a contravalorii

acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competențe

în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv, pronunțându-se la 24 ianuarie 2006.

Reclamanții au introdus

acțiunea la data de 06 ianuarie 2010.

Așadar, se arată în considerentele

sentinței atacate, între data depunerii cererii (notificării) și data introducerii

acțiunii au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile

abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, durata excesivă a procedurilor

administrative fiind de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.

În consecință, reține

prima instanță, se va face aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea

despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției

din 24 ianuarie 2006 a Primarului Municipiului Craiova.

Instanța de fond a reținut,

de asemenea, că, prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire,

autoritățile pârâte aduc o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului

de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată

de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Concluzionând, prima instanță

a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie

să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 6 ani de la

data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare

evidentă a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Apărările pârâtei Comisia

Centrală de Stabilire a Despăgubirilor în sensul că Secretariatul Comisiei Centrale,

în vederea completării și reanalizării dosarului de despăgubire, a solicitat Primăriei

Municipiului Craiova justificarea suprafeței de 600 m.p. teren, pentru care s-a

propus acordarea de măsuri reparatorii, nu au fost reținute, instanța de fond apreciind

că nu sunt susținute prin materialul probator administrat în cauză.

De altminteri, reține

prima instanță, în speță, pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor

nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative prevăzute de Titlul

VII din Legea nr. 247/2005 de la data înaintării de către Primăria Municipiului

Craiova a dosarului (înregistrat sub nr. 12912/CC la data de 02 mai 2006) și până

la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Prima instanță a respins

cererea reclamantei de obligare la plata daunelor cominatorii, reținând că, prin

art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare

a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile,

procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

Instanța de fond a apreciat

ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale

Pentru Restituirea Proprietăților, reținând că emiterea deciziei referitoare la

acordarea de titluri de despăgubire este în competența exclusivă a Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea

nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând dispozițiile art. 299, 304 pct. 9 și

304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond în mod greșit, a respins ca inadmisibilă

excepția de nelegalitate a dispoziției din 24 iunie 2006 emisă de Primăria Municipiului

Craiova, cu motivarea că, excepția de nelegalitate poate fi invocată numai cu privire

la actele ce pot forma obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanțelor de contencios

administrativ.

În dezvoltarea acestui

motiv de recurs a arătat că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, instanța de fond -

trebuia să suspende prezenta cauză și să trimită

dosarul Tribunalului Dolj, acesta fiind instanța competentă a se pronunța asupra

posibilității analizării pe calea contenciosului administrativ a dispoziției amintite,

în condițiile în care dispoziția în cauză este emisă de o autoritate din categoria

autorităților publice locale, în condițiile prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administrației

publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

Sub aspectul obligării

Comisiei Centrale la emiterea deciziei cu motivarea încălcării principiului procesului

rezonabil consideră recurenta-pârâtă că, în mod netemeinic, instanța de fond a statuat

o astfel de obligație, neținând cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului

de despăgubire al reclamantelor.

Structurând criticile

concrete aduse sentinței Curții de Apel, instanța de recurs constată că aceasta

este combătută sub două aspecte care vizează:

- ignorarea prevederilor

deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

care stabilește ca și principiu trimiterea dosarelor la evaluator în ordinea înregistrării

lor și

- caracterul justificat

al refuzului de soluționare în condițiile în care dosarul aferent dispoziției din

24 iunie 2006 a fost transmis și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale,

fiind analizat și în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură

a imobilului notificat, prilej cu care au fost constatate aspectele în temeiul cărora

a fost invocată excepția de nelegalitate a dispoziției amintite.

de intimatele V.M.M. și S.M.C.

Intimatele-reclamante

nu au formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise depuse la data de 5 noiembrie

2010 au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În opinia intimatelor-reclamante,

dispoziția emisă în procedura Legii nr. 10/2001 nu este un act administrativ, ci

un act juridic civil nesupus excepției de nelegalitate conform prevederilor

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Arată că nu poate fi primită

apărarea recurentei, în sensul că legiuitorul nu a stabilit un termen de soluționare

a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative, astfel încât durata și ordinea

soluționării ar urma să fie decisă doar de Comisia Centrală, aceasta în condițiile

în care autoritățile pârâte nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării

legii împotriva dreptului la un proces echitabil și în termen rezonabil, pentru

ca aceasta înseamnă să invoce propria culpă și încălcarea Convenției Europene a

Drepturilor Omului.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile

scrise cât și prin toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatele-reclamante

au supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat

al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia

reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Municipiul Craiova

strada S., în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoane

îndreptățite la despăgubire fiindu-le recunoscută prin dispoziția din 24 ianuarie

2006, emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Prin această dispoziție

a fost soluționată notificarea înregistrată sub nr. RR/2001.

Motivul de recurs ce vizează

cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu soluționarea excepției

de nelegalitate a dispoziției din 24 ianuarie 2006, emisă de Primarul Municipiului

Craiova, nu poate fi reținut.

Cu privire la excepția

de nelegalitate invocată, Înalta Curte reține că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral indiferent de data acestuia,

poate fi cercetată oricând în cursul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu

sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul

administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheierea

motivată instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze și suspendă

cauza.

Din interpretarea prevederii

legale enunțate rezultă că excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele

administrative unilaterale supuse regimului contenciosului administrativ, altfel

spus, acele acte administrative unilaterale susceptibile de a fi supuse controlului

de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 și pe calea unei acțiuni directe.

Nu pot forma obiect al

excepției de nelegalitate actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă,

fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ

în temeiul art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, actele autorităților

publice care privesc relația cu Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar

și actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede,

prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Prin urmare, dispoziția

prin care entitatea deținătoare soluționează o notificare privind restituirea unui

imobil preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestației la

secția civilă a Tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menționat, nu poate

fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ nici prin acțiune directă, nici

prin intermediul excepției de nelegalitate.

Analizând, punctual motivele

invocate de recurentă pentru justificarea refuzului său de finalizare a procedurii

administrative cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Reclamantele au început

procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea

formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor,

împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 12912/C la data de

2 mai 2006.

Intervalul mare de timp

pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul

preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond,

în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil

consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

Având în vedere dispozițiile

art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară

și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor

nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la

soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din

Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai

în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și de asemenea,

în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor

în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element

al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene,

consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de

către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Complexitatea etapelor

procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil,

dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale

pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse

la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.

De aceea, Înalta Curte

constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei

ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute

în decizia nr. 2815/2008

2.Temeiul legal al soluției

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la pct. 11 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței

nr. 71 din 11 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 5 noiembrie 2010.