ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4810/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 71 din 11 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte, acțiunea formulată de reclamantele V.M.M. și S.M.C., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001, și a obligat prima pârâtă să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Municipiul Craiova, strada S., în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței.

Prin aceeași sentință, instanța de judecată a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii și a respins acțiunea față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001. De asemenea, în considerentele sentinței atacate, instanța de fond a analizat și respins cererea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care solicita sesizarea instanței de contencios administrativ cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției din 24 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, prin care s-a propus acordarea despăgubirilor pentru imobilul în discuție. Instanța de judecată a apreciat cererea ca inadmisibilă, față de prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut următoarele: Reclamanții din prezenta cauză au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, strada S., județul Dolj, imobil expropriat și demolat. Prin dispoziția din 24 ianuarie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat sub nr. RR/2001 imposibil de restituit în natură, situat în strada S. (conform procesului verbal privind starea de fapt a imobilului), în același timp dispunându-se transmiterea dosarului către secretarul Comisiei Centrale din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Dosarul reclamanților a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către Primăria Municipiului Craiova fiind înregistrat sub nr. 12912/CC la data de 02 mai 2006. Instanța de fond a reținut că reclamanții au început procedurile de recuperare a unui bun al lor sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pronunțându-se la 24 ianuarie 2006. Reclamanții au introdus acțiunea la data de 06 ianuarie 2010. Așadar, se arată în considerentele sentinței atacate, între data depunerii cererii (notificării) și data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, durata excesivă a procedurilor administrative fiind de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.

În consecință, reține prima instanță, se va face aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției din 24 ianuarie 2006 a Primarului Municipiului Craiova. Instanța de fond a reținut, de asemenea, că, prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire, autoritățile pârâte aduc o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Concluzionând, prima instanță a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 6 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Apărările pârâtei Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor în sensul că Secretariatul Comisiei Centrale, în vederea completării și reanalizării dosarului de despăgubire, a solicitat Primăriei Municipiului Craiova justificarea suprafeței de 600 m.p. teren, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, nu au fost reținute, instanța de fond apreciind că nu sunt susținute prin materialul probator administrat în cauză.

De altminteri, reține prima instanță, în speță, pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la data înaintării de către Primăria Municipiului Craiova a dosarului (înregistrat sub nr. 12912/CC la data de 02 mai 2006) și până la data introducerii cererii de chemare în judecată. Prima instanță a respins cererea reclamantei de obligare la plata daunelor cominatorii, reținând că, prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

Instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților, reținând că emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005. 2. Recursul pârâtei Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând dispozițiile art. 299, 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond în mod greșit, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a dispoziției din 24 iunie 2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova, cu motivarea că, excepția de nelegalitate poate fi invocată numai cu privire la actele ce pot forma obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanțelor de contencios administrativ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs a arătat că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond - trebuia să suspende prezenta cauză și să trimită dosarul Tribunalului Dolj, acesta fiind instanța competentă a se pronunța asupra posibilității analizării pe calea contenciosului administrativ a dispoziției amintite, în condițiile în care dispoziția în cauză este emisă de o autoritate din categoria autorităților publice locale, în condițiile prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

Sub aspectul obligării Comisiei Centrale la emiterea deciziei cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil consideră recurenta-pârâtă că, în mod netemeinic, instanța de fond a statuat o astfel de obligație, neținând cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamantelor.

Structurând criticile concrete aduse sentinței Curții de Apel, instanța de recurs constată că aceasta este combătută sub două aspecte care vizează: - ignorarea prevederilor deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care stabilește ca și principiu trimiterea dosarelor la evaluator în ordinea înregistrării lor și - caracterul justificat al refuzului de soluționare în condițiile în care dosarul aferent dispoziției din 24 iunie 2006 a fost transmis și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale, fiind analizat și în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, prilej cu care au fost constatate aspectele în temeiul cărora a fost invocată excepția de nelegalitate a dispoziției amintite.

3. Apărările formulate de intimatele V.M.M. și S.M.C. Intimatele-reclamante nu au formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise depuse la data de 5 noiembrie 2010 au solicitat respingerea recursului ca nefondat. În opinia intimatelor-reclamante, dispoziția emisă în procedura Legii nr. 10/2001 nu este un act administrativ, ci un act juridic civil nesupus excepției de nelegalitate conform prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Arată că nu poate fi primită apărarea recurentei, în sensul că legiuitorul nu a stabilit un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative, astfel încât durata și ordinea soluționării ar urma să fie decisă doar de Comisia Centrală, aceasta în condițiile în care autoritățile pârâte nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la un proces echitabil și în termen rezonabil, pentru ca aceasta înseamnă să invoce propria culpă și încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise cât și prin toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Intimatele-reclamante au supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Municipiul Craiova strada S., în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoane îndreptățite la despăgubire fiindu-le recunoscută prin dispoziția din 24 ianuarie 2006, emisă de Primarul Municipiului Craiova. Prin această dispoziție a fost soluționată notificarea înregistrată sub nr. RR/2001. Motivul de recurs ce vizează cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției din 24 ianuarie 2006, emisă de Primarul Municipiului Craiova, nu poate fi reținut.

Cu privire la excepția de nelegalitate invocată, Înalta Curte reține că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral indiferent de data acestuia, poate fi cercetată oricând în cursul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheierea motivată instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze și suspendă cauza. Din interpretarea prevederii legale enunțate rezultă că excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative unilaterale supuse regimului contenciosului administrativ, altfel spus, acele acte administrative unilaterale susceptibile de a fi supuse controlului de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 și pe calea unei acțiuni directe.

Nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă, fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ în temeiul art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, actele autorităților publice care privesc relația cu Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar și actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. Prin urmare, dispoziția prin care entitatea deținătoare soluționează o notificare privind restituirea unui imobil preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestației la secția civilă a Tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menționat, nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ nici prin acțiune directă, nici prin intermediul excepției de nelegalitate.

Analizând, punctual motivele invocate de recurentă pentru justificarea refuzului său de finalizare a procedurii administrative cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că sunt nefondate. Reclamantele au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 12912/C la data de 2 mai 2006. Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.

De aceea, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008 2.Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. 11 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 71 din 11 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2010.