ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 184/1/2010, petentul A.I. a formulat „plângere penală” împotriva intimatului I.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând tragerea la răspundere penală a acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, fals intelectual, complicitate la furt calificat, nerespectarea hotărârilor judecătorești.

În motivarea cererii, petentul a arătat că la data de 7 decembrie 2009, în temeiul art. 275 C. proc. pen., a formulat plângere împotriva magistratului menționat anterior, plângere care a fost depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, organ judiciar care până la data de 31 decembrie 2009 (data trimiterii prin poștă a cererii), nu i-a comunicat nicio rezoluție, încălcând dispozițiile art. 277 și 278 C. proc. pen.

În susținerea cererii, petentul a depus copie de pe plângerea înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând plângerea formulată, Înalta Curte constată că petentul A.I. a solicitat efectuarea de cercetări față de magistratul I.M. sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni, însă în motivarea cererii acesta face referire la nemulțumirile sale legate de nesoluționarea în termen de către Parchet a unei plângeri formulate în temeiul dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen.

Înalta Curte constată că petentul A.I., în cererea sa, face referiri atât la plângere, ca mod de sesizare a organelor judiciare, cât și la plângere, ca mijloc de atacare a actelor procurorului, fiind inadmisibilă o „combinare” a acestor instituții.

Astfel, plângerea, ca mod de sesizare a organelor de urmărire penală, se deosebește, din punct de vedere al noțiunii juridice, atât de plângerea reglementată de art. 275 - 278 C. proc. pen., ca mijloc de atacare a actelor de urmărire penală la procuror, cât și de plângerea prevăzută în art. 278

1

C. proc. pen., ca mijloc de sesizare a instanței cu privire la nelegalitatea /netemeinicia soluțiilor de neurmărire penală pronunțată de procuror.

Potrivit art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune.

Conform art. 222 C. proc. pen., care reglementează actul procedural al plângerii, ca unul din măsurile de sesizare a organelor de urmărire penală despre săvârșirea unei fapte penale, plângerea scrisă trebuie să cuprindă: numele, calitatea și domiciliul petentului, descrierea faptei care constituie obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă prin care se pot dovedi împrejurările cauzei.

Or, în speța dedusă judecății se observă că dacă s-ar considera că petentul a formulat plângere, ca mod de sesizare, aceasta este infimă, nu cuprinde mențiunile obligatorii cerute de art. 222 C. proc. pen., aspecte care ating inadmisibilitatea cererii.

Petentul a mai menționat în cererea sa că a mai formulat o plângere împotriva magistratului, înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție însă, parchetul nu a pronunțat nicio soluție în decurs de aproximativ 20 zile, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 222 alin. (7) C. proc. pen. referitoare la plângerea greșit îndreptată.

De asemenea, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor legale prevăzute de art. 275 - 278 și art. 278 C. proc. pen., care reglementează modul în care sunt supuse controlului măsurile și actele de urmărire penală, petentul ar fi trebuit să parcurgă două etape obligatorii, anterioare momentului sesizării instanței.

Astfel, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta, se rezolvă de prim procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de apel și procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Conform art. 278

1

C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 C. proc. pen., împotriva soluției de neurmărire penală dată de procuror, persoana vătămată precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere adresată instanței competente în termen de 20 zile de la comunicarea modului de rezolvare.

Admisibilitatea plângerii petentului adresată direct instanței se apreciază din perspectiva textelor legale anterior menționate. Însă, din conținutul plângerii rezultă că aceste etape anterioare, obligatorii, nu au fost parcurse, în cauză nefiind pronunțată, până în prezent, o soluție de neurmărire penală, din cele prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petent, plângere care nu îndeplinește condițiile de fond și formă reglementate în art. 222 C. proc. pen. și, respectiv, art. 275 și următoarele C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I.

Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2010.