ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 189/2010

Deliberând,

constată:

Prin rezoluția nr.

8438/2163/VIII/1/2010 din data de 31 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

respins ca neîntemeiată plângerea formulată de A.I.

În

motivarea rezoluției, procurorul a reținut că petiționarul A.I. a formulat

sesizare împotriva magistraților T.G., C.M.J., S.A.T., V.C.P., N.A., M.M.P., C.T.T.,

A.C., I.B. de la Înalta Curte de Casație și Justiție și V.C. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și fals intelectual.

Autorul

sesizării și-a susținut acuzele formulate, prin aprecieri pe care le-a exprimat

în legătură cu modul de soluționare a unui recurs care a făcut obiectul Dosarului

nr. 255/1/2010 al Completului de 9 judecători de la Înalta Curte de Casație și

Justiție, afirmând în acest sens că „a fost emis un act fals și abuziv prin Decizia

nr. 189/2010, împotriva actelor probatorii atașate la cauza din Dosarul nr.

255/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Întrucât

aprecierile exprimate nu au fost de natură să demonstreze săvârșirea unor fapte

penale în legătură cu judecarea dosarului susmenționat, constatând în plus că

sesizarea din lucrarea prezentă a fost trimisă de A.I. împreună cu mai multe

asemenea sesizări, motivate stereotip, indiferent de magistrații pe care îi

vizează, ceea ce conturează o preocupare în sine a petentului, justificată doar

de propria-i percepție, fără o determinare obiectivă, procurorul de caz a

dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de acesta.

Prin

rezoluția nr. 5759/22767/VIII-1/2010 din data de 7 iulie 2010, procurorul șef

al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 278

alin. (1) din C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată plângerea numitului A.I.

împotriva rezoluției nr. 8438/2163/VIII/1/2010 din 31 aprilie 2010 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică.

În

considerentele susmenționatei rezoluții s-a reținut, urmare analizării

înscrisurilor existente la dosarul cauzei că nu poate fi reținută nici o

încălcare a dispozițiilor legale care să contureze comiterea vreunei

infracțiuni anume. În plus, s-a reținut că nu au fost respectate dispozițiile

art. 222 din C. proc. pen. pentru a fi necesară declanșarea procesului penal și

investirea organelor de urmărire penală cu privire la săvârșirea vreunei fapte

prevăzute de legea penală.

Împotriva

rezoluției de netrimitere în judecată a formulat plângere petentul A.I. în

conformitate cu dispozițiile art. 278

1

din C. proc. pen.

În

plângerea depusă în scris la dosarul cauzei, petentul a susținut că prin

rezoluția atacată și menținută de procurorul șef al Secției de urmărire penală

și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, „a fost emis un act fals și abuziv împotriva actelor probatorii, care

încalcă rezoluțiile adoptate în cauză de Secția de urmărire penală și

criminalistică în anii 1996-1998, prin care s-a dispus efectuarea urmăririi

penale pentru infracțiunile reclamate de el”!.

Verificând

rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a

oricăror înscrisuri noi prezentate, așa cum cer dispozițiile art. 278

1

alin. (7) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

plângerea petentului este nefondată.

Din actele

și lucrările de la dosar rezultă că petentul A.I. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a solicitat cercetarea

magistraților T.G., C.M.J., S.A.T., V.C.P., N.A., M.M.P., C.T.T., A.C., I.B. de

la Înalta Curte de Casație și Justiție și a magistratului V.C., procuror în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

favorizarea infractorului și fals intelectual, fapte penale comise cu ocazia

soluționării Dosarului nr. 255/1/2010 de către Completul de 9 Judecători de la

instanța supremă.

În

susținerea plângerii, petentul a invocat motive subiective de nemulțumire față

de soluția nefavorabilă pronunțată în cauza susmenționată, fără a argumenta și

proba în fapt și în drept plângerea penală formulată.

Potrivit

dispozițiilor art. 222 alin. (2) din C. proc. pen., plângerea, ca mod de

sesizare a organelor de urmărire penală, trebuie să cuprindă: numele,

prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care

formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a

mijloacelor de probă.

Indicarea

în cuprinsul plângerii a tuturor acestor mențiuni constituie o condiție pentru

admisibilitatea plângerii, dându-i acesteia un conținut precis, constituind

totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate. Nerespectarea

acestor cerințe esențiale de admisibilitate a plângerii ar putea genera abuzuri

în exercitarea dreptului de petiționare.

Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că plângerea adresată de petent organelor

de urmărire penală nu îndeplinește condițiile de fond și de formă, de natură a

forma convingerea acestora că s-a produs cu adevărat o vătămare și că trebuie

inițiate cercetări așa cum a cerut petentul, iar din situația de fapt expusă în

actul de sesizare nu se conturează elementele concrete ale infracțiunilor

reclamate.

Față de

cele ce preced și având în vedere și faptul că investirea organelor judiciare -

organe de urmărire penală sau instanțe de judecată - nu se poate face în lipsa

unei sesizări legale din care să rezulte in concreto indiciile săvârșirii unei

infracțiuni, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art.

278

1

alin. (8) lit. a) din C. proc. pen., va respinge ca nefondată

plângerea formulată de petentul A.I. și va menține ca legale și temeinice

rezoluțiile nr. 8438/2163/VIII/1/2010 din 31 mai 2010 și nr. 5759/22767/VIII-1/2010

din 7 iulie 2010, ambele ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În

conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., petentul va

fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I.

împotriva rezoluției nr. 5759/2767/VIII/1/2010 din 07 iulie 2010 a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 5759/2767/VIII/1/2010.

Obligă petentul să plătească suma de 300 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2010.