ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.02.2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 664/2010

HOTĂRÂRE
22.02.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 664/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de față

constată:

Prin Sentința penală nr. 275 din 20 octombrie 2009 pronunțată

de Tribunalul Arad, secția penală, a fost schimbată încadrarea juridică dată

faptelor prin rechizitoriu din infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunile prevăzute de art. 2

alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 ambele cu aplicarea art.

37 lit. a) C. pen. și:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului

D.M.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat același

inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complimentară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C.

pen. pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni fără drept privind circulația

drogurilor.

În baza art. 61 C. pen. a fost

revocată liberarea condiționată pentru restul de 209 zile închisoare rămas

neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului

prin Sentința penală nr. 523/2006 a Judecătoriei sector 4 București, rămasă

definitivă prin Decizia penală nr. 1401 din 18 octombrie 2006 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, dispunându-se contopirea acestuia cu pedeapsa

aplicată prin prezenta hotărâre, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa

cea mai grea de 5 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare, în final 5 ani

și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen.

Ca pedeapsă accesorie, a fost

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

II-a și lit. b) C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art.

350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza

art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 27 august 2009 la zi.

În temeiul art. 17 din Legea nr.

143/2000 cu referire la art. 18 din aceeași lege s-a dispus confiscarea de la

inculpat a drogurilor găsite asupra sa și depuse la I.G.P.R./D.C.J.S.E.O.,

conform dovezii seria H nr. 0001736.

A fost obligat inculpatul la 1500

RON cheltuieli judiciare statului, conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

La data de 27 august 2009, în jurul

orelor 15:00, inculpatul D.M.C. a fost depistat de lucrătorii din cadrul

Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad, în zona P-ța G. din municipiul Arad,

având asupra sa cantitatea de 337 grame rezină de cannabis, sub forma a 32

bucăți capsule.

Potrivit rechizitoriului, la aceeași

dată, organele de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a

Criminalității Organizate Arad s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că

inculpatul era implicat în activități de trafic și consum de droguri.

În cursul urmăririi penale, s-a

constatat că, la data de 23 iulie 2009, inculpatul introdusese în țară, prin

punctul de trecere a frontierei Otopeni, cantitatea de 380 grame rezină de

cannabis, pe care o procurase de pe teritoriul Spaniei.

Prin raportul de constatare

tehnico-științifică nr. 524182 din 10 septembrie 2009 întocmit de I.G.P.R. -

Laboratorul central de analiză și profil al drogurilor, precursori, s-a

stabilit că drogurile ridicate de la inculpat conțineau cantitatea de 309,93

grame rezină de cannabis - tetrahidrocannabiol, substanță psihotropă

biosintetizată de planta cannabis, inclusă în Tabelul anexă III la Legea nr.

143/2000.

În timpul anchetei penale, inculpatul

a formulat mai multe declarații cu privire la proveniența și scopul deținerii

drogurilor găsite asupra sa.

Într-o primă declarație, inculpatul

a arătat că achiziționase drogurile de la o persoană din Arad și că intenționa

să le transporte în Italia.

Ulterior, inculpatul a revenit

asupra acestei declarații, susținând că drogurile au fost achiziționate din

Spania și că o parte din acestea au fost date prietenilor spre consum.

Cu ocazia audierii la procuror, s-a

luat act de refuzul inculpatului de a formula alte declarații în cauză.

În cursul cercetării judecătorești,

inculpatul a revenit asupra declarațiilor inițiale, arătând că este consumator

de droguri și că rezină de cannabis găsită asupra sa o achiziționase de la o

persoană necunoscută din municipiul Arad și era destinată consumului propriu.

Pe baza probelor administrate în

faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, prima

instanță a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2003, text de lege ce

incriminează fapta de deținere de droguri de risc în vederea vânzării.

Concluzia instanței a avut în vedere

pe de o parte faptul că inculpatul nu a negat deținerea propriu-zisă a

drogurilor ridicate din posesia sa, ci numai scopul deținerii acestora,

susținând că respectivele droguri erau destinate consumului propriu.

Susținerile în apărare au fost însă

înlăturate de instanță, reținându-se că inculpatul nu probase existența unor

mijloace materiale licite care să-i permită achiziționarea respectivei

cantități de droguri, având în vedere situația sa personală din momentul

reținerii, fără loc de muncă și eliberat condiționat din penitenciar de circa 4

luni.

Pe de altă parte, cantitatea

exagerat de mare de droguri găsite asupra inculpatului excludea nevoia

consumului propriu și cu atât mai puțin a consumului ocazional, dacă se avea în

vedere susținerea inculpatului care se declarase a fi numai consumator

ocazional.

În ceea ce privește acuzația de

introducere în țară de droguri de risc reținută deopotrivă în sarcina

inculpatului prin rechizitoriu, prima instanță a constatat că aceasta nu era în

mod cert dovedită de probele administrate în proces.

Sub acest aspect, s-a arătat că

biletul de călătorie ce demonstra că inculpatul fusese în Spania și intrase în

țară prin PTF Otopeni coroborată cu una din declarațiile de recunoaștere ale

inculpatului nu constituiau probe suficiente și de natură a dovedi faptul

introducerii în țară a drogurilor de risc.

S-a reținut că inculpatul formulase

declarații contradictorii în cauză, declarația de recunoaștere a introducerii

drogurilor în țară fiind ulterior retractată.

De asemenea, s-a arătat că

declarațiile inculpatului date în cursul procesului penal pot fi luate în

considerare numai în măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce

rezultă din ansamblul probelor administrate.

Or, în cauză, ieșirea și intrarea în

țară a inculpatului nu constituiau împrejurări care să demonstreze prin ele

însele introducerea în țară a drogurilor, îndoiala existentă cu privire la

acest fapt interpretându-se în favoarea inculpatului.

Ca atare, făcând aplicarea

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

prima instanță a dispus achitarea inculpatului de sub acuzația de săvârșire a

infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În încadrarea juridică a faptelor

pentru care a avut loc trimiterea în judecată a inculpatului, a fost reținută

incidența prevederilor art. 37 lit. a) C. pen., starea de recidivă postcondamnatorie

fiind atrasă de existența unei condamnări anterioare la pedeapsa de 3 ani și 6

luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 523/2006 a Judecătoriei

sector 4 București, pedeapsă cu un rest rămas neexecutat de 209 zile închisoare

la data săvârșirii faptelor din cauză.

În ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, cu observarea criteriilor prevăzute

de art. 72 C. pen., instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret

al infracțiunii săvârșite și datele ce caracterizează persoana inculpatului.

S-a reținut în acest sens că

inculpatul era cunoscut cu antecedente penale, săvârșind infracțiunea de față

în timpul liberării condiționate din executarea unei alte pedepse, rezultând că

sancțiunea anterior aplicată nu fusese suficientă pentru formarea unei

atitudini corecte în societate.

Ca urmare, dându-se eficiență

dispozițiilor art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiționată pentru

restul de pedeapsă rămas neexecutat din condamnarea anterioară, rest de

pedeapsă ce a fost contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, dispunându-se ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat și un spor de

pedeapsă, aplicat pentru sancționarea pluralității de infracțiuni.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul D.M.C.

Criticile formulate au vizat greșita

condamnare pentru infracțiunea de trafic de droguri, susținându-se că drogurile

de risc ridicate din posesia inculpatului nu erau destinate vânzării, ci

consumului propriu, situație în care fapta reținută în sarcina sa trebuia

încadrată în dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Ca urmare, s-a solicitat schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 și aplicarea unei pedepse corespunzătoare noii încadrări juridice.

Apelul astfel formulat a fost

respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 129/A din 30 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Instanța de prim control judiciar a

constatat că elementele de fapt cu relevanță asupra existenței faptei și

vinovăției inculpatului au fost corect reținute de prima instanță, pe baza unei

analize complete și coroborate a probelor administrate în cauză.

De asemenea, s-a constatat că

activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost corespunzător

încadrată juridic, fapta reținută în sarcina sa întrunind din punct de vedere

obiectiv cât și subiectiv conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de

droguri de risc, pedeapsa aplicată fiind judicios stabilită în raport de

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și calitatea de recidivist a

inculpatului.

Și împotriva acestei decizii, în

termen legal, a declarat recurs inculpatul D.M.C., invocând cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen.

În cadrul cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. a fost reiterată critica

referitoare la greșita încadrare juridică dată faptei reținute în sarcina

inculpatului.

S-a arătat că din nicio probă

administrată în cauză nu rezulta că drogurile găsite asupra inculpatului erau

deținute în vederea vânzării și, ca atare, nu existau temeiuri pentru

înlăturarea susținerii inculpatului privind deținerea în vederea consumului

propriu.

Pe acest temei și în raport de

conduita sinceră a inculpatului în fața organelor judiciare, s-a solicitat

reindividualizarea pedepsei, prin aplicarea unei sancțiuni corespunzătoare

periculozității sale sociale.

Examinând cauza în raport de

criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul

inculpatului nu este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:

Solicitând schimbarea de încadrare

juridică din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

în infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din aceeași lege, inculpatul

susține că drogurile ridicate din posesia sa nu erau deținute în vederea

vânzării, ci erau destinate uzului propriu, inculpatul fiind consumator de

droguri.

Această afirmație nu a fost însă

susținută și cu alte fapte sau împrejurări care să confirme scopul declarat al

deținerii, aspectele reținute de instanțele anterioare justificând pe deplin

concluzia că drogurile găsite asupra inculpatului erau destinate vânzării.

În acest sens, și în aprecierea

Înaltei Curți, cantitatea exagerat de mare de droguri găsite asupra

inculpatului, de peste 300 grame, exclude satisfacerea unei nevoi imediate a

consumatorului, cantitatea drogurilor, precum și situația personală a

inculpatului, în privința căruia nu s-a demonstrat că dispunea de sume

importante de bani, demonstrează că drogurile ridicate din posesia sa erau

destinate vânzării.

Prin urmare, se constată că fapta

reținută în sarcina inculpatului a fost corect încadrată juridic în

dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, deținerea de rezină de

cannabis în vederea vânzării realizând elementul material al laturii obiective

a infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În ceea ce privește individualizarea

pedepsei, Înalta Curte constată că prima instanță a stabilit o pedeapsă

corespunzătoare periculozității sociale a inculpatului, neexistând temeiuri

care să justifice reducerea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată în cuantumul

minimului special prevăzut de lege ori înlăturarea sporului de pedeapsă, având

în vedere gravitatea faptei săvârșite, determinată și prin raportare la

cantitatea drogului traficat, precum și perseverența infracțională a

inculpatului care a săvârșit infracțiunea în cauză la scurt timp după

eliberarea din penitenciar și în timpul liberării condiționate din executarea

unei condamnări anterioare.

Pentru considerentele arătate, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și

art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

D.M.C., durata reținerii și arestării preventive de la 27 august 2009 la zi.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 129/A din 30

noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 27 august 2009 la

22 februarie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 februarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2319/2010
Asupra recursurilor penale de față constată: Prin Sentința penală nr. 970 din 23 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost soluționată acțiunea penală privind pe inculpații P.M., D.M.B., I.C. și N.F., t
ÎCCJ 2011-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2155/2011
Asupra cauzei penale de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 6/A din 10 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, s-a admis apelul declarat de inculpatul D.V. împotriva sentinței penale nr. 731/F
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 886/2015
te a I.G.P.R. - D.C.J.E.O., în baza dovezii.........., ambele dispuse prin Sentința penală nr. 857/F din 24 iunie 2005 a Tribunalului București, secția a I penală, din dosarul nr. i/2004. A constatat că pedeapsa închisorii se consideră exec
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2510/2010
. 22 din 27 ianuarie 2010. Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul din oficiu al inculpaților C.A. și C.D. au criticat hotărârea pentru netemeinicie, solicitând redozarea pedepselor în raport de circumstanțele personale ale inculpaților, având î
ÎCCJ 2004-06-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3427/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 168 din 9 februarie 2004, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infr
Sursă