ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 664/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 664/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului penal de față
constată:
Prin Sentința penală nr. 275 din 20 octombrie 2009 pronunțată
de Tribunalul Arad, secția penală, a fost schimbată încadrarea juridică dată
faptelor prin rechizitoriu din infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunile prevăzute de art. 2
alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 ambele cu aplicarea art.
37 lit. a) C. pen. și:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a)
raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului
D.M.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea
nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea
nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat același
inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complimentară a
interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C.
pen. pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni fără drept privind circulația
drogurilor.
În baza art. 61 C. pen. a fost
revocată liberarea condiționată pentru restul de 209 zile închisoare rămas
neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului
prin Sentința penală nr. 523/2006 a Judecătoriei sector 4 București, rămasă
definitivă prin Decizia penală nr. 1401 din 18 octombrie 2006 a Curții de Apel
București, secția a II-a penală, dispunându-se contopirea acestuia cu pedeapsa
aplicată prin prezenta hotărâre, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa
cea mai grea de 5 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare, în final 5 ani
și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen.
Ca pedeapsă accesorie, a fost
interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza
II-a și lit. b) C. pen.
În conformitate cu dispozițiile art.
350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza
art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 27 august 2009 la zi.
În temeiul art. 17 din Legea nr.
143/2000 cu referire la art. 18 din aceeași lege s-a dispus confiscarea de la
inculpat a drogurilor găsite asupra sa și depuse la I.G.P.R./D.C.J.S.E.O.,
conform dovezii seria H nr. 0001736.
A fost obligat inculpatul la 1500
RON cheltuieli judiciare statului, conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen.
Pentru a pronunța această hotărâre
prima instanță a reținut în fapt următoarele:
La data de 27 august 2009, în jurul
orelor 15:00, inculpatul D.M.C. a fost depistat de lucrătorii din cadrul
Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad, în zona P-ța G. din municipiul Arad,
având asupra sa cantitatea de 337 grame rezină de cannabis, sub forma a 32
bucăți capsule.
Potrivit rechizitoriului, la aceeași
dată, organele de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a
Criminalității Organizate Arad s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că
inculpatul era implicat în activități de trafic și consum de droguri.
În cursul urmăririi penale, s-a
constatat că, la data de 23 iulie 2009, inculpatul introdusese în țară, prin
punctul de trecere a frontierei Otopeni, cantitatea de 380 grame rezină de
cannabis, pe care o procurase de pe teritoriul Spaniei.
Prin raportul de constatare
tehnico-științifică nr. 524182 din 10 septembrie 2009 întocmit de I.G.P.R. -
Laboratorul central de analiză și profil al drogurilor, precursori, s-a
stabilit că drogurile ridicate de la inculpat conțineau cantitatea de 309,93
grame rezină de cannabis - tetrahidrocannabiol, substanță psihotropă
biosintetizată de planta cannabis, inclusă în Tabelul anexă III la Legea nr.
143/2000.
În timpul anchetei penale, inculpatul
a formulat mai multe declarații cu privire la proveniența și scopul deținerii
drogurilor găsite asupra sa.
Într-o primă declarație, inculpatul
a arătat că achiziționase drogurile de la o persoană din Arad și că intenționa
să le transporte în Italia.
Ulterior, inculpatul a revenit
asupra acestei declarații, susținând că drogurile au fost achiziționate din
Spania și că o parte din acestea au fost date prietenilor spre consum.
Cu ocazia audierii la procuror, s-a
luat act de refuzul inculpatului de a formula alte declarații în cauză.
În cursul cercetării judecătorești,
inculpatul a revenit asupra declarațiilor inițiale, arătând că este consumator
de droguri și că rezină de cannabis găsită asupra sa o achiziționase de la o
persoană necunoscută din municipiul Arad și era destinată consumului propriu.
Pe baza probelor administrate în
faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, prima
instanță a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii
prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2003, text de lege ce
incriminează fapta de deținere de droguri de risc în vederea vânzării.
Concluzia instanței a avut în vedere
pe de o parte faptul că inculpatul nu a negat deținerea propriu-zisă a
drogurilor ridicate din posesia sa, ci numai scopul deținerii acestora,
susținând că respectivele droguri erau destinate consumului propriu.
Susținerile în apărare au fost însă
înlăturate de instanță, reținându-se că inculpatul nu probase existența unor
mijloace materiale licite care să-i permită achiziționarea respectivei
cantități de droguri, având în vedere situația sa personală din momentul
reținerii, fără loc de muncă și eliberat condiționat din penitenciar de circa 4
luni.
Pe de altă parte, cantitatea
exagerat de mare de droguri găsite asupra inculpatului excludea nevoia
consumului propriu și cu atât mai puțin a consumului ocazional, dacă se avea în
vedere susținerea inculpatului care se declarase a fi numai consumator
ocazional.
În ceea ce privește acuzația de
introducere în țară de droguri de risc reținută deopotrivă în sarcina
inculpatului prin rechizitoriu, prima instanță a constatat că aceasta nu era în
mod cert dovedită de probele administrate în proces.
Sub acest aspect, s-a arătat că
biletul de călătorie ce demonstra că inculpatul fusese în Spania și intrase în
țară prin PTF Otopeni coroborată cu una din declarațiile de recunoaștere ale
inculpatului nu constituiau probe suficiente și de natură a dovedi faptul
introducerii în țară a drogurilor de risc.
S-a reținut că inculpatul formulase
declarații contradictorii în cauză, declarația de recunoaștere a introducerii
drogurilor în țară fiind ulterior retractată.
De asemenea, s-a arătat că
declarațiile inculpatului date în cursul procesului penal pot fi luate în
considerare numai în măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce
rezultă din ansamblul probelor administrate.
Or, în cauză, ieșirea și intrarea în
țară a inculpatului nu constituiau împrejurări care să demonstreze prin ele
însele introducerea în țară a drogurilor, îndoiala existentă cu privire la
acest fapt interpretându-se în favoarea inculpatului.
Ca atare, făcând aplicarea
dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.,
prima instanță a dispus achitarea inculpatului de sub acuzația de săvârșire a
infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În încadrarea juridică a faptelor
pentru care a avut loc trimiterea în judecată a inculpatului, a fost reținută
incidența prevederilor art. 37 lit. a) C. pen., starea de recidivă postcondamnatorie
fiind atrasă de existența unei condamnări anterioare la pedeapsa de 3 ani și 6
luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 523/2006 a Judecătoriei
sector 4 București, pedeapsă cu un rest rămas neexecutat de 209 zile închisoare
la data săvârșirii faptelor din cauză.
În ceea ce privește individualizarea
judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, cu observarea criteriilor prevăzute
de art. 72 C. pen., instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret
al infracțiunii săvârșite și datele ce caracterizează persoana inculpatului.
S-a reținut în acest sens că
inculpatul era cunoscut cu antecedente penale, săvârșind infracțiunea de față
în timpul liberării condiționate din executarea unei alte pedepse, rezultând că
sancțiunea anterior aplicată nu fusese suficientă pentru formarea unei
atitudini corecte în societate.
Ca urmare, dându-se eficiență
dispozițiilor art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiționată pentru
restul de pedeapsă rămas neexecutat din condamnarea anterioară, rest de
pedeapsă ce a fost contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, dispunându-se ca
inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat și un spor de
pedeapsă, aplicat pentru sancționarea pluralității de infracțiuni.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat apel inculpatul D.M.C.
Criticile formulate au vizat greșita
condamnare pentru infracțiunea de trafic de droguri, susținându-se că drogurile
de risc ridicate din posesia inculpatului nu erau destinate vânzării, ci
consumului propriu, situație în care fapta reținută în sarcina sa trebuia
încadrată în dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Ca urmare, s-a solicitat schimbarea
încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea
nr. 143/2000 și aplicarea unei pedepse corespunzătoare noii încadrări juridice.
Apelul astfel formulat a fost
respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 129/A din 30 noiembrie 2009 a
Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Instanța de prim control judiciar a
constatat că elementele de fapt cu relevanță asupra existenței faptei și
vinovăției inculpatului au fost corect reținute de prima instanță, pe baza unei
analize complete și coroborate a probelor administrate în cauză.
De asemenea, s-a constatat că
activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost corespunzător
încadrată juridic, fapta reținută în sarcina sa întrunind din punct de vedere
obiectiv cât și subiectiv conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de
droguri de risc, pedeapsa aplicată fiind judicios stabilită în raport de
criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și calitatea de recidivist a
inculpatului.
Și împotriva acestei decizii, în
termen legal, a declarat recurs inculpatul D.M.C., invocând cazurile de casare
prevăzute de art. 385
9
pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen.
În cadrul cazului de casare prevăzut
de art. 385
9
pct. 17 C. proc. pen. a fost reiterată critica
referitoare la greșita încadrare juridică dată faptei reținute în sarcina
inculpatului.
S-a arătat că din nicio probă
administrată în cauză nu rezulta că drogurile găsite asupra inculpatului erau
deținute în vederea vânzării și, ca atare, nu existau temeiuri pentru
înlăturarea susținerii inculpatului privind deținerea în vederea consumului
propriu.
Pe acest temei și în raport de
conduita sinceră a inculpatului în fața organelor judiciare, s-a solicitat
reindividualizarea pedepsei, prin aplicarea unei sancțiuni corespunzătoare
periculozității sale sociale.
Examinând cauza în raport de
criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul
inculpatului nu este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Solicitând schimbarea de încadrare
juridică din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000
în infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din aceeași lege, inculpatul
susține că drogurile ridicate din posesia sa nu erau deținute în vederea
vânzării, ci erau destinate uzului propriu, inculpatul fiind consumator de
droguri.
Această afirmație nu a fost însă
susținută și cu alte fapte sau împrejurări care să confirme scopul declarat al
deținerii, aspectele reținute de instanțele anterioare justificând pe deplin
concluzia că drogurile găsite asupra inculpatului erau destinate vânzării.
În acest sens, și în aprecierea
Înaltei Curți, cantitatea exagerat de mare de droguri găsite asupra
inculpatului, de peste 300 grame, exclude satisfacerea unei nevoi imediate a
consumatorului, cantitatea drogurilor, precum și situația personală a
inculpatului, în privința căruia nu s-a demonstrat că dispunea de sume
importante de bani, demonstrează că drogurile ridicate din posesia sa erau
destinate vânzării.
Prin urmare, se constată că fapta
reținută în sarcina inculpatului a fost corect încadrată juridic în
dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, deținerea de rezină de
cannabis în vederea vânzării realizând elementul material al laturii obiective
a infracțiunii de trafic de droguri de risc.
În ceea ce privește individualizarea
pedepsei, Înalta Curte constată că prima instanță a stabilit o pedeapsă
corespunzătoare periculozității sociale a inculpatului, neexistând temeiuri
care să justifice reducerea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată în cuantumul
minimului special prevăzut de lege ori înlăturarea sporului de pedeapsă, având
în vedere gravitatea faptei săvârșite, determinată și prin raportare la
cantitatea drogului traficat, precum și perseverența infracțională a
inculpatului care a săvârșit infracțiunea în cauză la scurt timp după
eliberarea din penitenciar și în timpul liberării condiționate din executarea
unei condamnări anterioare.
Pentru considerentele arătate, în
temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de
Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu
obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.
192 alin. (2) C. proc. pen.
De asemenea, în conformitate cu
dispozițiile art. 385
17
alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și
art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului
D.M.C., durata reținerii și arestării preventive de la 27 august 2009 la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de inculpatul D.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 129/A din 30
noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Deduce din pedeapsa aplicată
inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 27 august 2009 la
22 februarie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata
sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa
din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
22 februarie 2010.