ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2063/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Botoșani, secția comercială sub nr. 3936/40E/2008,

reclamanta Regia Națională a Pădurilor – Romsilva prin Direcția Silvică

Botoșani a chemat în judecată pe pârâtul A.G., solicitând instanței prin

sentința ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 997

lei, reprezentând contravaloarea arborilor tăiați ilegal din fondul forestier

păzit de pârât, pentru care s-au încheiat acte de constatare neîntemeiate.

În motivarea cererii,

reclamanta a învederat că pârâtul a ocupat postul de pădurar în cadrul Ocolului

Silvic Trușești, Cantonul Silvic 7 Vânători; în această calitate pârâtul a

încheiat două procese verbale de constatare a unor infracțiuni silvice pe

numele numitului C.I., procese verbale care au fost ulterior anulate prin

sentința penală nr. 1943 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria

Botoșani în dosarul nr. 7072/193/2007, rămasă definitivă prin respingerea recursului

formulat de Romsilva, reclamanta cauzei.

Ulterior anulării

acestor două procese verbale încheiate de pârât, acesta nu a justificat volumul

de masă lemnoasă tăiată ilegal și nici nu a achitat contravaloarea pagubei,

ceea ce intră în conținutul obligațiilor sale de serviciu, potrivit

dispozițiilor art. 8, 12 și 22 din Ordinul MS nr. 151 din 1 februarie 1988.

Prejudiciul decurgând

din tăierea ilegală a arborelui a fost calculat de reclamantă potrivit

dispozițiilor Legii nr. 81/1993 (art. 1 și anexa 1 la lege).

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 270 Codul muncii și pct. 22 din Regulamentul pentru

paza fondului forestier aprobat prin Ordin MS nr. 15 din 1 februarie 1988.

Prin încheierea din

ședința publică de la data de 15 octombrie 2008, Tribunalul Botoșani, Secția

Comercială și de Contencios Administrativ a scos cauza de pe rol și a dispus

înaintarea sa Secției Civile a Tribunalului Botoșani, complet specializat în

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, Secția Civilă sub nr. 4473/40/2008,

instanță care, prin încheiere de ședință din data de 10 decembrie 2008 a

dispus, la rândul său, scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia către

Secția Comercială și contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului

Botoșani; la termenul ulterior din 5 ianuarie 2009, s-a constatat ivit conflict

negativ de competență între cele două secții ale Tribunalului Botoșani, dosarul

fiind înaintat Curții de Apel Suceava pentru regulator de competență.

Prin sentința civilă nr.

1 din 3 martie 2009, Curtea de Apel Suceava a constatat inadmisibilitatea

sesizării pentru regulator de competență; în consecință, pricina a fost

restituită Tribunalului Botoșani, unde a fost reînregistrată pe rolul Secției

Civile.

Prin sentința civilă nr.

796 din 12 iunie 2009, Tribunalul Botoșani, Secția civilă a admis excepția

necompetenței sale teritoriale și a dispus declinarea soluționării pricinii în

favoarea Tribunalului București.

Pentru a decide

astfel, s-a avut în vedere că litigiul dedus judecății este un litigiu de

muncă, iar temeiul juridic incident este cel indicat de reclamantă, anume, art.

270 C. muncii.

Însă, potrivit

dispozițiilor art. 284 alin. (2) C. muncii, cererile referitoare la conflictele

de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are

reclamantul domiciliul sau reședința ori, sediul, după caz.

În aceste condiții,

s-a apreciat că, întrucât reclamanta Regia Națională a Pădurilor – Romsilva își

are sediul în București, competența soluționării cauzei revine Tribunalului

București, conform textului anterior menționat.

Recursul formulat

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1581

din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, Secția Conflicte de Muncă și

Asigurări Sociale.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VIII-a Civilă Conflicte

de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr. 4017/3/2010.

Această instanță,

prin sentința civilă nr. 6121 din 10 decembrie 2010 a admis excepția

necompetenței sale teritoriale și a procedat la declinarea soluționării

pricinii în favoarea Tribunalului Botoșani; a constatat ivit conflictul negativ

de competență și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și

Justiție pentru regulator de competență.

Tribunalul București

a argumentat excepția necompetenței sale teritoriale pornind de la aceeași

premisă a calificării pricinii ca fiind un litigiu de muncă, supus

dispozițiilor art. 270 C. muncii, constatând însă că aceleași prevederi ale art.

284 alin. (2) C. muncii indică Tribunalul Botoșani ca instanță competentă în

soluționarea acestuia, întrucât sediul reclamantei este în circumscripția

municipiului Botoșani.

S-a apreciat că, deși

sediul central al reclamantei (R.N.P. Romsilva) este pe raza Municipiului

București, sediul său secundar, teritorial, este pe raza Municipiului Botoșani,

respectiv, sediul Direcției Silvice Botoșani, caz în care, s-a constatat o

competență alternativă, iar reclamantul, potrivit art. 12 C. proc. civ., este

cel care are la îndemână alegerea instanței competente dintre două sau mai

multe competente deopotrivă; or, reclamantul învestind Tribunalul Botoșani a

făcut această alegere de competență; s-au invocat și argumente de jurisprudență

a Înaltei Curți în acest sens, anume decizia nr. 3582 din 15 iulie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de Contencios Administrativ și

Fiscal, premisa acelei spețe fiind însă calitatea de funcționar public a

directorului Direcției Silvice Botoșani (A.M.), așadar, diferită de cea din

prezenta cauză – calitatea de angajat a pârâtului chemat în judecată, iar nu

cea de funcționar public.

Înalta Curte

apreciază că instanța competentă este Tribunalul Botoșani, secția Civilă

(complet specializat litigii de muncă și asigurări sociale), potrivit celor ce

succed.

Întrucât Înalta Curte

este învestită cu pronunțarea unui regulator de competență, iar nu cu

exercitarea controlului de legalitate a uneia sau alteia dintre sentințele de

declinare reciprocă a competenței soluționării cauzei, urmează a se avea în

vedere circumstanțele deja stabilite ale speței, anume, natura litigiului ca

fiind un litigiu de muncă normele de drept material ce guvernează raportul

juridic dedus judecății (art. 270 C. muncii), ca și consecința incidenței

dispozițiilor art. 284 alin. (2) din același Cod pentru determinarea instanței

competente, ambele instanțe în conflict făcând aplicarea acestor texte.

Cele anterior

enumerate sunt chestiuni intrate sub puterea lucrului judecat, întrucât condiția

de admisibilitate a conflictului negativ de competență este aceea de declarare

a necompetenței de instanțele aflate în conflict, prin hotărâri irevocabile;

or, cea dintâi a rămas irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat, iar

cea de-a doua prin nerecurare.

Dispozițiile art. 284

alin. (2) C. muncii consacră o competență teritorială exclusivă în materia

conflictelor de muncă, norma fiind de ordine publică, astfel că, părțile nu au

posibilitatea de a stabili competența altei instanțe.

Deși cele două

instanțe aflate în conflict au aplicat aceleași texte, soluția a fost diferită,

întrucât reclamanta în cauză Regia Națională a Pădurilor Romsilva își are

sediul pe raza Municipiului București, cererea de chemare în judecată fiind

formulată însă prin intermediul Direcției Silvice Botoșani, cu sediul pe raza

municipiului Botoșani.

Înalta Curte constată

că potrivit art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1105/2003 privind reorganizarea RNP

Romsilva (în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată) și art.

9 din anexa 1 a aceleiași Hotărâri ce conține Regulamentul privind organizarea

și funcționarea RNP, aceasta este persoană juridică având în structura sa

unități fără personalitate juridică – direcții silvice.

Totodată, art. 9 alin.

(2) din H.G. nr. 1105/2003 dispune că directorii și consilierii juridici ai

unităților fără personalitate juridică din structura R.N.P. – Romsilva,

reprezintă interesele și îndeplinesc atribuțiile acesteia pe raza teritorială

în care sunt organizate aceste unități.

Dispozițiile anterior

citate au fost reluate și prin H.G. nr. 229/2009 privind reorganizarea R.N.P.

și de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare a R.N.P. Romsilva,

ce a înlocuit H.G. nr. 1105/2003; pe de altă parte, în anexa 2 a H.G. nr.

229/2009 se indică sediul din Botoșani al Direcției Silvice Botoșani ce îndeplinește

atribuțiile Regiei Naționale pe raza județului Botoșani.

Așadar, R.N.P.

Romsilva este autoritatea cu personalitate juridică, titulară a cererii de

chemare în judecată, cu sediul în București, însă, pe teritoriul municipiului

Botoșani, aceasta are un sediu secundar ce coincide cu sediul reprezentantului

său în teritoriu, fără personalitate juridică (deci, fără capacitatea

procesuală de folosință) - Direcția Silvică Botoșani și care nu poate sta în

judecată în nume propriu în calitate de reclamantă, ci doar în calitate de

pârâtă (excepție prevăzută de art. 41 alin. (2) C. proc. civ.).

Câtă vreme art. 284 alin.

(2) C. muncii admite că în ce privește persoana fizică, reclamantă într-un

litigiu de muncă, instanța competentă este fie cea de la domiciliul său, fie

cea în a cărei circumscripție își are reședința, un argument de analogie a

legii permite concluzia că și în cazul persoanei juridice existența unui sediu

secundar atrage competența instanței în a cărei circumscripție se află acesta,

sediu ce are o opozabilitate generală prin menționarea sa în anexa 2 la H.G.

nr. 229/2009, ceea ce este și în interesul unei bune administrări a justiției.

În consecință, în

baza art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, Secția Civilă, în

aplicarea dispozițiilor art. 284 alin. (2) C. muncii corob. cu art. 2 pct. 1 lit.

c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 martie 2011.