ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2063/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția comercială sub nr. 3936/40E/2008, reclamanta Regia Națională a Pădurilor – Romsilva prin Direcția Silvică Botoșani a chemat în judecată pe pârâtul A.G., solicitând instanței prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 997 lei, reprezentând contravaloarea arborilor tăiați ilegal din fondul forestier păzit de pârât, pentru care s-au încheiat acte de constatare neîntemeiate.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că pârâtul a ocupat postul de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Trușești, Cantonul Silvic 7 Vânători; în această calitate pârâtul a încheiat două procese verbale de constatare a unor infracțiuni silvice pe numele numitului C.I., procese verbale care au fost ulterior anulate prin sentința penală nr. 1943 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Botoșani în dosarul nr. 7072/193/2007, rămasă definitivă prin respingerea recursului formulat de Romsilva, reclamanta cauzei.

Ulterior anulării acestor două procese verbale încheiate de pârât, acesta nu a justificat volumul de masă lemnoasă tăiată ilegal și nici nu a achitat contravaloarea pagubei, ceea ce intră în conținutul obligațiilor sale de serviciu, potrivit dispozițiilor art. 8, 12 și 22 din Ordinul MS nr. 151 din 1 februarie 1988. Prejudiciul decurgând din tăierea ilegală a arborelui a fost calculat de reclamantă potrivit dispozițiilor Legii nr. 81/1993 (art. 1 și anexa 1 la lege). În drept, au fost invocate dispozițiile art. 270 Codul muncii și pct. 22 din Regulamentul pentru paza fondului forestier aprobat prin Ordin MS nr. 15 din 1 februarie 1988. Prin încheierea din ședința publică de la data de 15 octombrie 2008, Tribunalul Botoșani, Secția Comercială și de Contencios Administrativ a scos cauza de pe rol și a dispus înaintarea sa Secției Civile a Tribunalului Botoșani, complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, Secția Civilă sub nr. 4473/40/2008, instanță care, prin încheiere de ședință din data de 10 decembrie 2008 a dispus, la rândul său, scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia către Secția Comercială și contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Botoșani; la termenul ulterior din 5 ianuarie 2009, s-a constatat ivit conflict negativ de competență între cele două secții ale Tribunalului Botoșani, dosarul fiind înaintat Curții de Apel Suceava pentru regulator de competență. Prin sentința civilă nr. 1 din 3 martie 2009, Curtea de Apel Suceava a constatat inadmisibilitatea sesizării pentru regulator de competență; în consecință, pricina a fost restituită Tribunalului Botoșani, unde a fost reînregistrată pe rolul Secției Civile.

Prin sentința civilă nr. 796 din 12 iunie 2009, Tribunalul Botoșani, Secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a dispus declinarea soluționării pricinii în favoarea Tribunalului București. Pentru a decide astfel, s-a avut în vedere că litigiul dedus judecății este un litigiu de muncă, iar temeiul juridic incident este cel indicat de reclamantă, anume, art. 270 C. muncii. Însă, potrivit dispozițiilor art. 284 alin. (2) C. muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are reclamantul domiciliul sau reședința ori, sediul, după caz. În aceste condiții, s-a apreciat că, întrucât reclamanta Regia Națională a Pădurilor – Romsilva își are sediul în București, competența soluționării cauzei revine Tribunalului București, conform textului anterior menționat.

Recursul formulat împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1581 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VIII-a Civilă Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr. 4017/3/2010. Această instanță, prin sentința civilă nr. 6121 din 10 decembrie 2010 a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a procedat la declinarea soluționării pricinii în favoarea Tribunalului Botoșani; a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator de competență.

Tribunalul București a argumentat excepția necompetenței sale teritoriale pornind de la aceeași premisă a calificării pricinii ca fiind un litigiu de muncă, supus dispozițiilor art. 270 C. muncii, constatând însă că aceleași prevederi ale art. 284 alin. (2) C. muncii indică Tribunalul Botoșani ca instanță competentă în soluționarea acestuia, întrucât sediul reclamantei este în circumscripția municipiului Botoșani. S-a apreciat că, deși sediul central al reclamantei (R.N.P. Romsilva) este pe raza Municipiului București, sediul său secundar, teritorial, este pe raza Municipiului Botoșani, respectiv, sediul Direcției Silvice Botoșani, caz în care, s-a constatat o competență alternativă, iar reclamantul, potrivit art. 12 C. proc.

civ., este cel care are la îndemână alegerea instanței competente dintre două sau mai multe competente deopotrivă; or, reclamantul învestind Tribunalul Botoșani a făcut această alegere de competență; s-au invocat și argumente de jurisprudență a Înaltei Curți în acest sens, anume decizia nr. 3582 din 15 iulie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, premisa acelei spețe fiind însă calitatea de funcționar public a directorului Direcției Silvice Botoșani (A.M.), așadar, diferită de cea din prezenta cauză – calitatea de angajat a pârâtului chemat în judecată, iar nu cea de funcționar public. Înalta Curte apreciază că instanța competentă este Tribunalul Botoșani, secția Civilă (complet specializat litigii de muncă și asigurări sociale), potrivit celor ce succed.

Întrucât Înalta Curte este învestită cu pronunțarea unui regulator de competență, iar nu cu exercitarea controlului de legalitate a uneia sau alteia dintre sentințele de declinare reciprocă a competenței soluționării cauzei, urmează a se avea în vedere circumstanțele deja stabilite ale speței, anume, natura litigiului ca fiind un litigiu de muncă normele de drept material ce guvernează raportul juridic dedus judecății (art. 270 C. muncii), ca și consecința incidenței dispozițiilor art. 284 alin. (2) din același Cod pentru determinarea instanței competente, ambele instanțe în conflict făcând aplicarea acestor texte.

Cele anterior enumerate sunt chestiuni intrate sub puterea lucrului judecat, întrucât condiția de admisibilitate a conflictului negativ de competență este aceea de declarare a necompetenței de instanțele aflate în conflict, prin hotărâri irevocabile; or, cea dintâi a rămas irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat, iar cea de-a doua prin nerecurare. Dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii consacră o competență teritorială exclusivă în materia conflictelor de muncă, norma fiind de ordine publică, astfel că, părțile nu au posibilitatea de a stabili competența altei instanțe. Deși cele două instanțe aflate în conflict au aplicat aceleași texte, soluția a fost diferită, întrucât reclamanta în cauză Regia Națională a Pădurilor Romsilva își are sediul pe raza Municipiului București, cererea de chemare în judecată fiind formulată însă prin intermediul Direcției Silvice Botoșani, cu sediul pe raza municipiului Botoșani.

Înalta Curte constată că potrivit art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1105/2003 privind reorganizarea RNP Romsilva (în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată) și art. 9 din anexa 1 a aceleiași Hotărâri ce conține Regulamentul privind organizarea și funcționarea RNP, aceasta este persoană juridică având în structura sa unități fără personalitate juridică – direcții silvice. Totodată, art. 9 alin. (2) din H.G. nr. 1105/2003 dispune că directorii și consilierii juridici ai unităților fără personalitate juridică din structura R.N.P. – Romsilva, reprezintă interesele și îndeplinesc atribuțiile acesteia pe raza teritorială în care sunt organizate aceste unități. Dispozițiile anterior citate au fost reluate și prin H.G.

nr. 229/2009 privind reorganizarea R.N.P. și de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare a R.N.P. Romsilva, ce a înlocuit H.G. nr. 1105/2003; pe de altă parte, în anexa 2 a H.G. nr. 229/2009 se indică sediul din Botoșani al Direcției Silvice Botoșani ce îndeplinește atribuțiile Regiei Naționale pe raza județului Botoșani. Așadar, R.N.P. Romsilva este autoritatea cu personalitate juridică, titulară a cererii de chemare în judecată, cu sediul în București, însă, pe teritoriul municipiului Botoșani, aceasta are un sediu secundar ce coincide cu sediul reprezentantului său în teritoriu, fără personalitate juridică (deci, fără capacitatea procesuală de folosință) - Direcția Silvică Botoșani și care nu poate sta în judecată în nume propriu în calitate de reclamantă, ci doar în calitate de pârâtă (excepție prevăzută de art. 41 alin. (2) C. proc.

civ.). Câtă vreme art. 284 alin. (2) C. muncii admite că în ce privește persoana fizică, reclamantă într-un litigiu de muncă, instanța competentă este fie cea de la domiciliul său, fie cea în a cărei circumscripție își are reședința, un argument de analogie a legii permite concluzia că și în cazul persoanei juridice existența unui sediu secundar atrage competența instanței în a cărei circumscripție se află acesta, sediu ce are o opozabilitate generală prin menționarea sa în anexa 2 la H.G. nr. 229/2009, ceea ce este și în interesul unei bune administrări a justiției. În consecință, în baza art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, Secția Civilă, în aplicarea dispozițiilor art. 284 alin. (2) C. muncii corob.

cu art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 martie 2011.