ÎCCJ, decizie (scj.ro #84770)

Acțiune în răspundere patrimonială a personalului

silvic. Inadmisibilitate.

O.U.G.

nr. 59/2000, art. 58 alin. (1)

Legea

nr.188/2000, art.77 lit.a) și art.78alin.(1)

Față

de dispozițiile art. 58 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2000, potrivit

cărora personalului silvic, în măsura în care prin această

ordonanță de urgență nu se dispune altfel,  i se

aplică prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor

publici, o acțiune având ca obiect obligarea unei persoane, ce are

calitatea de pădurar, la plata contravalorii arbuștilor

tăiați ilegal din fondul forestier aflat în paza acestuia este

inadmisibilă, atâta timp cât potrivit dispozițiilor art.78alin.(1)

din Legea nr.188/2000 cu referire la dispozițiile art.77 lit.a) din

aceeași lege, repararea pagubelor produse ca urmare a angajării

răspunderii civile a funcționarului public și aduse

autorității sau instituției publice, se dispune prin emiterea de

către conducătorul autorității sau instituției publice

a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare în termen de 30 de zile de

la constatarea pagubei.

Decizia

nr.697 din 12 februarie 2013

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani,  reclamanta

Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția

Silvică Botoșani a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul PI,

obligarea la plata sumei de 764,82 lei, reprezentând contravaloarea arborilor

tăiați ilegal din fondul forestier aflat în paza pârâtului,

constatată cu ocazia încheierii actelor de control de fond nr.4768/

7.11.2007 și nr.4941/ 21.11.2007.

Prin sentința civilă nr.1756/16.12.2009

pronunțată de Tribunalul Botoșani, irevocabilă prin Decizia

Curții de Apel Suceava nr.507/ 15.04.2010, s-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

apreciindu-se că în speță calitate de reclamantă are Regia

Națională a Pădurilor Romsilva, care are sediul în

București, Direcția Silvică Botoșani fiind doar mandatar al

regiei, neavând personalitate juridică.

De asemenea, prin sentința civilă nr.3162 din

31.03.2011, Tribunalul București a admis excepția de

necompetență materială și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București,

reținând că potrivit art.1 alin.1, art.4 lit. b și c și art.7

lit.d din O.U.G. nr.59/2000 privind statutul personalului silvic, gradul

profesional de pădurar este specific personalului silvic cu pregătire

medie sau de bază. Totodată, art.58 alin.1 din O.U.G. nr.59/2000

prevede că personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii

nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în măsura în

care prezenta ordonanță de urgență nu dispune altfel,

astfel că pârâtul a avut calitatea de funcționar public.

Prin Sentința civilă nr.6254 din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București – Secția a VIII a contencios administrativ și fiscal

a fost admisă excepția inadmisibilității, fiind

respinsă în consecință acțiunea formulată.

Pentru  pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că pârâtul a fost salariatul reclamantei

Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția

Silvică Botoșani, în calitate de  pădurar.

S-a mai reținut că potrivit  art.1  alin.1, art.4 lit.

b) și c)  și art. 7  lit.d) din O.U.G. nr.59/2000 privind  statutul

personalului  silvic, gradul  profesional de  pădurar este specific

personalului  silvic  cu  pregătire medie  sau de bază, iar în

conformitate cu art.58  alin.1 din O.U.G. nr.59/2000, personalului silvic i se

aplică prevederile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, în măsura în care ordonanță de urgență nu

dispune  astfel.

Prin acțiune, reclamanta  a solicitat  obligarea  pârâtului

la plata  sumei de 764,82 lei, reprezentând  contravaloarea  arbuștilor

tăiați ilegal  din fondul  forestier aflat în paza  pârâtului.

A

apreciat instanța fondului că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr.188/1999, privind Statutul funcționarului

public, în condițiile în care O.U.G. nr.59/2000, privind Statutul

personalului silvic, nu reglementează răspunderea civilă a

funcționarului public, cuprinzând dispoziții numai în ceea ce

privește  raportul de serviciu  al  funcționarului  public cu statut

de  personal  silvic.

A constatat prima instanță că în cauză sunt

incidente  dispozițiile art.77 lit. a),  coroborate  cu cele ale art.78

alin.(1) și (2) din Legea nr.188/1999, reclamanta având la dispoziție

pentru  repararea pagubei, emiterea unui ordin sau a unei dispoziții de

imputare.

În atare context, cum reclamanta  nu a procedat la repararea

pagubei în sensul  impus de  dispozițiile legale  incidente, instanța

a apreciat inadmisibilă acțiunea formulată.

Prin

recursul declarat, întemeiat pe prevederile art. 304 pct.9 și art.304

1

din Codul de procedură civilă, recurenta Regia

Națională a Pădurilor ROMSILVA – Direcția Silvică

Botoșani a învederat că prin acțiunea introductivă

formulată a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a

intimatului, în temeiul art.270 din Codul Muncii, cu aplicarea art. 271 din

același act normativ.

În ceea

ce privește temeiul de drept invocat, recurenta a arătat că

într-adevăr, potrivit art.59 alin. 1 din O.U.G. nr.59/2000,   personalului

silvic i se aplică dispozițiile Legii nr.188/1999, însă numai în

măsura în care ordonanța nu dispune altfel.

S-a mai

precizat că, în completarea acestei dispoziții, art.20 din

același act normativ dispune în sensul că personalul silvic are

drepturi și obligații care decurg din legislația în vigoare, din

prevederile statutului, precum și din prevederile contractului colectiv de

muncă, în unitățile în care acesta se încheie.

A

învederat recurenta că personalul silvic din cadrul RNP – Romsilva este

angajat cu CIM și nu prin raport de serviciu specific funcționarilor

publici, ca în cazul personalului silvic din cadrul autorității

publice centrale care răspunde pentru silvicultură și

unitățile subordonate acestuia – ITRSV-uri, fapt ce a fost confirmat

și de adresa ANFP.

Prin

urmare, a opinat recurenta, răspunderea personalului silvic angajat în

cadrul RNP – ROMSILVA este atrasă în temeiul art. 269 și

următoarele din Codul Muncii, pentru obligațiile ce decurg din CCM

și legislația în vigoare.

Au

fost invocate dispozițiile art. 7 din CCM pentru anul 2007 – 2008, în

vigoare la data producerii prejudiciului, care dispun în sensul că

litigiile în legătură cu executarea, modificarea, suspendarea sau

încetarea contractului colectiv de muncă sunt litigii de muncă

și se soluționează conform Legii nr.168/1999, privind

soluționarea conflictelor de muncă, coroborate cu prevederile

Statutului personalului silvic aprobat prin Legea nr.427/2001, respective ale

Legii nr.53/2003.

În

sensul aplicării dispozițiilor Codului Muncii au fost invocate

și Regulamentul intern al RNP ROMSILVA, art.26 din Ordinul nr. 274/2002

și art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr.85/2006.

A mai

menționat recurenta că în prezent practica nu este unitară sub

aspectul admisibilității acțiunilor în răspundere

patrimonială a personalului silvic, existând pe rolul instanțelor

acțiuni în curs de judecată atât la completele de litigii de muncă,

cât și la cele de contencios administrativ.

Recurenta

a făcut referire la deciziile Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin care a fost stabilită competența teritorială

de soluționarea a acțiunilor de răspundere patrimonială a

personalului silvic, opinând că din existența acestor soluții

rezultă cu certitudine faptul că aceste acțiuni sunt admisibile.

Considerentele

Înaltei Curți – instanța competentă să soluționeze

calea extraordinară de atac exercitată:

Obiectul

acțiunii introductive de instanță îl constituie obligarea

intimatului-pârât în calitate de pădurar la plata sumei de 764,82 lei

reprezentând valoarea arbuștilor tăiați ilegal din fondul

forestier aflat în paza acestuia.

Având

în vedere atât obiectul acțiunii cât și calitatea de pădurar a

pârâtului-intimat, în mod corect instanța de fond a reținut drept

cadrul legal aplicabil Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor

publici, la dispozițiile acestei legi făcând trimitere în mod expres

art.58 alin.1 din O.U.G. nr.59/2000 privind statutul personalului silvic.

Sub

acest aspect, Curtea urmează a reține că potrivit

dispozițiilor art.78(1) din Legea nr.188/2000 cu referire la

dispozițiile art.77 lit.a) din aceeași lege, repararea pagubelor

produse ca urmare a angajării răspunderii civile a funcționarului

public și aduse autorității sau instituției publice,

se

dispune prin emiterea de către conducătorul

autorității

sau instituției publice a unui

ordin sau a unei dispoziții de

imputare

în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei.

Cum în

cauza dedusă judecății, pentru pretinsul prejudiciu cauzat de

intimatul-pârât recurenta-reclamantă nu a emis până în prezent un

astfel de ordin care i-ar fi dat posibilitatea de a recupera prejudiciul

cauzat, ordin care ar fi putut fi contestat în condițiile Legii

contenciosului administrativ, în mod corect prima jurisdicție a apreciat

ca fiind inadmisibilă acțiunea formulată.

În

consecință, în raport de cele mai sus reținute și având în

vedere dispozițiile art.312(1) Cod procedura civilă, recursul a fost

respins ca nefondat.