ÎCCJ, decizie (scj.ro #84770)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84770) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune în răspundere patrimonială a personalului
silvic. Inadmisibilitate.
O.U.G.
nr. 59/2000, art. 58 alin. (1)
Legea
nr.188/2000, art.77 lit.a) și art.78alin.(1)
Față
de dispozițiile art. 58 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2000, potrivit
cărora personalului silvic, în măsura în care prin această
ordonanță de urgență nu se dispune altfel, i se
aplică prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor
publici, o acțiune având ca obiect obligarea unei persoane, ce are
calitatea de pădurar, la plata contravalorii arbuștilor
tăiați ilegal din fondul forestier aflat în paza acestuia este
inadmisibilă, atâta timp cât potrivit dispozițiilor art.78alin.(1)
din Legea nr.188/2000 cu referire la dispozițiile art.77 lit.a) din
aceeași lege, repararea pagubelor produse ca urmare a angajării
răspunderii civile a funcționarului public și aduse
autorității sau instituției publice, se dispune prin emiterea de
către conducătorul autorității sau instituției publice
a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare în termen de 30 de zile de
la constatarea pagubei.
Decizia
nr.697 din 12 februarie 2013
Prin
cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, reclamanta
Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția
Silvică Botoșani a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul PI,
obligarea la plata sumei de 764,82 lei, reprezentând contravaloarea arborilor
tăiați ilegal din fondul forestier aflat în paza pârâtului,
constatată cu ocazia încheierii actelor de control de fond nr.4768/
7.11.2007 și nr.4941/ 21.11.2007.
Prin sentința civilă nr.1756/16.12.2009
pronunțată de Tribunalul Botoșani, irevocabilă prin Decizia
Curții de Apel Suceava nr.507/ 15.04.2010, s-a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,
apreciindu-se că în speță calitate de reclamantă are Regia
Națională a Pădurilor Romsilva, care are sediul în
București, Direcția Silvică Botoșani fiind doar mandatar al
regiei, neavând personalitate juridică.
De asemenea, prin sentința civilă nr.3162 din
31.03.2011, Tribunalul București a admis excepția de
necompetență materială și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București,
reținând că potrivit art.1 alin.1, art.4 lit. b și c și art.7
lit.d din O.U.G. nr.59/2000 privind statutul personalului silvic, gradul
profesional de pădurar este specific personalului silvic cu pregătire
medie sau de bază. Totodată, art.58 alin.1 din O.U.G. nr.59/2000
prevede că personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii
nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în măsura în
care prezenta ordonanță de urgență nu dispune altfel,
astfel că pârâtul a avut calitatea de funcționar public.
Prin Sentința civilă nr.6254 din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București – Secția a VIII a contencios administrativ și fiscal
a fost admisă excepția inadmisibilității, fiind
respinsă în consecință acțiunea formulată.
Pentru pronunța această hotărâre, prima
instanță a reținut că pârâtul a fost salariatul reclamantei
Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția
Silvică Botoșani, în calitate de pădurar.
S-a mai reținut că potrivit art.1 alin.1, art.4 lit.
b) și c) și art. 7 lit.d) din O.U.G. nr.59/2000 privind statutul
personalului silvic, gradul profesional de pădurar este specific
personalului silvic cu pregătire medie sau de bază, iar în
conformitate cu art.58 alin.1 din O.U.G. nr.59/2000, personalului silvic i se
aplică prevederile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor
publici, în măsura în care ordonanță de urgență nu
dispune astfel.
Prin acțiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului
la plata sumei de 764,82 lei, reprezentând contravaloarea arbuștilor
tăiați ilegal din fondul forestier aflat în paza pârâtului.
A
apreciat instanța fondului că în cauză sunt aplicabile
dispozițiile Legii nr.188/1999, privind Statutul funcționarului
public, în condițiile în care O.U.G. nr.59/2000, privind Statutul
personalului silvic, nu reglementează răspunderea civilă a
funcționarului public, cuprinzând dispoziții numai în ceea ce
privește raportul de serviciu al funcționarului public cu statut
de personal silvic.
A constatat prima instanță că în cauză sunt
incidente dispozițiile art.77 lit. a), coroborate cu cele ale art.78
alin.(1) și (2) din Legea nr.188/1999, reclamanta având la dispoziție
pentru repararea pagubei, emiterea unui ordin sau a unei dispoziții de
imputare.
În atare context, cum reclamanta nu a procedat la repararea
pagubei în sensul impus de dispozițiile legale incidente, instanța
a apreciat inadmisibilă acțiunea formulată.
Prin
recursul declarat, întemeiat pe prevederile art. 304 pct.9 și art.304
1
din Codul de procedură civilă, recurenta Regia
Națională a Pădurilor ROMSILVA – Direcția Silvică
Botoșani a învederat că prin acțiunea introductivă
formulată a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a
intimatului, în temeiul art.270 din Codul Muncii, cu aplicarea art. 271 din
același act normativ.
În ceea
ce privește temeiul de drept invocat, recurenta a arătat că
într-adevăr, potrivit art.59 alin. 1 din O.U.G. nr.59/2000, personalului
silvic i se aplică dispozițiile Legii nr.188/1999, însă numai în
măsura în care ordonanța nu dispune altfel.
S-a mai
precizat că, în completarea acestei dispoziții, art.20 din
același act normativ dispune în sensul că personalul silvic are
drepturi și obligații care decurg din legislația în vigoare, din
prevederile statutului, precum și din prevederile contractului colectiv de
muncă, în unitățile în care acesta se încheie.
A
învederat recurenta că personalul silvic din cadrul RNP – Romsilva este
angajat cu CIM și nu prin raport de serviciu specific funcționarilor
publici, ca în cazul personalului silvic din cadrul autorității
publice centrale care răspunde pentru silvicultură și
unitățile subordonate acestuia – ITRSV-uri, fapt ce a fost confirmat
și de adresa ANFP.
Prin
urmare, a opinat recurenta, răspunderea personalului silvic angajat în
cadrul RNP – ROMSILVA este atrasă în temeiul art. 269 și
următoarele din Codul Muncii, pentru obligațiile ce decurg din CCM
și legislația în vigoare.
Au
fost invocate dispozițiile art. 7 din CCM pentru anul 2007 – 2008, în
vigoare la data producerii prejudiciului, care dispun în sensul că
litigiile în legătură cu executarea, modificarea, suspendarea sau
încetarea contractului colectiv de muncă sunt litigii de muncă
și se soluționează conform Legii nr.168/1999, privind
soluționarea conflictelor de muncă, coroborate cu prevederile
Statutului personalului silvic aprobat prin Legea nr.427/2001, respective ale
Legii nr.53/2003.
În
sensul aplicării dispozițiilor Codului Muncii au fost invocate
și Regulamentul intern al RNP ROMSILVA, art.26 din Ordinul nr. 274/2002
și art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr.85/2006.
A mai
menționat recurenta că în prezent practica nu este unitară sub
aspectul admisibilității acțiunilor în răspundere
patrimonială a personalului silvic, existând pe rolul instanțelor
acțiuni în curs de judecată atât la completele de litigii de muncă,
cât și la cele de contencios administrativ.
Recurenta
a făcut referire la deciziile Înaltei Curți de Casație și
Justiție, prin care a fost stabilită competența teritorială
de soluționarea a acțiunilor de răspundere patrimonială a
personalului silvic, opinând că din existența acestor soluții
rezultă cu certitudine faptul că aceste acțiuni sunt admisibile.
Considerentele
Înaltei Curți – instanța competentă să soluționeze
calea extraordinară de atac exercitată:
Obiectul
acțiunii introductive de instanță îl constituie obligarea
intimatului-pârât în calitate de pădurar la plata sumei de 764,82 lei
reprezentând valoarea arbuștilor tăiați ilegal din fondul
forestier aflat în paza acestuia.
Având
în vedere atât obiectul acțiunii cât și calitatea de pădurar a
pârâtului-intimat, în mod corect instanța de fond a reținut drept
cadrul legal aplicabil Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor
publici, la dispozițiile acestei legi făcând trimitere în mod expres
art.58 alin.1 din O.U.G. nr.59/2000 privind statutul personalului silvic.
Sub
acest aspect, Curtea urmează a reține că potrivit
dispozițiilor art.78(1) din Legea nr.188/2000 cu referire la
dispozițiile art.77 lit.a) din aceeași lege, repararea pagubelor
produse ca urmare a angajării răspunderii civile a funcționarului
public și aduse autorității sau instituției publice,
se
dispune prin emiterea de către conducătorul
autorității
sau instituției publice a unui
ordin sau a unei dispoziții de
imputare
în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei.
Cum în
cauza dedusă judecății, pentru pretinsul prejudiciu cauzat de
intimatul-pârât recurenta-reclamantă nu a emis până în prezent un
astfel de ordin care i-ar fi dat posibilitatea de a recupera prejudiciul
cauzat, ordin care ar fi putut fi contestat în condițiile Legii
contenciosului administrativ, în mod corect prima jurisdicție a apreciat
ca fiind inadmisibilă acțiunea formulată.
În
consecință, în raport de cele mai sus reținute și având în
vedere dispozițiile art.312(1) Cod procedura civilă, recursul a fost
respins ca nefondat.